ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis acțiunea precizată a reclamantei A.T. având ca obiect recalculare pensie, formulată în contradictoriu cu C.J.P.A., fiind obligată pârâta să emită decizie de revizuire a pensiei reclamantei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare ce rezidă din adeverințele din 1 iulie 2008 emisă de I.S.P.H. SA și nr. 446 din 9 februarie 2009 emisă de I.N.C.D.P.M. – I.C.I.M. București. Prin decizia civilă nr. 302 din 23 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis recursul declarat de pârâta C.J.P.A.

împotriva sentinței sus-menționate, care a fost modificată în totalitate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 31 mai 2010 sub nr. 4762/1/2010. În susținerea cererii, revizuenta a arătat că cele două hotărâri pronunțate în cauză, respectiv, sentința nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad și decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara sunt contradictorii în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., impunându-se anularea celei din urmă.

De asemenea, a mai arătat că decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara este contrară altor decizii pronunțate în cauze similare, atât de către această instanță, cât și de către Tribunalul Arad. Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele argumente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire, și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situația în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părți, cu atât mai mult în situația în care, în cadrul aceluiași ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel. Or, în speță, din motivarea conținută în cererea de revizuire cu privire la hotărârile ce sunt considerate contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., rezultă că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în același ciclu procesual, respectiv, sentința nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în fond, și decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, în recursul având ca obiect sentința nr. 1614 din 10 noiembrie 2009. Astfel, cele două hotărâri despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuenta a uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". În acest sens, tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate". Cerințele legale prevăzute de art. 1201 C. civ.

nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenta apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe similare de către Curtea de Apel Timișoara și, respectiv, Tribunalul Arad, în cadrul unor procese în care aceasta nu a figurat în calitate de parte. Or, textul legal sus-menționat impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași calitate", condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuenta să fi participat anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile la care revizuenta face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire. Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.T. împotriva deciziei civile nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2011.