ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114 din 11

iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.C.I.E. SRL având

ca obiect obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor

Publice – D.G.M.D.R.S.

să îi comunice următoarele acte:

- procesul-verbal al Comisiei pentru

autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile

supuse marcării, întocmit conform competențelor și cerințelor Ordinului

ministrului finanțelor publice nr. 218/2005, modificat prin Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 337/2005, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141

din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal

nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în beneficiul societății;

- Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 218/2005 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 337/2005;

- Adresele nr.1953 din 05 aprilie 2005

și nr. 2080 din 15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanțelor Publice de

către D.G.F.P. Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, că hotărârea din 20 aprilie 2005 a

Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse

accizabile supuse marcării, prin care s-a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal emisă în favoarea reclamantei, a stat la baza emiterii

deciziei care a fost comunicată reclamantei la data de 26 aprilie 2005, iar

reclamanta putea să ia cunoștință de celelalte acte solicitate în cadrul

litigiului în care a fost parte și care a fost soluționat irevocabil prin

decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 2267 din 15 iunie 2006, în cuprinsul căreia se fac referiri la documentele

respective. A mai reținut instanța că reclamanta a refuzat plicul în care îi

erau comunicate documentele, iar acest aspect ține de conduita sa și nu poate

conduce la obligarea pârâtului să comunice înscrisurile respective.

Împotriva sentinței civile nr. 114

din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate,

susținând că este vătămată în dreptul de acces liber la justiție, întrucât:

- instanța, în mod greșit, a reținut

că documentele solicitate se aflau în dosarul soluționat irevocabil de

Înalta Curte de Casație și Justiție și că despre ele s-ar

fi făcut vorbire în decizia acestei instanțe, deoarece înscrisurile nu se aflau

la dosar și nu se fac referiri la acestea în cuprinsul respectivei hotărâri

judecătorești;

- este inacceptabil pentru

libertatea de

întreprindere

a întreprinzătorului să nu îi fie puse la dispoziție documente sau reglementări

nepublicate, în considerarea cărora a fost emis un act administrativ

sancționator în ceea ce îl privește.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată la data de 06 mai 2009 pe rolul Curții de apel, reclamanta A.C.I.E.

SRL a solicitat obligarea pârâtului să îi comunice înscrisurile susmenționate:

-

procesul-verbal al Comisiei pentru autorizarea

antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării,

întocmit conform competențelor și cerințelor Ordinului ministrului finanțelor

publice nr. 218/2005, modificat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.

337/2005, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005,

prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie

2003 emisă în beneficiul societății;

- Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 218/2005 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 337/2005;

-

Adresele nr. 1953 din 05 aprilie 2005 și nr. 2080 din

15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanțelor Publice de către D.G.F.P. Dâmbovița.

Prin adresa din 03 aprilie 2009 (fila

21 la dosarul de fond)

în scopul asigurării apărării

societății în litigiul având ca obiect revizuirea deciziei nr. 2268 din 15

iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, avocatul D.M. a

solicitat pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să îi comunice „

procesul-verbal al Comisiei pentru

autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile

supuse marcării, întocmit conform competențelor și cerințelor Ordinului MFP nr.

218/2005 (modificat prin Ordinul MFP nr. 337/2005), care a stat la baza

emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată

autorizația de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în

beneficiul A.C.I.E. SRL

”.

Urmare acestei

solicitări, Ministerul Finanțelor Publice – D.G.M.D.R.S., prin adresa nr. 634123

din 16 aprilie 2009, a răspuns societății în sensul că hotărârea Comisiei a

fost transpusă în

Decizia

nr. 141 din 20 aprilie 2005, comunicată petentei la data de 26 aprilie 2005,

care însă a refuzat să primească plicul după ce a semnat de primire și l-a

desfăcut. Prin aceeași adresă, pârâtul a comunicat reclamantei faptul că

decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005 a fost depusă la dosarul soluționat de

Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect

contestația formulată de societate împotriva deciziei respective, ceea ce

demonstrează faptul că societatea avea cunoștință de prevederile actului

respectiv.

Față de această

împrejurare, Curtea reține că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în

contencios administrativă având ca obiectul refuzul nejustificat al autorității

publice de rezolvare a cererii având ca obiect comunicarea

„procesului-verbal al Comisiei

pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse

accizabile supuse marcării, întocmit conform competențelor și cerințelor

Ordinului MFP nr. 218/2005 (modificat prin Ordinul MFP nr. 337/2005), care a

stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost

revocată autorizația de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă

în beneficiul A.C.I.E. SRL”.

Dispozițiile incidente din Legea

nr.554/2004 sunt următoarele:

-

art. 1 alin. (1): „Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”;

- art. 2 alin. (1) lit. i): „refuz

nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată

refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis

ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii

prealabile”;

art. 2 alin. (2): „Se asimilează

actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul

de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”

În cauză, Curtea constată că

nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de

soluționare a cererii în sensul prevederilor citate, întrucât, pe de o parte,

pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a răspuns solicitării ce i-a fost adresată de

societate, așa cum rezultă din adresa ministerului

nr.634123

din 16 aprilie 2009 (filele 22-23 la dosarul de fond), iar, pe de altă parte,

refuzul de comunicare este întemeiat atâta timp cât societatea a refuzat

primirea plicului în care îi era comunicată

Decizia nr. 141 din 20

aprilie 2005, ce transpunea hotărârea Comisiei, aspect necontestat de altfel de

către petentă.

Împrejurarea că reclamanta este

nemulțumită de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de

rezolvare a cererii, jurisprudența Instanței Supreme fiind constantă în sensul

că: „faptul că răspunsul autorității publice nu îl satisface pe petiționar,

deși prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul

înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât

stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă

a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor

legale (a se vedea decizia nr. 4834 din 11 octombrie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal

, în Jurisprudență 2005, Ed. Hamangiu, p. 61-62).

Totodată, Curtea reține că acțiunea

reclamantei este admisibilă numai în ceea ce privește solicitarea de comunicare

a procesului-verbal al Comisiei, întrucât numai sub acest aspect poate fi

analizată existența refuzului nejustificat al pârâtului în raport cu cererea ce

i-a fost adresată prin adresa avocatului D.M. din 03 aprilie 2009 și căreia

ministerul a răspuns prin adresa

nr. 634123 din 16

aprilie 2009 (filele 22-23 la dosarul de fond).

În ceea ce privește

celelalte documente precizate în acțiune (

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 218/2005 și

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 337/2005; adresele nr. 1953 din 05

aprilie 2005 și nr. 2080 din 15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanțelor

Publice de către D.G.F.P. Dâmbovița), acțiunea este inadmisibilă, deoarece

admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată fie de

existența unui act administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere), fie de situația nesoluționării în termenul legal a unei

cereri.

Or, în cauză, societatea nu a

adresat ministerului în prealabil o solicitare referitoare la comunicarea

documentelor respective, așa cum rezultă din corespondența purtată de cele două

părți (filele 21-23 la dosarul de fond).

În raport cu dispozițiile citate, instanța

reține nu poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ cererea de

comunicare a unor înscrisuri atâta timp cât reclamantul nu s-a adresat anterior

autorității cu o astfel de solicitare pentru a fi în măsură să investească

instanța cu o acțiune întemeiată fie pe motivul nesoluționării în termenul

legal a cererii, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.

Pentru aceste motive, care

substituie în parte considerentele instanței de fond, Curtea constată că

sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, iar recursul

este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.C.I.E.

SRL împotriva sentinței civile nr. 114 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2010.