ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4554/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.952 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Arad s-a respins contestația formulată de reclamantul C.F. împotriva Hotărârii nr. 1.116 din 22 martie 2012 emisă de Comisia Centrală de Contestații reținându-se că prin această hotărâre a fost admisă contestația formulată de contestator împotriva Deciziei nr. 172924 din 1 iunie 2011 emisă de intimată, care a pus în executare hotărârea Comisiei Centrale de Contestații și a emis Decizia nr. 172924 din 20 aprilie 2012 prin care s-a majorat punctul și, implicit pensia contestatorului. Prin urmare, contestația formulată împotriva acestei hotărâri este lipsită de interes, deoarece contestatorul și-a văzut realizat dreptul contestat.

Prin Decizia civilă nr. 2.587 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins recursul declarat de reclamantul C.F. împotriva sentinței. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul C.F., în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că aceasta este potrivnică Deciziei nr. 475 din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale prin care s-a admis recursul reclamantului C.F. împotriva Sentinței civile nr. 2.624 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Arad, s-a modificat sentința în tot în sensul admiterii contestației, anulării Deciziei nr. 172924 din 1 februarie 2002 și obligării intimatei Casa Județeană de Pensii Arad la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie a reclamantului.

Inițial, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, care prin Decizia civilă nr. 298 din 14 februarie 2013 a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția invocată cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

"revizuirea unei hotărâri (...) dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului puterii de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire, în această ipoteză legală, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite, dar care să se refere la același litigiu (ceea ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză), iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Cele două decizii invocate de către revizuent nu îndeplinesc condiția cerută de textul de lege menționat anterior, privind identitatea de obiect și cauză necesară pentru a putea vorbi despre existența aceluiași litigiu.

Astfel, într-un prim proces a fost atacată Decizia nr. 172924 din 1 februarie 2009 a Casei Județene de Pensii Arad. Această contestație a fost admisă în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 475 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost anulată decizia atacată și obligată intimata să emită o nouă decizie în baza prevederilor O.U.G. nr. 100/2008. În al doilea proces, a fost contestată Decizia nr. 172924 din 20 aprilie 2012 a Casei Județene de Pensii Arad, emisă în urma admiterii contestației formulată de revizuent prin hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr. 1116 din 22 martie 2012. Această contestație a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 2587 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, soluție contrară celei pronunțate în primul proces.

Comparând obiectul și cauza celor două procese în care au fost pronunțate cele două decizii civile care sunt considerate contrare, Înalta Curte observă că acestea sunt diferite, întrucât obiectul vizează decizii diferite, care au identic numai numărul de înregistrare, fiind emise la date diferite, iar temeiul juridic al celor două decizii este O.U.G. nr. 100/2008, pentru primul proces, respectiv Legea nr. 263/2010, pentru cel de-al doilea. Prin urmare, nu se poate susține că O.U.G. nr. 100/2008 și Legea nr. 263/2010 constituie o cauză identică pentru cele două procese, astfel încât nici deciziile emise în temeiul lor nu pot fi identice. Pentru aceste motive, nefiind îndeplinită condiția existenței triplei identități între cele două procese de părți, obiect și cauză, cerută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.F. împotriva Deciziei nr. 2.587 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2101/108/2002. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM