ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 12533 din 19 noiembrie 2008,

pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a dispus

admiterea în parte a cererii formulată de reclamanta SC R.P.S. SRL împotriva

pârâtei R.A.D.E.F., și s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare a activului C.D. din Medgidia și respingerea capătului 2

de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 346/2004

pentru vânzarea activului utilizat de reclamantă în temeiul contractului de

locațiune încheiat între părți. S-a reținut astfel că, Legea nr. 346/2004 are

în vedere ajutorul acordat întreprinderilor mici și mijlocii pentru o

dezvoltare eficientă a activității lor prin stimularea în diferite forme

legislative și ajutoare, a înființării și dezvoltării acestora. S-a considerat

că reclamanta face parte din categoria protejată de această lege specială a

întreprinderilor mici și mijlocii, activul pe care aceasta îl pretinde

aparținând R.A.D.E.F. în care statul este unic acționar și fiind disponibil.

Tribunalul a reținut și că reclamanta a efectuat investiții de peste 15 % din

valoarea totală a acestui activ, iar solicitarea de vânzare s-a făcut cu

respectarea condițiilor impuse de lege și cu prezentarea unui raport de

evaluare care a statuat asupra prețului acestuia.

În ce privește capătul 2 de cerere, Curtea a apreciat

că acesta este neîntemeiat deoarece în raport cu dispozițiile art. 580 alin. (5)

C. proc. civ., raportat la alin. (1) din același articol și de caracterul

obligației de a vinde „intuitu personae” nu se pot acorda daune cominatorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta

R.A.D.E.F., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 316 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei

R.A.D.E.F., reținând că, pârâta a devenit proprietara acestui activ în temeiul

Legii nr. 15/1990, iar potrivit H.G. nr. 530/1991 dată în aplicarea acestei

legi, respectiv art. 6 Anexa 3, pârâta este proprietara bunurilor din

patrimoniul său, iar procedura de vânzare a fost deja declanșată de către

pârâtă, astfel cum rezultă din actele dosarului.

În ceea ce privește calitatea de „activ disponibil” a

spațiului comercial în cauză, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru a califica acest spațiu ca fiind activ disponibil [(art.

13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004)], având în vedere că, așa cum

susține și intimata - reclamantă, C.D. nu este utilizat de pârâtă, ci de

reclamantă încă din anul 1998 (inițial în temeiul contractului de asociere, iar

din anul 2004, în temeiul contractului de închiriere), astfel că și această

condiție pentru vânzare este îndeplinită.

S-a mai reținut că, dispozițiile legale invocate de

apelantă în susținerea apelului său, adoptate și intrate în vigoare după data

la care în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul de a cumpăra acest activ

(în temeiul Legii nr. 346/2004) nu sunt aplicabile deoarece acestea nu

retroactivează.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat

recurs pârâta R.A.D.E.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii

ca netemeinică și nelegală.

Critica adusă deciziei atacate se referă, în esență,

la faptul că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei, instanța de apel apreciind în mod eronat că imobilul în

litigiu se afla în proprietatea regiei, în temeiul Legii nr. 15/1990, sens în

care aceasta avea calitatea de proprietar al activului cinematograf și ca atare

putea vinde acest activ către reclamantă.

În acest context, apreciază recurenta, că sunt

incidente dispozițiile art. 65 din O.G. nr. 39/2005, potrivit cărora, nu se

putea efectua vânzarea activului, întrucât pârâta avea doar un drept de

administrare, acesta aflându-se în proprietatea privată a statului.

O altă critică vizează greșita interpretare dată de

către instanța de apel, dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004,

referitoare la calitatea de „activ disponibil” a C.D., deși acest activ nu

figurează pe lista activelor disponibile potrivit art. 13 alin. (4) si (5) din

Legea nr. 346/2004.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta

Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul pârâtei să fie

admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, se constată că, aceasta a fost corect respinsă de

către instanța de apel, având în vedere că, regiile autonome sunt persoane

juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra

bunurilor stabilite prin actul constitutiv și asupra bunurilor dobândite

ulterior, iar în această calitate R.A.D.E.F. poate să și vândă activele pe care

le-a închiriat, desigur, dacă sunt îndeplinite cerințele legii.

În acest context, se constată că, de la momentul

apariției Legii nr. 15/1990, cadrul legislativ a suportat mai multe modificări,

regia a avut în temeiul O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, doar un drept

de administrare asupra activului C.D. din Medgidia, care era înscris la poziția

148 în Anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 și care a trecut de drept în domeniul

public la data de 30 decembrie 2008, prin efectul legii, conform dispozițiilor art.

8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia,

precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005

privind cinematografia.

Astfel, potrivit pct. 8 al articolului unic al Legii nr.

303/2008, la art.

II

pct. 1 art. 1 se modifică și va avea următorul

cuprins: „La data intrării în vigoare a prezentei legi sălile și grădinile de

spectacol cinematografic, prevăzute în Anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005 privind

cinematografia aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 328/2006 cu

modificările și completările ulterioare aflate în domeniul privat al statului

și în administrarea R.A.D.E.F. împreună cu terenurile și bunurile mobile

aferente trec în domeniul public”.

Or, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile”

potrivit art. 136 alin. (4) din Constituția României, ceea ce înseamnă că

pârâta R.A.D.E.F. se află în imposibilitate de a încheia contractul de

vânzare-cumpărare al activului C.D., aflat în proprietatea publică a statului

și care nu poate fi înstrăinat.

Cu privire la calitatea de „activ disponibil” a

spațiului comercial în cauză, Curtea de Apel București a apreciat în mod greșit

că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a califica acest spațiu

ca fiind activ disponibil, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 346/2004, întrucât C.D. nu a fost disponibil, nefiind înscris pe

Lista Activelor Disponibile, listă care nu mai este valabilă, deoarece

strategia aprobată prin H.G. nr. 1874/2006 a fost anulată în mod irevocabil

prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ si fiscal.

În acest context, se constată că C.D. aparține

domeniului public, aspect ce nu atrage incidența dispozițiilor prevăzute de

Legea nr. 346/2004, în acest sens fiind și opinia judecătorilor Curții

Constituționale, care au reținut în deciziile nr. 864 din 28 noiembrie 2006 și nr.

510 din 8 mai 2008 că: „Activele se oferă spre vânzare și doar în măsura în

care acestea nu aparțin proprietății publice”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că

instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că există cadrul juridic legal și a

obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului în

litigiu, atâta timp cât, în conformitate cu dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303/2008

privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.

39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006

pentru aprobarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a

trecut, prin lege, în domeniul public sălile și grădinile de spectacol

cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile.

Prin urmare, constatându-se că motivele invocate

conduc la modificarea deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia atacată, va

admite apelul pârâtei, schimbând în parte sentința de fond în sensul

respingerii capătului de cerere formulat de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA

privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.

BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 22 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică și în

consecință:

Admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI

împotriva sentinței nr. 12533 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului București,

pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge și capătul de cerere formulat

de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA privind obligarea pârâtei la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.