ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2013

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin Decizia civilă nr. 205 din 8 februarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr.  1564/108/2012* a fost respins recursul

declarat de reclamanta D.A.B. împotriva Sentinței civile nr. 2773 din 8

noiembrie 2012 Tribunalului Arad; a fost admis recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Arad împotriva aceleiași hotărâri și în consecință a fost

modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate

de reclamanta D.A.B.

Împotriva acestei

decizii, la data de 5 martie 2013, D.A.B. a formulat cerere de revizuire

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, sub nr. 270/59/2013.

Prin Decizia civilă nr.

903 din 24 aprilie 2013, dată în dosarul anterior menționat, cererea a fost

declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel

Timișoara, reținând că revizuenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ., situație în raport de care competența soluționării

căii extraordinare de retractare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție,

conform prevederilor art. 323 alin. (2) din același cod.

În motivarea cererii,

revizuenta a susținut că decizia atacată este contradictorie cu Decizia civilă

nr. 2004 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1235/108/2012 și cu

Decizia civilă nr. 2039 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr.

1563/108/2012, arătând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii

extraordinare de atac exercitate.

De asemenea,

revizuenta a susținut că prin hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost

ignorată Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțata de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 18/2011, prin care a fost admis recursul în

interesul legii promovat de Procurorul General al României și s-a apreciat ca

fiind obligatorie recalcularea pensiei pentru munca în acord.

Analizând cererea de

revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că este

nefondată pentru considerentele care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci

când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având

aceleași calități procesuale.

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de

lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare

diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile anterior

menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre

aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speță, prin prisma

acestui motiv de revizuire, D.A.B. a invocat contrarietatea Deciziei civile nr.

205 din 6 februarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1564/108/2012* în raport de Decizia

civilă nr. 2004 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1235/108/2012 și

de Decizia civilă nr. 2039 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr.

1563/108/2012.

Verificând hotărârile

evocate de revizuentă, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei revizuire se

cere, respectiv Decizia civilă nr. 205 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

1584/108/2012* a fost pronunțată într-un litigiu purtat între D.A.B., în

calitate de reclamantă și Casa Județeană de Pensii Arad, în calitate de pârâtă,

în timp ce, deciziile pretins contradictorii pronunțate de aceeași instanță în

dosarele nr. 1235/108/2012 și nr. 1563/108/2012 au fost pronunțate în cauze în

care calitate de reclamanți au avut P.O. și respectiv C.K.A.

În raport de cele

anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului

legal invocat, având în vedere că soluțiile pretins contradictorii au fost

pronunțate în litigii purtate între părți diferite, calitatea de reclamant, în

fiecare dintre cele trei cauze, aparținând altei persoane fizice.

Prin urmare, Înalta

Curte, constată că cele trei hotărâri pretins potrivnice nu sunt contractorii,

nefiind imposibil de adus la îndeplinire pe calea executării silite, cererea de

revizuire fiind nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condițiilor de

admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât și în raport de

rațiunea avută în vedere la edictarea textului legal, aceea de a evita

pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în aceeași cauză, cu același

obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru

judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la

îndeplinire pe calea executării silite.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată

de revizuentă D.A.B. împotriva Deciziei civile nr. 205 din 6 februarie 2013

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. nr. 1564/108/2012*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuenta D.A.B. împotriva Deciziei civile nr. 205 din

6 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. nr. 1564/108/2012*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV