ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8048/30/2007 la Tribunalul Timiș, reclamantul Ș.C.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, contestând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 octombrie 2007 și solicitând anularea ei, cu consecința încadrării terenului Pș 952 în suprafață de 546 mp în categoria intravilan și a stabilirii cuantumului despăgubirilor la 50 euro/mp, adică 28.300 euro pentru întreaga suprafață și obligarea expropriatorului la includerea în cuantumul despăgubirii și a sumei de 59.550 euro, reprezentând contravaloarea suprafeței de 625 mp teren intravilan constituit de expropriator ca zonă de securitate și ca rezervă pentru eventualitatea lărgirii șoselei, teren ce face parte din Pș 952 teren intravilan, proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 1012/PI din 26 martie 2009, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului 30 euro/mp pentru suprafața de 546 mp expropriată, înscrisă în CF 168 ned. Lugoj, nr. cad. P s 952, adică 16380 euro în total, suma urmând a fi achitată în lei la cursul BNR din ziua plății și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit cu privire la suprafața de 625 mp, aflată în zona de protecție. Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamantul și pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 301/A din 22 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8048/30/2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate, a schimbat în parte sentința apelată și a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului la suma de 16.142 euro sau echivalentul în lei la data plății, din care 10920 euro reprezintă contravaloarea terenului expropriat, iar 5222 euro contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere. Prin decizia nr. 5472 din 24 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de reclamantul Ș.C.T.

și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 301/A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

S-a observat că expertiza de specialitate, efectuată în faza judecății în apel, nu a respectat aceste cerințe. Astfel, experții desemnați de către Curte, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 au folosit metoda comparației prin bonitare, aplicând, așadar, criterii de evaluare individuală a terenului expropriat, în loc de metoda comparației directe, despre care pârâta a pretins că răspunde obiectivului desprins din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece permite stabilirea despăgubirilor prin comparație cu prețurile de vânzare practicate în legătură cu terenuri similare din aceeași unitate administrativ – teritorială. Or, nu s-a cercetat dacă metoda pe baza căreia experții au întocmit lucrarea este compatibilă cu finalitatea prevăzută de legiuitor.

Totodată, instanța de recurs a constatat ca fiind fondată și critica potrivit căreia, prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul momentului de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății. Astfel, valoarea de despăgubire stabilită de expertiza efectuată în fața instanței de apel, de 69 lei/mp, echivalentul a 20 Euro/mp la cursul valutar valabil pentru data de 02 martie 2007, a fost raportată, contrar dispozițiilor legale enunțate, la data emiterii raportului de evaluare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 685/2007, prin care s-a dispus declanșarea procedurilor de expropriere a unui număr de 149 imobile, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Lugoj”, contrar dispozițiilor legale enunțate.

În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că se impune efectuarea unei noi expertize, dat fiind faptul că evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate se realizează în raport de prețul de piață al imobilelor similare din aceeași unitate administrativ - teritorială, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, respectiv aceea a efectuării expertizei și, eventual, din oferte de tranzacționare ori pe baza altor factori relevanți ce permit identificarea prețului de piață al imobilului în litigiu. Instanța de recurs a arătat că, cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeași unitate administrativ – teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experți, urmând ca și pârâta să depună diligențe în vederea procurării unor contracte de vânzare - cumpărare relevante în acest sens.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, prin decizia nr. 84/A din 18 aprilie 2012, a a dmis apelurile declarate de reclamantul Ș.C.T. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1012/PI din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8048/30/2007. A fost schimbată în parte sentința apelată și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 17.130 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, cu compensarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, fiind menținută în rest sentința.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a arătat că, în baza art. 201 și urm. C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a dispus efectuarea unei noi expertize de specialitate pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului expropriat în condițiile art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994, perioada de referință fiind cea a efectuării raportului de expertiză. Sub acest aspect, s-a precizat, în primul rând, că susținerile reclamantului vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile art. 9, 15 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008 nu sunt întemeiate.

Astfel, dispozițiile modificate ale Legii nr. 198/2004 care prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv la data plății despăgubirilor sau a consemnării acestora nu sunt incidente în cauză, pe de o parte, pentru că Legea nr. 198/2004 - în baza căreia s-a efectuat exproprierea - a fost modificată ulterior transmiterii dreptului de la reclamant la stat, legea de modificare neputând retroactiva și, pe de altă parte, pentru că decizia de casare prin care se stabilește modalitatea de calcul a despăgubirilor este obligatorie pentru instanța de trimitere, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. În al doilea rând, cum instanța de trimitere a stabilit că despăgubirile vor fi calculate avându-se în vedere valoarea terenului în momentul efectuării raportului de expertiză, aceasta fiind perioada relevantă. Având în vedere cele astfel dispuse de instanța de casare și văzând că raportul de expertiză a cărui efectuare a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale (la termenul din 24 iunie 2008, f. 75 dosar fond) a fost întocmit de cei trei experți în luna decembrie 2008 (f. 131 și urm. dosar fond), răspunsul la obiecțiunile formulate fiind întocmit în luna februarie 2009 (f. 151 și urm. dosar fond), instanța de apel a stabilit perioada octombrie 2008 - februarie 2009 ca moment de referință pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Aceasta, pentru a evita fie imposibilitatea identificării de tranzacții încheiate cu privire la imobile de natura celui expropriat, fie riscul creării unui interval prea mare de timp în care să fie cuprins momentul efectuării expertizei, ceea ce ar fi dus la concluzii contradictorii cu privire la valoarea terenului. Din concluziile experților exprimate în raportul de specialitate efectuat în cauză (f.41-47 dosar), instanța de apel a reținut următoarele: Privitor la cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, experții au ajuns la concluzii diferite. Astfel, domnul expert B.M. a stabilit o valoare unitară de 20 euro/mp, domnul expert U.I.R.- o valoare de piață unitară de 12,20 euro/mp, iar domnul expert Z.C.

- o medie valorică de 46,91 euro/mp. Instanța de apel a apreciat că valoarea care corespunde criteriilor legale sus-menționate este cea de 12,20 euro/mp (44,77 lei/mp) stabilită de ing. U.I.R. Astfel, expertul B.M. a înlăturat de la calcul dovezile tranzacțiilor depuse la dosar și a aplicat metoda comparației prin bonitare elaborată de Corpul Experților Tehnici din România (fila 43 dosar). Or, această metodă a fost folosită de experți și în primul ciclu procesual, instanța de apel stabilind că ea nu respectă cerințele dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Expertul Z.C.

a calculat despăgubirile cuvenite reclamantului luând în calcul oferte apărute în presa locală și contractul de vânzare - cumpărare din 15 octombrie 2008. Nici concluziile sale nu pot fi reținute la pronunțarea hotărârii, având în vedere că expertul nu a avut în vedere dovezile privind încheierea altor tranzacții, ci a ținut seama de oferte de vânzare (or, este de notorietate că în cvasitotalitatea cazurilor prețul cerut de vânzător este superior celui real al bunului - f. 21-27 dosar) și de un contract prin care o societate comercială înstrăinează terenul către asociatul unic (f. 20 dosar), terenul fiind situat în intravilanul Municipiului Lugoj și având caracteristici complet diferite de zona în care se află terenul ce face obiect al litigiului de față (f. 42 dosar).

În ceea ce privește valoarea stabilită de expertul U.I.R. este de reținut, în primul rând, că acesta are în vedere că terenul expropriat reprezintă pășune în intravilanul extins al Municipiului Lugoj (f. 44 dosar), astfel cum, de altfel, susține reclamantul și cum rezultă din evidențele de carte funciară invocate de acesta (f. 3,8,86 dosar fond). În al doilea rând, expertul a folosit metoda comparației directe referindu-se la contractele de vânzare - cumpărare ce au avut ca obiect imobile ce fac parte din categoria la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și care au fost încheiate în perioada de referință mai sus stabilită (f. 32, 46 dosar, f. 225-236 dosar nr. 8048/30/2007).

Având în vedere că valoarea astfel stabilită este inferioară celei oferite de expropriator (15 euro/mp) și ținând seama de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a arătat că va menține ca fiind legal stabilită despăgubirea acordată reclamantului prin hotărârea contestată, criticile formulate de acesta sub acest aspect urmând a fi respinse ca neîntemeiate. În ceea ce privește daunele cauzate prin expropriere, instanța de apel a reținut următoarele aspecte: Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu contravaloarea a 625 mp teren ce fac parte din parcela Pș 952 proprietatea sa, teren constituit în zonă de securitate și rezervă, astfel că pe acest teren nu se va mai putea construi (f. 3 dosar fond).

Acest capăt de cerere fiind respins de prima instanță, reclamantul a solicitat pe calea apelului repararea prejudiciului cauzat prin crearea zonei de protecție de 528 mp și a celui rezultat din dezmembrarea unei suprafețe de 472 mp care, datorită configurației, nu mai poate fi folosită. Ulterior (f. 104 dosar 8048/30/2007 al Curții de Apel Timișoara) a invocat că, datorită extinderii lucrărilor peste limita suprafeței expropriate, prejudiciul constă în lipsa de folosință a suprafeței de 304 mp din parcela Ps 952/3 și a suprafeței de 2750 mp din parcela Ps 952/1 rămase după expropriere. Pentru termenul de judecată din 26 mai 2010, reclamantul a formulat o cerere de expropriere totală a suprafeței de 3054 mp, suprafață rezultată din însumarea sus-menționatelor suprafețe, învederând că pe acest teren au fost efectuate lucrări ce nu erau cuprinse în proiectul de expropriere, iar terenul nu mai poate fi folosit conform destinației sale (f. 206 dosar apel 8048/30/2007).

Pe calea recursului, reclamantul s-a referit, solicitând acordarea de despăgubiri rezultate din expropriere, la o suprafață de 528 mp (zonă de securitate și rezervă) și, respectiv, de 472 mp (teren ce nu mai poate fi utilizat - f. 2 recurs). După casarea cu trimitere, reclamantul a avut în vedere parcela de 304 mp ce nu mai poate fi folosită și 10% din valoarea cu care se reduce dreptul său de folosință asupra parcelei P952/1 de 2750 mp, ca urmare a lucrărilor definitive constând în introducerea de rețele subterane electrice și a unui stâlp de curent, abuziv și ilegal efectuate de pârât (f. 19 dosar). Din examinarea raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de apel a reținut că varianta propusă de expertul U.I.R.

este conformă dispozițiilor legale și, pe cale de consecință, și-o va însuși. Astfel, modificările obiectului cererii de către reclamant în apel nu pot fi primite, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, acordarea de despăgubiri în baza art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994 poate fi solicitată doar în situația în care prejudiciul vizează strict exproprierea, astfel cum a fost efectuată prin documentația anterioară emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor. Faptul că, ulterior încheierii procedurii de expropriere, expropriatorul depășește limitele stabilite conform celor mai sus - arătate dă dreptul persoanei vătămate la o eventuală cerere în răspundere civilă delictuală, cerere supusă unor reguli de procedură și competență distincte de cele aplicabile în materia exproprierii.

Este adevărat că reclamantul a invocat și acest temei, însă direct în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de apel a constatat că experții sunt unanimi în a aprecia că parcela Ps 952/3 de 304 mp nu mai poate fi folosită conform destinației ca efect direct al exproprierii și că reclamantul este îndreptățit să fie despăgubit. La fel, experții au concluzionat că reclamantului i se cuvin daune achizitive pentru parcela Ps 952/2. Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de apel a arătat că cererea în despăgubiri pentru parcela Ps 952/1 de 2750 mp va fi respinsă. Cum calculul despăgubirilor a fost făcut de fiecare expert avându-se în vedere valoarea terenului expropriat stabilită conform metodei proprii aplicate și cum - față de cele mai sus arătate - valoarea stabilită de expert U.I.R.

a fost cea reținută de instanță, despăgubirile cuvenite reclamantului vor fi acordate în cuantumul stabilit de acest expert. S-a reținut că rămân, astfel, fără obiect susținerile pârâtului referitoare la specializarea domnului expert Z.C. (f. 8 dosar), instanța înlăturând concluziile acestuia. Cum expertul U.I.R. a reținut că suprafața de 304 mp nu mai poate fi folosită nici pentru culturi agricole datorită formei neregulate și a vecinătăților rezultate din realizarea obiectivului pentru care s-a efectuat exproprierea, instanța de apel a constatat că sunt nefondate obiecțiunile pârâtului cu privire la concluziile expertului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul Ș.C.T., cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin recursul său, reclamantul a criticat decizia instanței de apel, susținând că întregul teren în suprafață de 3600 mp, din care s-au expropriat 546 mp se află situat în intravilanul municipiului Lugoj, așa cum rezultă din planul de urbanism general aprobat prin HCL nr. 146 din 25 noiembrie 1999, consemnat în adeverința din 22 octombrie 2007 a Primăriei Lugoj. Recurentul - reclamant a susținut că în considerentele deciziei recurate nu s-a făcut nicio referire la acest aspect, care avea relevanță la stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și a prejudiciului suferit în urma exproprierii. S-a mai susținut că au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor din decizia de casare referitor la aprecierea corectă a refuzului intimatei de a prezenta documente relevante (contracte autentice) pentru stabilirea prețului de circulație al terenurilor intravilane din municipiul Lugoj, în perioada octombrie 2008 - februarie 2009, impunându-se sancționarea intimatei și luarea în considerare a înscrisurilor relevante prezentate de reclamant.

Astfel, recurentul - reclamant a apreciat că instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, omologând tabelul întocmit de intimata aflat la fila 225 din primul dosar de apel, precum și adresa nr. 63539 din 17 septembrie 2010 a Consiliului local al municipiului Lugoj ( filele 236 și 226 din primul dosar de apel ), acte care se referă la contracte încheiate în altă perioadă decât cea relevantă, iar pe de altă parte datele sunt greșit preluate de expertul U.I. din adresa Consiliului local al municipiului Lugoj și falsificat evident în ceea ce privește perioada încheierii acestora în interesul pârâtei.

Recurentul a mai arătat că instanța de apel trebuia să procedeze la omologarea poziției expertului B.M., numit de instanță, însă a agreat concluziile vădit părtinitoare ale expertului U., înlăturând fără nicio motivare concluziile expertului Z. O dovadă a subiectivismului manifestat de expertul U. este și trimiterea făcută de acesta la Legea nr. 255/2010, a cărei aplicabilitate excede perioadei relevante octombrie 2008 - februarie 2009. Hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece se bazează pe raportul de expertiză U., care face trimitere la acte care nu au fost depuse la dosar ca probe, ci la tabele rezultate din adresa Consiliului local Lugoj și care cuprind contracte ( anexa 4 de la filele 51-52 dosar apel ) care nu se încadrează în perioada de referință stabilită prin decizia de casare.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul - reclamant a apreciat că se impunea omologarea raportului întocmit de expertul Z. și că, un motiv în plus de încălcare a legii îl reprezintă și faptul că instanța de apel a respins ca nerelevante obiecțiunile la expertiză. În ultimul rând, recurentul - reclamant a susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că nu a răspuns solicitării sale atunci când a stabilit în lei cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care însăși hotărârea de stabilire a despăgubirilor pe care a contestat-o se referă la echivalentul în euro al despăgubirii.

Recurentul - pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat decizia instanței de apel prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanța de apel, în mod nelegal, a stabilit despăgubiri în cuantum de 17.130 lei pentru prejudiciile cauzate de expropriere. Astfel, valoarea de despăgubire pentru un imobil expropriat este o valoare specială care se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul suferit de persoana expropriată în urma exproprierii.

Recurentul - pârât a susținut că valoarea de despăgubire de 15 euro/mp stabilită de Statul Român pentru imobilul expropriat în suprafață de 546 mp, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 octombrie 2007, este compusă din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul suferit de reclamant în urma exproprierii. Prin urmare, obligând pârâtul la plata sumei de 17.130 lei pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, instanța de apel a nesocotit faptul că expropriatorul a inclus în cuantumul despăgubirilor de 15 euro/mp și despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de expropriere. În al doilea rând, recurentul - pârât a susținut că prejudiciul stabilit de expertul U.I.R.

la suma de 17.130 lei nu este un prejudiciu cert și nu este consecința faptei culpabile a pârâtului. Astfel, recurentul - pârât a arătat că, deși în mod corect expertul U.I.R. a stabilit cuantumul valorii reale a terenului expropriat, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de expropriere, a apreciat ca fiind eronate concluziile raportului de expertiză. În ceea ce privește suprafața de 304 mp, a considerat că nu se justifică acordarea unor daune pentru acest teren, atâta timp cât acesta are destinația de pășune și nu o destinație agricolă. Cu alte cuvinte, calcularea unor daune pentru imposibilitatea utilizării acestei parcele pentru realizarea de culturi agricole nu poate fi acceptată raportat la destinația de pășune a acestui teren.

Or, atâta timp cât terenul rămas după expropriere, în suprafață de 304 mp, este un teren cu destinația de pășune, și nu teren arabil, stabilirea unor daune constând în imposibilitatea cultivării acestuia este greșită, deoarece nu ține cont de caracteristicile și de categoria de folosință a terenului în cauză. Pe de altă parte, recurentul - pârât a arătat că prin decizia recurată, deși instanța de apel a obligat pârâtul Statul Român la plata valorii de piață a suprafeței de 304 mp, nu a dispus și exproprierea acestei suprafețe în favoarea Statului Român și, în aceste condiții, pârâtul este pus în situația de a plăti valoarea de piață a terenului, fără a dobândi și proprietatea acestuia. În altă ordine de idei, recurentul - pârât a arătat că reclamantul primește contravaloarea suprafeței de 304 mp, deși rămâne în continuare proprietarul acesteia, fapt ce determină o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

Or, ar fi de neacceptat ca valoarea de despăgubire pentru parcela în suprafață de 304 mp să fie tocmai valoarea de piață a acesteia, în condițiile în care această parcelă rămâne în proprietatea reclamantului. Un alt motiv pentru care pârâtul nu poate fi obligat la daune pentru parcela de teren în suprafață de 304 mp, rămasă în proprietatea reclamantului, după dezmembrarea parcelei ce a trecut în proprietatea Statului Român, este legat de faptul că această parcelă de teren nu putea fi folosită de expropriat, nici înainte de expropriere, decât potrivit destinației de pășune, atât din cauza formei acesteia, care nu s-a modificat în urma exproprierii, cât și pentru faptul că pe suprafața acesteia trec conductele magistrale de apă rece sub presiune, care instituie zonele de siguranță aferente, fapt constatat de expert în cadrul raportului de expertiză.

Față de această situație, recurentul - pârât a arătat că nu poate fi obligat să acorde despăgubiri pentru un prejudiciu pe care nu l-a creat în patrimoniul expropriatului urmare a exproprierii. În ceea ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirilor, referitoare la daune pentru dobândirea unei alte proprietăți, în suprafața echivalentă terenului expropriat, recurentul - pârât a arătat că acestea tind la repararea unui prejudiciu eventual, iar reclamantul nu a făcut dovada că a întreprins acțiuni pentru dobândirea unei alte proprietăți. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: I. În mod incorect recurentul - reclamant susține că instanța de apel nu a făcut nicio referire la faptul că terenul expropriat se află situat în intravilanul municipiului Lugoj, aspect ce prezintă relevanță la stabilirea despăgubirilor.

Instanța de apel, fundamentându-și soluția pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul U.I.R., a reținut, în primul rând, că terenul expropriat face parte din intravilanul extins al municipiului Lugoj, astfel cum a susținut reclamantul și cum rezultă din evidențele de carte funciară invocate de acesta. Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului - reclamant, atunci când a determinat cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a respectat îndrumările instanței supreme și a ținut seama de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, referitor la criteriile care trebuie luate în considerare pentru a determina modalitatea în care se face acoperirea prejudiciului.

Astfel, instanța de apel a omologat varianta propusă de expertul U.I.R., care a respectat perioada de referință indicată de instanță și a folosit metoda comparației directe, raportându-se la prețul de tranzacționare rezultat din contracte de vânzare-cumpărare, conform dovezilor pertinente prezentate, iar nu din oferte sau anunțuri publicitare, dată fiind nevoia de previzibilitate și predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile. Așadar, în mod corect și legal instanța de apel și-a însușit varianta expertului U.I.R., care corespunde dispozițiilor legale și îndrumărilor obligatorii ale instanței de casare, înlăturând motivat și obiectiv variantele propuse de ceilalți doi experți.

Faptul că expertul U.I.R. face trimitere la Legea nr. 255/2010 nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii recurate, deoarece aplicarea legii este atributul instanței de judecată. Declanșându-se procedura judiciară la inițiativa expropriatului, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, instanța a respectat dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea care poate fi acordată în procedura jurisdicțională „nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană expropriată”. Cât privește celelalte critici și susțineri formulate de recurentul - reclamant, care vizează rapoartele de expertiză și opiniile exprimate de experți, acestea sunt neîncadrabile vreunui motiv de nelegalitate și, ca atare, nesusceptibile de analiză în recurs.

Totodată, se constată că reclamantul aduce în dezbaterea din recurs elemente probatorii cu privire la calculul despăgubirilor tinzând astfel, de o manieră nepermisă pentru calea extraordinară de atac promovată, la o devoluare a fondului. De asemenea, se constată că nu atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., împrejurarea că despăgubirile acordate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere au fost stabilite în lei, moneda națională, în condițiile în care și în hotărârea de stabilire a despăgubirilor pe care a contestat-o, despăgubirea a fost stabilită, conform art. 6 din Legea nr. 198/2004, tot în lei, cu indicarea echivalentului în euro a sumei. II.

Prin recursul declarat, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat decizia din apel în ceea ce privește acordarea despăgubirilor în cuantum de 17.130 lei pentru prejudiciile cauzate de expropriere. Referitor la acest aspect, se constată că acțiunile formulate în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, așa cum era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată din prezenta cauză, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Totodată, se constată că, în materia exproprierii, Legea nr. 33/1994(r) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reprezintă cadrul normativ general, în timp ce Legea nr. 198/2004, respectiv Legea nr. 255/2010 au un caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994. Folosind sintagma „în ceea ce privește stabilirea despăgubirii” în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În cauza pendinte, în ceea ce privește suprafața rămasă neexpropriată de 304 mp, experții au constatat că această parcelă de teren nu mai poate fi folosită în niciun fel, din cauza formei și a dimensiunilor rezultate în urma exproprierii - expert B.M., fila 43 dosar apel - și că, având o geometrie neregulată, se propune exproprierea acestei parcele rămasă fără nicio utilizare după realizarea „Variantei de ocolire a municipiului Lugoj” - expert U.I.R. - fila 46 dosar apel. Prin urmare, având în vedere opinia unanimă a experților, în mod judicios instanța de apel a constatat că această suprafață de teren nu mai poate fi folosită conform destinației ca efect direct al exproprierii și că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.

În acest sens, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului. Afirmația recurentului - pârât că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 4 din 10 octombrie 2007 cuprinde cele două componente prevăzute de textul de lege indicat anterior este complet nefondată și nesusținută, atâta timp cât suma stabilită prin hotărârea contestată a rezultat din înmulțirea suprafeței expropriate de 546 mp cu 15,00 euro/mp, reprezentând fără echivoc despăgubirea aferentă terenului expropriat, fără nicio referire la suprafața rămasă neexpropriată de 304 mp.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului - pârât că prejudiciul stabilit în cuantum de 17.130 lei nu este cert și nu este consecința faptei sale culpabile, atâta timp cât prejudiciul cauzat proprietarului, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a fost stabilit în urma constatării certe că proprietarul nu-și mai poate exploata restul terenului de 304 mp în condițiile date, ca urmare a exproprierii. Raportat la categoria de folosință a terenului, aceasta a fost avută în vedere de expertul U.I.R. la momentul stabilirii despăgubirii, arătând că terenul are destinația de teren agricol - pășune în intravilanul extins al municipiului Lugoj, iar instanța de apel în mod corect a reținut că terenul de 304 mp nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale datorită suprafeței mici rămase după expropriere, a formei neregulate și a vecinătăților rezultate din realizarea obiectivului pentru care s-a efectuat exproprierea.

Recurentul - pârât a mai arătat că instanța de apel l-a obligat la plata despăgubirilor fără a dispune și exproprierea acestei suprafețe în favoarea Statului Român, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004. Prin urmare, se constată că atât cuantumul, cât și dimensiunea și întinderea prejudiciului suferit de reclamant a fost corect stabilit de instanța de apel, prin raportare la criteriile prevăzute de lege. Restul celor dezvoltate de recurentul - pârât cu titlu de motive de recurs sunt susțineri ce implică reaprecierea probelor, ceea ce nu poate fi cenzurat de această instanță de control judiciar.

Față de toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ș.C.T. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 84/A din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.