ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea formulată în contencios

administrativ reclamantul

C.F.J. Tulcea a

solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Sănătății, anularea

autorizației de funcționare nr. 7207/EN/9832 din 05 septembrie 2007, emisă de

pârât pentru SC H.

P. SRL București, precum

și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat că, deși nu a obținut avizul obligatoriu al C.F.J. Tulcea, SC H.P. SRL a

primit avizul de funcționare din partea Ministerului Sănătății.

Reclamantul a mai arătat că

autorizația este nelegală, deoarece solicitantul este proprietarul unui depozit

farmaceutic, iar depozitelor farmaceutice le este interzis să dețină farmacii. În

plus, farmacia pentru care s-a emis autorizația este amplasată într-o piață

agroindustrială și nu într-un complex comercial de mare suprafață, potrivit

mențiunilor din autorizație.

În cauză a

formulat cerere de intervenție în interes propriu SC

H. SRL Tulcea, care a solicitat să

se constate nelegalitatea autorizației de funcționare și să se dispună anularea

acesteia.

1.1. Prin sentința civilă nr. 50 din

17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanța a anulat acțiunea, ca netimbrată,

iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3755 din 29 octombrie

2008, a admis recursul declarat și a casat această sentință, trimițând cauza

spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.

1.2. În fond după casare, reclamanta

și-a completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă, a SC H.P. SRL, instanța fondului dispunând citarea societății

comerciale menționate, în această calitate.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă

nr. 280/ CA din 7 iulie 2009, a admis acțiunea reclamantului C.F.J. Tulcea

formulată în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Sănătății și SC H.P. SRL, dispunând anularea autorizației de

funcționare nr. 7207/ EN din 5 septembrie 2007, emisă de

Ministerul Sănătății.

Prin aceeași

sentință a fost admisă excepția inadmisibilității

cererii de intervenție formulată de

SC H. SRL Tulcea, respingându-se această cerere pe temeiul arătat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța fondului a

reținut că prin autorizația de funcționare

atacată, Ministerul Sănătății

a aprobat funcționarea farmaciei C.P. în structura

SC

H.P.

SRL, menționându-se că este vorba de o înființare

„prin excepție - complex comercial”.

Ordinul ministrului sănătății nr. 626/2001,

modificat prin

Ordinul nr. 1199/2004,

prevedea condiția depunerii avizului conform

al colegiului farmaciștilor

pentru autorizarea funcționării unei

farmacii.

Acest ordin a fost ulterior abrogat, prin art. 45 din Legea nr.

266/2008.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății nu

prevede între

atribuțiile colegiului farmaciștilor și pe aceea de a emite

avize în

vederea autorizării farmaciilor, dar nici nu abrogă expres dispozițiile din

ordinul menționat.

Instanța fondului a concluzionat că

la data eliberării autorizației, erau în vigoare prevederile Ordinului nr. 626/2001

al ministrului sănătății, pentru autorizarea funcționării farmaciei fiind

necesar să se obțină avizul conform al colegiului

farmaciștilor, ca act

pregătitor,

obligatoriu de care emitentul actului trebuia să țină seama.

S-a mai conchis că, în aceste

condiții, lipsa avizului atrage

nulitatea

actului administrativ emis.

Cu privire la cererea de intervenție

în interes propriu formulată de SC H. SRL, instanța de fond a considerat că

aceasta nu poate fi primită întrucât autoarea cererii nu a arătat și nici nu a

dovedit că este titulara unui drept sau interes legitim care i-a fost vătămat

prin emiterea autorizației.

primei instanțe

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Constanța în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul

Sănătății și SC H.P. SRL

2.1. Recursul declarat de recurentul-pârât

Ministerul Sănătății

A fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că

instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a C.F.J. Tulcea,

în condițiile în care, potrivit art. 579 din Legea nr. 95/2006 – Titlul XIV –

Exercitarea profesiei de farmacist, nu sunt prevăzute de către legiuitor,

printre atribuțiile colegiului și cele referitoare la acordarea avizelor pentru

înființarea unităților farmaceutice.

S-a mai arătat că date fiind

schimbările legislației în materia înființării și autorizării unităților farmaceutice

precum și a condițiilor de organizare și funcționare a acestora, apărute ca

urmare a Legii nr. 95/2006 aplicabilitatea dispozițiilor Ordinului nr. 626/2001

se rezumă numai la acele dispoziții care nu contravin legislației, nu doar celei

recente dar și actelor cu o forță juridică superioară.

Astfel, Ordinul nr. 626/2001 a fost

modificat prin Ordinul nr. 1199/2004 iar prin apariția Legii nr. 95/2006 a fost

abrogată Legea nr. 305/2004 iar dintre atribuțiile C.F. a fost exclusă cea

vizând emiterea avizului conform.

2.2. Recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC H.P. SRL

Arătând că în mod corect instanța de

fond, în rejudecare a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în

interes propriu formulată de SC H. SRL Tulcea, recurenta-pârâtă a indicat că în

mod eronat a fost admisă acțiunea reclamantului-intimat și s-a dispus anularea autorizației

nr. 720/EN9232 din 5 septembrie 2007 emisă de Ministerul Sănătății.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că sentința atacată a fost dată

cu greșita aplicare și interpretare a legii, recurenta SC H.P. SRL a arătat, în

esență:

- emiterea autorizației a avut loc

la data de 5 septembrie 2007, când atribuțiile C.F. erau prevăzute de Legea nr.

95/2006, dar nu includeau și emiterea de avize privind înființarea farmaciilor;

- avizul C.F.J. Tulcea nu era

necesar, prima instanță reținând eronat incidența dispozițiilor art. 2 lit. c)

din O.U.G. nr. 626/2001, care se refereau la condiția obținerii avizului

conform al colegiului farmaciștilor județean pentru înființarea farmaciei,

întrucât, prin raportare la dispozițiile art. 576, 579 și 861 din Legea nr. 95/2006,

la data emiterii autorizației, aceste prevederi erau abrogate expres și

indirect;

- au fost ignorate și dispozițiile

art. 62 alin. (2) coroborate cu art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000,

raportat la normele de tehnică legislativă, fiind evidentă confuzia în care s-a

aflat prima instanță care s-a raportat la abrogarea expresă totală, care în cazul

O.M.S. nr. 626/2001 a intervenit la data de 12 ianuarie 2009, ceea ce însă nu exclude

abrogarea anterioară, expresă și/sau indirectă numai a unora dintre dispozițiile

din respectivul act normativ, cum este cazul în speță;

- chiar în ipoteza admiterii că dispozițiile

art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001 ar fi fost în vigoare la momentul emiterii

Autorizației, tot soluția respingerii acțiunii formulate de C.F. era cea care se

impunea, mai cu seamă că un astfel de aviz era consultativ și chiar recurentul

Ministerul Sănătății a arătat că nici nu era necesar.

de recurs

Examinând sentința atacată raportat

la criticile cuprinse în recursurile declarate, față de prevederile incidente

din materia supusă analizei și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că ambele recursuri sunt fondate în

sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 312 C.

proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greșita aplicare

și interpretare a legii, se impune așadar admiterea recursurilor și modificarea

sentinței atacate, numai în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamantul C.F.J. Tulcea, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute, ca fiind

legale celelalte dispoziții din cuprinsul hotărârii atacate, vizând soluția

pronunțată cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, sus arătată,

în sensul solicitat de altfel și de către recurenți.

Dată fiind similitudinea, cel puțin parțială

a motivelor de recurs prezentate de cei doi recurenți, Înalta Curte urmează a

răspunde acestora prin considerente sistematizate, comune, după cum urmează.

Litigiul de față a fost inițiat de C.F.J.

Tulcea care a solicitat anularea autorizației nr. 720/EN9232 din 5 septembrie 2007,

emisă de Ministerul Sănătății la solicitarea recurentei-pârâte SC H.P. SRL,

pentru funcționarea unei unități farmaceutice în cadrul unui complet comercial

agroindustrial de mare suprafață, Piața Nouă situat în Tulcea.

Hotărând în sensul anulării acestei

autorizații de funcționare, prin sentința ce formează obiectul recursului de

față, prima instanță a reținut ca argument hotărâtor lipsa avizului conform din

partea autorității reclamante, C.F.J. Tulcea, în conformitate cu prevederile

art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001, despre care a menționat că deși era în

vigoare la data eliberării autorizației, nu a fost aplicat.

În acord cu argumentele și potrivit susținerilor

celor două recurente, pe care le apreciază ca fiind pertinente și întemeiate,

Înalta Curte apreciază că în ceea ce privește autorizația în discuție, un

astfel de aviz nu se mai impunea, date fiind modificările legislative

intervenite ulterior datei adoptării O.M.S. nr. 626/2001 și conținutului

acestora.

Astfel, potrivit Legii nr. 95/2006,

ce reglementează atribuțiile C.F., în mod limitativ, act normativ în vigoare la

momentul emiterii autorizației în litigiu, printre atribuțiile concrete ale acestei

autorități (art. 579) nu se regăsește emiterea avizelor privind înființarea

farmaciștilor, fiind astfel pe deplin întemeiate susținerile recurentului

Ministerul Sănătății pe acest aspect.

Cât privește incidența dispozițiilor

Ordinului nr. 626/2001, Înalta Curte, apreciind întemeiate susținerile

recurenților, reține că acestea, până la abrogarea completă și expresă a

actului intervenită la 12 ianuarie 2009, conform art. 44 din Legea nr. 266/2008,

au fost aplicabile în măsura în care nu contraveneau legislației cu forță

juridică superioară și ofereau soluții strict în limitele stabilite în legile în

executarea cărora au fost emise. O astfel de interpretare se fundamentează pe prevederile

art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.

Ordinul nr. 626/2001 a fost adoptat,

conform mențiunilor din partea sa introductivă, în temeiul prevederilor art. 103

din O.U.G. nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman și ale art.

12 lit. h) din Legea nr. 81/1997, privind exercitarea profesiunii de farmacist,

înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România.

La momentul emiterii autorizației în

litigiu (septembrie 2007) actele normative în executarea cărora a fost adoptat O.M.S.

nr. 626/2001, modificat prin O.M.S. nr. 1199/2004, nu mai erau în vigoare,

fiind anterior abrogate, respectiv la 30 iulie 2004, în ceea ce privește Legea nr.

81/1997 (prin Legea nr. 305/2004) și la data de 1 mai 2006, în ceea ce privește

O.U.G. nr. 152/1999, abrogată prin art. 861 din Legea nr. 95/2006.

Relevantă este și prevederea finală cuprinsă

în textul de abrogare al O.U.G. nr. 152/1999, în sensul că, pe lângă acest act

normativ, se abrogă și orice alte dispoziții contrare prevederilor Legii nr. 95/2006.

Reținând și principiile dezvoltate

în doctrină, potrivit cu care abrogarea actului de bază conduce, în principiu

și la scoaterea din uz a actului emis în executarea lui, deoarece acesta din

urmă nu are o poziție pur independentă, motivația lui legislativă fiind generată

de actul de bază, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate interpretările și susținerile

ambelor recurente în sensul că la data emiterii autorizației în discuție, art. 2

lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001 era abrogat implicit și ca atare nu mai putea servi

drept temei al admiterii acțiunii reclamantului-intimat, fiind totodată evident

că acest text de lege putea deveni inaplicabil anterior abrogării totale,

exprese a actului, care în cazul O.M.S. nr. 626/2001 a intervenit la data de 12

ianuarie 2009 (Legea nr. 266/2008).

În fine, corectă este și susținerea recurentelor

în sensul că în chiar ipoteza admiterii valabilității dispozițiilor art. 2 lit.

c) din O.M.S. nr. 626/2001 la data emiterii autorizației, admiterea acțiunii formulate

de reclamanta-intimată nu se justifică câtă vreme și în doctrină dar și în

jurisprudența Înaltei Curți s-a statuat că nulitatea decurgând dintr-un act normativ

abrogat nu mai corespunde și nu mai apără noile relații sociale, astfel că

actul juridic urmează a fi considerat ca fiind valabil, schimbarea cadrului legal

prin înlăturarea unei condiții de valabilitate făcând inaplicabilă sancțiunea nulității,

căci s-ar traduce printr-un formalism excesiv, care de la caz la caz, nu

produce nici un fel de consecințe pozitive.

Față de toate cele mai sus arătate,

se vor admite așadar recursurile formulate cu consecința modificării sentinței atacate,

în sensul și pe temeiul de drept deja mai sus arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC H.P.

SRL Buzău și de Ministerul Sănătății, împotriva sentinței civile nr. 280/ CA

din 7 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată

și în fond respinge acțiunea formulată de reclamantul C.F.J. Tulcea, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Sănătății și SC H.P. SRL, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2010.