ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5053/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 249

din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca

inadmisibil, primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, formulat de reclamanții

R.M. și R.E., în contradictoriu cu pârâtul președintele C.C.S.D.;

- a respins în rest

acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr.

3860 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită titlul de

despăgubire în dosarul reclamanților R.M. și R.E. nr. 35259/CC, conform sumei

înscrise în raportul de evaluare efectuat.

Această sentință a

rămas irevocabilă prin decizia nr. 776 din 16 februarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin O.U.G. nr.

4/2012 (M. Of., nr. 169/15.03.2012), s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin Legea

de aprobare nr. 117/2012 (M. Of. nr. 456/6.06.2012), termenul de suspendare a

fost prelungit până la data de 15 mai 2013.

Este inadmisibil

primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, prin care se solicită

aplicarea amenzii președintelui C.C.S.D., fără individualizarea persoanei

acestuia, având în vedere că sancțiunea pecuniară prevăzută de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, ca mijloc de constrângere în vederea executării

obligației de a face stabilite prin hotărârea judecătorească a instanței de

contencios administrativ, nu poate fi aplicată decât unei persoane fizice

nominalizate, chiar dacă obligația este strâns legată de calitatea de

conducător al autorității. În cazul în care în funcția respectivă s-au succedat

mai multe persoane în perioada în care se reclamă neexecutarea hotărârii, cu

atât mai mult trebuie individualizată persoana chemată în judecată, pentru a se

analiza dacă și în ce măsură îi este imputabilă întârzierea în executare,

astfel încât să fie pasibilă de aplicarea sancțiunii, răspunderea reglementată

de lege fiind una subiectivă, bazată pe culpă.

Referitor la cel

de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect despăgubiri pentru neexecutarea

unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de contencios

administrativ, Curtea de apel a reținut că, la data la care trebuia executată

hotărârea de care se prevalează reclamanții, potrivit dispozițiilor art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, și anume 19 martie 2012 (la 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă, termen procedural, calculat pe zile libere), intrase

deja în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, prin ale cărei dispoziții de imediată

aplicare s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, suspendare

prelungită prin legea de aprobare a ordonanței de urgență, până la data de 15

mai 2013.

Curtea de apel a

reținut că autoritatea publică pârâtă se află într-o imposibilitate obiectivă,

legală, de a pune în executare hotărârea judecătorească, fiind ținută să

respecte prevederile O.U.G nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.

117/2012, astfel că, în lipsa unei fapte ilicite și a vinovăției, nu se poate

face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul

angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu consecința obligării

acesteia la despăgubiri pentru întârziere.

Susținerile

reclamanților în sensul că dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, astfel cum a fost

aprobată prin Legea nr. 117/2012, nu sunt incidente în cazul obligațiilor de a

face stabilite prin hotărâri judecătorești nu pot fi primite, atâta timp cât în

cele două acte normative nu se face o asemenea distincție, iar punerea în

executare a unei hotărâri judecătorești nu se poate face cu ignorarea cadrului

legislativ incident la momentul executării, care, în cazul de față, nu permite

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la expirarea

perioadei de suspendare.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanții, considerând-o

netemeinică și nelegală și susținând, în esență că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, în condițiile în care în dosarul de despăgubire

a fost întocmit raportul de evaluare, astfel că emiterea titlului de

despăgubire reprezintă o simplă formalitate.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 4/2012

privind unele măsuri temporare

în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

, astfel cum

a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente (M. Of. nr. 653/22.07.2005), cu modificările

și completările ulterioare”.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a C.E.D.O., pronunțată în cauza A. ș.a., să aleagă măsurile destinate să

garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

În cauză sunt, deci,

aplicabile prevederile O.U.G. nr. 4/2012, recurenții fiind, conform

prevederilor acestora, titularii unui drept afectat de un termen suspensiv, a

cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu

poate fi obținută înainte de împlinirea respectivului termen.

În jurisprudența

Curții de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autoritățile sunt obligate

să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în

vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele

specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala

„inerție” a acestora (cauzele F. c/România și S. c/ Franța).

Această răspundere

funcționează, deci, numai ca sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de

față, fiind suspendată prin lege activitatea autorității intimate, în ceea

privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența unei

atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.

Pentru aceleași

argumente, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a respins și capătul

de cerere prin care se solicită, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004,

aplicarea sancțiunii amenzii în privința președintelui C.C.S.D.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.M. și R.E. împotriva Sentinței Civile nr. 249 din 22 ianuarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 aprilie 2013.