ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2015

Decizia nr. 614/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5839/R din 27 septembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de A., împotriva sentinței civile nr. 219 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/43/2011 a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamanților B., C., D., E., F.- prin mandatar G. și H., - prin mandatar I., ca prematură.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că articolul unic al O.U.G. nr. 4/2012 (în forma de la data publicării în M. Of. nr. 169 din 15 martie 2012) conținea următoarea prevedere: la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Începând cu 6 iulie 2012, suspendarea a fost prelungită până la 15 mai 2013, având în vedere modificarea adusă articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012 prin Legea nr. 117/2012 (publicată în M. Of. nr. 456 din 6 iulie 2012).

Potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 165/2013 (publicată în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013), dosarele înregistrate la Secretariatul A. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Instanța a mai reținut că art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilește că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la unitățile investite de lege (acestea fiind definite de art. 3 pct. 4 lit. a)-g), nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În consecință, Curtea de Apel a apreciat că datorită incidenței actelor normative anterior redate, inclusiv în cauzele începute anterior intrării lor în vigoare, chiar și în faza procesuală a recursului, cum este cauza de față, recurenta, ca unitate investită de lege, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, este repusă în termenul de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru a soluționa cererea reclamanților, cu consecința prematurității cererii pendinte.

Împotriva Deciziei nr. 5839/R din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții de dr. B., D., C., E., F. prin mandatar G. și H. prin mandatar I. au formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de revizuire se arată că decizia atacată a fost pronunțată prin încălcarea autorității de lucru judecat. Astfel, se precizează că excepția prematurității, care a dus la admiterea recursului, fusese deja respinsă irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1770 din 24 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/43/2009.

Noul termen de 60, respectiv, 35 de luni, prevăzut de art. 34 din Legea 165/2013 se adresează nou înființatei J. care este investită de noua lege să soluționeze dosarele înregistrate la A. Așadar, este o altă persoană juridică, noul fundament juridic adresându-se acesteia.

Prin urmare, revizuenții consideră că nu există nici o dispoziție legală nouă care să privească A. Fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și de cauză se apreciază că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Prin încălcarea autorității de lucru judecat revizuenții consideră că a fost nerespectat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu contra României).

De asemenea, se mai susține că decizia atacată încalcă principiul priorității dreptului comunitar pentru următoarele considerente:

Conform art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, în cazul în care există neconcordanțe între normele interne și prevederile Convenției Europene, acestea din urma au prioritate.

Privind prin prisma acestor prevederi constituționale, instanța de recurs a admis în mod greșit recursul, motivând că, prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, pârâta a fost repusă într-un termen de 60 de luni pentru a soluționa cererea, întrucât acest text legal intră în flagrantă contradicție cu dreptul de soluționare în termen rezonabil, consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că Dosarul nr. x/CC a fost înregistrat la Secretariatul A. în data de 31 octombrie 2007 și nu a fost soluționat nici până astăzi.

Conform jurisprudenței Curții Europenei a Drepturilor Omului, termenul rezonabil trebuie sa fie prezent și în procedura prealabilă nu doar în cea de contencios administrativ (cauza Nichifor contra României).

De altfel, este greșit raționamentul instanței de recurs conform căreia pârâta ar fi fost repusă în termen, întrucât nu a existat niciodată un termen prevăzut de lege, toate spețele de acest gen fiind soluționate de către instanțe prin aprecierea rezonabilității perioadei de soluționare, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 6. din Convenție, este irelevant că legiuitorul a prevăzut prin noua lege un termen, atâta timp cât perioada de soluționare rămâne nerezonabilă.

Revizuenții mai susțin că s-a depășit cu mult o perioadă rezonabilă în condițiile în care beneficiau de prevederile art. 3 din Decizia A. nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Pe de altă parte se consideră că, datorită faptului că nu s-a procedat la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006, se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 165/2012;

Prin sentința civilă nr. 219 din 06 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A., obligând pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 43 ha, raportat la valoarea de evaluare,în termen de 120 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestei sentințe.

Totodată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a K.

Prin Decizia nr. 5839/R din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis recursul formulat de pârâta A. și a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți ca fiind prematur formulată, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Instanța de recurs a apreciat că, după publicarea Legii nr. 165/2013 în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 18/1991 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Totodată, s-a constatat că prin noua lege a fost înființată J., care preia atribuțiile A.

Conform art. 17 alin. (1) lit. a) - b) din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care J. are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul A., art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Având în vedere textele de lege menționate s-a constatat că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 36 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Astfel fiind instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, instanța în mod corect a reținut că aceste prevederi sunt incidente pricinii.

Deși revizuenții invocă Decizia nr. 1770 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care la acel moment s-a respins excepția prematurității acțiunii, în cauza de față instanța a avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul pronunțării deciziei, respectiv 27 septembrie 2013.

De asemenea, Înalta Curte reține și faptul că prin Decizia nr. 1770 din 24 martie 2011 cauza a fost trimisă spre rejudecare.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat;

Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

Condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune trebuind a fi justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu operează autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, iar cealaltă este pronunțată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Așa cum am arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Or, în cauza de față, această condiție nu este îndeplinită.

În ceea ce privește motivele de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea reglementată de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea principiului priorității normelor dreptului comunitar, față de norma internă, principiul care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată, de către instanțele de contencios administrativ.

Instituirea căii de atac a revizuirii, în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o modalitate prin care legiuitorul a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și, deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs.

Or, în cauză, nici această condiție nu este îndeplinită.

În jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a decis că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (hotărârea din 16 martie 2006, Cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-234/2004).

Prioritatea normelor comunitare față de normele interne contrare este una din trăsăturile definitive ale dreptului comunitar și are o consacrare legală dar și jurisprudențială comunitară. Ea s-a dezvoltat și a fost afirmată constant de jurisprudența Curții Europene de Justiție (Cauza Costa c ENEL, Fratelli Costanzo, Kühne & Heitz).

Această trăsătură a dreptului comunitar se datorează faptului că tratatele comunitare valabil încheiate și ratificate, alte acte de drept comunitar (regulamente, decizii) devin parte a ordinii juridice interne a statelor membre și vor fi aplicabile de autoritățile și instanțele naționale.

În concret, Înalta Curte constată că nu se invocă încălcarea unei norme comunitare direct aplicabile speței.

Prin urmare, nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține următoarele:

Încălcarea principiului securității juridice dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, ale cărei valori au fost consacrate în spațiul comunitar prin art. 6 parag. (2) al Tratatului privind Europeană, ca principii generale ale dreptului comunitar, în urma modificărilor introduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, art. 6 paragrafele (2) și (3) din tratatul Uniunii Europene au căpătat următorul cuprins:

„(2) Uniunea aderă la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate prin această aderare.

(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii”.

Principiul securității juridice constituie un element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți, în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumărescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002).

Existența unor divergențe în jurisprudență a fost acceptată în lumina Convenției europene ca fiind inerentă oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicții, important fiind să se evite un climat general de incertitudine și nesiguranță, concretizat în divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp, mai cu seamă la nivelul jurisdicției supreme, climat ce s-ar putea crea în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii judiciare (Beian c. România, Păduraru c. România, Zielinski și Pradal & Gonzales și alții c. Franța).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile revizuenților sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de dr. B. prin mandatar G., D. prin mandatar G., C. prin mandatar G., E. prin mandatar G., F. prin mandatar G. și H. prin mandatar I. împotriva Deciziei nr. 5839/R din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.