ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 324/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 martie 2011 reclamanții A.C., A.D. și N.D.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea măsurii returnării de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a Dispoziției nr. 12586 din 30 aprilie 2010 emisă de către Primăria Municipiului București precum și a dosarului aferent care a stat la baza emiterii acestei dispoziții; obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aferent Dispoziției nr. 12586 din 30 aprilie 2010 emisă de către Primăria Municipiului București reprezentând restituirea prin echivalent a imobilului-teren în suprafață de 430,50 m. p. situat în București, str. Th.

Speranția, a imobilului-teren în suprafață de 230,00 m. p. situat în București, strada Blaj, a imobilului-teren în suprafață de 300,00 mp. situat în București, strada Laborator, precum și construcțiile demolate în suprafață totală construită de 865,00 mp; Obligarea pârâtei la plata a 200 lei/ zi de întârziere, începând cu 60 de zile de la data rămânerii definitive a Hotărârii ce se soluționa prezenta acțiune, cu titlu de daune cominatorii. În motivare, reclamanții au arătat că au notificat Primăria Municipiului București cu Notificarea înregistrată sub nr. 2136 din 14 august 2001 pentru imobilele indicate, intrate abuziv în posesia statului, fără titlu, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind emisă Dispoziția nr. 8132 din 25 mai 2007 modificată prin Dispoziția nr. 12586 din 30 aprilie 2010 și înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai arătat in acțiune că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor deși avea obligația să înregistreze de îndată dosarul și să procedeze la efectuarea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, in mod abuziv și ilegal, cu depășirea competențelor legale, a dispus returnarea dispoziției și a dosarului administrativ deși doar Instituția Prefectului acre atribuții de exercitare a controlului de legalitate. Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârât s-a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință s-a solicitat respingerea acțiunii ca prematur formulată.

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2011, reclamanții, prin apărător, au înțeles să-și precizeze acțiunea în sensul că solicită să se efectueze operațiuni conform art. 16 din Titlul IV al Legii nr. 247/2005, obligarea pârâtului la numirea unui evaluator, la emiterea deciziei de despăgubiri cu acordarea unor daune cominatorii. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 6277 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, cererea precizată de reclamanții A.C., A.D. și N.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligată pârâta să desemneze evaluator și să emită titlul de despăgubire, în termenele legale.

A fost obligată pârâta să plătească daune cominatorii de 100 lei/ zi de întârziere. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că in raport de precizarea acțiunii formulată de reclamanți la termenul din data de 21 octombrie 2011, excepția prematurității cererii de chemare in judecată invocată de către intimată prin întâmpinare a rămas fără obiect. Pe fondul cauzei s-a reținut că Dispoziția nr. 12586 din 30 aprilie 2010 împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și 3 din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), 5 și 6 ale aceluiași articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

S-a mai reținut că, deși pârâta a confirmat înregistrarea dosarului, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A considerat judecătorul fondului că, deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din CEDO.

A mai reținut instanța că invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate. De asemenea, judecătorul fondului a constatat că obligarea pârâtului la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, ar fi prematură formulat în condițiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și având în vedere dispozițiile art. 18 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.

A considerat Curtea de Apel că in speță sunt aplicabile art. 16 alin. (5) din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea sunt transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Cu privire la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condițiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, Curtea a apreciat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, după ce hotărârea prezentă devine definitivă și irevocabilă.

Sub aspectul penalităților de 100 lei/zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea a considerat admisibil acest capăt de cerere. Penalitățile pe fiecare zi de întârziere prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru soluțiile prevăzute la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) sunt concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim vătămat, fiind asemănătoare cu daunele cominatorii din dreptul civil, din punctul de vedere al naturii juridice. Penalitățile de întârziere se stabilesc în favoarea reclamantului și nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârzierea în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzute de art. 24 din lege.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că in mod netemeinic instanța de fond a reținut că dosarul de despăgubire a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor întrucât in baza pct. 22.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 a fost restituit Primăriei Municipiului București pentru clarificare, pentru identificarea imobilelor construcții, defalcat, pentru a se preciza pentru terenurile ocupate de parcare dacă sunt cuprinse in planul de urbanism aprobat și pentru a se motiva acordarea de despăgubiri pentru terenul din str. Th Speranția, București.

Având in vedere că pana la data redactării motivelor de recurs dosarul nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat admiterea excepției prematurității cererii de chemare in judecată invocată in fața instanței de fond. S-a mai arătat prin motivele de recurs că, in lipsa dosarului de despăgubire nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii, astfel încât instanța de fond in mod netemeinic și nelegal a dispus obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. A susținut recurenta că in mod greșit s-a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 derulându-se după finalizarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, cu emiterea dispoziției însoțită de întreaga documentație.

Totodată s-a criticat soluția instanței de fond față de greșita reținere a refuzului nejustificat in soluționarea cererii, in condițiile in care procedura administrativă se declanșează prin transmiterea dosarului și nu la cererea persoanei îndreptățite. De asemenea, s-a apreciază că nu poate fi asimilat termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 termenului de trimitere a dosarului la evaluator. Cu privire la daunele cominatorii de 100 de lei/ zi întârziere s-a arătat că in condițiile in care nu există un refuz nejustificat din partea autorității pârâte, acestea nu pot fi acordate. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurenta - pârâtă a depus la dosar note de ședință prin care s-a precizat că dosarul nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor astfel că acțiunea reclamanților este prematură. S-a susținut că instanța de fond in mod netemeinic a obligat la emiterea deciziei in condițiile adoptării O.U.G.

nr. 4 din 13 martie 2012 potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, termen care prin Legea nr. 117/2012 a fost prelungit până la data de 15 mai 2013. Considerentele și soluția instanței de recurs In ceea ce privește critica formulată cu privire la prematuritatea acțiunii, in sensul că procedura prevăzută de Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 nu se poate declanșa in lipsa transmiterii de către entitatea investită cu soluționarea notificării a dosarului de despăgubire „completat” cu actele solicitate, Înalta Curte o apreciază nefondată, relevanță in acest sens având dispozițiile art. 16 alin. (2) și 2 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

potrivit cărora „(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2 1 ) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” Ori in speță, Dispoziția nr. 12586 din 30 aprilie 2010 emisă de către Primăria Municipiului București a fost predată de către instituția Prefectului Municipiului București pârâtei la data de 27 octombrie 2010, care, potrivit dispozițiilor alin. (4) al articolului 16 din Legea nr. 247/2005 procedează doar la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, nefiind prevăzută in lege procedura returnării dispoziției și a dosarului administrativ, pârâta având posibilitatea să solicite relații asupra aspectelor apreciate de aceasta ca fiind nelămurite.

De asemenea, textul de lege invocat de către pârâtă, respectiv pct. 22.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 se referă la disjungerea notificărilor pentru fiecare imobil și nu la returnarea dosarului, astfel că motivul de recurs este nefondat.

Având in vedere că reclamanții au notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilelor în litigiu, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reținut în mod corect că autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamanților la soluționarea cereri într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din CEDO, în condițiile în care pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Sub aspectul penalităților de 100 lei/ zi întârziere in executarea hotărârii, deși posibilitatea acordării acestora este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază această dispoziție a instanței ca excesivă în contextul cauzei de față. Comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care cei îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speța analizată, întârzierea autorității publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire, astfel că recursul este întemeiat. Recursul formulat este întemeiat și în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare, cu respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 6277 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată in sensul că obligă autoritatea pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.