ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 93 din 10 iunie 2009 a

Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă excepția prematurității cererii de

chemare în judecată formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și, în consecință, a fost respinsă ca prematur formulată,

cererea de chemare în judecată a reclamanților S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M.,

S.I., S.T. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Instanța a admis excepția

necompetenței materiale, invocată din oficiu și a disjuns cererea

reconvențională formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a

Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Cluj

nr.

94

din 14 septembrie 2006 și a declinat competența de soluționare a

acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin acțiunea

introductivă, reclamanții S.E. ș.a. au solicitat instanței, în contradictoriu

cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea la:

soluționarea Dosarului nr. 11303/FF/CC, la preluarea dosarului de la Comisia

Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj și soluționarea

acestuia în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi

pronunțată; transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea

stabilirii valorii de piață, pentru cele 43 ha teren ce fac obiectul cauzei, și

a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei județene în termen de 45

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată; emiterea,

în favoarea reclamanților, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru

terenul în litigiu, în termen de 120 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii ce va fi pronunțată în cauză.

Prin întâmpinare,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, arătând că în cadrul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt două

instituții cu atribuții distincte, respectiv Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar reclamanții trebuie să își precizeze acțiunea, respectiv să

indice care din cele două organisme are calitatea de pârâtă; că această

procedură administrativă nu a fost finalizată, pentru că Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite decizia și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate face plata întrucât nu au

fost învestite cu soluționarea dosarului reclamanților.

În ceea ce privește

fondul cauzei, s-a arătat că nu poate fi inițiată procedura de acordare a

despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit

obligațiile ce le reveneau în vederea întocmirii și transmiterii dosarului

către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin întâmpinare,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea

acțiunii introductive, reiterând aceleași argumente ca și cealaltă pârâtă, iar

pe cale reconvențională a solicitat instanței constatarea nulității absolute

parțiale a Hotărârii Comisiei județene de fond funciar Cluj nr. 942 din 14

septembrie 2006, prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Mințiul

Gherlii, privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 43 ha teren către

reclamanți, în raport de dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. i din

Legea nr. 169/1997, întrucât în opinia pârâtei terenul înscris în CF Mințiul

Gherlii nu se încadrează în categoria de folosință agricolă, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și ale art. 24

alin. (2) din același act normativ. Așadar această suprafață de teren nu putea

fi restituită prin hotărârea comisiei județene, în cauză neoperând nici

compensarea, procedura de constituire în acest caz presupunând emiterea

Ordinului Prefectului la propunerea pârâților.

La termenul de

judecată din 7 aprilie 2009, instanța din oficiu a pus în discuție necompetența

materială de a soluționa cererea reconvențională.

Examinând cauza prin

prisma acestor considerente, precum și potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., având în vedere natura excepției invocate, care ar face de prisos

cercetarea în tot sau în parte a fondului pricinii, instanța de fond a

constatat că, prin cererea reconvențională, pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a solicitat constatarea nulității absolute parțiale

a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei județene de fond funciar

Cluj prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Mințiul Gherlii privind

acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 43 ha teren în favoarea

reclamanților, însă tocmai această hotărâre a stat la baza acțiunii

introductive a reclamanților, care au solicitat obligarea pârâților să își

îndeplinească atribuțiile ce le revin în cadrul procedurii prevăzute de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, atribuții ulterioare emiterii hotărârii atacate.

Având în vedere

obiectul acțiunii reconvenționale și anume constatarea nulității absolute a

hotărârii de mai sus, instanța a constatat că instanța competentă să

soluționeze această cerere este instanța de drept comun, potrivit art. III

alin. (2) din Legea nr. 169/1997, aceste dispoziții referitoare la competență

neputând fi așadar încălcate, la cererea reclamanților, care au solicitat

judecarea celor două acțiuni de către Curtea de Apel.

În aceste condiții,

instanța s-a declarat necompetentă în soluționarea acțiunii reconvenționale și

pe cale de consecință a disjuns această cerere de cea introductivă, urmând ca

în temeiul art. 158 C. proc. civ. soluționarea acesteia să se facă de instanța

de drept comun, Judecătoria Cluj Napoca.

Instanța de fond a

reținut că este firesc să fie soluționată întâi acțiunea în constatarea

nulității, pentru că în funcție de soluția ce o va împărtăși instanța de

judecată va fi posibilă sau nu promovarea unui nou litigiu, pentru

valorificarea drepturilor consfințite pentru acest act.

În consecință, în

acest ciclu procesual, ca urmare a poziției pârâtului Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, cererea de chemare în judecată promovată de

reclamanți a fost respinsă ca prematură, nimic neputând însă împiedica partea

ca pe viitor să promoveze o nouă acțiune în termenele și condițiile

reglementate de procedura specială.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M., S.I., S.T.

Prin cererea de

recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. s-a apreciat că soluția primei instanțe este netemeinică și

nelegală, invocându-se totodată și excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. III (1), (2) și (3) din Legea nr. 169/1997 modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005 în raport de art. 44 (1) și art. 148 (2) din

Constituția României, precum și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.

În esență, criticile

aduse sentinței (astfel cum au fost dezvoltate prin cererea din 11 august 2009)

au vizat greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii, deoarece în

condițiile în care nu există prevederi legale care să permită celor două

autorități intimate să returneze dosarele ce le revin în competență potrivit

Legii nr. 247/2005, este evident că este nejustificat refuzul de punere în aplicare

a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei Județene de fond funciar

Cluj, încălcându-se prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului. S-a mai arătat că Dosarul nr. 11303/FF/CC ce-i privește

pe recurenți a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor – Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților în data de 31 octombrie 2007, că cererea formulată în temeiul

art. 3 din Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.

2815/2008 pentru tratarea cu prioritate a acestui dosar a fost motivată și

dovedită cu acte, fiind primită de pârâte la data de 2 iunie 2008 și, nu în

ultimul rând, că în contextul neadoptării unor acte normative eficiente în

domeniul retrocedărilor de către Statul Român și al tergiversării practicate de

autorități se ajunge la transformarea dreptului real într-un drept iluzoriu,

ceea ce este sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin

jurisprudența sa (Cauza Artica împotriva Italiei din 13 mai 1980).

În același timp, s-a

apreciat că prin admiterea excepției necompetenței materiale s-a ajuns la

disjungerea cererii reconvenționale, deși dispozițiile art. 120 C. proc. civ.

sunt clare, iar aceasta implică cel puțin dublarea perioadei de soluționare a

cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un

termen rezonabil conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ambele intimate

pârâte au răspuns prin întâmpinări motivelor de recurs enunțate reiterând

apărările făcute în fața instanței de fond și subliniind că atribuțiile care le

revin sunt doar cele legale și acestea pot fi îndeplinite doar după parcurgerea

procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar în speță Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite titlul de despăgubire

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate face plata

deoarece nu au fost legal învestite cu soluționarea dosarului reclamanților.

Returnarea acestui dosar de către Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților s-a făcut în temeiul art. 16.4 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, fiind

obligatoriu ca dosarele întocmite pentru despăgubiri să fie înaintate de către

comisiile județene de fond funciar împreună cu întreaga documentație ce a stat

la baza validării cererii de reconstituire și cu dovezile menționate în textul

legal amintit. În concret, dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost

completat cu înscrisurile solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în urma refuzului expres și repetat al reclamanților de a le

prezenta ce rezultă din Adresa Primăriei comunei Mințiul Gherlii.

Potrivit art. 29 (4)

și (5) din Legea nr. 47/1992 R2, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a

Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată

prin cererea de recurs, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia

nr. 1563 din 7 decembrie 2010 a Curții Constituționale.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurenți și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ,

probatoriul administrat și prevederile legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente

dispozițiile art. 312 (5) C. proc. civ., sentința urmând a fi casată în parte

pentru cele ce se vor puncta în continuare.

Așa cum se poate

observa și din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței recurate,

soluția de admitere a excepției de prematuritate a acțiunii este consecința

directă a constatării necompetenței materiale a curții de apel de a judeca

cererea reconvențională prin care Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a cerut constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii

Comisiei Județene de Fond Funciar Cluj nr. 942 din 14 septembrie 2006 și a

disjungerii acestei cereri care a fost declinată spre competentă soluționare

Judecătoriei Cluj Napoca.

Abordarea cererii

reconvenționale de maniera arătată mai sus este corectă față de dispozițiile

art. III (2) din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr.

18/1991, competența materială a judecării cererii ce privește actul prin care

s-a validat propunerea Comisiei Locale Mințiul Gherlii revenind instanței de

drept comun, respectiv Judecătoriei Cluj Napoca.

Este greșită însă

concluzia la care ajunge judecătorul fondului în urma aplicării art. 165 și

art. 158 C. proc. civ., anume aceea că acțiunea reclamanților este prematur

formulată, față de aceste considerente.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ a vizat, în esență, refuzul nejustificat al pârâtelor

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților (care asigură Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor) de a soluționa dosarul reclamanților, deși a

fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, mai exact obligarea

pârâtelor de a prelua într-un termen scurt acest dosar de la Comisia Județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj de a-l transmite unui evaluator

autorizat pentru stabilirea valorii de piață pentru cele 43 ha teren pentru

care s-a propus acordarea de despăgubiri și de a emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire pentru terenul în litigiu.

Din actele dosarului

rezultă cu evidență că dosarul și hotărârea prin care Comisia Județeană a

validat propunerea Comisiei Locale Mințiul Gherlii privind acordarea de

despăgubiri pentru suprafața de teren de 43 ha a fost trimis Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat sub nr.

11303/FF/CC/2007, fiind însă de mai multe ori returnat către Comisia Județeană

în vederea completării documentației ce a stat la baza propunerii Comisiei

Locale.

În verificarea

caracterului justificat sau nejustificat al refuzului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor de a urma procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța era datoare a verifica susținerile

ambelor părți, soluția de a considera prematură acțiunea numai pentru motivul

că Hotărârea Comisiei Județene este contestată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor nefiind una de natură a răspunde obiectivului urmărit

de reclamanți, chiar dacă este vorba de actul care stă la baza învestirii

Comisiei.

Procedura de

reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea unei proceduri

administrative ce se desfășoară în fața comisiilor de fond funciar și care se

finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare dată de Comisia Județeană de

Fond Funciar și a unei proceduri administrative de acordare a despăgubirilor ce

se desfășoară în fața Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

potrivit normelor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

finalizându-se cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire (Cap. V

al Titlului VII al actului normativ indicat).

Este întemeiată

critica recurentei privitoare la încălcarea termenului rezonabil, ca și

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 §

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva

circumstanțelor cauzei cât și din perspectiva tezei împărtășite de

jurisprudența instanței supreme și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului

care au statuat că garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu

doar în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă preliminară.

Mai mult se constată

că atitudinea autorității pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, la o primă evaluare, este incompatibilă cu dreptul la respectul

bunurilor garantat de art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În orice caz,

rezolvarea dată litigiului prin considerarea ca prematură a acțiunii formulate

de reclamanți nu este la adăpost de o iminentă încălcare a celor două principii

mai sus enunțate, Convenția fiind parte a legislației interne prin ratificarea

ei de Statul Român prin Legea nr. 30/1994.

Cu siguranță că este

just raționamentul primei instanțe că soluția pentru cererea refuzului

nejustificat de respectare a procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr.

247/2005 depinde de soluția pe care instanța competentă o va da cererii

reconvenționale formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

numai că nu același lucru se poate spune despre recomandarea ca după

soluționarea celui din urmă proces „este posibilă promovarea unui nou litigiu

pentru valorificarea drepturilor consfințite” prin Legea nr. 247/2005. O

asemenea viziune nu poate fi împărtășită pentru că ea ar presupune fără dubiu

încălcarea dreptului la un proces echitabil și la respectarea bunurilor

reclamanților.

Constatând însă

relația dintre cele două litigii, instanța are posibilitatea de a pune în

discuția părților și de a aplica, dacă se va considera că se impune,

dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru cele arătate,

se va casa parțial sentința atacată în sensul că se va respinge excepția

prematurității acțiunii și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru

judecarea acțiunii principale, menținându-se celelalte dispoziții ale

sentinței.

Văzând și

dispozițiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de S.E., R.I.Z., E.S., S.S.M., S.I., S.T. împotriva Sentinței nr. 93

din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează în parte

sentința atacată în sensul că respinge excepția prematurității invocată de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și trimite cauza la aceeași

instanță pentru judecarea acțiunii principale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 martie 2011.