ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București sub nr. 1.222 din 7 aprilie 2005 reclamanta SC A.I. SRL a solicitat

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata

de despăgubiri bănești echivalente cu valoarea pagubei cauzate societății de

5.906.676.274 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma controlului inopinat efectuat la 27 iulie 2004

de inspectorii fiscali din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – A.A.F., a

fost emisă Decizia nr. 054 din 4 august 2004 prin care, a fost revocată

autorizația de antrepozit fiscal de producție țigarete.

Se mai arată că împotriva

acestei decizii societatea a formulat contestație, care a fost respinsă de

pârâtă prin adresa din 31 august 2004.

Atât împotriva deciziei cât

și împotriva adresei din 31 august 2004, societatea a formulat acțiune în

temeiul Legii nr. 29/1990, solicitând anularea acestora ca netemeinice și

nelegale precum și o cerere de suspendare a efectelor deciziei în speță, cerere

admisă prin sentința civilă nr. 208 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Reclamanta a mai precizat că

având în vedere soluția pronunțată, a solicitat pârâtei aprobarea notei de

comandă pentru achiziționarea de banderole de marcat, cererea sa fiind însă respinsă,

fără motivare.

Împotriva acestui refuz,

societatea reclamantă a formulat contestație, ce prin adresa din 8 octombrie 2004 a fost respinsă, cu motivarea că s-a făcut recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus

suspendarea efectelor Deciziei nr. 054 din 4 august 2004.

În atare condiții, a arătat

reclamanta s-a refuzat și nota de comandă, cu toate că, în opinia sa, hotărârea

judecătorească prin care s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ

în cauză era executorie de drept.

În concluzie, precizează

reclamanta, societății i-au fost aduse prejudicii însemnate prin actele

întreprinse de pârâtă, ce au fost calculate pe perioada 29 septembrie 2004 – 3

februarie 2005 la un cuantum de 5.906.676.274 lei.

Prin sentința civilă nr. 1.104

din 19 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată de SC A.I. SRL a fost admisă,

instanța dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 87.363 lei către

reclamantă cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut în esență, că prin emiterea Deciziei nr. 054 din 4

august 2004 și prin nepunerea în executare a sentinței civile nr. 208 din 27

septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, care este executorie de drept,

reclamanta a suferit un prejudiciu, așa cum acesta a fost stabilit prin

raportul de expertiză.

Ministerul Finanțelor

Publice, în termen legal a declarat recurs invocând nelegalitatea, conform art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a hotărârii primei instanțe apreciind că cererea

reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

este inadmisibilă întrucât nu s-a solicitat și anularea actului administrativ,

legiuitorul condiționând acordarea despăgubirilor de cererea reclamantului de

anulare a actului administrativ.

Instanța a făcut o greșită

apreciere a legii atât prin respingerea excepției de inadmisibilitate și pe

cale de consecință a motivării în sensul acordării despăgubirilor.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ este circumscris de ipotezele în care poate fi

sesizată instanța conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

În raport de prevederile art.

8 din Legea nr. 554/2004 motivarea dată cererii de recurs este corectă din

punct de vedere teoretic, cererea de despăgubiri formulată în temeiul legii

contenciosului administrativ fiind doar accesorie și nu poate fi soluționată ca

acțiune principală și distinctă de constatarea nulității unui act administrativ

sau a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept

recunoscut de lege.

Acțiunea directă pentru

despăgubiri este admisibilă în 3 cazuri, respectiv cazul reglementat de art. 9 alin.

(4), cel avut în vedere de art. 9 alin. (1), (2) și (3), o dată cu ridicarea

excepției de neconstituționalitate și respectiv atunci când autoritatea publică

sesizează ea însăși instanța în vederea constatării nulității actului, fiind în

imposibilitate de a-l revoca.

În cauză, situația de fapt

de altfel necontestată este în sensul că decizia nr. 054 din 4 august 2004,

prin care s-a revocat autorizația de antrepozit fiscal de producție țigarete a

fost atacată în contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 32

din 3 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului s-a dispus anularea actelor administrative atacate de

reclamantă.

Se constată astfel că a

existat sub acest aspect o acțiune principală de anularea actului administrativ

care a fost admisă.

Chiar dacă motivarea făcută

în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu este structurată în sensul precizării

în preambul a actului administrativ atacat în contencios și față de care

acțiunea în despăgubiri este accesorie conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 se

constată că reclamanta arată care sunt actele administrative care i-au produs

vătămarea în dreptul recunoscut de lege, respectiv Decizia nr. 054/2004 ce a

format obiectul judecății în dosarul nr. 7.464/2004 al Curții de Apel Ploiești.

Mai mult, despăgubirile sunt

datorate și ca urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 208 din 27

septembrie 2004 s-a admis cererea de suspendare a efectelor actelor

administrative atacate, hotărâre executorie de drept și față de care s-a

formulat cerere de aprobarea notei de comandă pentru desfășurarea activității,

fiind un refuz din partea recurentei apreciat corect ca nejustificat de

rezolvare a unei cereri la care reclamanta era îndreptățită prin suspendarea

executării.

În acest caz a existat un

refuz nejustificat expres cu exces de putere a voinței autorității publice de a

nu rezolva cererea reclamantei la care era îndreptățită.

Deci și sub acest aspect a

existat un refuz nejustificat de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut

de lege, respectiv refuzul aprobării cererii de comandă, în condițiile în care era

suspendat actul administrativ de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Pentru aceste considerente,

constatând că instanța de fond a dat o rezolvare corectă excepției

inadmisibilității, criticile de nelegalitate pentru interpretarea art. 8 din

Legea nr. 554/2004 sunt nefondate motiv pentru care recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1.104 din 19

mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 1.222/2005, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2007.