ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1678 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Odorheiu – Secuiesc, s-a respins acțiunea reclamantului D.I. având ca obiect revendicare imobiliară, formulată în contradictoriu cu pârâții F.Z. și F.A. Prin decizia civilă nr. 15 din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în dosarul nr. 1025/96/2006 s-a respins apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile mai sus arătate. Prin decizia civilă nr. 433/ K din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie în dosarul nr. 1025/96/2006 s-a respins recursul declarat de reclamantul D.I.

împotriva deciziei nr. 15 din 15 februarie 2007 a Tribunalului Harghita. Împotriva acestei din urmă decizi a formulat cerere de revizuire reclamantul, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, la data de 24 noiembrie 2009 sub nr. 1025.1/96/2006, arătând că, prin soluția pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța de judecată nu a luat în considerare toate probele administrate în cauză. La termenul din 29 aprilie 2010, la solicitarea instanței, mandatara revizuentului a precizat că motivul cererii de revizuire constă în neconcordanța dintre decizia civilă nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș și decizia civilă nr. 15 din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.

Prin decizia civilă nr. 469/ R din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în urma precizărilor formulate de mandatara revizuentului, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. către instanța ierarhic superioară, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Revizuirea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire, și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situația în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părți, cu atât mai mult în situația în care, în cadrul aceluiași ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel. Or, în speță, din precizarea făcută de revizuent la termenul din 29 aprilie 2010 cu privire la hotărârile pe care le consideră contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., rezultă că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în același ciclu procesual, respectiv, decizia nr. 15 din 15 februarie 2007 a Tribunalului Harghita, pronunțată în apel, și decizia nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în recursul având ca obiect decizia nr. 15 din 15 februarie 2007. Astfel, cele două hotărâri despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuentul a uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate. Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I., prin mandatar S.J., împotriva deciziei civile nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2011.