ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2490/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.07.2013 sub nr. de dosar x/2013, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și S.C. A. S.R.L., să se dispună anularea autorizației de funcționare nr. x/11.02.2013, emisă de către pârâtul Ministerul Sănătății pentru pârâta S.C. A. S.R.L.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 901 din 31.03.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. x, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, în cadrul cererii de recurs, recurentul a invocat excepția de nelegalitate cu privire la Mențiunea din 16.08.2012 înscrisă pe Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007 emisă pe numele B. și cu privire la Mențiunea din 18.01.2012 înscrisă pe Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007 emisă pe numele B.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

2.1.1. Judecătorul instanței de fond nu și-a exercitat rolul activ, raportat la prevederile art. 22 din C. proc. civ., în sensul că, deși a constatat că verificarea legalității Autorizației de funcționare nr. x din 11.02.2013 emisă de către Ministerul Sănătății pentru S.C. A. S.R.L. depinde de verificarea legalității Mențiunii din 16.08.2012 și Mențiunii din 18.01.2013 înscrise pe Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007 emisă pe numele B. S.A., nu a pus în discuția părților legalitatea acestor mențiuni, deși art. 4 din Legea nr. 554/2004 a Legii contenciosului administrativ îi îngăduia acest lucru.

Din motivarea acțiunii în contencios administrativ rezultă, în afara oricărei îndoieli, că reclamantul a solicitat anularea actului administrativ prin care Ministerul Sănătății (1) a aprobat schimbarea deținătorului - persoană juridică a farmaciei comunitare și (2) a aprobat funcționarea farmaciei în structura A. S.R.L, într-o nouă locație. Actul administrativ a fost emis în beneficiul exclusiv al A. S.R.L., în baza unei singure cereri formulate doar de către A. S.R.L.; B. S.A. nu s-a adresat Ministerului Sănătății cu nicio cerere.

Reclamantul a considerat că actul administrativ este exprimat în mod complet, ca expresie a finalizării procedurii administrative declanșate de cererea intimatei A. S.R.L., în Autorizația de funcționare nr. x din 11.02.2013 emisă de către Ministerul Sănătății pentru S.C. A. S.R.L, bazându-se pe art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 și art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 266/2008, aprobate prin OMS nr. 962/2009, texte de lege care se referă la autorizație ca act administrativ final.

În schimb, instanța de fond, deși a constatat că verificarea legalității autorizației de funcționare este condiționată de verificarea în prealabil a altor acte administrative, a refuzat să-și exercite rolul activ și nu a invocat din oficiu excepția de nelegalitate cu privire la Mențiunea din 16.08.2012 și Mențiunea din 18.01.2013 înscrise Autorizație de funcționare nr. x/12.11.2007 emisă pe numele B. S.A.

Reclamantul nu a avut cunoștință de Mențiunea din 18.01.2013 decât din momentul în care Ministerul Sănătății a depus la dosar întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii autorizației contestate. În cuprinsul acestei documentații se afla și vechea autorizație care avea înscrisă pe ea Mențiunea din 18.01.2013. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că atât prin acțiune, cât și prin plângerea prealabilă, a vizat nelegalitatea schimbării deținătorului farmaciei și nelegalitatea schimbării locației farmaciei. Reclamantul a subliniat că, în opinia sa, mențiunea de pe vechea autorizație și noua autorizație exprimă același act administrativ, instanța fiind chemată să verifice legalitatea acestuia.

Chiar dacă instanța a ajuns la concluzia că cele două înscrisuri exprimă acte administrative distincte, era evident, raportat la susținerile formulate în răspunsul la întâmpinare, că reclamantul critică în egală măsură ca fiind nelegale și mențiunile premergătoare emiterii noii autorizații de funcționare. Deși reclamantul nu a invocat în mod expres excepția de nelegalitate, în baza art. 4 din Legea nr. 544/2004, este evident că nu a considerat în niciun moment că Mențiunea din 18.01.2013 ar fi legală și că nu se impune a fi avută în vedere la soluționarea corectă a cauzei. Cu privire la Mențiunea din 16.08.2012, reclamantul a considerat că aceasta exprimă mai curând o operațiune administrativă, iar nu un act administrativ, solicitând instanței în mod expres să se pronunțe asupra legalității sale. Chiar dacă instanța de judecată a considerat că nu ar fi vorba de operațiune administrativă, ci de un act administrativ, acest lucru nu înseamnă că cererea de verificarea a legalității Mențiunii din 16.08.2012 nu a mai subzistat.

Prin urmare, susținerile exprese formulate de către reclamant în cuprinsul răspunsului la întâmpinare obligau instanța de fond să verifice și legalitatea acestor două mențiuni, cu atât mai mult cu cât a considerat că acest lucru condiționează verificarea legalității autorizației de funcționare atacate, între aceste acte administrative fiind o strânsă legătura, Mențiunea din 18.01.2013 și noua autorizație fiind emise ca urmare a unei singure cereri formulate de A. S.R.L.

În mod artificial, contrar dreptului la un proces echitabil, dreptului de acces la justiție și contrar obligației de exercitare a rolului activ, în ciuda celor arătate în răspunsul la întâmpinare cu privire la cele două mențiuni, instanța de fond a refuzat să se pronunțe asupra legalității acestora, deși avea la dosar toate probele necesare, iar art. 4 din Legea nr. 544/2004 îi îngăduia acest lucru.

Prin încheierea de ședință din 12.11.2013, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtă pe considerentul că reclamantul nu ar fi înțeles să solicite în mod expres și anularea Mențiunii din 18.01.2013. În ciuda acestei soluții date excepției inadmisibilității acțiunii, soluție care leagă instanța, la momentul soluționării pe fond a cauzei, instanța se contrazice și susține că nu poate analiza legalitatea actului administrativ atacat, deoarece nu a fost investită și cu verificarea legalității Mențiunii din 18.01.2013.

Consideră recurentul că cele mai sus arătate sunt suficiente pentru casarea hotărârii atacate, în vederea rejudecării cauzei.

Pe de altă parte, recurentul a invocat excepția de nelegalitate a celor două mențiuni prin prezentul recurs. Consideră că verificarea legalității acestor mențiuni, precum și a Autorizației de funcționare nr. x din 11.02.2013 emisă de către Ministerul Sănătății pentru S.C. A. S.R.L. nu este condiționată de verificarea în prealabil a legalității rezoluțiilor emise de către Registrul Comerțului, la cererea A. S.R.L.

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității actului administrativ prin care Ministerul Sănătății a aprobat schimbarea proprietarului farmaciei și schimbarea locației de funcționare a acesteia, raportat la prevederile Legii nr. 266/2008 a farmaciei și la motivele de nelegalitate invocate de către reclamant.

2.1.2. În mod greșit a considerat instanța de fond că putea interveni schimbarea deținătorului - persoană juridică, în baza art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2009, în condițiile în care prin Decizia nr. 02 din 05.07.2012, Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A. a decis "desființarea unui punct de lucru al societății (farmacie), după cum urmează: Farmacia B. C. Vaslui din Centrul Comercial C. Vaslui[...]".

Nu prezintă relevanță dacă prin acesta decizie de desființare a farmaciei s-a produs sau nu anularea Autorizației de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L., atâta vreme cât legea vorbește de schimbarea deținătorului-persoană juridică al farmaciei propriu-zise, iar nu de schimbarea autorizației.

Art. 10 alin. (8) reglementează posibilitatea schimbării proprietarului farmaciei comunitare, iar nu translatarea unei autorizații de funcționare de la o persoană juridică la o altă persoană juridică. Ca atare, pentru a interveni schimbarea deținătorului-persoană juridică trebuie să existe o farmacie comunitară. Înființarea unei farmacii în structura unei societăți comerciale este condiționată de înființarea unui punct de lucru. Din interpretarea art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 266/2008 rezultă că o farmacie comunitară nu este altceva decât un punct de lucru în cadrul unei societăți comerciale. În aceste condiții, dacă punctul de lucru se desființează, dacă manifestarea de voință a proprietarului farmaciei este cât se poate de clară în sensul desființării farmaciei comunitare, este evident că o farmacie care a existat, dar care nu mai există, nu mai poate face obiectul unei schimbări a deținătorului-persoană juridică.

Instanța de fond a considerat că nu s-a produs desființarea propriu-zisă a farmaciei, ci doar întreruperea activității farmaceutice, fiind invocată în acest sens Mențiunea din 16.08.2012 înscrisă pe de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L. Această Mențiune din 16.08.2012 nu face mai puțin reală desființarea efectivă a farmaciei comunitare, Decizia nr. 02 din 05.07.2012 a Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A. fiind foarte clară, deoarece în Decizia nr. 2 din 05.07.2012 nu se face vorbire de întreruperea activității farmaciei, ci de desființarea acesteia.

Instanța de fond arată că reclamantul nu a atacat Mențiunea din 16.08.2012 înscrisă pe de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L., motiv pentru care consideră acest act administrativ se bucură de prezumția absolută de legalitate. Ca urmare, față de Mențiunea din 16.08.2012 înscrisă pe Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L., recurentul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, excepția de nelegalitate, motivat de faptul că Ministerului Sănătății nu îi era îngăduit să aprobe întreruperea activității farmaceutice, atâta vreme cât farmacia comunitară fusese desființată prin decizia unilaterală a proprietarului farmaciei, B. S.A.

2.1.3. În mod greșit a considerat instanța de fond că poate fi aplicat art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare fond de comerț.

Autorizarea desfășurării unei anumite activități privește capacitatea juridică de folosință, așa cum rezultă din art. 207 alin. (1) din Noul C. civ. (din capitolul Capacitatea civilă a persoanei juridice). Dreptul dobândit în urma autorizării conduce la extinderea capacității de folosință specializată a societății comerciale. În aceste condiții, în lipsa unei prevederi exprese, singurul caz în care se poate incidența art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 reorganizării societății comerciale care deține această autorizație, reorganizare care se poate produce fie în cazul unei comasări, prin absorție sau prin fuziune, fie în cazul unei divizări.

2.1.4. În mod greșit a considerat instanța de judecată că autorizarea funcționării farmaciei în structura A. S.R.L. la o nouă locație din Mun. Vaslui, str. x, nr. 35 ar fi legală și temeinică.

Atât Mențiunea din 18.01.2013 înscrisă pe de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L., cât și noua autorizație de funcționare emisă pe numele A. S.R.L. au fost emise în aplicarea aceluiași text de lege (art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008), text de lege care se referă strict la schimbarea deținătorului persoană juridică. Acest text de lege nu reglementează posibilitatea ca, odată cu schimbarea deținătorului farmaciei, să fie aprobată și funcționarea acesteia într-o nouă locație.

Particularitatea acestei spețe este că, deși art. 10 alin. (8) reglementează strict schimbarea proprietarului farmaciei, Ministerul Sănătății a aprobat, invocând același text de lege, și funcționarea farmaciei într-o nouă locație. Prin urmare, se pune problema identificării temeiului legal în baza căruia Ministerul Sănătății, chemat să aprobe schimbarea deținătorului farmaciei, a aprobat, în același timp, prin același act administrativ și funcționarea farmaciei într-o nouă locație.

De asemenea, deși Ministerul Sănătății nu a invocat în motivarea actului administrativ prevederile referitoare la mutarea farmaciilor (art. 19 și 20 din Legea nr. 266/2008), în realitate autoritatea publică a autorizat mutarea farmaciei. Concret, deși nu s-au emis acte administrative distincte, Ministerul Sănătății a aprobat mai întâi schimbarea proprietarului farmaciei, iar apoi mutarea acesteia. Având în vedere această situație, Ministerul Sănătății era obligat să verifice în prealabil dacă este respectat criteriul demografic, raportat la art. 20 alin. (1) coroborat cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la data de 11.02.2013, iar în sprijinul acestei susțineri a invocat Deciziile nr. 691/09.02.2012, nr. 3173/10.09.2014 și nr. 4418/20.11.2014 ale I.C.CJ.

Instanța de fond a considerat că actul administrativ primordial prin care Ministerul Sănătății a aprobat funcționarea farmaciei într-o nouă locație nu este noua autorizație, ci Mențiunea din 18.01.2013 înscrisă pe de funcționare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.R.L

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 de RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea motivelor de recurs, formulate de recurent, ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 576 și 577 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, Colegiul Farmaciștilor din România este reglementat ca organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de practică publică autorizată. Colegiul Farmaciștilor din România are autonomie instituțională în domeniul său de competență, normativ și jurisdicțional profesional. Colegiul Farmaciștilor din România cuprinde toți farmaciștii care întrunesc condițiile prevăzute la art. 553 lit. a), c) și e), precum și farmaciștii stabiliți în România care întrunesc condițiile prevăzute la art. 553 lit. b), d) și f) și care exercită profesia de farmacist în condițiile prezentei legi și sunt înregistrați la colegiile teritoriale. Colegiul Farmaciștilor din România se organizează și funcționează pe criterii teritoriale, la nivel național și județean, respectiv la nivelul municipiului București.

În contextul tuturor acestor reglementări, se arată ca recurentul nu îndeplinește în prezenta cauza condițiile impuse de Legea contenciosului administrativ pentru a putea fi considerat subiect de sesizare a instanței deoarece nu este o persoană vătămată în vreun drept al său. De asemenea, in cererea de chemare in judecata, Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui nu indică în niciun fel în cuprinsul acțiunii felul în care a fost vătămată de actul administrativ a cărui anulare o pretinde ori paguba produsă reclamantului de acest act administrativ. Din cererea de chemare in judecata nu se desprinde nici dreptul sau interesul legitim al Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui care ar fi vătămat de existența acestor acte administrative emise de Ministerul Sănătății.

Cazurile de anulare a autorizației de funcționare a farmaciei comunitare sunt reglementate expres și limitativ de art. 22 din Legea nr. 266/2008, iar din acest articol se deduce faptul că în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare farmacia din structura B. S.A. nu era desființată.

Afirmația referitoare la schimbarea deținătorului persoană juridică prin vânzarea fondului de comerț odată cu mutarea farmaciei într-un alt spațiu decât cel în care a funcționat farmacia din structura vânzătorului este contrazisă atât de prevederile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, cât și de împrejurarea de fapt prin care ambele autorizații poartă același număr (x), valabilitatea celor două autorizații fiind consecutivă, nu simultană.

Aspectul potrivit căruia vânzarea fondului de comerț al unei farmacii are drept consecință menținerea uneia și aceleiași farmacii este însăși rațiunea pentru care art. 12 alin. (2) lit. c) din OMS nr. 962/2009 prevede obligația solicitantului de a depune "documentele de la registrul comerțului care să ateste schimbarea solicitată, precum și documentele de înregistrare a societății", adică radierea punctului de lucru al fostului deținător și înființarea punctului de lucru al noului deținător.

Ministerul Sănătății nu poate să îngrădească dreptului societăților comerciale de a administra sediile și punctele de lucru, cu atribuții în acest domeniu fiind învestită prin lege o altă autoritate, și anume Registrul Comerțului.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., C. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 95/2006 cu modificări și completări, Legea farmaciei nr. 266/2008 republicată, cu modificări și completări, OMS nr. 962/2009, Decizia nr. 2 a Colegiului Farmaciștilor din România, precum și orice alt act normativ incident în prezenta.

Potrivit prevederilor art. 223 din Noul C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

2.3. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. A. SRL

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat repunerea în termenul de depunere a întâmpinării, respingerea primului motiv de recurs, ca inadmisibil in principiu, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Sub aspect procedural, primul motiv de recurs este inadmisibil in principiu, întrucât nu se încadrează intre motivele de casare, prevăzute limitativ de disp. art. 488 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru încălcarea normelor de procedură, respectiv a disp. art. 22 din C. proc. civ., in condițiile in care, prin disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a limitat dreptul părtii la promovarea recursului numai pentru cazul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material. Motivarea recurentului are ca obiect încălcarea rolului activ al judecătorului, respectiv încălcarea unui principiu de drept procesual, împrejurare care excede limitelor restrictive, reglementate pentru promovarea caii de atac. Totodată, recurentul considera ca judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor sale pretins extinse prin răspunsul la întâmpinare, privind legalitatea Mențiunilor in 16.08.2012 și 18.01.2013. Cu alte cuvinte, recurentul critică încălcarea principiului disponibilității procesuale, aspect care vizează tot norme de drept procesual, excluse din câmpul de reglementare al disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Concluzionând, primul motiv de recurs este inadmisibil in principiu, întrucât niciuna dintre criticile aduse de către recurent in dezbatere nu vizează încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.

2.3.1. Recurentul critica împrejurarea ca instanța de fond nu a extins limitele analizei judiciare, in sensul examinării legalității Mențiunilor din 16.08.2012 și 18.01.2013. in raport de susținerile sale din răspunsul la întâmpinare.

Critica este nefondată, întrucât obiectul acțiunii este fixat de către recurent prin cererea de chemare in judecata, nefiind susceptibil de a fi extins prin răspunsul la întâmpinare, care nu este un act procesual modificator al actului de investire a instanței. Conform art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond s-a pronunțat in mod legal asupra singurului obiect al cererii de chemare in judecata, respectiv anularea Autorizației de funcționare nr. x din 11.02.2013 emisa de către Ministerul Sănătății pentru S.C. A. S.R.L. Norma de procedura citata obliga instanța sa se pronunțe numai asupra cererii deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, cu atât mai mult cu cat recurentul a beneficiat de asistenta juridica, acordata de către un profesionist avocat, încă de la data formulării acțiunii în justiție.

Conform art. 152 C. proc. civ., judecătorul are dreptul și obligația de a da sau a restabili calificarea juridica a actelor deduse judecații, insa, in speța, niciunde in cuprinsul cererii de chemare in judecata, recurentul nu a făcut vreo trimitere argumentativa la Mențiunile din 16.08.2012 și 18.01.2013. Cu alte cuvinte, deși pretinde ca a solicitat instanței "in mod expres sa se pronunțe asupra legalității acestora", recurentul nu a invocat niciun aspect de nelegalitate a celor doua mențiuni, nefiind citate in acțiune nici ca operațiuni administrative, nici ca acte administrative. În aceste condiții, instanța nu putea sa le verifice legalitatea sau sa pună în discuția părților recalificarea lor juridica, nefiind investita in legătura cu legalitatea acestor mențiuni, indiferent de natura lor juridica.

Prin urmare, judecătorul fondului a examinat și s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ, dedus judecății, respectând atât principiul disponibilității procesuale, cat și pe cel al contradictorialității procesului civil, care impun ca părților sa li se aducă la cunoștința obiectul procesului in mod concret și efectiv, acesta neputând fi intuit sau dedus din răspunsul la întâmpinare, asa cum pretinde recurentul.

De altfel, cu privire la obligația părtii adverse de a-și "divulga" obiectul acțiunii in termen legal, astfel încât sa poată fi combătut, s-a pronunțat și Curtea EDO, in cauzele Lombardi Vallauri daliei, 39128/05. 20 octombrie 2009; Hentrich c. Franței. 13616/88, 22 septembrie 1994, Aksoy Eroglu c.Turciei, 59741/00. 31 octombrie 2006; Prikyan și Angelova c Bulgariei. 44624/1998, 16 februarie 2006; Oldrich Baea c Republicii Cehe. 9457/03, 23 octombrie 2006. Curtea EDO a stabilit ca aceasta reprezintă o componenta esențiala a contradictorialitatii, ce tine de insasi posibilitatea pârtii de a se familiariza și de a comenta, într-un termen și o forma corespunzătoare, observațiile adversarilor săi din proces.

2.3.2. Recurentul nu a criticat, prin recurs, calificarea juridica, data de către instanța de fond Mențiunii din 16.08.2012 și Mențiunii din 18.01.2013. sens in care invoca excepția de nelegalitate, reglementata doar in materia actelor administrative. Prin urmare, aceasta calificare juridica a intrat in putere de lucru judecat, nefiind contestata de niciuna dintre părțile litigante, fiind, de altfel, in acord cu practica înaltei Curți de Casație și Justiție, subliniata de către instanța de fond, prin citarea considerentelor Deciziei 4707/09.12.2014.

Or, plecând de la aceasta premisa juridica, in mod corect a reținut instanța de fond ca, atâta vreme cat recurentul nu a contestat cele doua acte administrative din 16.08.2012 și 18.01.2013 in discuție și mențiunile înregistrate in Registrul Comerțului, privind efectele contractului de vânzare a fondului de comerț constând in Autorizația de funcționare nr. x din 13.06.2012. emisa de către Ministerul Sănătății, acestea au caracter opozabil erga omnes.

Prin urmare, Autorizația nr. x, în forma completata prin Mențiunile din 16.08.2012 și 18.01.2013, se bucura de prezumția de legalitate, veridicitate și executorialitate, specifica actelor de autoritate publica, cată vreme nu a fost revocată/anulată. Prezumția de opozabilitate a celor doua mențiuni, înscrise pe Autorizația de funcționare x din 12.11.2007 rezida și din efectele disp. art. 12 alin. (3) din Legea nr. 266/2008 a farmaciei, fiind aduse la cunoștința terților, la data înscrierii, in cadrul procedurii de publicitate efectuate de către Ministerul Sănătății, pe pagina sa de internet.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) și (3) din Norma privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor aprobata prin Ordinul nr. 962/2009 al Ministerului Sănătății, schimbarea deținătorului de autorizație, atât in ceea ce privește persoana juridică, cât și conducătorul de unitate farmaceutică, se anunța în scris colegiului farmaciștilor județean de către solicitant. In speța, din documentația depusa la dosarul instanței, de către ministerul parat, rezulta ca schimbarea deținătorului autorizației de funcționare, privind farmacia in discuție, a fost anunțata recurentului, de către societatea parata, la data de 20.12.2012. prin corespondenta comunicata atât pe cale poștala, cat și prin intermediul D.

2.3.3. Recurentul susține in mod nereal ca prin încheierea din 12.11.2013, instanța de fond ar fi instrumentat excepția inadmisibilității acțiunii, invocata in raport de Împrejurarea ca nu a contestat și Mențiunea din 18.01.2013. În realitate, insa, instanța de fond nu a pronunțat vreo soluție asupra acestei excepții, fiind recalificata ca apărare de fond și evaluata astfel numai in cadrul considerentelor sentinței recurate. Prin urmare, este nefondata critica potrivit căreia intre sentința și încheiere exista neconcordanta juridica, instanța nefiind ținută de o soluție interlocutorie asupra acestei chestiuni procesuale, așa cum pretinde recurentul.

2.3.4. Cu privire la excepția de nelegalitate a Mențiunilor din 16.08.2012 și 18.01.2013 înscrise pe Autorizația nr. x din 12.11.2007, se solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă și nemotivată.

Recurentul a invocat excepția de nelegalitate, dar a omis sa prezinte argumentația juridică pentru care considera ca cele două acte administrative sunt nelegale, procedura emiterii acestora fiind distincta de cea in cadrul căreia s-a eliberat autorizația din 11.02.2013 dedusa judecății. Practic, actul sau procesual este nul pentru nemotivare, in privința acestei excepții. În plus, în lumina disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a disp. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual nu mai poate fi invocata direct în fata instanței de recurs, împrejurare in care se solicită respingerea ca inadmisibila.

2.3.5. Cu privire la motivul 2 de recurs, se arată că, prin acțiune, recurentul a susținut, in esență, ca, prin desființarea unui punct de lucru in care își are sediul o farmacie comunitara, s-ar desființa înseși efectele autorizației de funcționare. În recurs, colegiul recurent isi schimba motivarea, susținând, de aceasta dată, faptul ca nu prezintă relevanta daca prin decizia de desființare a farnaciei s-a produs sau nu anularea Autorizației nr. x din 12.11.2007.

Ambele teze propuse de către recurent sunt rezultatul interpretării greșite a legii, având in vedere faptul că recurentul tinde să pună in discuție, tardiv, efectele procedurii de suspendare a autorizației B., începând cu 01.08.2012, considerând ca nu mai putea fi adoptată de către ministerul intimat o astfel de decizie, in condițiile desființării punctului de lucru. Raționamentul recurentului este greșit, pentru următoarele argumente juridice:

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 și art. 13 din Normă aprobata prin OMS 962/2009, mențiunea de suspendare a fost înscrisă pe autorizația citata, astfel ca atât titulara S.C. B. S.A., cat și succesorii săi in drepturi au avut posibilitatea legala, de a reînființa punctul de lucru și a relua activitatea, oricând în cadrul perioadei de 180 de zile prevăzut de lege in acest sens. Textul art. 22 din lege stabilește, in mod exhaustiv, situațiile in care farmacia comunitara isi inceteaza activitatea, niciuna dintre acestea fiind incidența in speța, astfel ca interpretarea recurentului potrivit căreia una dintre aceste premise ar fi "desființarea punctului de lucru al societății titulare de autorizație " tinde sa adauge la lege. În speța, aceste operațiuni societare au fost realizate conform înscrisurilor aflate la dosar, evaluate de către ministerul intimat, la data emiterii autorizației deduse judecății, mențiunile fiind opozabile erga omnes la data înregistrării in evidentele ONRC, conform disp. art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Prin desființarea unui punct de lucru, în care își are sediul o farmacie comunitara, nu se desființează efectele autorizației de funcționare a farmaciei, întrucât beneficiarul autorizației nu este punctul de lucru (structura fără personalitate juridica), ci societatea titulara a actului administrativ.

În acest sens, comandamentele normative, prevăzute de art. 10 alin. (1), (8) din Legea nr. 266/2008 și art. 12 alin. (2), art. 13 din Normă aprobata prin Ordinul Ministerului Sanatatii 962/2009, stabilesc ca deținătorul de autorizație este persoană juridica.

Recurentul considera ca desființarea punctului de lucru, pentru care s-a emis Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007 s-ar fi produs la data adoptării Deciziei Consiliului de Administrație al B. S.A., emisa sub nr. x, respectiv 05.07.2012. Desființarea punctului de lucru al B. S.A. pentru care s-a emis Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007 nu s-a produs la data de 05.07.2012, respectiv la data adoptării Deciziei nr. 2 a Consiliului de Administrație, așa cum opinează recurentul, ci la data de 20.08.2012, când actul societar a fost inregistrat in evidentele de publicitate materiala, ale ONRC.

Prin urmare, la data de 01.08.2012, când ministerul parat a dispus suspendarea efectelor autorizației conform disp. art. 21 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 și art. 13 din Normă aprobata prin Ordinul Ministerului Sănătății 962/2009, ființa punctul de lucru al B. S.A., avizat prin Autorizația de funcționare nr. x din 12.11.2007. Așadar, desființarea punctului de lucru al B. S.A. a survenit abia in perioada de suspendare a autorizației din funcționare a farmaciei comunitare, perioada in cadrul căreia, putea fi reluată activitatea farmaciei, deci (re)înființat punctul de lucru de către B. S.A. și. după caz, de către succesorii acesteia in drepturi, in speța, pârâta A. S.R.L.

Data adoptării Deciziei nr. 2 a Consiliului de Administrație al B. S.A., respectiv 05.07.2012 nu are nicio relevanta juridica in speța. Astfel, conform principiului relativității efectelor actelor juridice și principiului constitutiv de drepturi al înregistrărilor in registrul comerțului - principiul publicității materiale. reglementat de disp. Legii nr. 26/1990 - desființarea punctului de lucru al S.C. B. a operat abia la data de 20.08.2012, odată cu înscrierea mențiunii actului societar, prin care s-a hotărât modificarea dispozițiilor statutare, in evidentele ONRC. Cu alte cuvinte, actul societar al B. S.A. nu a beneficiat de eficacitate juridica, înainte de înscrierea in evidentele de publicitate societara, respectiv înainte de 20.08.2012. Așadar, la momentul suspendării autorizației B. S.A., respectiv la 01.08.2012, Decizia nr. 2 a Consiliului de Administrație nu generase nicio consecința juridica in circuitul civil, nefiind opozabil terților, deci nici Ministerului Sănătății.

2.3.6. Cu privire la motivul 3 de recurs, intimata a arătat că acest motiv de nelegalitate a fost respins ca nefondat, printr-o jurisprudență deja constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul opinează ca ministerul intimat a interpretat și aplicat eronat disp. art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 cu privire la emiterea Autorizația de funcționare x din 11.02.2013. Schimbarea deținătorului autorizației persoana juridica, ar putea avea loc, in opinia recurentului, doar in cazul reorganizării persoanei juridice, având, cu alte cuvinte, vocație la obținerea noii autorizații, numai succesorii universali și/sau succesorii cu titlu universal ai persoanei juridice in structura căreia a fost înființată farmacia comunitara.

Interpretarea recurentului exclude arbitrar, din câmpul de aplicare al disp. art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, deformând textul normativ, categoria succesorilor cu titlu particular ai societății în structura căreia a fost înființată farmacia comunitara, care au preluat, convențional, fondul de comerț, rezultat din activitatea unității farmaceutice. Din prev. art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, art. 12 alin. (2) și (3) din Norma adoptata prin Ordinul nr. 962/2009 al Ministerului Sănătății și din art. II alin. (2) din Ordonanță de urgență nr. 130/2010, rezulta, fara echivoc, faptul ca alegațiile recurentului tind la a adaugă la lege, încălcând principiul de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", întrucât legiuitorul nu a înțeles sa condiționeze in vreun fel sau sa restrângă aria solicitanților sau a categoriilor de subiecte de drept, care pot beneficia de dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.

În ceea ce privește afirmația recurentului potrivit căreia s-a generat extinderea capacității juridice de folosința a societății, prin emiterea autorizației de funcționare, aceasta are la baza un raționament de plano defectuos, care inversează ordinea efectului legal, al celor doua instituții juridice.

Potrivit disp. art. 33-34 din Decretul nr. 31/1954, drepturile și obligațiile civile, în cazul persoanelor juridice, se dobândesc in baza capacității juridice de folosința, preexistente nașterii lor, astfel ca autorizația de funcționare este eliberata numai dacă, a priori emiterii sale, solicitantul face dovada ca poate exercita acele drepturi care corespund scopului ființării persoanei juridice, deci dovada ca are capacitate juridica de folosința, specializata. Sumarizând, autorizația analizata a fost emisa in considerarea calităților speciale, intuitu personae, ale societății, din prisma obiectului de activitate și ale farmacistului-șef desemnat, membru al Colegiului Farmaciștilor din România, care, potrivit certificatului profesional, eliberat chiar de către recurent, a îndeplinit toate condițiile legale, pentru a putea desfășura activitățile farmaceutice, autorizate.

2.3.7. Cu privire la motivul 4 de recurs, intimata a arătat că autorizația dedusa judecății a fost rectificată de către ministerul intimat la data de 03.12.2013, in sensul corectării erorii materiale privind temeiul de drept (art. 19 din Legea nr. 266/2008), in raport de care s-a autorizat funcționarea farmaciei comunitare in discuție, la adresa din Mun. Vaslui. str. x nr. 35.

Așadar, afirmațiile recurentului privind împrejurarea ca mutarea farmaciei ar fi fost realizată în baza aceluiași temei juridic in raport de care a operat și schimbarea deținătorului actului administrativ este nefondată, fiind, de altfel, și irelevantă în ceea ce privește evaluarea legalității actului dedus judecății. În plus, cată vreme procedura reglementata de lege a fost respectata la data autorizării, erorile materiale nu sunt de natură sa conducă la invalidarea unui act administrativ, fiind rectificabile ca în cazul oricărui act juridic.

Pe fond, în speța s-a realizat o dubla avizare administrativ-decizionala, respectiv la data schimbării deținătorului autorizației inițiale s-a efectuat concomitent și verificarea procedurii privind mutarea sediului farmaciei comunitare, ministerul realizând inspecția la noul sediu, finalizata cu raport favorabil, împrejurare în care mențiunea mutării a fost înscrisă pe autorizația inițială, emisă in 18.01.2013. conform art. 19 alin. (2), (3) din Legea nr. 266/2008.

Recurentul nu prezintă argumentele sale de fond privind nelegalitatea procedurii mutării farmaciei comunitare, ci reia aspectele reclamate in cadrul primului motiv de recurs, referitoare la neexercitarea rolului activ al instanței, in legătura cu examinarea Mențiunii din 18.01.2013. De altfel, argumentele de fond, privind nelegalitatea mutării farmaciei comunitare, prezentate de către recurent primei instanțe, nu pot fi examinate in recurs, cată vreme evaluarea legalității Mențiunii din 18.01.2013 prezuma evaluarea și interpretarea probatoriului administrat in legătura cu numărul de locuitori și numărul unităților farmaceutice din Vaslui, aspecte care exced examenului de legalitate a sentinței.

Atât Mențiunea din 18.01.2013, cat și autorizația dedusă judecății au fost adoptate cu aplicarea legii. Dispozițiile art. 12 alin. (1) din lege, citate de către recurent in fata primei instanțe, vizează strict cazul înființării pe criteriul demografic a unei farmacii comunitare, care nu este incident in cauza, unitatea farmaceutica in discuție fiind înființată in baza altor dispoziții normative, în speță fiind incidența numai procedura de preschimbare a actului administrativ. Astfel, autorizațiile emise în cadrul finalizării procedurii prevăzute de art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 sunt eliberate în scopul funcționarii farmaciilor comunitare anterior înființate împrejurare în care interpretarea legislativa, făcuta de către recurent, nu este in concordanta cu litera și spiritul comandamentului normativ.

Dispoziția art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a fost clarificata prin adoptarea Legii nr. 162/2014, aceasta conținând o veritabilă normă interpretativă. Astfel, întreaga construcție juridica a recurentului este înfrântă de însăși voința legiuitorului care a stabilit, neechivoc, faptul ca punctele de lucru ale farmaciilor pot fi mutate în cadrul aceleiași localități, prin excepție de la disp. art. 12 alin. (1) din lege, privind criteriul demografic. De aceasta norma beneficiază și societatea reclamanta, întrucât farmacia in discuție a fost înființată in localitatea Vaslui și mutată in aceeași circumscripție teritorială, iar prin dispozițiile art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CEE nr. 2988/95 s-a statuat ca aplicarea dispoziției legale mai favorabile operează inclusiv în materia dreptului administrativ și fiscal.

Astfel, prin minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel Suceava, 23-24 octombrie 2014, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară, în materia dreptului administrativ și fiscal, s-a statuat asupra posibilității aplicării dispoziției legale mai favorabile, inclusiv în materia dreptului administrativ și fiscal. În acest cadru s-a luat act de împrejurarea ca aceasta teza este susținută de dispozițiile a art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CEE nr. 2988/95, conform cărora "în cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în normele comunitare se aplică retroactiv dispozițiile mai favorabile, în situația în care sancțiunile prevăzute în actul normativ ulterior sunt mai mici decât cele avute în vedere la data controlului."

De altfel, prin Decizia nr. 421/14.02.2015, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, in dosarul nr. x s-a produs deja revirimentul jurisprudențial, în sensul că argumentația reclamantului, invocata și in prezenta cauza, privind incidența criteriului demografic in cazul mutării farmaciilor înființate prin excepție, în aceeași localitate, a fost respinsa ca neîntemeiata, fiind casata sentința Civila 3324 din 30.10.2013 a Curții de Apel București invocată de către reclamant. Prin urmare, începând cu 14.02.2015, Înalta Curte a revenii asupra propriei practici judiciare.

Intimata a mai solicitat înlăturarea disp. art. 12 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, având in vedere Hotărârea pronunțată de către CJUE in cauzele conexe C-570/07 și C-571/07 și considerentele încheierii de ședința din 11.03.2014 privind incidența prevederilor art. 49 și 56 din TFUE. In speța, in condițiile in care se va aprecia ca Legea nr. 266/2008 instituie un criteriu de constrângere a mutării unităților farmaceutice, in funcție de indicele demografic al reședinței de județ, se solicită să se constate ca acesta nu conține și nu definește, într-o maniera transparenta și coerenta, condițiile și metodologia de planificare a numărului de farmacii, apte sa poată valorifica particularitățile și caracteristicile demografice, ale unității administrativ teritoriale, atunci când acest fapt se impune ca premisa a ocrotirii sănătății publice. Legea nr. 266/2008 nu conține nici norme de trimitere către proceduri reglementate prin alte acte normative, de instituire și monitorizare a unor indicatori de evaluare a factorului demografic, apți sa legitimeze limitările libertății de stabilire a resortaților și prestare și circulație a serviciilor cu acest specific. Din maniera redacțională a normelor interne, citate de către recurent, rezulta ca nu s-a urmărit instituirea unei activități de resort, menite sa evalueze oportunitatea aplicării și menținerii restricției in discuție, printr-o verificare periodica, raportata la evoluția demografica, de natura sa garanteze atingerea unui obiectiv de interes general.

De altfel, prin Legea nr. 266/2008 nici nu s-a realizat o definire a obiectivului de interes general și a modalității de atingere și protejare a unui astfel de obiectiv, astfel că privite in ansamblul prevederilor interne, dispozițiile instituite prin art. 12 alin. (1) și 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 nu sunt rezonabile și comprehensive, ci discreționare, arbitrare, netransparente și impermutabile, consacrând o restricție absoluta, nejustificata. Cu alte cuvinte, Legea nr. 266/2008 nu stabilește referențialul de evaluare a restricției pe criteriul demografic, modalitățile de examinare a oportunității menținerii pragului demografic sau a măsurii înseși, precum și a eventualelor situații derogatorii, care s-ar putea impune ca fiind necesare, in realizarea obiectivului de interes general, așa cum statuează CJUE in hotărârile citate. Situația sociala, demografica, economica și de orice alta natură, a consumatorilor, in calitatea lor de "beneficiari" ai restricției in discuție, nu se poate evalua, eo facto, in raport de conținutul global de reglementare, al Legii nr. 266/2008, astfel că nici măcar la nivelul aparentelor juridice, o astfel de "condiționalitate" cantitativa nu este rezonabila și proporțională cu interesul general referitor la protecția sporita a sănătății publice, analizat in jurisprudenta Curții. O reglementare care este de natură să restrângă o libertate fundamentala, garantată prin tratat, poale fi justificată de motive privind protecția sănătății publice, dacă aceasta este de natura să asigure realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins.

Or, restricția reclamata in cauza nu este de natură să îndeplinească obiectivul privind garantarea unei aprovizionări sigure și de calitate cu medicamente și, pe cale de consecință, nu este de natura să protejeze sănătatea publica, ci doar sa faciliteze instituirea unui monopol asupra pieței de medicamente regionale, exercitat de către membrii din conducerea autorității recurente și chiar a autorității publice locale, in lipsa unui sistem administrativ, transparent, de verificare obiectiva, raportat, in mod sistematic, la particularitățile geografice, sociale și economice ale zonei. Acest fapt juridic este evidențiat și prin răspunsul autorității publice locale a Municipiului Vaslui, in competenta căreia este data procedura de eliberare a adeverinței prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea 266/208. Care, prin adresa aflata la fila 506, a învederat instanței ca nu poate furniza datele solicitate, declinându-și ad-hoc competenta stabilita prin lege către Direcția Județeană de Statistica Vaslui, deși aceasta nu are nicio atribuție in determinarea numărului de locuitori, la data formulării cererii de eliberare a adeverinței în discuție. Având în vedere aceste elemente, se solicită să se constate că dispozițiile art. 12 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 trebuie considerate ca fiind nejustificate de motive referitoare la protecția sănătății publice, constituind astfel, o încălcare a prevederilor art. 46, 56 din TFUE.

2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, respectiv înlăturarea apărărilor acesteia ca nefondate.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Cu privire la cererea de repunere în termen, se arată că situația aflării avocatului intimatei în concediu medical nu reprezintă "motiv temeinic justificat", în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., deoarece intimatei i s-a comunicat cererea de recurs înainte ca avocatul ales să intre în concediu medical.

Referitor la inadmisibilitatea primului motiv de recurs, recurentul a arătat că, deși nu a invocat în mod expres art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din modul în care a fost formulat primul motiv de recurs rezultă în mod neechivoc că se susține că prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Prin urmare, lipsa unei trimiteri exprese la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu face inadmisibil primul motiv de recurs, atâta vreme cât din dezvoltarea sa rezultă foarte clar că este criticată nerespectarea unei norme de procedură.

Referitor la apărările invocate pe fondul primului motiv de recurs, se arată că iIntimata pretinde că reclamantul nu ar fi criticat vreodată cele două Mențiuni existente pe Autorizația de funcționare, motiv pentru care nu i se poate reproșa instanței de fond că nu a pus în discuție legalitatea acestora ca acte administrative. Recurentul a arătat că în răspunsul la întâmpinare, a pus sub semnul întrebării legalitatea suspendării activității unei farmacii care anterior fusese desființată, făcând trimitere expresă la Mențiunea din 16.08.2012. În ceea ce privește Mențiunea din 18.01.2013, a susținut tot timpul că aceasta formează, împreună cu Autorizația de Funcționare nr. x/2013 un unic act administrativ, fiind evident că motivele de nelegalitate invocate împotriva Autorizației de Funcționare priveau în mod direct și Mențiunea din 18.01.2013. În virtutea art. 22 C. proc. civ., dacă instanța de fond a ajuns la concluzia că cele două Mențiuni sunt acte administrative distincte de care depinde în mod direct verificarea legalității Autorizației de funcționare nr. x/2013, avea obligația, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, să pună în discuția părților legalitatea acestor operațiuni, deoarece, în caz contrar, ar fi trebuit să respingă acțiunea de la început ca inadmisibilă.

Referitor la apărările invocate cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că reclamantul a criticat că nu se putea emite actul administrativ -Autorizația de funcționare nr. x din 11.02.2013 pe numele A. S.R.L. - pentru simplu motiv că farmacia care a făcut obiectul art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 nu mai exista în fizic, în mod efectiv, începând cu data de 05.07.2012. În mod greșit susține intimata că desființarea punctului de lucru ar fi intervenit la data de 20.08.2012, data realizării publicității deciziei de desființare. Intimata confundă actul de desființare propriu-zis cu asigurarea opozabilității față de terți a acestuia.

Referitor la apărările invocate cu privire la motivul trei de recurs, reclamantul-recurent consideră că art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 poate fi incident doar în cazul reorganizării societății comerciale care deține această autorizație, reorganizare care se poate produce fie în cazul unei comasări, prin absorție sau prin fuziune, fie în cazul unei divizări. Jurisprudența constantă a I.C.CJ este contrară acestei opinii, însă recurnetul o consideră greșită.

Referitor la apărările invocate cu privire la al patrulea motiv de recurs, reclamantul a susținut că mutarea farmaciei din Centrul Comercial C. Vaslui în str. x, nr. 35 este nelegală, criticând actul administrativ prin care s-a autorizat această mutare. Mutarea farmaciei a fost aprobată ca urmare a cererii nr. x din 20.12.2012 formulată de către A. S.R.L., adresă Ministerului Sănătății. Prin această cerere, A. S.R.L solicită două lucruri: (1) eliberarea unei noi autorizații, ca urmare a schimbării deținătorului farmaciei (art. 10 alin. (8) Legea nr. 266/2008) și (2) aprobarea mutării farmaciei în noua locație din Mun. Vaslui, str. x, nr. 35. Ministerul Sănătății răspunde favorabil acestei cereri formulate de către A. S.R.L. și emite Mențiunea din 18.01.2013 pe vechea autorizație și Autorizația de funcționare nr. x din 11.02.2013, emisă pe numele A. S.R.L. Noua Autorizație de funcționare reia literalmente mențiunea de pe vechea autorizație. La 03.12.2013, această mențiune este corectată. Atâta vreme cât a cerut anularea Autorizației de funcționare nr. x din 11.02.2013, document/act care încorporează Mențiunea din 11.02.2013, așa cum a fost corectată prin Mențiunea din 03.12.2013, similară în termenii săi cu Mențiunea din 18.01.2013, este cât se poate de clar că a avut în vedere actul administrativ al Ministerului Sănătății de autorizare a mutării farmaciei.

Cu privire la temeinicia acestui motiv de recurs și, implicit, temeinicia motivului acțiunii referitor la mutarea farmaciei, face trimitere la jurisprudența ÎCCJ pe care s-a fundamentat acest demers judiciar, și anume Decizia nr. 691/09.02.2012 a I. C. civ.J prin care s-a reținut că "din interpretarea textelor art. 12 alin. (1) și art. 20 teza 1 din Legea n