ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2004, așa cum a fost precizată, reclamanta SC A.I. SRL Ceptura, județul Prahova, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, pe cale de excepție, constatarea nulității deciziei nr. 054 din 4 august 2004 și a adresei nr. 395074 din 31 august 2004, emise de pârât și, pe fond, anularea acestor acte. În motivare, reclamanta a arătat că prin actele contestate, în mod nelegal, pârâtul i-a revocat autorizația de antrepozit fiscal de producție de țigarete și, respectiv, a respins contestația formulată de societate, în calea administrativă de atac.

Că, atât decizia, cât și adresa contestată, sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute de art. 174 alin. (1) și ale art. 175 C. proc. fisc. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 32 din 3 martie 2005, a respins excepția nulității, ca nefondată, a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actele contestate îndeplinesc condițiile de fond și de formă ale unor acte administrative, lipsa unor elemente minime din conținutul acestora nefiind de natură să atragă nulitatea acestora. Pe fond, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate, din care rezultă că reclamanta a respectat obligațiile de antrepozitar, prevăzute de dispozițiile art. 183 lit. c), d) și e) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în baza mandatului emis de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Recurenta a susținut că prima instanță a reținut eronat că intimata-reclamantă și-ar fi respectat obligațiile legale în calitate de antrepozitar fiscal, cu toate că din analiza împrejurărilor concrete în care s-a efectuat controlul în discuție și rezultatele acestuia, rezultă că: - accesul organelor de control în incinta antrepozitului nu a fost permis de către societate, pătrunderea la fața locului fiind posibilă doar cu sprijinul organelor de poliție; - de față la efectuarea controlului a fost prezent directorul fabricii, neputându-se susține că „reprezentantul legal al societății nu era prezent”; - deși din declarațiile directorului fabricii și din analiza evidenței contabile primare reieșea că nu existau stocuri de produse finite, s-au descoperit 5260 pachete de țigări de diverse sortimente, ascunse, pentru care nu era operată în fișa de magazie, factura fiscală corespunzătoare, emisă cu 15 zile înainte, ceea ce a determinat denaturarea stocului scriptic, făcând posibilă operațiunea de livrare „la negru”; - prin neînregistrarea facturii nr. TVCCCCC nr. 0258192 din 12 iulie 2004 și ascunderea cantității de 5260 pachete de țigări, s-a realizat o sustragere de la impozitare, intimatei fiindu-i și anterior, în 2004, revocat un antrepozit fiscal.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În fapt, prin decizia nr. 054 din 4 august 2004, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a revocat autorizația de antrepozit fiscal emisă SC A.I. SRL, comuna Ceptura, județul Prahova, pentru nerespectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 183 lit. c), d) și e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În mod eronat, recurentul-pârât susține că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de a ține evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale și expediate din antrepozitele fiscale [art. 183 lit. c) Legea 571/2003], precum și pe cea de a ține un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil și de securitate [art. 183 lit. d) Legea nr. 571/2003]. Așa după cum a reținut și prima instanță, corectitudinea înregistrărilor contabile a fost dovedită în mod incontestabil prin expertiza contabilă judiciară administrată în cauză.

La unul dintre obiective, concluzia expertului a fost că la SC A.I. s-a ținut corect evidența materiilor prime și a produselor finite accizabile produse și expediate din antrepozitul fiscal, precum și un sistem corespunzător de evidență, administrare și contabil. Pentru a se ajunge la această concluzie, s-a constatat, pe de o parte, că evidența contabilă este ținută în conformitate cu prevederile legale contabile în vigoare; de asemenea, formularele prin care sunt înregistrate intrările și ieșirile de produse, respectă legea, materiile prime sunt evidențiate în mod corect, ca, de altfel, și produsele finite realizate și expediate din cadrul antrepozitului fiscal. Pe de altă parte, din analiza făcută, expertul a arătat că și obligațiile de plată către bugetul statului au fost evidențiate în mod corect, fiind depuse și înregistrate la instituția publică competentă.

Mai mult, în raportul de expertiză s-a menționat că la aceleași constatări au ajuns chiar și organele de control fiscal ale Ministerul Finanțelor Publice, prin Raportul de Inspecție Fiscală din 3 septembrie 2004. Chiar și argumentul invocat de către recurenta-pârâtă, privind înregistrarea facturii fiscale seria 0258192 din 12 iulie 2004, a fost înlăturat de către expert, care a demonstrat prin înscrisurile depuse în anexele nr. V, VI, VII, că factura sus-menționată a fost înregistrată cantitativ și valoric în toate evidențele contabile ale societății, în conformitate cu normele contabile, respectiv în Borderoul de vânzări - colectare accize, fișa de gestiune a antrepozitului și jurnalul de vânzări privind T.V.A.

Nu este întemeiată nici susținerea recurentei privind încălcarea obligației impuse de art. 183 lit. e) din Legea nr. 571/2003, de a asigura accesul autorităților fiscale competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare și în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor. În conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (3) și (4) C. proc. fisc., organul fiscal are dreptul să inspecteze locuințe în care se desfășoară activitatea, în prezența contribuabilului sau a unei persoane desemnate de aceasta, iar inspecția se face în timpul programului de lucru.

Având în vedere că la momentul controlului, antrepozitul fiscal al intimatei-reclamante nu era nici în exploatare și nici deschis pentru primirea sau expedierea produselor și că reprezentantul societății nu se afla în sediu și nici nu fusese desemnată oficial o altă persoană care să dea informații [așa cum prevăd dispozițiile art. 97 alin. (2) C. proc. fisc.], nu se poate susține că societatea A.I. SRL ar fi încălcat prevederile legale privind asigurarea accesului inspecției fiscale. În concluzie, dând o corectă dezlegare situației de fapt deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în baza mandatului dat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, împotriva sentinței civile nr. 32 din 3 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.