ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2022

Ședința publică din data de 02 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din Județul Vaslui a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și A. S.R.L.:

• de urgență si cu precădere - suspendarea actului administrativ constând în Autorizația de funcționare nr. x din data de 16.10.2019 emisă de Ministerul Sănătății până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare;

• pe fond - anularea Autorizației de funcționare nr. x din data de 16.10.2019 și constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia.

Prin sentința nr. 1283 din data de 8 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a interesului ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamantul Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1283 din data de 8 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a exercitat recurs reclamantul Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut că sentința atacată nu îndeplinește standardul de motivare impus de disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., deoarece motivarea sentinței reprezintă o preluare ad literam a considerentelor sentinței civile nr. 1099/2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al CAB, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Preluarea întocmai din hotărârea pronunțată, într-o cauză cu un grad extrem de mare de similitudine, fără ca prima instanță să realizeze o apreciere proprie a materialului probator și a problemei de drept deduse judecății, reprezintă o veritabilă nemotivare a sentinței primei instanțe.

Din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept național și a dreptului Uniunii Europene.

Principala critică de nelegalitate are în vedere emiterea autorizației de funcționare cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noțiune este reglementată de prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, interpretate prin Decizia nr. 768/2018 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 12 și art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008.

Recurentul-reclamant consideră că raportarea criteriului demografic la numărul de persane ce figurează cu domiciliul pe raza mun. Vaslui, iar nu la numărul de persoane ce locuiesc efectiv pe raza municipiului (populația rezidentă) este greșită.

Prima instanță pune semnul egalității între noțiunea de locuitor și aceea de persoană cu domiciliul pe raza unei localități, asumând că în lipsa unei definiții a locuitorului în Legea nr. 266/2008, cadrul normativ în materia evidenței populației își va găsi incidența și în ceea ce privește interpretarea art. 12 din Legea nr. 266/2008.

Un astfel de raționament nu poate fi primit deoarece contravine în mod flagrant însuși scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea criteriului demografic drept condiție esențială pentru autorizarea farmaciilor comunitare.

În scopul identificării voinței reale a legiuitorului, recurentul-reclamant face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 768/2014 din care se deduce că noțiunea de locuitor la care se referă art. 12 din Legea nr. 266/2008, privește numărul de persoane care locuiesc efectiv/real într-o localitate, iar nu numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localității, fără a locui în fapt la domiciliu.

Aceeași concluzie, susține recurentul-reclamant, rezultă și din interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și Consiliului, unde noțiunea de "populație rezidentă în mod obișnuit" desemnează toate persoanele care au reședința obișnuită într-un stat membru la momentul de referință, determinate în raport de faptul că au locuit la locul lor de reședință obișnuită o perioadă neîntreruptă de cel puțin 12 luni înainte de momentul de referință sau au sosit la locul lor de reședință obișnuită în cursul celor 12 luni precedente momentului de referință cu intenția de a rămâne pentru cel puțin un an.

Aplicarea criteriului demografic în raport de numărul de persoane domiciliate pe raza unei localități conduce la disoluția rolului farmaciei și, în final, la lezarea ireversibilă a sistemului de sănătate publică.

Autorizarea unui număr de farmacii cu mult mai mare decât nevoia reală a comunității conduce la migrarea farmaciștilor din zonele rurale limitrofe către municipiul Vaslui, expunerea populației din zonele urbane la o prezență agresivă a farmaciilor, nesocotirea standardelor deontologice în detrimentul atingerii unor obiective materiale.

În acest sens, susține recurentul-reclamant, s-a pronunțat și CJUE în cauzele conexe C-570/07 și C-571/07.

Criteriul demografic se impune a fi analizat prin adresa nr. x/29.05.2019 emisă de Primăria Vaslui în baza adresei nr. x/16.04.2019 a Direcției Județene de Statistică Vaslui, potrivit căreia populația rezidentă a mun. Vaslui la recensământul din anul 2011 a fost de 55.407 persoane.

Interpretarea legii astfel cum a fost realizată de către prima instanță încalcă disp. art. 34 din Constituția României, ce protejează și garantează dreptul la ocrotirea sănătății publice.

Recurentul-reclamant invocă și greșita interpretare și aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcționării farmaciei - 25.03.2019, avându-se în vedere că direcția județeană de sănătate publică avea în competență controlul privind conformitatea sau neconformitatea spațiului și nu Ministerul Sănătății.

Elocvente în acest sens sunt disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data de 25.03.2019, iar faptul că Ordinul nr. 962/2009 privind normele de punere în aplicare nu a fost pus în acord cu dispozițiile Legii nr. 266/2008, act juridic cu forță juridică superioară, nu poate fi imputat recurentului, iar intimatul nu se poate prevala de propria culpă de a nu fi modificat la timp legislația secundară.

În același sens se poate considera că a intervenit o abrogare implicită a Ordinului nr. 962/2009, în temeiul căruia a fost realizat controlul privind conformitatea spațiului.

Se mai arată că sentința atacată este pronunțată cu greșita interpretare a Normelor privind spațiul pentru care se eliberează autorizația de funcționare indiferent dacă raportarea se face la Normele din 2009 sau la cele din 2019, deoarece autorizația de funcționare a fost emisă pentru un spațiu cu privire la care există o altă autorizație de funcționare a unei farmacii comunitare, autorizația nr. x/15.04.2013.

La adresa în discuție sunt autorizate două farmacii comunitare, iar întreruperea activității pentru 180 de zile reprezintă o suspendare a activității și nu o încetare, de unde rezultă că la data emiterii autorizației de funcționare atacate, spațiul nu corespundea exigențelor normative, fiind în fapt alocat unei alte farmacii.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, intimata-pârâtă a susținut că sentința recurată respectă cerințele legale de redactare și motivare, fiind respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că sentința recurată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv cu aplicarea corectă a reglementărilor normative adoptate pentru stabilirea competenței de a efectua controlul de conformitate a spațiului unității farmaceutice pentru care se solicită autorizarea, precum și a normelor privind spațiul pentru care se eliberează autorizația de funcționare a farmaciei comunitare.

A opinat intimata-pârâtă că în perioada suspendării activității farmaciei legea nu condiționează valabilitatea actului administrativ de păstrarea spațiului unității farmaceutice, fiind astfel dedusă, pe calea interpretării normative, disponibilitatea adresei pentru farmacia înființată prin actul dedus judecății.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul exercitat de reclamantul-reclamant, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea unor critici de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la primul motiv de casare a arătat că recurentul nu a demonstrat lipsa de coerență în raționamentul instanței de fond, astfel încât această critică este nefondată.

În referire la cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează faptul că sentința instanței de fond a fost dată cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum este acesta reglementat de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, a susținut că în mod corect a reținut prima instanță faptul că, prin Legea nr. 266/2008 nu este definită noțiunea de locuitor, astfel încât instanța poate să aibă în vedere doar întreaga economie a prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și a prevederilor H.G. nr. 1375/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, din care reiese că evidența persoanelor se ține după principiul locului de domiciliu al acestora, domiciliul fiind adresa la care persoana fizică are locuința principală.

Recurentul-reclamant Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaților-pârâți, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și a apărărilor formulate, ca neîntemeiate, și, pe cale de consecință, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus note de ședință, prin care, în esență, a reiterat apărările formulate prin întâmpinare și a răspuns susținerilor recurentului-reclamant din răspunsul la întâmpinare.

Astfel, a considerat că hotărârea instanței de fond nu contravine dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și nu se poziționează în conflict argumentativ cu Decizia Curții Constituționale nr. 768/2014, iar efectul pozitiv al lucrului judecat în privința constatării juridice a competenței Ministerului Sănătății de a efectua inspecția de specialitate, a fost reținut pe calea respingerii definitive a motivului de nelegalitate invocat în mod identic de către recurent în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, în dosarul nr. x/2020, conform argumentelor expuse pe larg în cuprinsul notelor de ședință.

La termenul de judecată din data de 7 aprilie 2022, Înalta Curte a pus în discuția contradictorie a părților prezente excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Sănătății și, după deliberare, a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că motivele invocate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate în memoriul de recurs, pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, față de proba cu înscrisurile solicitate de recurentul-reclamant în dovedirea celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează modalitatea de interpretare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 266/2008 privind farmaciile, înscrisuri ce au constat în expunerea de motive, o hotărâre de guvern, precum și extrase din ziare, din care rezultă aceeași situație de fapt cu aceea din expunerea de motive, precum și o listă cu farmaciile din Municipiul Vaslui, cerere de probatorii pusă, de asemenea, în discuția contradictorie a părților, Înalta Curte a reținut că proba solicitată, astfel cum a fost expusă, nu are aptitudinea de a contribui la soluționarea procesului prin prisma motivelor de recurs invocate, respingând-o ca atare.

La același termen recurentul-reclamant a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, și să formuleze o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Cum se interpretează dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv dacă numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, în funcție de care se realizează înființarea unei farmacii comunitare reprezintă numărul de persoane care locuiesc în mod efectiv pe raza unei localități, astfel cum aceste informații rezultă în urma recensământului populației, sau numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localității, astfel cum aceste informații rezultă din evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date?".

Aceste noi cereri au fost comunicate intimatei-pârâte A. S.R.L., prin intermediul reprezentantului convențional, în ședința publică din 7 aprilie 2022, iar intimatului-pârât Ministerul Sănătății odată cu citația emisă pentru următorul termen de judecată stabilit la data de 2 iunie 2022.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus note scrise în cadrul cărora a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentului Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui în ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar în privința excepției de nelegalitate a invocat excepția inadmisibilității.

De asemenea, intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus concluzii cu privire la excepția de nelegalitate, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă și lipsită de interes, precum și un punct de vedere la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.

La termenul din 2 iunie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale active a Colegiului Farmaciștilor din România în ceea ce privește formularea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, și a respins-o cu motivarea că solicitarea părții a fost adresată completului de recurs în vederea analizării condițiilor impuse de o astfel de sesizare, și nu în mod direct Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La același termen, instanța de recurs a pus în discuția părților prezente excepția de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, inclusiv excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate în legătură cu aceasta, precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, reținând cauza în pronunțare atât cu privire la chestiunile invocate, cât și cu privire la fondul recursului.

II. Soluțiile și considerentele Înaltei Curți asupra excepției de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, asupra cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și asupra recursului exercitat în cauză

În motivarea excepției de nelegalitate a Adresei nr. x/28.05.2019 emise de Primăria mun. Vaslui, recurentul-reclamant susține că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat anularea autorizației de funcționare nr. x/16.10.2019 pentru A. S.R.L., precum și a operațiunilor care au stat la baza emiterii acesteia.

Aceeași parte arată că prima instanță s-a raportat la Adresa nr. x/28.05.2019, acesta fiind actul la care s-a raportat pârâtul Ministerul Sănătății pentru emiterea autorizației de funcționare.

Prima instanță a considerat că adresa/adeverința analizată a fost emisă cu respectarea legii, motiv pentru care recurentul-reclamant înțelege să invoce excepția de nelegalitate a aceleiași adrese, arătând că are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual și de aceasta depinde soluționarea cauzei.

Pe fondul excepției de nelegalitate, recurentul-reclamant invocă interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 155 alin. (5) lit. d) rap. la art. 129 alin. (7) lit. c) din Codul administrativ, deoarece primarul este obligat să pună la dispoziția persoanelor interesate datele statistice necesare aplicării criteriului demografic, adică numărul de locuitori efectivi ai municipiului Vaslui.

De asemenea, se invocă interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, rap. la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, care se referă la persoanele care locuiesc în mod efectiv pe raza mun. Vaslui.

Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Adresei nr. x/28.05.2019 emisă de Primăria mun. Vaslui, întrucât instanța de fond a analizat respectivul înscris pe cale principală, odată cu soluționarea cererii de anulare a autorizației de funcționare nr. x/16.10.2019, astfel cum a solicitat reclamantul prin acțiunea introductivă.

Adresa emisă de Primăria mun. Vaslui a stat la baza emiterii autorizației de funcționare în cauză, de unde rezultă că este o operațiune administrativă prealabilă și nu are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum pretinde recurentul-reclamant.

Actul care produce efecte juridice, în sensul Legii contenciosului administrativ, este autorizația de funcționare care nu putea să fie emisă în lipsa adresei privitoare la numărul de locuitori aflați pe raza mun. Vaslui.

Întrucât atât actul administrativ, cât și operațiunea administrativă au fost analizate pe prima instanță, din punct de vedere al legalității acestora, invocarea excepției de nelegalitate cu privire la un act premergător este inadmisibilă.

Aceeași soluție s-ar fi impus și în ipoteza în care Adresa nr. x/28.05.2019 avea natura juridică a unui act administrativ individual, cum susține recurentul-pârât, deoarece instanța de fond a analizat înscrisul pe cale principală, fiind inadmisibilă analizarea și pe calea excepției de nelegalitate, excepție de fond, în viziunea disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Recurentul-reclamant solicită Înaltei Curți să pronunțe, în temeiul art. 519 C. proc. civ., o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept a interpretării disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv dacă numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, în funcție de care se realizează înființarea unei farmacii comunitare reprezintă numărul de persoane care locuiesc în mod efectiv pe raza unei localități, astfel cum aceste informații rezultă în urma recensământului populației sau numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localității, astfel cum aceste informații rezultă din evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Înalta Curte va respinge cererea formulată, considerând că nu sunt îndeplinite cumulativ dispozițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., avându-se în vedere că se solicită, prin interpretarea disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, dezlegarea fondului pricinii și nu lămurirea unei chestiuni de drept.

Primul motiv de nelegalitate circumscris sferei de aplicare a disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinței atacate, este nefondat.

Recurentul-reclamant consideră că sentința recurată este nemotivată, deoarece au fost preluate considerentele unei alte sentințe ce a analizat o cauză similară.

Identitatea de argumente existente în cauze identice nu corespunde tezei susținute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care solicită totala lipsă de motivare, respectiv necuprinderea motivelor pe care se întemeiază sentința, ceea ce în speță, nu este îndeplinit, dimpotrivă, judecătorul fondului a încercat să dea o soluție unitară, în cauze identice.

Motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează să fie respins ca nefondat.

Potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale.

Recurentul-reclamant consideră că interpretarea prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 s-a făcut cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noțiune este interpretată prin Decizia Curții Constituționale nr. 768/2014 și definită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 20.11.2013 privind statisticile demografice europene.

Înalta Curte reține că cele două acte invocate, decizia Curții Constituționale a României și Regulamentul UE, nu reprezintă norme de drept material, în sensul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

În legătură cu decizia Curții Constituționale se pune problema nesocotirii soluției și argumentelor referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor invocate, deoarece interpretarea legii este dată în competența instanțelor judecătorești.

Se constată că prin Decizia nr. 768/2014, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 și art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008, reținând că instituirea criteriului demografic nu încalcă libertatea economică, este necesară și proporțională, față de obiectivul de interes public urmărit de legiuitor.

În același timp, prin decizia pronunțată, Curtea Constituțională nu a interpretat în niciun mod disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei, mai mult a citat jurisprudența CJUE (parg. 17 și 18), inclusiv hotărârea menționată prin motivele de recurs, conform căreia fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să își proiecteze propriul sistem de protecție a sănătății publice.

În același sens, Regulamentul (UE) 1260/2013 nu împiedică statul membru să adopte propriul act intern, care poate să fie mai strict sau mai larg decât cel cuprins în actul european, cum este O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor.

Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a fost realizată de către prima instanță în concordanță cu prevederile C. civ. și ale O.U.G. nr. 97/2005, persoana fizică fiind prezumată a locui în mod efectiv la adresa de domiciliu, noțiunea de "locuitor" fiind similară cu cea de "persoană domiciliată".

Solicitarea ca Ministerul Sănătății să apeleze la datele statistice deținute de Direcția Județeană de Statistică Vaslui este eronată, având în vedere că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 obligă ca numărul de locuitori să fie dovedit prin adeverință emisă de autoritățile administrației publice locale, astfel cum s-a realizat în cauză.

Din această perspectivă nu se poate invoca nesocotirea prevederilor art. 34 din Constituția României, ce protejează și garantează dreptul la ocrotirea sănătății publice, iar neconstituționalitatea textului de lege nu s-a pronunțat de către Curtea Constituțională.

În ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcționării farmaciei - 25.03.2019, respectiv necompetența Ministerului Sănătății de a verifica conformitatea spațiului, Înalta Curte constată că argumentele sunt nefondate.

Se reține că cererea de autorizare, depusă la 25.03.2019 era reglementată de prevederile OMS nr. 962/2009, iar actul a fost abrogat expres la 24.04.2019.

Până la această dată, O.U.G. nr. 58/2017, de modificare a Legii nr. 266/2008, obliga Ministerul Sănătății să emită ordinul pentru aplicarea modificărilor și completărilor aduse Legii farmaciei, însă acest ordin a fost emis la 24.04.2019, după depunerea cererii de autorizare la 25.03.2019.

Potrivit disp. art. 3 alin. (2) din OMS nr. 444/2019, dosarele depuse înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin, se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii.

OMS nr. 444/2019 este în vigoare, nu a fost anulat de instanța competentă, este obligatoriu de urmat, astfel că nu se poate considera că a operat o abrogare implicită a OMS nr. 962/2009.

Referitor la interpretarea greșită a normelor privind spațiul pentru care se eliberează autorizația de funcționare, în sensul că aceasta a fost emisă pentru un spațiu în care există o altă autorizație de funcționare a unei farmacii comunitare, Înalta Curte va respinge ca nefondate argumentele aduse de recurentul-reclamant.

În conformitate cu disp. art. 21 din Legea farmaciei, autorizația existentă deja pentru spațiu a fost suspendată ca urmare a întreruperii activității pentru o perioadă de 180 zile, însă nu există nicio dispoziție legală cuprinsă în lege care să conducă la considerarea că spațiul trebuie indisponibilizat, mai ales că întreruperea activității farmaciei este datorată încetării, expirării sau suspendării contactului de închiriere sau contratului de comodat asupra spațiului.

Mai mult, după perioada de întrerupere a activității, farmacia nu este obligată să își reia activitatea în același spațiu, deoarece acesta nu este un element incorporat efectelor autorizației pentru perioada când activitatea este suspendată.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate a Adresei nr. x din 28 mai 2019 emisă de Primăria municipiului Vaslui, invocată de recurentul-reclamant Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de același recurent-reclamant.

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciștilor din județul Vaslui împotriva sentinței nr. 1283 din 8 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.