ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1678 din 20 septembrie 2006

pronunțată de Judecătoria Odorheiu – Secuiesc, s-a respins acțiunea

reclamantului D.I. având ca obiect revendicare imobiliară, formulată în

contradictoriu cu pârâții F.Z. și F.A.

Prin decizia civilă nr. 15 din 15 februarie 2007

pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în dosarul nr. 1025/96/2006

s-a respins apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile mai

sus arătate.

Prin decizia civilă nr. 433/ K din 18 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie în dosarul nr. 1025/96/2006 s-a respins

recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 15 din 15

februarie 2007 a Tribunalului Harghita.

Împotriva acestei din urmă decizi a formulat cerere

de revizuire reclamantul, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, la data

de 24 noiembrie 2009 sub nr. 1025.1/96/2006, arătând că, prin soluția

pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța de judecată nu

a luat în considerare toate probele administrate în cauză.

La termenul din 29 aprilie 2010, la solicitarea

instanței, mandatara revizuentului a precizat că motivul cererii de revizuire

constă în neconcordanța dintre decizia civilă nr. 433/ R din 18 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș și decizia civilă nr. 15 din 15

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.

Prin decizia civilă nr. 469/ R din 29 aprilie 2010,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, în urma precizărilor formulate de mandatara revizuentului,

a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art.

322 pct. 7 C. proc. civ. către instanța ierarhic superioară, respectiv, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Revizuirea este inadmisibilă, pentru considerentele

ce se vor arăta:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac

de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești

definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt

survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive

produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice

civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri

strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un

remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale

care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța

sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ

prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții

specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu

poate fi primită.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea

este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate".

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal

anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele

condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile

judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele

hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la

îndeplinire, și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind

îndeplinită în situația în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în

aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile

de atac exercitate de părți, cu atât mai mult în situația în care, în cadrul

aceluiași ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în

apel.

Or, în speță, din precizarea făcută de revizuent la

termenul din 29 aprilie 2010 cu privire la hotărârile pe care le consideră

contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., rezultă că această condiție de admisibilitate a cererii nu este

îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești

pronunțate în același ciclu procesual, respectiv, decizia nr. 15 din 15

februarie 2007 a Tribunalului Harghita, pronunțată în apel, și decizia nr. 433/

R din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în recursul

având ca obiect decizia nr. 15 din 15 februarie 2007.

Astfel, cele două hotărâri despre care se susține că

ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost

pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuentul a uzat conform

legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuentul D.I., prin mandatar S.J., împotriva deciziei civile

nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie

2011.