ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

SC O.T. SRL

București, în contradictoriu cu Consiliul

Național

al Audiovizualului, a solicitat desființarea Deciziei nr.

421 din 02 aprilie 2009, iar în subsidiar reducerea

cuantumului sancțiunii aplicate

prin

această decizie, până la minimul special prevăzut de lege.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin Decizia nr.

421 din 02

aprilie 2009 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, i s-a aplicat

o

sancțiune contravențională în cuantum de 10.000 lei pentru pretinsa

încălcare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 504/2002 coroborate cu

dispozițiile

art. 83 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a

conținutului

audiovizual.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul

Național al Audiovizualului a solicitat respingerea contestației ca

neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Prin sentința nr. 4457 din 16

decembrie 2009 , Curtea de Apel

București a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL București,

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Național al Audiovizualului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în

esență, că

prin Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 emisă de pârât, reclamanta SC O.T. SRL

București a fost amendată cu 10 000 lei pentru

încălcarea prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, coroborate cu

cele ale art. 81 alin. (1) și (2) și ale art. 83 din Codul

audiovizualului referitoare la

informarea corectă a populației, conform

cărora în cazul iminenței

producerii unor

dezastre, pentru diminuarea efectelor sociale, economice și ecologice ale

acestora, radiodifuzorii au obligația să confrunte informațiile

primite

din surse proprii sau de la colaboratori ocazionali cu informațiile

deținute de autoritățile competente, înainte de a

transmite știri și puncte de

vedere care pot genera panică în rândul

populației, iar dacă versiunile

primite

diferă, se va transmite în mod obligatoriu și informația provenită de

la

sursa autorizată legal, cu menționarea acesteia.

Din materialul

probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a

constatat că faptele , astfel cum au

fost prezentate în Decizia nr.

421 din 02

aprilie 2009 a CNA și în raportul de monitorizare a emisiunii „D.D.D.

"

difuzată pe postul O.T.V. la datele de 19 martie 2009,

începând cu ora 19 și 28 martie 2009 , începând cu ora 20, au fost

confirmate și

de reclamantă, dar

care, însă, invocă lipsa unei somații prealabile, conform

prevederilor

art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Instanța de fond a reținut că, deși

libertatea de exprimare constituie

unul din

fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, este unanim admis că

exercițiul acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități

specifice

în cazul jurnaliștilor și radiodifuzorilor, care sunt obligați să

relateze obiectiv și echilibrat faptele și

activitățile de interes public.

Cererea de reducere a cuantumului

amenzii la minimul special de

2.500 lei a

fost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere că reclamanta

a mai fost sancționată pentru încălcarea

prevederilor legale referitoare la

informarea corectă a publicului și în

consecință, criteriile orientative

prevăzute

de art. 91 din Legea nr. 504/2002 modificată și completată, au fost

corect aplicate în raport de gravitatea faptei și

efectele acesteia asupra

telespectatorilor.

De asemenea, instanța de fond a

apreciat ca fiind neîntemeiate și

celelalte

critici ale reclamantei, constatând că din examinarea raportului de

monitorizare a rezultat fără echivoc, că

moderatorul emisiunii, precum și

ceilalți

participanți la emisiune, au urmărit în mod vădit informarea eronată a

publicului în legătură cu iminența producerii

unui cutremur catastrofal, într-

o

manieră de natură să producă panică în rândul populației.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs reclamanta și a

solicitat

modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și

anulării

deciziei nr. 421 din 02 aprilie 2009 a Consiliului Național al Audiovizualului.

In primul motiv

de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că, în

mod greșit instanța de fond a apreciat

Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 ca fiind legală, în

condițiile în care prin această decizie SC T. SRL București a fost sancționată

cu amendă contravențională fără ca, în prealabil, pârâtul să emită somația

prevăzută de

art. 91 din

Legea nr. 504/2002.

Recurenta-reclamantă a mai criticat

concluzia instanței de fond

privind

neîndeplinirea obligației de confruntare a informațiilor prezentate cu

cele

deținute de autoritățile competente, arătându-se că, în mod greșit instanța de

fond a apreciat ca fiind nepertinentă invocarea punctului de vedere al

autorităților, publicat în Monitorul Oficial, respectiv H.G. nr. 548/2008.

De asemenea a fost criticată soluția

de respingere a cererii de diminuare a amenzii aplicate, cu motivarea că, în

lipsa unor elemente

concrete care să

dovedească gravitatea deosebită a faptelor, instanța de fond

a apreciat eronat că nu se impune diminuarea

cuantumului amenzii.

Examinând cauza

în raport cu motivele de recurs invocate, ce pot

fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

precum

și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama

de toate

susținerile și apărările părților și de probele administrate în

ambele

faze procesuale, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond nu s-a limitat la preluarea apărărilor formulate

de pârâtă prin întâmpinare, ci a dat o dezlegare corectă cauzei deduse

judecății prin analizarea mijloacelor de probă aflate la dosar și

coroborarea lor,

cu respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor

Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

Instanța de fond

a constatat întemeiat legalitatea Deciziei nr. 556 din 12

mai 2009 emisă de Consiliul Național

al Audiovizualului pentru

sancționarea

contravențională a societății recurente, ca urmare a încălcării

prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002 și ale art.

83 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual prin emisiunea din data de 7 mai 2009 referitoare la iminența

producerii

unui cutremur.

Așa cum se poate lesne observa din

considerentele sentinței

examinate, care au

fost expuse rezumativ în prezenta hotărâre, fiecare din

apărările

recurentei-reclamante au fost înlăturate în mod argumentat în fapt și în drept,

astfel că nu poate fi acceptată critica ce vizează doar

preluarea automată a motivelor reținute în decizia de sancționare emisă

de

autoritatea-pârâtă.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 39 alin. (2) coroborate cu cele ale art.

15 alin. (2) lit. a) cu art. 43 alin.

(1) lit. c) și art. 91 alin. (1) din Legea nr.

504/2002, instanța de fond a constatat că întrucât reclamanta a mai fost

sancționată anterior cu 10 sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor legale

referitoare la informarea corectă a publicului, respectiv două somații, cinci

amenzi

și trei sancțiuni prevăzute de art. 9 5 din Legea Audiovizualului, în

mod corect, pârâtul a făcut aplicarea art. 91

alin. (3) din Legea nr. 504/2004, în

sensul

că a sancționat reclamanta direct cu amendă pentru încălcarea art. 39

1

din lege fără să emită anterior o somație.

Informațiile

oferite publicului, prin afișarea pe ecran a titlului privind

iminența

producerii unui mare cutremur în România în urma căruia vor muri

peste 20.000 de oameni, au fost de

natură a dezinforma publicul telespectator, în condițiile în care informația nu

provenea de la organele abilitate ale statului, iar recurenta - reclamantă nu

și-a îndeplinit obligația

de a confrunta

informațiile provenite din surse proprii sau de la colaboratori

ocazionali cu cele deținute de autoritățile

competente, respectiv de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru

Fizica Pământului.

Totodată, nu

poate constitui temei de exonerare de răspundere contravențională, situația de

fapt expusă privind analogia între previziunile,

făcute de către invitatul emisiunii

clarvăzător, asupra iminenței producerii unui mare cutremur invitatului și

aspectele relative legate de ciclicitatea

seismică.

De asemenea, în mod corect, instanța

de fond a respins apărarea

potrivit căreia

punctul de vedere al autorităților a fost publicat în Monitorul

Oficial

al României, respectiv în H.G. nr. 548/2008, care

are în vedere planul de acțiune pe care ar trebui să-1 aibă

autoritățile române

în caz de calamitate, deoarece acest act normativ

cuprinde strategia

națională de comunicare

și informare publică pentru situații de urgență și definește evenimentele care

reprezintă calamități naturale, fără a indica o

anumită dată de

producere a lor.

Ultima critică formulată în recurs

urmează să fie respinsă, constatându-se că sancțiunea contravențională aplicată

recurentei a fost

corect individualizată în

raport de gravitatea faptei săvârșite și de efectele

acesteia asupra

publicului telespectator.

Cuantumul

amenzii aplicate a fost stabilit cu respectarea criteriilor de

individualizare a sancțiunii,

prevăzute de art. 162 alin. (3) din Codul audiovizualului și ale art. 90 alin. (4)

din Legea nr. 504/2002, astfel că instanța de fond a apreciat judicios că nu se

impune diminuarea cuantumului amenzii de la 10.000 lei la 2500 lei, cum s-a

solicitat prin acțiune.

In motivele de

recurs se critică în mod neîntemeiat aplicarea sancțiunii

pe motiv că

aceasta ar reprezenta un drept și o încălcare a dreptului la libera

exprimare, drept

absolut și ocrotit, în opinia recurentei, cu prioritate de

dispozițiile din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Exercitarea

libertăților constituționale prevăzute de art. 30 alin. (6) și art. 31

din Constituția României și ocrotite

prin dispozițiile art. 10 din Convenția

Europeană

a Drepturilor Omului nu implică o libertate absolută în ceea ce

privește

modalitatea de exprimare în raport de protecția reputației și a

drepturilor cetățenilor inclusiv a omului politic

și a fenomenului politic în general. Modalitatea de exprimare și exercitarea

acestor libertăți implică

„îndatoriri

și responsabilități care capătă o importanță sporită atunci când

există riscul de a se aduce atingere reputației

persoanelor și de a se pune în

pericol drepturile acestora" - cauza

Cumpănă și Mazăre împotriva României.

Având în vedere

toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat,

neexistând motive pentru reformarea sentinței atacate,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

P

ENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.T.

SRL București împotriva sentinței nr. 4457 din 16 decembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.