ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8089/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8089/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 69 din 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul S.C. împotriva Deciziei nr. 693 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Temeiul cererii de revizuire, formulată de S.C. a fost cel prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestuia, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, „dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Instanța de revizuire a reținut că revizuentul a prezentat ca „înscrisuri noi", care nu au fost folosite în procesul finalizat prin Decizia nr. 693/2010 a Curții de Apel Iași: fișa de angajare și încadrare; referatul privind încadrarea în grupa II de muncă în vederea pensionării; Decizia nr. 389 din 9 aprilie 1986; Hotărârea Consiliului de Administrație din 20 ianuarie 1994; Decizia nr. 215763 din 15 februarie 2010 referitoare la recalcularea drepturilor de pensie pentru S.G.
și două declarații autentificate date de S.I. și S.G. În raport de cerințele stabilite prin textul procedural, ce constituie temeiul de drept al cererii de revizuire, instanța a apreciat că acestea nu sunt „acte doveditoare", în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și nu au nicio relevanță sub aspectul invocat de revizuent, respectiv încadrarea sa ca forjor, începând cu data de 23 noiembrie 1977, acestea nefiind „reținute de partea potrivnică", or condițiile de admisibilitate analizate presupun, nu doar ca înscrisurile invocate să nu fi fost depuse la dosar cu prilejul judecății de fond, ci și ca existența și conținutul acestora să nu fi fost cunoscute la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, toate aceste cerințe nefiind îndeplinite.
Împotriva Deciziei nr. 69 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs contestatorul S.C., criticând-o sub aspectul nelegalității acesteia. Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Prin Decizia civilă nr. 693 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de Casa județeană de Pensii împotriva Sentinței civile nr. 1217/2010 a Tribunalului Iași, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de contestatorul S.C. Constatând că decizia sus-menționată a fost pronunțată în recurs, apare evident caracterul irevocabil, dat prin puterea legii, de dispozițiile art. 377 (2) pct. 4 C. proc.
civ. În atare condiții, devin incidente prevederile art. 328 (1) din același cod, potrivit cărora „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", așa încât, având în vedere că obiectul cererii de revizuire vizează o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a mai fi atacată, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva Deciziei nr. 69/2011 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil. Inadmisibilitatea prezentului recurs, se impune ca efect al respectării principiilor legalității și unicității căii de atac, deoarece soluționarea cererii de revizuire a unei decizii irevocabile, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.
civ., se realizează tot printr-o decizie irevocabilă, care nu este supusă cenzurării legalității, pe calea recursului. Așa fiind, față de împrejurarea că cererea de revizuire s-a soluționat de o instanță de recurs, hotărârea pronunțată în cererea de revizuire, în speță Decizia nr. 69 din 18 ianuarie 2011 nu mai este susceptibilă de a fi atacată, ea fiind irevocabilă, în accepțiunea C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.C. împotriva Deciziei nr. 69 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.