ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2215/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SA Târgoviște a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, pe D.C., precum și membrii Comisiei pe care îi va identifica după depunerea la dosar a procesului verbal de ședință din 20 decembrie 2005, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să depună anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 și a deciziei nr. 018 din 3 februarie 2006 ambele emise de Ministerul Finanțelor Publice și obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material și moral estimat provizoriu la 30.000 RON.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia atacată i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 25 august 2005, decizie care este nelegală, deoarece așa cum rezultă din referatul întocmit la 30 martie 2005 de Direcția Generală a Finanțelor Publice, reclamanta s-a dotat cu un sistem de supraveghere prin camere video a punctelor unde sunt amplasate contoarele, rezervoarele de alcool și căile de acces în antrepozitul fiscal. Mai arată că a exercitat plângerea prealabilă însă nu a primit răspuns în termenul legal de rezolvare a plângerii de 30 de zile și că a atacat decizia la pârâtă, care prin decizia nr. 018 din 3 februarie 2006, i-a respins contestația.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 244 din 29 noiembrie 2006 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă dispunând anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării. De asemenea a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri a Ministerului Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a luat act că reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea celorlalți pârâți, membrii ai Comisiei de autorizare la despăgubiri.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta nu a încălcat nici dispozițiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare și nici dispozițiile art. 183 lit. c) din lege, astfel încât în mod greșit pârâta Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale prin decizia nr. 459 din 20 decembrie 2003 a revocat autorizația de antrepozit fiscal din 25 august 2005, emisă reclamantei. Cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de la membrii Comisiei de autorizare a antrepozitelor fiscale, s-a luat act că reclamanta renunță la acest capăt de cerere iar cu privire la despăgubirile solicitate pârâtei Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale s-a reținut că reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu constând în despăgubiri de 30.000 RON și nici întinderea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice care a susținut în esență că: prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 180 lit. b) și respectiv 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. la cauza dedusă judecății, întrucât ceea ce s-a reținut de organul de control nu a fost inexistența sistemului de supraveghere video ci greșita amplasare a camerelor inapte să ofere informațiile necesare organelor de control pentru o strictă supraveghere a antrepozitului. Consideră recurenta că s-a făcut o greșită apreciere de către instanța a referatului din 30 martie 2005 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca o probă contrară situației de fapt constatată la momentul controlului.

Recurenta critică concluziile expertului, apreciind că nu sunt pertinente și nici utile în cauză pentru că ele se referă numai la existența sistemului video, dar nu fac referire la aptitudinea acestuia de a preleva informațiile necesare organelor fiscale pentru o supraveghere corespunzătoare a antrepozitului, așa cum solicită C. fisc. Susține recurenta că dovezile prezentate de reclamantă, nu au fost de natură să răstoarne situația de fapt reținută de organul de control iar prevederile art. 180 lit. b) și 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 trebuia aplicate în sensul menținerii actelor administrative ca temeinice și legale. Prin întâmpinare SC M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât constatările și concluziile controlului pe care s-a fondat actul de revocare a autorizației, au fost infirmate inechivoc și categoric prin cele două expertize administrate în cauză.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formate, a probelor administrate, a apărărilor formulate prin întâmpinare și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Obiectul acțiunii judiciare, astfel cum a fost expus de reclamant, vizează anularea deciziei nr. 459 din 20 decembrie 2005 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării București prin care s-a dispus revocarea antrepozitului autorizat SC M. SA Târgoviște pentru nerespectarea prevederilor art. 180 lit. b) și art. 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv lipsa sistemului de supraveghere video în locul amplasării contoarelor electrice și menținerea unui sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal.

Aceste încălcări au fost reținute prin adresa din 16 noiembrie 2005 a Gărzii Financiare - Comisariatul General, menținute prin decizia nr. 459 din 20 decembrie 2005 și respectiv decizia nr. 018 din 3 februarie 2006 de respingere a contestației depusă de SC M. SA. Deci ceea ce au constatat organele de control și s-a contestat, de reclamantă a fost lipsa sistemului de supraveghere video în locul amplasării contoarelor electrice. În acest sens se constată că este nefondată critica recurentei că prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., probele administrate în cauză vizând această constatare care a fost contestată de către reclamanta SC M. SA.

În mod corect prima instanță a analizat ansamblul probelor administrate în cauză ajungând la concluzia că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 180 lit. b) din C. fisc., deci atât nota de constatare din 7 noiembrie 2005, încheiată de Garda Financiară cât și referatul din 30 martie 2005 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, nota de constatare din 9 februarie 2005 a Direcției Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița cât și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză. Soluția primei instanțe nu s-a bazat în exclusivitate nici pe referatul din 30 martie 2005 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița, nici pe raportul de expertiză tehnică, ci pe ansamblul probator administrat în cauză chiar dacă în considerentele hotărârii nu le-a enumerat în mod expres la concluziile finale în baza cărora s-a pronunțat hotărârea atacată.

Nu este lipsit de relevanță că în nota de constatare nr. DD/2005 organele locale ale autorității recurente au constatat că reclamanta s-a dotat cu un sistem de supraveghere prin camere video pentru supravegherea punctelor unde sunt amplasate contoarele, rezervoarele de alcool și căile de acces în antrepozitul fiscal propus, iar expertul desemnat în cauză a consemnat aceeași împrejurare privind montarea sistemelor de supraveghere a producției de alcool etilic rafinat, a punctelor de lucru, toate aceste sisteme făcând imposibilă orice manevră sau tentativă de producție clandestină ori sustragere a alcoolului produs asigurând din punct de vedere tehnic condițiile de siguranță împotriva evaziunilor fiscale.

Se constată astfel că nu sunt motive pentru menținerea deciziei privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal în condițiile art. 180 lit. b) C. fisc.

Susținerile generice ale recurentei în sensul că nu au fost avute în vedere probele administrate la fondul cauzei sau că au fost înlăturate nemotivat nu pot fi reținute pentru aceleași considerente potrivit cărora prima instanță a analizat cauza prin întregul material probator administrat în cauză, ajungând la concluzia justă că este necesară anularea actului administrativ prin care s-a respins contestația și s-a menținut decizia de revocare a autorizației de antrepozit fiscal din 25 august 2005. Pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind ținerea unui sistem de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal situație relevată atât de nota de constatare a organelor locale ale recurentei cât și de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate în interpretarea prevederilor art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cât și de netemeinicia în analizarea probelor administrate, sunt nefondate, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice fiind respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării împotriva sentinței civile nr. 244 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.