ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7814/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin Sentința civilă nr. 232 din 1 aprilie

2010 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea reclamantului T.F. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., obligând pârâtul

la plata sumei de 75.660 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate, că

despăgubirile în cuantum de 20.208 RON acordate reclamantului în urma

exproprierii suprafeței de 291 mp teren arabil nu reprezintă realitatea valorii

terenului. A apreciat că valoarea de 61 euro/mp, stabilită de doi dintre

experții din comisia de trei experți numită de instanță, reprezintă valoarea de

circulație a terenurilor din zonă, în care se include și valoarea prejudiciului

cauzat prin expropriere.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin Decizia civilă

nr. 459/A din 24 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

respins ca nefondat apelul reclamantului T.F., reținând că la calculul valorii

terenului experții au ținut cont că acesta este un teren arabil situat în

intravilan, precum și de caracteristicile acestuia reprezentate de căile de

acces și utilități, de situația reală a poziționării lui într-un cartier de

locuințe.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.

Prin recursul său,

reclamantul T.F. a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul

de a se dispune acordarea de despăgubiri în cuantum de 43.650 euro,

echivalentul a 181.606 RON, calculat la 150 euro/mp, precum și acordarea în

totalitate a cheltuielilor de judecată. A invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 și urm. C. proc. civ. În motivarea recursului a

susținut că instanța de apel și-a raportat decizia doar la concluziile

expertizei, făcând abstracție de înscrisurile depuse, respectiv de Hotărârile

nr. 12/2010 și nr. 15/2010 ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din

România S.A., prin care s-au acordat despăgubiri pentru terenurile învecinate

în cuantum de 126 euro/mp, precum și de faptul că există hotărâri ale

Consiliului Local Arad prin care se acordă despăgubiri pentru terenurile

învecinate, cu caracteristici identice, în valoare de 150 euro/mp.

O altă critică adusă

deciziei recurate se referă la nemotivarea respingerii cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată. Mai mult, în cauză nu se punea nici problema

compensării cheltuielilor de judecată, deoarece unicele cheltuieli erau făcute

de reclamant.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri din România S.A. a criticat decizia instanței de apel invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat, în principal,

casarea cu trimitere spre rejudecare, motivat de faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra apelului său, pe care nici nu l-a analizat prin considerente.

Subsidiar, în

situația în care se va aprecia că nu este necesară casarea cu trimitere, a

invocat nelegalitatea hotărârii recurate, care nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, nu se referă la probele administrate în cauză, astfel încât nu se

poate cunoaște care sunt motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a

apreciat care este valoarea reală a terenului expropriat.

De asemenea, a

invocat nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

care prevăd în mod expres că valorile de comparație pot fi reprezentate doar de

prețurile de tranzacționare, iar nu de ofertele publicate în presă sau postate

pe internet.

Analizând recursurile

în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră fondate, urmând a le admite,

pentru considerentele ce succed:

Criticile comune ale

părților, referitoare la nemotivarea hotărârii în raport de motivele de apel

invocate și de probele administrate în cauză, se privesc ca fondate.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă, între altele,

motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și cele pentru care

au fost înlăturate susținerile părților. Această obligație a instanței,

consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a

situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și

punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în

ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Rolul acestei

dispoziții este acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru

a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare, cerința

fiind impusă de însăși esența înfăptuirii justiției și de faptul că forța de

convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul

logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

De altfel, chiar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Albina și Gheorghe împotriva

României, subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru

respectarea art. 6 parag. 1 din Convenție și arată că dreptul la un proces

echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt

examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, sau cel puțin de

a le aprecia.

În cauză, motivarea

deciziei curții de apel nu răspunde acestor exigențe legale, deoarece nu

examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni

generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță.

Astfel, deși atât

reclamantul, cât și pârâtul își raportează criticile formulate în apel la o

serie de probe, respectiv la înscrisuri a căror administrare a fost admisă de

instanță, în considerentele hotărârii nu se face niciun fel de referire la

acestea, preluându-se argumentele hotărârii instanței de fond.

De asemenea, critica

formulată de reclamant referitoare la netemeinicia sentinței atacate cu privire

la compensarea cheltuielilor de judecată nu este deloc analizată.

În același mod,

apelul pârâtului, care conține critici punctuale cu privire la modul în care

instanța de fond a determinat valoarea de circulație a terenului supus

exproprierii, nu este deloc analizat în considerente, iar asupra acestuia

curtea de apel nu se pronunță nici prin dispozitiv.

A nu motiva o

hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate

susținerile părților, precum și a nu se pronunța asupra apelului declarat de

una din părți, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, care impune casarea

deciziei atacate și, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) și (5) C.

proc. civ., trimiterea cauzei aceleiași curți de apel, spre rejudecarea

apelurilor.

Față de această

împrejurare, celelalte motive de recurs, formulate în subsidiar de pârât, nu

vor mai fi analizate, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere totalitatea

criticilor invocate de părți prin cererile de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul T.F. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România

S.A. prin D.R.D.P. Timișoara împotriva deciziei nr. 459 A din 24 noiembrie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.