ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5053/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5053/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 249
din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins, ca
inadmisibil, primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, formulat de reclamanții
R.M. și R.E., în contradictoriu cu pârâtul președintele C.C.S.D.;
- a respins în rest
acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca
nefondată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr.
3860 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită titlul de
despăgubire în dosarul reclamanților R.M. și R.E. nr. 35259/CC, conform sumei
înscrise în raportul de evaluare efectuat.
Această sentință a
rămas irevocabilă prin decizia nr. 776 din 16 februarie 2012 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin O.U.G. nr.
4/2012 (M. Of., nr. 169/15.03.2012), s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni
emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și
procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,
prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin Legea
de aprobare nr. 117/2012 (M. Of. nr. 456/6.06.2012), termenul de suspendare a
fost prelungit până la data de 15 mai 2013.
Este inadmisibil
primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, prin care se solicită
aplicarea amenzii președintelui C.C.S.D., fără individualizarea persoanei
acestuia, având în vedere că sancțiunea pecuniară prevăzută de art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, ca mijloc de constrângere în vederea executării
obligației de a face stabilite prin hotărârea judecătorească a instanței de
contencios administrativ, nu poate fi aplicată decât unei persoane fizice
nominalizate, chiar dacă obligația este strâns legată de calitatea de
conducător al autorității. În cazul în care în funcția respectivă s-au succedat
mai multe persoane în perioada în care se reclamă neexecutarea hotărârii, cu
atât mai mult trebuie individualizată persoana chemată în judecată, pentru a se
analiza dacă și în ce măsură îi este imputabilă întârzierea în executare,
astfel încât să fie pasibilă de aplicarea sancțiunii, răspunderea reglementată
de lege fiind una subiectivă, bazată pe culpă.
Referitor la cel
de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect despăgubiri pentru neexecutarea
unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de contencios
administrativ, Curtea de apel a reținut că, la data la care trebuia executată
hotărârea de care se prevalează reclamanții, potrivit dispozițiilor art. 24 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, și anume 19 martie 2012 (la 30 de zile de la
rămânerea irevocabilă, termen procedural, calculat pe zile libere), intrase
deja în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, prin ale cărei dispoziții de imediată
aplicare s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire prevăzute de
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, suspendare
prelungită prin legea de aprobare a ordonanței de urgență, până la data de 15
mai 2013.
Curtea de apel a
reținut că autoritatea publică pârâtă se află într-o imposibilitate obiectivă,
legală, de a pune în executare hotărârea judecătorească, fiind ținută să
respecte prevederile O.U.G nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.
117/2012, astfel că, în lipsa unei fapte ilicite și a vinovăției, nu se poate
face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul
angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu consecința obligării
acesteia la despăgubiri pentru întârziere.
Susținerile
reclamanților în sensul că dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, astfel cum a fost
aprobată prin Legea nr. 117/2012, nu sunt incidente în cazul obligațiilor de a
face stabilite prin hotărâri judecătorești nu pot fi primite, atâta timp cât în
cele două acte normative nu se face o asemenea distincție, iar punerea în
executare a unei hotărâri judecătorești nu se poate face cu ignorarea cadrului
legislativ incident la momentul executării, care, în cazul de față, nu permite
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la expirarea
perioadei de suspendare.
Împotriva sentinței
pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanții, considerând-o
netemeinică și nelegală și susținând, în esență că în cauză nu sunt incidente
dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, în condițiile în care în dosarul de despăgubire
a fost întocmit raportul de evaluare, astfel că emiterea titlului de
despăgubire reprezintă o simplă formalitate.
Examinând sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de
recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este
nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Conform art. 1 alin. (1)
din O.U.G. nr. 4/2012
privind unele măsuri temporare
în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din
titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
, astfel cum
a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de
despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea
imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”
din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,
precum și unele măsuri adiacente (M. Of. nr. 653/22.07.2005), cu modificările
și completările ulterioare”.
Această reglementare
este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor
măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului
de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot
a C.E.D.O., pronunțată în cauza A. ș.a., să aleagă măsurile destinate să
garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.
În cauză sunt, deci,
aplicabile prevederile O.U.G. nr. 4/2012, recurenții fiind, conform
prevederilor acestora, titularii unui drept afectat de un termen suspensiv, a
cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu
poate fi obținută înainte de împlinirea respectivului termen.
În jurisprudența
Curții de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autoritățile sunt obligate
să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în
vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele
specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala
„inerție” a acestora (cauzele F. c/România și S. c/ Franța).
Această răspundere
funcționează, deci, numai ca sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de
față, fiind suspendată prin lege activitatea autorității intimate, în ceea
privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența unei
atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.
Pentru aceleași
argumente, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a respins și capătul
de cerere prin care se solicită, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004,
aplicarea sancțiunii amenzii în privința președintelui C.C.S.D.
Pentru considerentele
arătate, constatându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și
legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.
proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 20
din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de R.M. și R.E. împotriva Sentinței Civile nr. 249 din 22 ianuarie 2013 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 18 aprilie 2013.