ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1614 din 10 noiembrie 2009

pronunțată de Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ si fiscal,

litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis

acțiunea precizată a reclamantei A.T. având ca obiect recalculare pensie,

formulată în contradictoriu cu C.J.P.A., fiind obligată pârâta să emită decizie

de revizuire a pensiei reclamantei pentru limită de vârstă cu luarea în

considerare și a veniturilor suplimentare ce rezidă din adeverințele din 1

iulie 2008 emisă de I.S.P.H. SA și nr. 446 din 9 februarie 2009 emisă de

I.N.C.D.P.M. – I.C.I.M. București.

Prin decizia civilă nr. 302 din 23 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis recursul declarat de pârâta

C.J.P.A. împotriva sentinței sus-menționate, care a fost modificată în

totalitate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat

cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală la data de 31 mai 2010 sub nr. 4762/1/2010.

În susținerea cererii, revizuenta a arătat că cele

două hotărâri pronunțate în cauză, respectiv, sentința nr. 1614 din 10

noiembrie 2009 a Tribunalului Arad și decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara sunt contradictorii în sensul dispozițiilor art. 322

pct. 7 C. proc. civ., impunându-se anularea celei din urmă.

De asemenea, a mai arătat că decizia nr. 302 din 23

februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara este contrară altor decizii

pronunțate în cauze similare, atât de către această instanță, cât și de către

Tribunalul Arad.

Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru

următoarele argumente:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac

de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești

definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt

survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive

produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice

civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri

strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un

remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale

care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța

sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ

prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții

specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu

poate fi primită.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea

este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate".

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal

anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele

condiții:

- existența unor hotărâri judecătorești definitive,

hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla

identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele

hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la

îndeplinire, și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind

îndeplinită în situația în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în

aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile

de atac exercitate de părți, cu atât mai mult în situația în care, în cadrul

aceluiași ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în

apel.

Or, în speță, din motivarea conținută în cererea de

revizuire cu privire la hotărârile ce sunt considerate contradictorii în cadrul

motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că

această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât

contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în același ciclu

procesual, respectiv, sentința nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului

Arad, pronunțată în fond, și decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, în recursul având ca obiect sentința nr. 1614 din 10 noiembrie

2009.

Astfel, cele două hotărâri despre care se susține că

ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost

pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuenta a uzat conform

legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația

în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite

printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității

lucrului judecat".

În acest sens, tripla identitate ca și condiție de

admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de

dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când

a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză

și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași

calitate".

Cerințele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu

sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenta apreciază că hotărârea supusă

revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe similare de către

Curtea de Apel Timișoara și, respectiv, Tribunalul Arad, în cadrul unor procese

în care aceasta nu a figurat în calitate de parte.

Or, textul legal sus-menționat impune ca judecata să

aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași

calitate", condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății,

întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuenta să fi participat

anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă

revizuirii.

Hotărârile la care revizuenta face referire în sensul

că ar fi potrivnice deciziei nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar

împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei

pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei

cereri de revizuire.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuenta A.T. împotriva deciziei civile nr. 302 din 23 februarie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie

2011.