ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
București sub nr. 1.222 din 7 aprilie 2005 reclamanta SC A.I. SRL a solicitat
în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata
de despăgubiri bănești echivalente cu valoarea pagubei cauzate societății de
5.906.676.274 lei.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că în urma controlului inopinat efectuat la 27 iulie 2004
de inspectorii fiscali din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – A.A.F., a
fost emisă Decizia nr. 054 din 4 august 2004 prin care, a fost revocată
autorizația de antrepozit fiscal de producție țigarete.
Se mai arată că împotriva
acestei decizii societatea a formulat contestație, care a fost respinsă de
pârâtă prin adresa din 31 august 2004.
Atât împotriva deciziei cât
și împotriva adresei din 31 august 2004, societatea a formulat acțiune în
temeiul Legii nr. 29/1990, solicitând anularea acestora ca netemeinice și
nelegale precum și o cerere de suspendare a efectelor deciziei în speță, cerere
admisă prin sentința civilă nr. 208 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Reclamanta a mai precizat că
având în vedere soluția pronunțată, a solicitat pârâtei aprobarea notei de
comandă pentru achiziționarea de banderole de marcat, cererea sa fiind însă respinsă,
fără motivare.
Împotriva acestui refuz,
societatea reclamantă a formulat contestație, ce prin adresa din 8 octombrie 2004 a fost respinsă, cu motivarea că s-a făcut recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus
suspendarea efectelor Deciziei nr. 054 din 4 august 2004.
În atare condiții, a arătat
reclamanta s-a refuzat și nota de comandă, cu toate că, în opinia sa, hotărârea
judecătorească prin care s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ
în cauză era executorie de drept.
În concluzie, precizează
reclamanta, societății i-au fost aduse prejudicii însemnate prin actele
întreprinse de pârâtă, ce au fost calculate pe perioada 29 septembrie 2004 – 3
februarie 2005 la un cuantum de 5.906.676.274 lei.
Prin sentința civilă nr. 1.104
din 19 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, acțiunea formulată de SC A.I. SRL a fost admisă,
instanța dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 87.363 lei către
reclamantă cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța a reținut în esență, că prin emiterea Deciziei nr. 054 din 4
august 2004 și prin nepunerea în executare a sentinței civile nr. 208 din 27
septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, care este executorie de drept,
reclamanta a suferit un prejudiciu, așa cum acesta a fost stabilit prin
raportul de expertiză.
Ministerul Finanțelor
Publice, în termen legal a declarat recurs invocând nelegalitatea, conform art.
304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a hotărârii primei instanțe apreciind că cererea
reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
este inadmisibilă întrucât nu s-a solicitat și anularea actului administrativ,
legiuitorul condiționând acordarea despăgubirilor de cererea reclamantului de
anulare a actului administrativ.
Instanța a făcut o greșită
apreciere a legii atât prin respingerea excepției de inadmisibilitate și pe
cale de consecință a motivării în sensul acordării despăgubirilor.
Recursul este nefondat.
Obiectul acțiunii în
contencios administrativ este circumscris de ipotezele în care poate fi
sesizată instanța conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ.
În raport de prevederile art.
8 din Legea nr. 554/2004 motivarea dată cererii de recurs este corectă din
punct de vedere teoretic, cererea de despăgubiri formulată în temeiul legii
contenciosului administrativ fiind doar accesorie și nu poate fi soluționată ca
acțiune principală și distinctă de constatarea nulității unui act administrativ
sau a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept
recunoscut de lege.
Acțiunea directă pentru
despăgubiri este admisibilă în 3 cazuri, respectiv cazul reglementat de art. 9 alin.
(4), cel avut în vedere de art. 9 alin. (1), (2) și (3), o dată cu ridicarea
excepției de neconstituționalitate și respectiv atunci când autoritatea publică
sesizează ea însăși instanța în vederea constatării nulității actului, fiind în
imposibilitate de a-l revoca.
În cauză, situația de fapt
de altfel necontestată este în sensul că decizia nr. 054 din 4 august 2004,
prin care s-a revocat autorizația de antrepozit fiscal de producție țigarete a
fost atacată în contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 32
din 3 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești rămasă irevocabilă prin
respingerea recursului s-a dispus anularea actelor administrative atacate de
reclamantă.
Se constată astfel că a
existat sub acest aspect o acțiune principală de anularea actului administrativ
care a fost admisă.
Chiar dacă motivarea făcută
în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu este structurată în sensul precizării
în preambul a actului administrativ atacat în contencios și față de care
acțiunea în despăgubiri este accesorie conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 se
constată că reclamanta arată care sunt actele administrative care i-au produs
vătămarea în dreptul recunoscut de lege, respectiv Decizia nr. 054/2004 ce a
format obiectul judecății în dosarul nr. 7.464/2004 al Curții de Apel Ploiești.
Mai mult, despăgubirile sunt
datorate și ca urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 208 din 27
septembrie 2004 s-a admis cererea de suspendare a efectelor actelor
administrative atacate, hotărâre executorie de drept și față de care s-a
formulat cerere de aprobarea notei de comandă pentru desfășurarea activității,
fiind un refuz din partea recurentei apreciat corect ca nejustificat de
rezolvare a unei cereri la care reclamanta era îndreptățită prin suspendarea
executării.
În acest caz a existat un
refuz nejustificat expres cu exces de putere a voinței autorității publice de a
nu rezolva cererea reclamantei la care era îndreptățită.
Deci și sub acest aspect a
existat un refuz nejustificat de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut
de lege, respectiv refuzul aprobării cererii de comandă, în condițiile în care era
suspendat actul administrativ de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.
Pentru aceste considerente,
constatând că instanța de fond a dat o rezolvare corectă excepției
inadmisibilității, criticile de nelegalitate pentru interpretarea art. 8 din
Legea nr. 554/2004 sunt nefondate motiv pentru care recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1.104 din 19
mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, în dosarul nr. 1.222/2005, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 februarie 2007.