ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 octombrie 2006 reclamanta – recurentă SC A.C.I.E. SRL a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2267 din 15 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9791/1/2005, solicitând anularea acesteia, iar pe cale de consecință să fie menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr. 84 din 15 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 4523/2005. În motivarea contestației, contestatoarea arată că a luat cunoștință de decizia atacată la 19 octombrie 2006, când a solicitat Curții de Apel Ploiești eliberarea unei copii de pe aceasta.

Se precizează că Decizia nr. 2267 din 15 iunie 2006 este rezultatul unei greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., deoarece nu s-a observat că Decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal, nu i-a fost niciodată comunicată, iar pe cale de consecință este lipsită de orice efect juridic, întrucât potrivit art. 44 și art. 45 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului…”. Decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005 a fost depusă de M.F.P. abia în faza de recurs, în urma dispoziției Instanței, cuprinsă în încheierea de ședință din 26 ianuarie 2006. Astfel, numai din greșeală Instanța de Recurs a dat eficiență unui act administrativ – fiscal necomunicat.

Analizând actele și lucrările Dosarului nr. 2352/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat Decizia nr. 2267 din 15 iunie 2006 (hotărârea atacată), precum și motivul de contestație invocat, Înalta Curte constată că cererea este neîntemeiată.

Astfel, atât Instanța de Fond, Curtea de Apel Pitești, cât și Instanța de Recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, au reținut ca fiind un fapt de necontestat împrejurarea că, reclamanta – recurentă a luat cunoștință de conținutul Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005 prin care i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal, tocmai pornind de la afirmația acestei părți, cuprinsă în acțiunea introductivă, în sensul că a primit comunicarea Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005 și, totodată, a fost în măsură să-și motiveze contestația împotriva acestui act administrativ, contestația fiind respinsă pe fondul său, în urma admiterii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de considerentele menționate, nu se poate susține că Decizia nr. 2267 din 15 iunie 2006 este rezultatul unei „greșeli materiale” cu privire la existența sau inexistența comunicării actului administrativ atacat, ci dimpotrivă, al analizei motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate de parte pe calea contestației împotriva actului respectiv, prin care i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal. Întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC A.C.I.E. SRL împotriva Deciziei nr. 2267 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.