ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12533 din 19 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 5028/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC R.P.S. SRL împotriva pârâtei R.A.D.E.F. R.F., și s-a dispus obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului „Cinematograf Dobrogea" din Medgidia, și s-a respins capătul 2 de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind vânzarea activului utilizat de reclamantă în temeiul contractului de locațiune încheiat între părți.

S-a reținut astfel că, Legea nr. 346/2004 are în vedere ajutorul acordat întreprinderilor mici și mijlocii pentru o dezvoltare eficientă a activității lor prin stimularea și acordarea de ajutoare în diferite forme legislative. S-a considerat că reclamanta face parte din categoria protejată de această lege specială a întreprinderilor mici și mijlocii, activul pe care aceasta îl pretinde aparținând Regiei Autonome în care statul este unic acționar. Tribunalul a reținut și că reclamanta a efectuat investiții de peste 15% din valoarea totală a acestui activ, iar solicitarea de vânzare s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse de lege și cu prezentarea unui raport de evaluare care a statuat asupra prețului acestuia.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat față de dispozițiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că obligațiile asumate și prestațiile pe care pârâta ar trebui să le îndeplinească sunt intuitu personae, astfel încât nu pot fi acordate daune cominatorii. Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia nr. 316 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a califica acest spațiu ca fiind activ disponibil, conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004, având în vedere că cinematograful „Dobrogea" este utilizat de reclamantă încă din anul 1998, fiind astfel îndeplinită condiția cerută pentru vânzare.

S-a mai reținut că, dispozițiile legale invocate de apelantă în susținerea apelului său, adoptate și intrate în vigoare după data la care în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul de a cumpăra acest activ în temeiul Legii nr. 346/2004 nu sunt aplicabile deoarece acestea nu retroactivează. Prin decizia nr. 652 din 15 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F. BUCUREȘTI și, în consecință, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 12533 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins și capătul de cerere formulat de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost corect respinsă de către instanța de apel, având în vedere că regiile autonome sunt persoane juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite prin actul constitutiv și asupra bunurilor dobândite ulterior. Prin aceeași decizie s-a reținut că cinematograful Dobrogea aparține domeniului public, ceea ce exclude incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004. Înalta Curte a constatat că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că există cadrul juridic legal și a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, atât timp cât, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G.

nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/20096 pentru aprobarea O.U.G. nr. 39/2005 legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public sălile și grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile. Împotriva acestei decizii, SC R.P.S. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., prin care a solicitat, anularea acesteia. Primul motiv de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă, în esență, la faptul că, prin acțiunea introductivă revizuienta SC R.P.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu R.A.D.E.F.

R.F. obligarea acesteia la executarea în natură a obligației, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului-bun imobil denumit Cinematograful „Dobrogea”. În acest context, apreciază revizuienta că finalitatea litigiului nu a constat în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare ci respectarea dreptului său de a cumpăra activul deținut în calitate de locatar, corelativ obligației intimatei de a-l vinde bunul. În cuprinsul motivelor de revizuire, se face trimitere la încheierea de carte funciară nr. 24593 din 26 septembrie 2011 și extrasul de carte funciară pentru informare nr. 24593 din 26 septembrie 2011, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., fiind întrunite cumulativ, în opinia sa, condițiile prevăzute de lege. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire, reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta arată că practica statornicită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în spețe similare a fost în sensul obligării R.A.D.E.F. R.F. la respectarea procedurii de vânzare-cumpărare a activului în temeiul Legii nr. 346/2004, a O.U.G. nr. 88/1997 și a Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată. În privința motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuienta susține că prin încheierea și extrasul de carte funciară nr. 24593 din 26 septembrie 2011 a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii nr. 12740/2011, în sensul că imobilul din litigiu se află în proprietate privată și nu publică a Statului Român. Aceste înscrisuri îndeplinesc, susține revizuienta, condițiile cumulative cerute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în sensul existenței unui înscris nou, determinant, descoperit după pronunțarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut. Astfel, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte observă că înscrisul invocat nu îndeplinește condițiile avute în vedere de acest text de lege, care vizează înscrisuri doveditoare, determinante și existente la data pronunțării hotărârii, dar care nu au putut fi înfățișate fiind reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Din această perspectivă, rezultă că încheierea de carte funciară și respectiv extrasul de carte funciară au fost emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța – Biroul de Cadastru la data de 26 septembrie 2011, adică ulterior pronunțării – la data de 15 februarie 2011 a deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.

Prin urmare, contrar susținerilor revizuientei înscrisurile invocate drept temei al revizuirii , nu existau la data pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, ci au fost emise ulterior acestui moment, situație în care nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. analiza celorlalte este inutilă și lipsită de interes juridic. În plus, în argumentarea deciziei pronunțate, instanța de recurs a analizat regimul juridic al imobilului din litigiu în raport de dispozițiile legale aplicabile respectiv art. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006, în conformitate cu care sălile și grădinițe de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente au trecut, prin efectul legii, în domeniul public devenind, pe cale de consecință inalienabile.

Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care există hotărâri potrivnice date de instanța de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. În alți termeni, pentru existența acestui motiv de revizuire trebuie îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, care constituie și elementele lucrului judecat, rațiunea acestei reglementări constând în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat în ipoteza pronunțării unor soluții contrare în aceeași cauză între aceleași persoane, în aceeași calitate, ipoteză în care și executarea hotărârilor ar deveni în mod evident imposibilă.

În speță, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită deoarece hotărârile judecătorești invocate de revizuientă nu au fost pronunțate între aceleași părți, nu au același obiect, deciziile fiind pronunțate în spețe similare, astfel încât nu poate fi reținut caracterul potrivnic al acestora în raport cu decizia a cărei revizuire s-a solicitat. În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA împotriva deciziei nr. 652 din 15 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 7 februarie 2012.