ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 93 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a fost respinsă ca prematur formulată, cererea de chemare în judecată a reclamanților S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M., S.I., S.T. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a disjuns cererea reconvențională formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Cluj nr. 94 din 14 septembrie 2006 și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin acțiunea introductivă, reclamanții S.E. ș.a.

au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea la: soluționarea Dosarului nr. 11303/FF/CC, la preluarea dosarului de la Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj și soluționarea acestuia în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată; transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea stabilirii valorii de piață, pentru cele 43 ha teren ce fac obiectul cauzei, și a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei județene în termen de 45 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată; emiterea, în favoarea reclamanților, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în litigiu, în termen de 120 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză.

Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, arătând că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt două instituții cu atribuții distincte, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamanții trebuie să își precizeze acțiunea, respectiv să indice care din cele două organisme are calitatea de pârâtă; că această procedură administrativă nu a fost finalizată, pentru că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite decizia și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate face plata întrucât nu au fost învestite cu soluționarea dosarului reclamanților.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că nu poate fi inițiată procedura de acordare a despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau în vederea întocmirii și transmiterii dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin întâmpinare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea acțiunii introductive, reiterând aceleași argumente ca și cealaltă pârâtă, iar pe cale reconvențională a solicitat instanței constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Comisiei județene de fond funciar Cluj nr. 942 din 14 septembrie 2006, prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Mințiul Gherlii, privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 43 ha teren către reclamanți, în raport de dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 169/1997, întrucât în opinia pârâtei terenul înscris în CF Mințiul Gherlii nu se încadrează în categoria de folosință agricolă, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și ale art. 24 alin. (2) din același act normativ.

Așadar această suprafață de teren nu putea fi restituită prin hotărârea comisiei județene, în cauză neoperând nici compensarea, procedura de constituire în acest caz presupunând emiterea Ordinului Prefectului la propunerea pârâților. La termenul de judecată din 7 aprilie 2009, instanța din oficiu a pus în discuție necompetența materială de a soluționa cererea reconvențională. Examinând cauza prin prisma acestor considerente, precum și potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., având în vedere natura excepției invocate, care ar face de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului pricinii, instanța de fond a constatat că, prin cererea reconvențională, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei județene de fond funciar Cluj prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Mințiul Gherlii privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 43 ha teren în favoarea reclamanților, însă tocmai această hotărâre a stat la baza acțiunii introductive a reclamanților, care au solicitat obligarea pârâților să își îndeplinească atribuțiile ce le revin în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuții ulterioare emiterii hotărârii atacate.

Având în vedere obiectul acțiunii reconvenționale și anume constatarea nulității absolute a hotărârii de mai sus, instanța a constatat că instanța competentă să soluționeze această cerere este instanța de drept comun, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, aceste dispoziții referitoare la competență neputând fi așadar încălcate, la cererea reclamanților, care au solicitat judecarea celor două acțiuni de către Curtea de Apel. În aceste condiții, instanța s-a declarat necompetentă în soluționarea acțiunii reconvenționale și pe cale de consecință a disjuns această cerere de cea introductivă, urmând ca în temeiul art. 158 C. proc. civ. soluționarea acesteia să se facă de instanța de drept comun, Judecătoria Cluj Napoca.

Instanța de fond a reținut că este firesc să fie soluționată întâi acțiunea în constatarea nulității, pentru că în funcție de soluția ce o va împărtăși instanța de judecată va fi posibilă sau nu promovarea unui nou litigiu, pentru valorificarea drepturilor consfințite pentru acest act. În consecință, în acest ciclu procesual, ca urmare a poziției pârâtului Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cererea de chemare în judecată promovată de reclamanți a fost respinsă ca prematură, nimic neputând însă împiedica partea ca pe viitor să promoveze o nouă acțiune în termenele și condițiile reglementate de procedura specială. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M., S.I., S.T.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. s-a apreciat că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, invocându-se totodată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III (1), (2) și (3) din Legea nr. 169/1997 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 în raport de art. 44 (1) și art. 148 (2) din Constituția României, precum și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.

În esență, criticile aduse sentinței (astfel cum au fost dezvoltate prin cererea din 11 august 2009) au vizat greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii, deoarece în condițiile în care nu există prevederi legale care să permită celor două autorități intimate să returneze dosarele ce le revin în competență potrivit Legii nr. 247/2005, este evident că este nejustificat refuzul de punere în aplicare a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei Județene de fond funciar Cluj, încălcându-se prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat că Dosarul nr. 11303/FF/CC ce-i privește pe recurenți a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în data de 31 octombrie 2007, că cererea formulată în temeiul art. 3 din Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2815/2008 pentru tratarea cu prioritate a acestui dosar a fost motivată și dovedită cu acte, fiind primită de pârâte la data de 2 iunie 2008 și, nu în ultimul rând, că în contextul neadoptării unor acte normative eficiente în domeniul retrocedărilor de către Statul Român și al tergiversării practicate de autorități se ajunge la transformarea dreptului real într-un drept iluzoriu, ceea ce este sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa (Cauza Artica împotriva Italiei din 13 mai 1980). În același timp, s-a apreciat că prin admiterea excepției necompetenței materiale s-a ajuns la disjungerea cererii reconvenționale, deși dispozițiile art. 120 C. proc.

civ. sunt clare, iar aceasta implică cel puțin dublarea perioadei de soluționare a cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen rezonabil conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ambele intimate pârâte au răspuns prin întâmpinări motivelor de recurs enunțate reiterând apărările făcute în fața instanței de fond și subliniind că atribuțiile care le revin sunt doar cele legale și acestea pot fi îndeplinite doar după parcurgerea procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar în speță Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite titlul de despăgubire și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate face plata deoarece nu au fost legal învestite cu soluționarea dosarului reclamanților.

Returnarea acestui dosar de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a făcut în temeiul art. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, fiind obligatoriu ca dosarele întocmite pentru despăgubiri să fie înaintate de către comisiile județene de fond funciar împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza validării cererii de reconstituire și cu dovezile menționate în textul legal amintit. În concret, dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost completat cu înscrisurile solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma refuzului expres și repetat al reclamanților de a le prezenta ce rezultă din Adresa Primăriei comunei Mințiul Gherlii.

Potrivit art. 29 (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 R2, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată prin cererea de recurs, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1563 din 7 decembrie 2010 a Curții Constituționale. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenți și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ, probatoriul administrat și prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 (5) C. proc. civ., sentința urmând a fi casată în parte pentru cele ce se vor puncta în continuare.

Așa cum se poate observa și din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței recurate, soluția de admitere a excepției de prematuritate a acțiunii este consecința directă a constatării necompetenței materiale a curții de apel de a judeca cererea reconvențională prin care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a cerut constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Cluj nr. 942 din 14 septembrie 2006 și a disjungerii acestei cereri care a fost declinată spre competentă soluționare Judecătoriei Cluj Napoca. Abordarea cererii reconvenționale de maniera arătată mai sus este corectă față de dispozițiile art. III (2) din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991, competența materială a judecării cererii ce privește actul prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Mințiul Gherlii revenind instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Cluj Napoca.

Este greșită însă concluzia la care ajunge judecătorul fondului în urma aplicării art. 165 și art. 158 C. proc. civ., anume aceea că acțiunea reclamanților este prematur formulată, față de aceste considerente. Obiectul acțiunii în contencios administrativ a vizat, în esență, refuzul nejustificat al pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (care asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) de a soluționa dosarul reclamanților, deși a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, mai exact obligarea pârâtelor de a prelua într-un termen scurt acest dosar de la Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj de a-l transmite unui evaluator autorizat pentru stabilirea valorii de piață pentru cele 43 ha teren pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri și de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în litigiu.

Din actele dosarului rezultă cu evidență că dosarul și hotărârea prin care Comisia Județeană a validat propunerea Comisiei Locale Mințiul Gherlii privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 43 ha a fost trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat sub nr. 11303/FF/CC/2007, fiind însă de mai multe ori returnat către Comisia Județeană în vederea completării documentației ce a stat la baza propunerii Comisiei Locale.

În verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a urma procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța era datoare a verifica susținerile ambelor părți, soluția de a considera prematură acțiunea numai pentru motivul că Hotărârea Comisiei Județene este contestată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nefiind una de natură a răspunde obiectivului urmărit de reclamanți, chiar dacă este vorba de actul care stă la baza învestirii Comisiei.

Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea unei proceduri administrative ce se desfășoară în fața comisiilor de fond funciar și care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare dată de Comisia Județeană de Fond Funciar și a unei proceduri administrative de acordare a despăgubirilor ce se desfășoară în fața Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit normelor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, finalizându-se cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire (Cap. V al Titlului VII al actului normativ indicat).

Este întemeiată critica recurentei privitoare la încălcarea termenului rezonabil, ca și componentă esențială a dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva circumstanțelor cauzei cât și din perspectiva tezei împărtășite de jurisprudența instanței supreme și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului care au statuat că garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă preliminară. Mai mult se constată că atitudinea autorității pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la o primă evaluare, este incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În orice caz, rezolvarea dată litigiului prin considerarea ca prematură a acțiunii formulate de reclamanți nu este la adăpost de o iminentă încălcare a celor două principii mai sus enunțate, Convenția fiind parte a legislației interne prin ratificarea ei de Statul Român prin Legea nr. 30/1994. Cu siguranță că este just raționamentul primei instanțe că soluția pentru cererea refuzului nejustificat de respectare a procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 depinde de soluția pe care instanța competentă o va da cererii reconvenționale formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, numai că nu același lucru se poate spune despre recomandarea ca după soluționarea celui din urmă proces „este posibilă promovarea unui nou litigiu pentru valorificarea drepturilor consfințite” prin Legea nr. 247/2005.

O asemenea viziune nu poate fi împărtășită pentru că ea ar presupune fără dubiu încălcarea dreptului la un proces echitabil și la respectarea bunurilor reclamanților. Constatând însă relația dintre cele două litigii, instanța are posibilitatea de a pune în discuția părților și de a aplica, dacă se va considera că se impune, dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Pentru cele arătate, se va casa parțial sentința atacată în sensul că se va respinge excepția prematurității acțiunii și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea acțiunii principale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Văzând și dispozițiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de S.E., R.I.Z., E.S., S.S.M., S.I., S.T. împotriva Sentinței nr. 93 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința atacată în sensul că respinge excepția prematurității invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și trimite cauza la aceeași instanță pentru judecarea acțiunii principale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.