ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt la nr. 3723/104/2010, reclamantul I.R.G. a chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Managementul

Resurselor Umane și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce

o va pronunța să dispună anularea ordinului nr. 1181 din 25 mai 2010 emis de

Ministerul-Finanțelor Publice pentru nelegalitate și netemeinicie, obligarea

pârâtelor să emită decizie de reintegrare cu data de 25 mai 2010 și decizie de

plată a drepturilor bănești ce i se cuvin, începând cu data de 01 iunie 2010

până la reintegrarea efectivă precum și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, s-a solicitat plata drepturilor

bănești pe perioada 1 iunie 2010 – 4 octombrie 2010, constatarea prelungirii de

fapt și de drept a valabilității contracutului de management din 25 mai 2009 și

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Olt a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, necompetența

materială a Tribunalului Olt, motivat de faptul că Ordinul Ministerului Finanțelor

Publice nr. 1181 din 25 mai 2010 nu poate fi contestat decât la Curtea de Apel Craiova,

potrivit art. 3 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 676 pronunțată la 07

decembrie 2010 de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3723/104/2010 s-a admis excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Olt invocată de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamantul I.R.G. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice- Direcția

Generală Managementul Resurselor Umane și Autoritatea Națională a Vămilor -Direcția

Regională pentru accize și Operațiuni Vamale Craiova, în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

l.Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 191 din 4 aprilie 2011

a Curții de Apel Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I.R.G.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Managementul

Resurselor Umane, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru accize

și Operațiuni Vamale Craiova și Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că

prin ordinul

nr. 1434 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a fost

numit pe o perioadă de un an în funcția de director coordonator în cadrul Direcției

Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Olt, în conformitate cu dispozițiile

art. III alin. (4) și art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

Instanța de fond a reținut că exercitarea

funcției în care a fost numit reclamantul s-a făcut în baza contractului de management

încheiat cu ministrul finanțelor publice, pentru o perioadă de 1 an începând cu

data de 25 mai 2009. La art. 10 alin. (1) lit. a) din contract se prevede că acesta

încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

La data expirării termenului de un an prevăzut

în ordinul nr. 1434 din 25 mai 2009 și contractului de management din 25 mai 2009

a fost emis ordinul nr. 1181 din 25 mai 2010 al Ministerului Finanțelor Publice,

prin care a încetat contractul de management și ordinul de numire. Ordinul a fost

emis în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, Legea nr. 188/1999, Deciziile

Curții Constituționale nr. 413/2010 și nr. 414/2010, art. 147 alin. (1) și (4) din

Constituție, avizul A.N.A.F. și art. 10 alin. (1) lit. k) din contractul de management

din 25 mai 2009.

Instanța a constatat că, prin ordinul

din 25 mai 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a fost numit

în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Județene pentru Accize și

Operațiuni Vamale Olt pentru o perioadă determinată de 1 an, în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activități administrației publice.

Pe de o parte, prin O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată

în M. Of. al României, Partea

I,

nr. 264 din 22 aprilie 2009,

au fost eliminate din categoria funcțiilor publice de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate. Prin

aceeași ordonanță a fost înființată funcția de director-coordonator al acestor servicii.

Prin urmare, se constată că aceste funcții au trecut din regimul funcției publice

în regim contractual. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009, publicată în M. Of. al României, Partea

I,

nr. 758/6.11.2009, pronunțată într-un control a priori de

constituționalitate, prevederile legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, deci și

ale O.U.G., au fost declarate neconstituționale. Lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente

emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date

în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

Pe de altă parte, la sfârșitul perioadei

pentru care a fost numit reclamantul în funcția menționată, respectiv perioada de

un an începând cu 25 mai 2009, s-a încheiat la data de 25. mai 2010, astfel că emiterea

ordinului din 25 mai 2010 prin care s-a constatat încetarea efectelor ordinului

de numire și contractului de management s-a făcut în mod legal.

De asemenea, potrivit art. 10 alin.

(1) lit. a) din contractul de management încetarea contractului are loc la expirarea

perioadei pentru care a fost încheiat, adică la expirarea perioadei de 1 an prevăzută

la art. 3 din contract.

Instanța de primă jurisdicție a reținut

că, potrivit art. 3 din contractul încheiat cu reclamantul, nu exista obligația

prelungirii contractului de management, ci numai posibilitatea prelungirii prin

act adițional cu actualizarea, modificarea și completarea obiectivelor și indicatorilor

de performanță, conform art. 9 din contract.

Referitor la împrejurarea că ordinul

nr. 1181/2010 s-a emis în perioada în care reclamantul se afla în incapacitate de

muncă, instanța a reținut că încetarea contractului de management s-a făcut de drept,

ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat, fiind lipsit de relevanță

faptul că acesta s-ar fi aflat la data de 25 aprilie 2010 în incapacitate temporară

de muncă.

Cât privește celelalte cereri, privind

reintegrarea și plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 01 iunie 2010

și până la reintegrarea efectivă, instanța, față de soluția de respingere a cererii

de anulare a ordinului nr. 1181/2010, le-a respins.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul

a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, reiterând pe larg

motivele cererii de chemare în judecată.

Recurentul a arătat că hotărârea instanței

de fond se bazează pe o apreciere eronată a dispozițiilor legale și a probatoriilor

administrate în cauză.

S-a susținut că și după data pronunțării

Deciziei nr. 1257/2009 de către Curtea Constituțională, contractul său de management

a rămas valabil, nefiind denunțat de autoritatea pârâtă pentru motive de nelegalitate,

apreciindu-se că nu se poate reține o încetare de drept a contractului de management.

Recurentul a precizat că instanța de fond

a fost în eroare cu privire la temeiul de drept privind încetarea contractului,

deoarece în Ordinul nr. 1181 din 25 mai 2010 nu se constată expirarea termenului

de numire. S-a susținut că a fost remunerat după data de 25 mai 2010, împrejurare

care este de natură a presupune existența unui acord tacit între părți de prelungire

a contractului de management.

Recurentul a criticat soluția instanței

de fond întrucât a reținut că nu poate opera prelungirea tacită a contractului de

management.

S-a arătat că este greșită reținerea instanței

de fond cu privire la faptul că încetarea contractului de management duce automat

la încetarea consecințelor acestuia, inclusiv din punctul de vedere al asigurărilor

sociale, precum și reținerea instanței a faptului că a fost plătit pentru incapacitate

de muncă din fondurile instituției 2 zile și din fondurile C.A.S.S. încă 4 zile.

De asemenea, recurentul a precizat că instanța

de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea privind plata drepturilor bănești

pe perioada 1 iunie 2010-4 octombrie 2010, arătând că instanța a analizat numai

perioada 25 mai -1 iunie 2010.

Recurentul a precizat că ordinul atacat

a fost comunicat de instituția pârâtă la data de 4 octombrie 2010, astfel încât

se poate reține culpa angajatorului pentru necomunicarea ordinului și angajarea

răspunderii cu privire la consecințele și prejudiciile cauzate petentului, prin

neîncasarea drepturilor bănești.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată

cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și lucrările cauzei

Înalta Curte a reținut că este esențial în cauză faptul că reclamantul a fost numit

în funcția de director coordonator în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță

prin care a fost înființată funcția de director-coordonator al serviciilor publice

deconcentrate, funcție ce ține de regimul contractual.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională

prin decizia nr. 413/2010, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, iar O.U.G. nr.

105/2009 a continuat dispozițiile O.U.G. nr. 3 7/2009, astfel încât, chiar și ulterior

Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009, conducerea serviciilor publice deconcentrate

a fost încredințată acelorași directori-coordonatori.

Înalta Curte reține că ordinul ce face

obiectul acțiunii judiciare de față, respectiv ordinul nr. 1181 din 25 mai 2010

a fost emis în temeiul Legii nr. 188/199, având în vedere Deciziile Curții Constituționale

nr. 413/2010 și nr. 414/2010, avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

și art. 10 alin. (1) lit. k) din contractul de management din 25 mai 2009.

Așadar, Înalta Curte nu poate reține niciuna

dintre criticile formulate de recurent prin motivele de recurs formulate, întrucât

soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Rezultă din actele dosarului că eliberarea

din funcție a recurentului nu apare ca o sancțiune, ci este o consecință firească

a contractului de management încheiat.

Înalta Curte a constatat că respingerea

capătului de cerere privind anularea ordinului atacat atrage după sine și respingerea

cererilor privind plata drepturilor salariale aferente funcției de director coordonator,

începând cu data emiterii ordinului, soluționarea acestor cereri fiind strâns legată

de soluționarea petitului principal, astfel încât critica adusă de recurent faptului

că instanța a omis să se pronunțe cu privire la o anumită perioadă pentru acordarea

drepturilor este nefondată.

Văzând că nu sunt motive de casare sau

modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de I.R.G. împotriva

sentinței nr. 191 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.