ÎCCJ, decizie (scj.ro #84866)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84866) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
în contencios administrativ. Condiție de admisibilitate.
Legea
nr. 554/2004, art. (1) alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2)
Cuprins
pe materii: Drept administrativ
Indice
alfabetic: acțiune în contencios administrativ. Condiții de
admisibilitate
Refuz nejustificat de a rezolva o cerere
Admisibilitatea
acțiunii în contencios administrativ este condiționată fie de
existența unui act administrativ tipic sau asimilat – refuzul nejustificat
de a rezolva o cerere – fie de situația nesoluționării în
termenul legal al unei cereri.
Nu
poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ cererea de
comunicare a unor înscrisuri atâta timp cât reclamantul nu s-a adresat anterior
autorității cu o astfel de solicitare pentru a fi în măsură
să investească instanța cu o acțiune întemeiată fie pe
motivul nesoluționării în termenul legal a cererii, fie pe motivul
refuzului nejustificat de rezolvare a acesteia.
Î.C.C.J,
Secția contencios administrativ și fiscal
Decizia
nr. 208 din 20 ianuarie 2010
Prin sentința civilă nr.114 din 11 iunie 2009, Curtea
de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SRL „A”
IMPORT EXPORT având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor
Publice – Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate
Specific să îi comunice următoarele acte:
-
procesul-verbal
al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de
produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competențelor
și cerințelor Ordinului ministrului finanțelor publice
nr.218/2005, modificat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.337/2005,
care a stat la baza emiterii Deciziei nr.141/20.04.2005, prin care a fost
revocată autorizația de antrepozit fiscal nr.184/23.12.2003
emisă în beneficiul societății;
-
Ordinul
ministrului finanțelor publice nr.218/2005 și Ordinul ministrului
finanțelor publice nr.337/2005;
-
Adresele
nr.1953/05.04.2005 și nr.2080/15.04.2005 înaintate Ministerului
Finanțelor Publice de către Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel
a reținut, în esență, că hotărârea din 20.04.2005 a
Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de
produse accizabile supuse marcării, prin care s-a dispus revocarea
autorizației de antrepozit fiscal emisă în favoarea reclamantei, a
stat la baza emiterii deciziei care a fost comunicată reclamantei la data
de 26.04.2005, iar reclamanta putea să ia cunoștință de
celelalte acte solicitate în cadrul litigiului în care a fost parte și
care a fost soluționat irevocabil prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr.2267 din 15 iunie 2006, în cuprinsul
căreia se fac referiri la documentele respective. A mai reținut
instanța că reclamanta a refuzat plicul în care îi erau comunicate
documentele, iar acest aspect ține de conduita sa și nu poate conduce
la obligarea pârâtului să comunice înscrisurile respective.
Împotriva sentinței civile nr.114 din 11 iunie 2009 a
Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ
și fiscal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate,
susținând că este vătămată în dreptul de acces liber
la justiție, întrucât:
- instanța, în mod greșit, a reținut că
documentele solicitate se aflau în dosarul soluționat irevocabil de Înalta
Curte de Casație și Justiție și că despre ele s-ar fi
făcut vorbire în decizia acestei instanțe, deoarece înscrisurile nu
se aflau la dosar și nu se fac referiri la acestea în cuprinsul
respectivei hotărâri judecătorești;
- este inacceptabil pentru libertatea de întreprindere a
întreprinzătorului să nu îi fie puse la dispoziție documente sau
reglementări nepublicate, în considerarea cărora a fost emis un act
administrativ sancționator în ceea ce îl privește.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la
data de 06.05.2009 pe rolul Curții de apel, reclamanta SRL „A” IMPORT
EXPORT a solicitat obligarea pârâtului să îi comunice înscrisurile
susmenționate:
-
procesul-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor
fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării,
întocmit conform competențelor și cerințelor Ordinului
ministrului finanțelor publice nr.218/2005, modificat prin Ordinul
ministrului finanțelor publice nr.337/2005, care a stat la baza emiterii
Deciziei nr.141/20.04.2005, prin care a fost revocată autorizația de
antrepozit fiscal nr.184/23.12.2003 emisă în beneficiul
societății;
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.218/2005 și
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.337/2005;
-
Adresele nr.1953/05.04.2005 și nr.2080/15.04.2005 înaintate
Ministerului Finanțelor Publice de către Direcția Generală
a Finanțelor Publice a Județului Dâmbovița.
Prin adresa din 03.04.2009, în scopul asigurării
apărării societății în litigiul având ca obiect revizuirea
deciziei nr.2268 din 15 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, avocatul DM a solicitat pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice să îi comunice „procesul-verbal al
Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de
produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competențelor
și cerințelor Ordinului MFP nr.218/2005 (modificat prin Ordinul MFP
nr.337/2005), care a stat la baza emiterii Deciziei nr.141 din 20 aprilie 2005,
prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal
nr.184/23.12.2003 emisă în beneficiul SRL „A” IMPORT EXPORT.
Urmare acestei solicitări, Ministerul Finanțelor
Publice – Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific,
prin adresa nr.634123/16.04.2009, a răspuns societății în sensul
că hotărârea Comisiei a fost transpusă în Decizia nr.141 din 20
aprilie 2005, comunicată petentei la data de 26.04.2005, care însă a
refuzat să primească plicul după ce a semnat de primire și
l-a desfăcut. Prin aceeași adresă, pârâtul a comunicat
reclamantei faptul că decizia nr.141/20.04.2005 a fost depusă la
dosarul soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție
având ca obiect contestația formulată de societate împotriva deciziei
respective, ceea ce demonstrează faptul că societatea avea
cunoștință de prevederile actului respectiv.
Față de această împrejurare, Curtea reține
că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios
administrativă având ca obiectul refuzul nejustificat al
autorității publice de rezolvare a cererii având ca obiect
comunicarea „procesului-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor
fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării,
întocmit conform competențelor și cerințelor Ordinului MFP
nr.218/2005 (modificat prin Ordinul MFP nr.337/2005), care a stat la baza
emiterii Deciziei nr.141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată
autorizația de antrepozit fiscal nr.184/23.12.2003 emisă în
beneficiul SRL „A” IMPORT EXPORT
Dispozițiile incidente din Legea nr.554/2004 sunt
următoarele:
–
art.1 alin.(1): „Orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,
de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa
instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,
recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și
repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât
privat, cât și public”;
–
art.2 alin.(1) lit.i): „refuz nejustificat de a soluționa o
cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu
rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat
și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a
soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii
prealabile”;
–
art.2 alin.(2): „Se asimilează actelor administrative
unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la
un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu
răspunde solicitantului în termenul legal”
În cauză, Curtea constată că nu se poate
reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a
cererii în sensul prevederilor citate, întrucât, pe de o parte, pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns solicitării ce i-a fost
adresată de societate, așa cum rezultă din adresa ministerului
nr.634123/16.04.2009 iar, pe de altă parte, refuzul de comunicare este
întemeiat atâta timp cât societatea a refuzat primirea plicului în care îi era
comunicată Decizia nr.141 din 20 aprilie 2005, ce transpunea
hotărârea Comisiei, aspect necontestat de altfel de către
petentă.
Împrejurarea că reclamanta este nemulțumită de
răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a
cererii, jurisprudența Instanței Supreme fiind constantă în
sensul că: „faptul că răspunsul autorității publice nu
îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns
detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz
nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea
conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o
prerogativă a autorității publice, care se exercită însă
cu respectarea dispozițiilor legale (a se vedea decizia nr.4834 din 11
octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
–
Secția de contencios administrativ și fiscal, în
Jurisprudență 2005, Ed. Hamangiu, p. 61-62).
Totodată, Curtea reține că acțiunea
reclamantei este admisibilă numai în ceea ce privește solicitarea de
comunicare a procesului-verbal al Comisiei, întrucât numai sub acest aspect
poate fi analizată existența refuzului nejustificat al pârâtului în
raport cu cererea ce i-a fost adresată prin adresa avocatului DM din
03.04.2009 și căreia ministerul a răspuns prin adresa
nr.634123/16.04.2009.
În ceea ce privește celelalte documente precizate în
acțiune (Ordinul ministrului finanțelor publice nr.218/2005 și
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.337/2005; adresele
nr.1953/05.04.2005 și nr.2080/15.04.2005 înaintate Ministerului
Finanțelor Publice de către Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Dâmbovița), acțiunea este
inadmisibilă, deoarece admisibilitatea acțiunii în contencios
administrativ este condiționată fie de existența unui act
administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a rezolva o cerere),
fie de situația nesoluționării în termenul legal a unei cereri.
Or, în cauză, societatea nu a adresat ministerului în
prealabil o solicitare referitoare la comunicarea documentelor respective,
așa cum rezultă din corespondența purtată de cele două
părți.
În raport cu dispozițiile citate, instanța reține
nu poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ cererea de
comunicare a unor înscrisuri atâta timp cât reclamantul nu s-a adresat anterior
autorității cu o astfel de solicitare pentru a fi în
măsură să investească instanța cu o acțiune
întemeiată fie pe motivul nesoluționării în termenul legal a
cererii, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.
Pentru aceste motive, care substituie în parte considerentele
instanței de fond, Curtea a constatat că sentința
pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică,
iar recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.