Decizia nr. 4015/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC A. SRL să se dispună: 1. Anularea Autorizației de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013, implicit a mențiunii din 15 aprilie 2013, emisă de Ministerul Sănătății în beneficiul SC A. SRL, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț încheiat între SC B. SRL (vânzător) și SC A. SRL (cumpărător).

Anularea Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 emisă de Ministerul Sănătății în beneficiul SC A. SRL. Prin întâmpinare, pârâta SC A. SRL a invocat următoarele excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsa interesului judiciar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La rândul său, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității față de lipsa plângerii prealabile, tardivității introducerii acțiunii, lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Încheierea din 20 mai 2015, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de către pârâți pentru considerentele reținute în întâmpinare . 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 3076 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Reclamantul Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, solicitând casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru admiterea capătului al doilea de cerere privind anularea Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x/15 aprilie 2013. Recurentul a arătat că înțelege să supună controlului judiciar doar soluția pronunțată cu privire la capătul al doilea de cerere ce vizează mutarea nelegală a farmaciei comunitare, formulând mai multe critici pe care le-a circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 20 alin. (1) coroborat cu art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, în forma în vigoare la data de 26 august 2013. De la data adoptării Legii farmaciei nr. 266/2008 și până la data adoptării Legii nr. 236/2009 de modificare, legiuitorul a reglementat mutarea farmaciilor, fără să condiționeze acest fapt de respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) - criteriul demografic. Ulterior, prin Legea nr. 236/2009, art. 21 a fost modificat, în sensul că: "Mutarea sediului se poate face numai cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (1). Până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmaciile comunitare înființate în condițiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai în aceleași condiții." După republicarea Legii farmaciei nr. 266/2008 în anul 2009, art. 21 a devenit art. 20, aplicabil la data mutării farmaciei comunitare. Așadar, la momentul adoptării O.U.G. nr. 130/2010, nu era nevoie să se prevadă în mod expres condiția respectării criteriului demografic pentru mutarea farmaciilor din gări, aerogări și centre comerciale, atâta vreme cât aceste condiții erau deja reglementate clar prin art. 19 și art. 20 din lege. Mai arată că prin modificările aduse prin art. I pct. 7 din Legea nr. 162 din 10 decembrie 2014, ulterior emiterii actului administrativ, legiuitorul nu a adoptat o normă juridică interpretativă, ci pur și simplu a stabilit că nu mai este necesară respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) atunci când o farmacie se mută în aceeași localitate. Or, a interpreta și aplica art. 20 din Legea farmaciei nr. 266/2008, în forma în vigoare între 10 iunie 2009 - 11 decembrie 2014, în sensul că o farmacie dintr-un centru comercial se poate muta, liber și neîngrădit", reprezintă o vădită încălcare a legii. În susținerea recursului, Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui a invocat deciziile ICCJ nr. 691/2012, 3173/2014 și 4418/2014, arătând că aceasta îi confirmă justețea punctului său de vedere. 3. Apărările intimaților În recurs, ambii intimați au formulat întâmpinări. Intimata SC A. SRL a arătat că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor Legii nr. 266/2008, privind condițiile în care poate fi mutat sediul unei farmacii înființate în baza dispozițiilor art. 12 alin. (2) din aceeași lege, urmare adoptării O.U.G.. nr. 130/2010, este corectă, fiind în acord cu jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens face trimitere la Decizia nr. 421 din 14 februarie 2015, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013 prin care s-a produs revirimentul jurisprudențial, în sensul că argumentația reclamantului invocată și în prezenta cauza, privind incidența criteriului demografic în cazul mutării farmaciilor înființate prin excepție, în aceeași localitate, a fost respinsă ca neîntemeiată. Invocarea deciziilor pronunțate în raport de viziunea legislativă anterioară nu are aptitudinea de confirma raționamentul recurentului, cu atât mai mult cu cât, prin adoptarea normelor cu caracter interpretativ, prevăzute de art. I pct. 7 din Legea nr. 162/2004, a fost clarificată voința legiuitorului în privința aplicării dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008. Astfel, legiuitorul a stabilit, neechivoc, faptul că punctele de lucru ale farmaciilor pot fi mutate în cadrul aceleiași localități, prin excepție de la disp. art. 12 alin. (1) din Lege, privind criteriul demografic. De această normă beneficiază și societatea reclamantă, întrucât farmacia în discuție a fost înființată în localitatea Vaslui și mutată în aceeași circumscripție teritorială, iar prin dispozițiile art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CEE nr. 2988/95 s-a statuat că aplicarea dispoziției legale mai favorabile operează inclusiv în materia dreptului administrativ și fiscal. Hotărârea primei instanțe este legală și din perspectiva interpretării art. 19 și art. 20 din legea nr. 266/2008, din această ultimă prevedere rezultă, per a contrario" că după abrogarea normei privind înființarea prin excepție a farmaciilor comunitare (art. 12 alin. (2) respectiv după adoptarea O.U.G. nr. 130/2010, aceste unități pot să-și mute sediile în mod neîngrădit. Dispozițiile art. 12 alin. (1) din lege vizează strict cazul, înființării pe criteriul demografic"a unei farmacii comunitare, care nu este incident în speță. Unitatea farmaceutică în discuție a fost înființată în baza altor dispoziții normative, în speță fiind incidentă numai procedura preschimbării actului administrativ. Autorizațiile emise în cadrul finalizării procedurii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 266/2008 sunt eliberate în scopul funcționării la o altă locație, a farmaciei comunitare anterior înființate, or, raționamentul reclamantului, privind obligativitatea respectării criteriului demografic la data mutării farmaciei, înființate prin excepție de la acest criteriu intră în conflict cu dispozițiile art. 19. Intimata a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, având în vedere Hotărârea pronunțată de către CJUE în cauzele conexe C-570/07 și C-571/07 și incidența prevederilor art. 49 și 56 din TFUE. În speță, în condițiile în care se va aprecia ca Legea 266/2008 instituie un criteriu de constrângere a mutării unităților farmaceutice, în funcție de indicele demografic al reședinței de județ, solicită să se constate ca acesta nu conține și nu definește, într-o maniera transparentă și coerentă, condițiile și metodologia de planificare a numărului de farmacii, apte să poată valorifica particularitățile și caracteristicile demografice ale unității administrativ teritoriale, atunci când acest fapt se impune ca premisă a ocrotirii sănătății publice. Legea nr. 266/2008 nu conține nici norme de trimitere către proceduri reglementate prin alte acte normative, de instituire și monitorizare a unor indicatori de evaluare a factorului demografic, apți sa legitimeze limitările libertății de stabilire a resortaților și prestare și circulație a serviciilor cu acest specific. Din maniera redacțională a normelor interne, citate de către recurent, rezultă că nu s-a urmărit instituirea unei activități de resort, menite să evalueze oportunitatea aplicării și menținerii restricției în discuție printr-o verificare periodică, raportată la evoluția demografică, de natură să garanteze atingerea unui obiectiv de interes general. De altfel, prin Legea nr. 266/2008 nici nu s-a realizat o definire a obiectivului de interes general și a modalității de atingere și protejare a unui astfel de obiectiv, astfel că, privite în ansamblul prevederilor interne, dispozițiile instituite prin art. 12 alin. (1) și 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 nu sunt rezonabile și comprehensive, ci discreționare, arbitrare, netransparente și impermutabile, consacrând o restricție absolută, nejustificată. Cu alte cuvinte, Legea nr. 266/2008 nu stabilește referențialul de evaluare a restricției pe criteriul demografic, modalitățile de examinare a oportunității menținerii pragului demografic sau a măsurii înseși, precum și a eventualelor situații derogatorii, care s-ar putea impune ca fiind necesare în realizarea obiectivului de interes general, așa cum statuează CJUE în hotărârile citate. Situația socială, demografică, economică și de orice altă natură a consumatorilor, în calitatea lor de "beneficiari" ai restricției în discuție, nu se poate evalua, eo facto, în raport de conținutul global de reglementare, al Legii nr. 266/2008, astfel că nici măcar la nivelul aparentelor juridice, o astfel de "condiționalitate" cantitativa nu este rezonabila și proporțională cu interesul general referitor la protecția sporită a sănătății publice, analizat în jurisprudența Curții. O reglementare care este de natură să restrângă o libertate fundamentată, garantată prin tratat, poate fi justificată de motive privind protecția sănătății publice, dacă aceasta este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins. Or, restricția reclamată în cauză nu este de natură să îndeplinească obiectivul privind garantarea unei aprovizionări sigure și de calitate cu medicamente și, pe cale de consecință, nu este de natură să protejeze sănătatea publică, ci doar sa faciliteze instituirea unui monopol asupra pieței de medicamente regionale, exercitat de către membrii din conducerea autorității recurente și chiar a autorității publice locale, în lipsa unui sistem administrativ, transparent, de verificare obiectivă, raportat, în mod sistematic, la particularitățile geografice, sociale și economice ale zonei. Acest fapt juridic este evidențiat și prin răspunsul autorității publice locale a Municipiului Vaslui, în competența căreia este dată procedura de eliberare a adeverinței prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, care, prin adresa aflată la dosar la fila x, a învederat instanței ca nu poate furniza datele solicitate, declinându-și ad-hoc competenta stabilită prin lege către Direcția Județeană de Statistica Vaslui, deși aceasta nu are nicio atribuție în determinarea numărului de locuitori, la data formulării cererii de eliberare a adeverinței în discuție. Având în vedere aceste elemente, se solicită să se constate că dispozițiile art. 12 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 trebuie considerate ca fiind nejustificate de motive referitoare la protecția sănătății publice, constituind astfel, o încălcare a prevederilor art. 46 și 56 din TFUE. Intimatul Ministerul Sănătății a reiterat excepțiile invocate la fond, soluționate prin încheierea din 20 mai 2015, solicitând admiterea lor, iar pe fond, a reluat apărările formulate în primă instanță, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în recurs Prin Încheierea din data de 7 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond. La data de 18 iunie 2018, recurentul- reclamant a depus o notă indicând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezlegării (e.g. Decizia nr. 691/2012, 3173/2014, 4418/2014). La termenul din 18 iunie 2018, intimata-pârâtă SC A. S.R.L a formulat cerere de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare de interpretare a dreptului Uniunii Europene în materia libertății de stabilire și a liberei prestări a serviciilor (disp. art. 49 și art. 56 din TFUE) și a dispozițiilor privind modul de aplicare a sancțiunilor administrative în dreptul UE (art. 2 pct. 2 din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene). Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2018, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a CJUE formulată în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, în limitele învestirii, a apărărilor din întâmpinare, ținând cont și de jurisprudența în materie, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, pentru motivele care urmează. Reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a solicitat, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea: - Autorizației de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 și a mențiunii din 15 aprilie 2013 emise de Ministerul Sănătății, prin care a fost autorizată funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "Farmacie" în structura SC A. SRL, la adresa din Municipiul Vaslui, str. x A, spațiul S27, în incinta Centrului comercial C., județul Vaslui - înființare excepție centru comercial, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț dintre SC B. SRL (vânzător) și SC A. SRL (cumpărător); - Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 emisă de Ministerul Sănătății în beneficiul SC A. SRL prin care s-a aprobat mutarea farmaciei comunitare în noua locație din Municipiul Vaslui, str. x., Județul Vaslui. Prima instanță a analizat ambele capete de cerere, pe care le-a considerat neîntemeiate, respingând acțiunea în întregime. Primul capăt de cerere referitor la anularea Autorizației de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 și a mențiunii din 15 aprilie 2013 a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data 5 martie 2013 cu SC B. SRL (vânzător), pârâta SC A. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra fondului de comerț, prin executarea autorizației de funcționare nr. x din 13 iunie 2012, emisă de Ministerul Sănătății. În calitate de succesor cu titlul particular al persoanei juridice SC B. SRL, intimata a solicitat preschimbarea autorizației acestei farmacii, conform art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, respectiv pentru schimbarea deținătorului persoană juridică, conform Legii nr. 266/2008. Din analiza coroborată a dispozițiilor 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, art. 12 alin. (2) și (3) din OMS nr. 962/2009 și art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, rezultă fără echivoc faptul că, alegațiile reclamantului tind la a "adăuga la lege", încălcând principiul de drept "ubi lex non distinguit, nee nos distinguere debemus", întrucât legiuitorul nu a înțeles să condiționeze în vreun fel sau să restrângă aria solicitanților/categoriilor de subiecte de drept, care pot beneficia de dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008. În ceea ce privește extinderea capacității juridice de folosință a pârâtei SC A. SRL prin emiterea autorizației de funcționare, prima instanță a reținut că autorizația a fost emisă ca urmare a faptului că pârâta avea capacitatea de folosință pentru a desfășura activități farmaceutice încă de la înființare. Autorizația a fost emisă numai în urma controlului administrativ efectuat de Ministerul Sănătății, privitor la condițiile de capacitate juridică ale pârâtei SC A. SRL, necesar pentru a se aviza schimbarea deținătorului autorizației. De asemenea, și capătul al doilea de cerere, referitor la anularea Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013, a fost respins ca neîntemeiat, prima instanță reținând din interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 și art. 8 alin. (2) din OMS nr. 962/2009, că farmacia comunitară pe timpul funcționării trebuie să respecte condițiile înscrise la autorizare și să nu schimbe aceste condiții fără aprobarea Ministerului Sănătății, nu faptul că nu se poate cere aprobarea modificării unora dintre condiții, cum ar fi mutarea sediului unei unități farmaceutice, reglementată de art. 19 din Legea nr. 266/2008 și art. 12 alin. (4) din OMS nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor. În măsura în care raționamentul reclamantului ar fi corect, toate aceste prevederi legale ar fi golite de conținut. În plus, din interpretarea art. 20 din Legea nr. 266/2008, rezultă fără echivoc faptul că, după abrogarea înființării prin excepție a farmaciilor, acestea își pot muta sediile în mod liber și neîngrădit. În acord cu criticile recurentului, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor 20 alin. (1) coroborat cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 226/2008, în forma în vigoarea la data emiterii Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 privind mutarea sediului farmaciei comunitare. În speță, este cert că farmacia comunitară ce avea sediul în Municipiul Vaslui, str. x A, spațiul S27, în incinta Centrului comercial C., județul Vaslui, a fost înființată de SC B. SRL pe cale excepție de la criteriul demografic, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, pe Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 existând mențiunea - înființare excepție centru comercial. Întrucât la data de 15 aprilie 2013, prin abrogarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008 nu se mai puteau înființa farmacii prin excepție de la criteriul demografic, pârâtul Ministerul Sănătății nu mai putea emite autorizație de funcționare pentru SC A. SRL, verificarea legalității Anexei nr. 1 din data de 26 august 2013 nu poate fi făcută fără un control de legalitate asupra însăși Autorizației de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013, viciul de legalitate afectând actul în integralitatea lui. Mutarea farmaciei comunitare la locația din Municipiul Vaslui, str. x., Județul Vaslui a fost autorizată prin emiterea Anexei I din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013. Problema de drept supusă analizei în prezenta cauză constă în aceea dacă o farmacie care a fost înființată prin excepție de la criteriul demografic poate să își mute sediul după abrogarea dispozițiilor art. 12 alin. (2), într-un alt sediu, fără a se lua în considerare criteriul demografic. În conformitate cu art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată în anul 2009, se putea înființa, prin excepție de la prevederile alin. (1), câte o farmacie comunitară în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață, definite conform legii, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse și de alimentație publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dovada încadrării spațiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială se află". Regula generală privind autorizarea funcționării unei farmacii o reprezintă criteriul demografic, reglementat de art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, modificată prin O.U.G. nr. 130/2010, în vigoare la data emiterii Anexei I: "înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverința eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează: a) în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori; b) în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori; c) în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori". Instituția mutării sediului unei farmacii comunitare este reglementată de art. 20 din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată, acest text stabilind că: "Mutarea sediului se poate face numai cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (1). Până la data de 31 decembrie 2010, inclusiv, farmaciile comunitare înființate în condițiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai în aceleași condiții". Incontestabil, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 a fost abrogat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266/2008, dar această împrejurare nu are decât semnificația că, începând cu 1 ianuarie 2011, nu se mai pot înființa și, implicit, nu se mai poate solicita eliberarea de autorizații de funcționare pentru farmacii comunitare care să-și desfășoare activitatea în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață, rămânând valabile, cum prevede expres art. III din O.U.G. nr. 130/2010, numai autorizațiile de funcționare eliberate în baza prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, față de conținutul textului art. 20 teza a II-a din Legea nr. 266/2008, este evident că numai până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmacia comunitară înființată prin excepție de la criteriul demografic instituit prin art. 12 alin. (1) din legea farmaciei se putea muta cu respectarea condițiilor de la înființare, respectiv tot cu dovedirea condițiilor referitoare funcționarea în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață. Rezultă, așadar, din interpretarea textelor art. 12 alin. (1) și art. 20 teza I din Legea nr. 266/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că mutarea sediului farmaciilor, indiferent de modalitatea de înființare - pe criteriul demografic sau prin excepție de la acesta (conform art. 12 alin. (2) din lege) - putea avea loc, după 1 ianuarie 2011, numai cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, altfel spus, cu respectarea criteriului demografic. Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 266/2008 nu conduc în nici un fel către o altă interpretare a dispozițiilor legale citate și menționate anterior, care fac referire expresă la condițiile privind mutarea efectivă a sediului unei farmacii comunitare. Prin urmare, mutarea sediului nu se putea face decât cu respectarea criteriului demografic, condiție a cărei îndeplinire nu a fost analizată de pârâtul Ministerul Sănătății, în cuprinsul documentației avute în vedere la înscrierea noului sediu, neexistând date în acest sens. O abordare contrară a problematicii expuse mai sus ar presupune încălcarea principiului nediscriminării, prin crearea unei situații mai favorabile, după data de 31 decembrie 2010, unor farmacii create prin excepție, cu îndeplinirea unor condiții speciale legate de sediu, care vor să renunțe la statutul special, prin mutarea într-un sediu care nu aparține de un centru comercial, fără însă ca acestea să se ralieze rigorilor stabilite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 pentru celelalte farmacii, care nu au fost înființate prin excepție. în aceste condiții, nu se poate reține legalitatea Anexei nr. 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 emisă de Ministerul Sănătății în beneficiul SC A. SRL privind mutarea farmaciei comunitare în noua locație din Municipiul Vaslui, str. x., Județul Vaslui. În altă ordine, în cauză nu sunt incidente modificările aduse art. 20 din Legea nr. 266/2008 prin adoptarea Legii nr. 162/2014, neputându-se reține caracterul de normă interpretativă al pct. 7 din Legea nr. 162/2014. În mod evident, este vorba de o normă modificatoare, care, potrivit regulilor de aplicare în timp a legii civile, se aplică situațiilor juridice născute după intrarea în vigoare a noii norme, neputându-se aplica retroactiv. Invocarea unei hotărâri judecătorești în sens contrar este, de asemenea, nerelevantă, cât timp practica judiciară a instanței supreme a fost uniformizată în sensul că atunci când se schimbă sediul farmaciei, ca efect al vânzării fondului de comerț, trebuie îndeplinită condiția demografică. În ceea ce privește argumentele intimatei referitoare la încălcarea prevederilor art. 49 și 56 din TFUE, în raport de care s-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, având în vedere Hotărârea pronunțată de către CJUE în cauzele conexe C-570/07 și C-571/07, se constată că sunt nefondate. Prin hotărârea amintită, CJUE a reținut că reglementarea respectivă constituie o restricție privind libertatea de stabilire, în sensul art. 49 TFUE (par. 60), dar că obiectivul referitor la asigurarea unei aprovizionări sigure și de calitate a populației cu medicamente este susceptibil să justifice o asemenea reglementare (par. 66), care este de natură să garanteze atingerea obiectivului urmărit (par. 103) fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (par. 112), astfel că ea este conformă art. 49 TFUE, revenind instanței naționale sarcina de a verifica, sub aspectul caracterului coerent și sistematic al urmăririi obiectivului, dacă, raportat la o zonă geografică ce prezintă caracteristici demografice particulare, restricțiile impuse împiedică înființarea unui număr suficient de farmacii susceptibile să asigure un serviciu farmaceutic adecvat, caz în care reglementarea contravine art. 49 TFUE (par. 94 - 100, 113 și 114). Cum CJUE a stabilit că revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă și în ce măsură reglementarea internă îndeplinește cerința de a garanta realizarea obiectivului urmărit, inclusiv sub aspectul caracterului coerent și sistematic al modului în care este urmărită atingerea acestuia, Înalta Curte constată că obiectivul avut în vedere prin instituirea acestei restricții este îndeplinit. Astfel, prin Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008, reținând că art. 12 și art. 42 din Legea nr. 266/2008 condiționează înființarea farmaciilor comunitare în mediul urban de îndeplinirea cerinței cu privire la cotele de populație, instituind, în acest mod, o limitare a libertății economice. Potrivit jurisprudenței Curții reflectate, de exemplu, în Decizia nr. 186 din 6 martie 2007 și Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, o atare limitare este permisă dacă se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor și este proporțională cu scopul propus. Cu privire la primele două cerințe, Curtea Constituțională a constatat îndeplinirea acestora, având în vedere că dispozițiile de lege criticate referitoare la limitarea demografică se aplică în mod egal tuturor solicitanților care depun cereri pentru emiterea autorizației de funcționare a unei farmacii comunitare într-o localitate urbană, iar obiectivul urmărit de legiuitor este unul de interes general, și anume asigurarea protecției sănătății publice, prin furnizarea de servicii farmaceutice de calitate în toate zonele teritoriului național. Referitor la posibilele abordări pentru realizarea unei acoperiri teritoriale cât mai largi a serviciilor farmaceutice de calitate, și anume abordarea care facilitează înființarea farmaciilor și stimulează în același timp concurența între acestea, respectiv cea care limitează înființarea de farmacii în zonele mai dens populate pentru a restrânge concurența și pentru a favoriza înființarea acestora în regiuni ale țării cu o populație mai puțin densă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în jurisprudența sa, de exemplu, în Hotărârea din 19 mai 2009, pronunțată în cauzele conexate C-171/07 și C-172/07 - Apothekerkammer des Saarlandes și alții, paragraful 19, că fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să își proiecteze propriul sistem de protecție a sănătății publice, Curtea fiind obligată să respecte această marjă de apreciere a statului membru. Astfel, asigurarea unei repartizări echilibrate a farmaciilor comunitare pe întregul teritoriu național constituie un obiectiv de interes general și legiuitorul nu este obligat să utilizeze instrumentul liberei concurențe pentru a asigura servicii farmaceutice de calitate ridicată. De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că limitarea adusă libertății economice prin dispozițiile de lege criticate este necesară pentru atingerea obiectivului urmărit, aprovizionarea sigură și de calitate cu medicamente a populației, prin împiedicarea migrării farmaciilor comunitare din mediul rural în mediul urban, respectiv prin atragerea acestora spre zonele rurale. În cazul în care subzistă incertitudini cu privire la existența sau la importanța unor riscuri pentru sănătatea publică, legiuitorul poate adopta măsuri de protecție fără a trebui să aștepte ca realitatea acestor riscuri să fie pe deplin demonstrată. Or, criteriul demografic permite o repartizare geografică amplă și echilibrată a farmaciilor comunitare pe teritoriul național, de natură să asigure întregii populații un acces adecvat la serviciile farmaceutice și, în consecință, mărește siguranța și calitatea aprovizionării cu medicamente a populației. Astfel, o asemenea restricție poate avea ca efect înființarea de farmacii comunitare în acele părți ale teritoriului național în care accesul la serviciile farmaceutice este deficitar, întrucât, prin faptul că îi împiedică pe farmaciști să se instaleze în zone în care există suficiente farmacii, îi orientează pe aceștia spre zonele în care numărul farmaciilor este nesatisfăcător. Prin urmare, având în vedere riscul de penurie de farmacii în mediul rural și, în consecință, riscul ca aprovizionarea cu medicamente a populației din zonele rurale să nu fie sigură și de calitate, reglementarea criticată - care prevede că, în raport cu un anumit număr de locuitori, poate fi înființată o singură farmacie comunitară într-o localitate urbană - este necesară. În ceea ce privește cerința proporționalității între limitarea adusă libertății economice și obiectivul de interes public urmărit de legiuitor, Curtea Constituțională, având în vedere importanța asigurării accesului general al populației la serviciile farmaceutice, a constatat că reglementarea criticată nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea scopului propus. A amintit că în același sens sunt și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 14 ianuarie 2003 - Gallego Zafra împotriva Spaniei, Cererea nr. 58229/00) și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 1 iunie 2010, pronunțată în cauzele conexate C-570/07 și C-571/07 - Blanco Perez și Chao Gomez, paragrafele 72 - 78, 94 și 112). Ca urmare, în îndeplinirea sarcinii instanței naționale de a verifica, sub aspectul caracterului coerent și sistematic al urmăririi obiectivului, dacă, raportat la o zonă geografică ce prezintă caracteristici demografice particulare, restricțiile impuse împiedică înființarea unui număr suficient de farmacii susceptibile să asigure un serviciu farmaceutic adecvat, Înalta Curte constată că nu există o asemenea împiedicare, astfel că reglementarea națională criticată nu contravine art. 49 și 56 din TFUE. În ceea ce privește excepțiile reiterate de intimatul Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, Înalta Curte reține că în lipsa unui recurs formulat de această parte, nu mai pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de control judiciar, soluția de respingere a excepțiilor pronunțată de instanța de fond intrând în puterea lucrului judecat. Pentru aceste considerente, ținând seama și de jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie (e.g. Deciziile nr. 2316/2016; nr. 2730/2016; nr. 2490/2018), în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentința atacată, însă, în limitele învestirii, și pe fond se va admite acțiunea, dispunându-se anularea Anexei 1 din 26 august 2013 la Autorizația de funcționare nr. x din 15 aprilie 2013 emisă de Ministerul Sănătății în beneficiul SC A. SRL