ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 450/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 450/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 30

noiembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 3160/54/2009, reclamantul D.B., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1112 din 22 mai 2009 și a

preavizului nr. 23317 din 14 aprilie 2009 emise de Agenția Națională de

Administrare Fiscală precum și anularea Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009 emis

de Autoritatea Națională a Vămilor și reintegrarea în funcția avută anterior cu

obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data emiterii actelor

și până la reintegrarea sa efectivă.

In motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a deținut funcția publică de conducere, de director executiv la

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și a fost

eliberat din această funcție prin Ordinul nr. 1112/2009, iar ulterior, prin

Ordinul nr. 1326/2009 a fost numit în funcția publică de șef birou la Biroul de

resurse umane organizare și perfecționare din cadrul direcției.

Cu privire la actele a căror anulare o

solicită, a susținut că la baza emiterii acestora, a stat O.U.G. nr. 37/2009

care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07

octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 758 din 06

noiembrie 2009.

A arătat că actele administrative au

fost emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999,

nefiind îndeplinite condițiile reglementate de lege privitoare la eliberarea

din funcția publică și că nu sunt motivate în fapt, făcând imposibilă

exercitarea controlului judecătoresc iar în drept sunt indicate texte generice.

A mai susținut că nu au fost

respectate dispozițiile legale referitoare la reciprocitatea eliberării din

funcție și nici nu a existat o reorganizare efectivă, schimbându-se doar

denumirea noii funcții, fără modificarea atribuțiilor funcției.

La data de 11 ianuarie 2010 pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în a solicita anularea

ordinelor, având în vedere adresa înregistrată la A.N.V. sub nr. 26203 din 11

mai 2009, prin care reclamantul și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie

numit în funcția publică de conducere de Șef Birou Resurse Umane, Organizare și

Perfecționare din aparatul propriu al D.R.A.O.V. Craiova, fapt realizat prin

Ordinul nr. 1326/2009.

S-a invocat, de asemenea,

inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea preavizului nr. 23317

din 24 aprilie 2009, considerându-se că acesta nu reprezintă un act

administrativ în înțelesul legii contenciosului administrativ, ci un preaviz

prin care conducerea A.N.A.F. a adus la cunoștință reclamantului, că funcția

publică deținută va fi desființată potrivit O.U.G. nr. 37/2009, în acest sens

fiindu-i acordat preaviz de 30 de zile calendaristice potrivit art. 99 alin. (3)

din Legii nr. 188/1999, începând cu dat de 23 aprilie 2009, urmând a avea

posibilitatea să opteze pentru posturile vacante de conducere/ execuție.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de 14 ianuarie 2010 și

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în numele și

pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a depus întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei procedurii prealabile raportat la prevederile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și

excepția tardivității acțiunii având în vedere faptul că Ordinul nr. 1112 din

22 mai 2009, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a cărui anulare

se solicită, i-a fost comunicat reclamantului la data de 26 mai 2009, așa cum

rezultă din mențiunea existentă pe actul respectiv.

In ceea ce privește capătul de cerere

prin care se solicită anularea preavizului nr. 23317 din 14 aprilie 2009, emis

de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat respingerea ca

inadmisibilă a acestuia, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește capătul de cerere

prin care se solicită anularea Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009, pârâta a

invocat excepția lipsei procedurii prealabile cu solicitarea respingerii ca

inadmisibil a acestui capăt de cerere, excepția tardivității, nefiind respectat

termenul de contestare de 30 de zile de la data comunicării actului și excepția

lipsei de interes întrucât reclamantul nu dovedește dacă și în ce măsură acest

ordin provoacă vătămarea intereselor sau drepturilor sale recunoscute de lege,

având în vedere faptul că, așa cum rezultă din cererea înregistrată la

Autoritatea Națională a Vămilor București sub nr. 26203 din 11 mai 2009, chiar

acesta a solicitat numirea în funcția publică de conducere deținută în prezent.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 15

ianuarie 2010, reclamantul D.B., prin apărătorul ales a depus la dosar dovada

îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la actele administrative

contestate.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 12 februarie 2010

a admis acțiunea formulată de reclamantul D.B. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Autoritatea Națională a Vămilor și a anulat Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 și

preavizul nr. 23317 din 24 aprilie 2009 emise de A.N.A.F. precum și Ordinul nr.

1326 din 23 mai 2009 emis de A.N.V.

A dispus reintegrarea reclamantului în

funcția deținută anterior cu obligarea la despăgubiri, constând în diferența

dintre drepturile bănești cuvenite în funcția de director executiv al Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, deținută anterior și

drepturile bănești efectiv percepute de reclamant în funcția de șef birou în

cadrul D.R.A.O.V. Craiova.

A obligat pârâții la 1190 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente.

I.

Cu privire la preavizul nr.23.317/24

aprilie 2009 emis de A.N.A.F. s-a constatat că deși acesta nu constituie un act

administrativ, în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, deoarece prin el însuși nu se naște, modifică sau stinge un

raport juridic, acesta se circumscrie însă noțiunii de operațiune

administrativă prealabilă emiterii actului administrativ supus controlului

judecătoresc, deoarece conține elemente ale voinței juridice și contribuie la

producerea efectelor juridice a actului administrativ respectiv.

Prin urmare, în temeiul art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 acesta poate fi supus controlului judecătoresc odată

cu actul administrativ la a cărui adoptare a condus, așa cum este și situația

din prezenta speță.

II.

Relativ la excepția lipsei de interes

a acțiunii promovate, instanța de fond a reținut că din perspectiva preavizului

mai sus analizat, acțiunea formulată de reclamant, referitoare la toate capetele

de cerere sau numai la Ordinul nr. 1326 din 23 mai 2009 al vicepreședintelui A.N.A.F.,

nu poate fi privită ca lipsită de interes, deoarece opțiunea reclamantului

pentru funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane,

Organizare și Perfecționare din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova nu a fost acauzală ci a fost determinată în mod

direct de comunicarea preavizului prin care acestuia i se aducea la cunoștință

faptul că urmează să fie eliberat din funcția de director executiv pe care

acesta o ocupa.

Pe de altă parte, din analiza actelor

contestate în prezenta cauză rezultă că, în esență, la baza adoptării acestora

se află exclusiv reorganizarea statuată prin actul normativ cu putere de lege,

respectiv art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Autoritatea angajatoare, luând act de

reorganizare a aplicat în realitate reclamantului dispozițiile art. 99 alin.

(1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999 R, comunicând preavizul și solicitând

acceptul acestuia cu privire la încadrarea într-o altă funcția publică vacantă.

III.

Referitor la excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile și a tardivității acțiunii prima instanță a constatat că

Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată

în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, anterior promovării acțiunii în prezenta

cauză la data de 30 noiembrie 2009.

In consecință, relativ la excepțiile

neîndeplinirii procedurii prealabile sau a tardivității acțiunii, invocate în

cauză s-a reținut că potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004,

persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de

contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

In situația în care decizia de

declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă

cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios

administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an,

calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul

Oficial al României, Partea

I.

In concordanță cu aceste dispozițiile

legale, a reținut instanța, dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

arată că prin derogare de la dispozițiile legale cuprinse anterior în același

articol, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul acțiunilor care

privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe, așa cum este cazul în speța dedusă judecății.

Astfel, instanța de fond a apreciat că

aceste dispoziții legale sunt pe deplin incidente în speță, și că reclamantul

nu era ținut să îndeplinească procedura prealabilă împotriva actelor

administrative contestate în prezenta cauză și în mod evident în raport cu data

publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial și data

promovării prezentei acțiuni, aceasta nu poate fi reținută ca fiind tardivă.

IV.

Relativ la fondul cauzei, s-a reținut

că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia actele contestate au fost

emise, au fost declarate neconstituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, deoarece O.U.G. nr. 37/2009

afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului în sensul art. 115

alin. (6) din Constituție, instituții dintre care fac parte și serviciile

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale

potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi

sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este

definitivă și obligatorie.

Efectele deciziei Curții

Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza

în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă

parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1)

și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în

alte cauze.

În conformitate cu prevederile art. 147

alin. (4) din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial,

acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub

autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare

sau care se vor soluționa în viitor.

Față de cele prezentate, Curtea a

constatat nelegalitatea Ordinului nr. 1112 din 22 mai 2009 și preavizului nr. 23317

din 24 aprilie 2009 emise de președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală precum și a Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009 emis de vicepreședintele

A.N.A.F. ce conduce Autoritatea Națională a Vămilor, acestea fiind emise

exclusiv în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale și

fără legătură cu activitatea concretă a funcționarului public a cărui eliberare

din funcție și numire pe o altă funcție s-a dispus prin ele.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru Autoritatea

Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentele au invocat prevederile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele:

- prima instanță nu s-a pronunțat

asupra celor trei excepții invocate.

În ceea ce privește excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, în mod eronat instanța a reținut că

plângerea prealabilă nu este obligatorie, având în vedere că prin excepțiile

reglementate de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este prevăzută și

cea incidență în cazul de față.

De asemenea, având în vedere că

Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. și contestat prin acțiune a

fost comunicat reclamantului la data de 25 mai 2009, plângerea formulată la

data de 30 noiembrie 2009 se apreciază ca fiind tardivă.

Relativ la excepția lipsei de interes,

recurentele au susținut că, având în vedere că intimatul-reclamant și-a

exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere

de Șef birou Resurse Umane, Organizare și Perfecționare - D.R.A.O.V. Craiova,

această excepție este întemeiată iar acțiunea trebuia respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei au susținut că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

In ceea ce privește anularea

preavizului nr. 23317 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.A.F., în mod greșit

instanța de fond a dispus anularea acestuia, având în vedere că preavizul nu

constituie un act administrativ în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Și în ceea ce privește anularea celor

două ordine atacate, în opinia recurenților, această soluție este eronată.

In susținerea acestui punct de vedere

au invocat dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit

cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor și au arătat că la data reorganizării Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și implicit când s-a dispus

eliberarea din funcție a reclamantului, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în

vigoare și constituționale.

Totodată recurenții au criticat și

reintegrarea reclamantului în funcția deținută, susținând că funcția de

director executiv a fost desființată.

S-a considerat de asemenea, că și

acordarea despăgubirilor bănești acordate de instanță este eronată, având în

vedere că intimatul-reclamant nu a precizat cuantumul sumei solicitate deși

salariul pe care îl are în funcția de șef birou Resurse Umane este mai mare

decât cel pe care îl avea în funcția deținută anterior.

Înalta Curte

analizând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de

criticile formulate și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C.

proc. civ., reține că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu

sunt întemeiate, față de cele în continuare arătate.

Prin preavizul

nr. 23317 din 24 aprilie 2009, A.N.A.F., prin președintele său a comunicat

reclamantului, director executiv al Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova că, în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

coroborate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 23

mai 2009 funcția publică de conducere în care acesta era numit se desființează.

Prin același

preaviz s-a instituit în sarcina reclamantului obligația să opteze în scris

pentru una din funcțiile publice vacante aflate în lista anexă la acesta, până

la data de 15 mai 2009, arătându-se că în situația în care nu optează în

termenul stabilit pentru una din funcțiile publice corespunzătoare comunicate,

la data încetării preavizului va fi eliberat din funcția publică de conducere

în care este numit.

Ca urmare a

preavizului mai sus precizat reclamantul a comunicat pârâtei opțiunea sa de

a-și desfășura activitatea în viitor în funcția de publică de conducere de șef

birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul D.R.A.O.V.

Craiova.

Prin Ordinul

nr. 1112 din 22 mai 2009 s-a dispus, începând cu data de 23 mai 2009, urmare

desființării funcției publice de conducere de director executiv, eliberarea din

funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova a reclamantului, conform dispozițiilor art.

99 din Legea nr. 188/1999, republicata (r2), cu modificările și completările

ulterioare.

Prin același

ordin s-a dispus ca numirea reclamantului pe funcția publică de conducere de

șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul

Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova să se facă prin

ordin al Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care

conduce Autoritatea Națională a Vămilor, conform competentelor.

Ca urmare,

prin Ordinul nr. 1326 din 23 mai 2009 vicepreședintele A.N.A.F., care conduce

Autoritatea Națională a Vămilor a dispus numirea reclamantului pe funcția

publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și

Perfecționare din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale

Craiova, începând cu data de 23 mai 2009.

În ceea ce

privește excepția lipsei procedurii prealabile și tardivității acțiunii, Înalta

Curte reține că în mod corect prima instanță a respins aceste excepții.

Potrivit art. 9

alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate

introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de

excepția de neconstituționalitate.

În situația în

care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ în limitele unui termen de decădere de 1 an, calculat

de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al

României, Partea

I.

Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M.OF. nr. 758

din 6 noiembrie 2009, anterior promovării acțiunii în prezenta cauză, la data

de 30 noiembrie 2009.

În consecință,

relativ la excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile sau a tardivității

acțiunii, invocate în cauză se reține că potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din

Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la

instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate.

În situația în

care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul

Oficial al României, Partea

I.

In concordanță

cu aceste dispozițiile legale mai sus citate, dispozițiile art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, arată că prin derogare de la dispozițiile legale cuprinse

anterior în același articol, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul

acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau

dispoziții din ordonanțe, așa cum este cazul în speța dedusă judecății.

Aceste

dispoziții legale sunt pe deplin incidente în speță, astfel că, reclamantul nu

era ținut să îndeplinească procedura prealabilă împotriva actelor

administrative contestate în prezenta cauză și în mod evident în raport cu data

publicării decizie Curții Constituționale în Monitorul Oficial și data

promovării prezentei acțiuni, aceasta nu poate fi reținută ca fiind tardivă.

Cu privire la

preavizul nr. 23.317 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.A.F., în mod corect prima

instanță a anulat și acest preaviz, chiar dacă acesta nu constituie un act

administrativ, în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, deoarece prin el însuși nu se naște, modifică sau stinge un

raport juridic, deoarece preavizul se circumscrie însă noțiunii de operațiune

administrativă prealabilă emiterii actului administrativ supus controlului

judecătoresc, conținând elemente ale voinței juridice și contribuind la

producerea efectelor juridice a actului administrativ respectiv.

Prin urmare,

în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acesta poate fi supus

controlului judecătoresc odată cu actul administrativ la a cărui adoptare a

condus, așa cum este și situația din prezenta speță.

Pe fondul cauzei,

potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se

constată neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau ordonanță în vigoare est definitivă și obligatorie.

Efectele

deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și

nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de

neconstituționalitate, și pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor

juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

Ordinul nr. 1112

din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală

prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică de conducere de director

executiv la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova

începând cu data de 23 mai 2009, a fost fundamentat pe prevederile art. III

alin. (1) și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 vizând desființarea acestei funcții

publice. Au mai fost indicate în preambulul ordinului și prevederile art. 97

lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din

Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Din conținutul

dispozițiilor art.

II

alin. (1)-(4) din O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice,

rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici,

respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în

locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director

coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui

concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de

credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează

serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza

unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de

credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului

individual de muncă".

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin

O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat

regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării

prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin reglementările

sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcționari

publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament

în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea

fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează

prin lege organică.

O.U.G. nr.

37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea

Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758

din 6 noiembrie 2009.

Așadar, după

cum corect a reținut și prima instanță, funcția publică de conducere ocupată de

reclamant prin concurs, a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și

ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât

atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care

consacră „principiul stabilității", principiu ce stă la baza exercitării

funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea

raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru

a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității".

Trebuie

observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de

protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor

autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței

acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu,

limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa

suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a

situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.

In acest sens,

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că

„Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială,

încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6) din Constituție".

Iată deci că

fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus,

faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la

a arăta că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele

concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului

raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia.

Trebuie

precizat totodată că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și

dispozițiile art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 6 pct.

1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și

culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

Nefondate sunt

și toate celelalte critici ale recurentelor-pârâte câtă vreme în ceea ce

privește opțiunea reclamantului-intimat de a accepta numirea într-o altă

funcție publică de execuție, aceasta a fost evident impusă de desființarea

poziției anterioare deținute, realizată printr-un act normativ adoptat cu

nesocotirea normelor constituționale și într-un atare context acceptul este

lipsit de relevanță juridică.

Totodată, în

ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel

cum susține recurenta, Înalta Curte reamintește că desființarea postului

respectiv s-a realizat în baza a două ordonanțe, ambele declarate

neconstituționale, astfel că nu se mai poate susține că o astfel de măsură mai

este fundamentată legal și generatoare de efecte juridice.

In fine,

împrejurarea că ulterior promovării prezentului recurs, recurenta intimată a

procedat la reintegrarea reclamantului D.B. nu are relevantă în modul de soluționare

a recursului, având în vedere că la data pronunțării sentinței a cărei

modificare se solicită, prima instanță a dat o soluție temeinică și legală, în

raport cu situația de fapt existentă.

In consecință,

față de considerente arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 78 din 12

februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2011.