ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 8048/30/2007 la Tribunalul Timiș, reclamantul Ș.C.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,

reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, contestând

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 octombrie 2007 și

solicitând anularea ei, cu consecința încadrării terenului Pș 952 în suprafață

de 546 mp în categoria intravilan și a stabilirii cuantumului despăgubirilor la

50 euro/mp, adică 28.300 euro pentru întreaga suprafață și obligarea

expropriatorului la includerea în cuantumul despăgubirii și a sumei de 59.550

euro, reprezentând contravaloarea suprafeței de 625 mp teren intravilan

constituit de expropriator ca zonă de securitate și ca rezervă pentru

eventualitatea lărgirii șoselei, teren ce face parte din Pș 952 teren

intravilan, proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 1012/PI din 26 martie 2009, Tribunalul Timiș a

admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului 30

euro/mp pentru suprafața de 546 mp expropriată, înscrisă în CF 168 ned. Lugoj, nr.

cad. P s 952, adică 16380 euro în total, suma urmând a fi achitată în lei la

cursul BNR din ziua plății și a respins cererea de obligare a pârâtului la

plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit cu privire la suprafața de 625

mp, aflată în zona de protecție.

Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamantul și pârâtul,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 301/A din 22 septembrie 2010 pronunțată în

dosarul nr. 8048/30/2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate,

a schimbat în parte sentința apelată și a stabilit cuantumul despăgubirilor

cuvenite reclamantului la suma de 16.142 euro sau echivalentul în lei la data

plății, din care 10920 euro reprezintă contravaloarea terenului expropriat, iar

5222 euro contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Prin decizia nr. 5472 din 24 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile

declarate de reclamantul Ș.C.T. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 301/A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași curte de apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cele două aspecte esențiale ce

interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către

instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor,

astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual,

din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al

determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului

de expertiză în cursul judecății.

S-a observat că expertiza de specialitate, efectuată în faza judecății

în apel, nu a respectat aceste cerințe.

Astfel, experții desemnați de către Curte, în condițiile art. 25 din

Legea nr. 33/1994 au folosit metoda comparației prin bonitare, aplicând,

așadar, criterii de evaluare individuală a terenului expropriat, în loc de

metoda comparației directe, despre care pârâta a pretins că răspunde

obiectivului desprins din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece

permite stabilirea despăgubirilor prin comparație cu prețurile de vânzare practicate

în legătură cu terenuri similare din aceeași unitate administrativ –

teritorială.

Or, nu s-a cercetat dacă metoda pe baza căreia experții au întocmit

lucrarea este compatibilă cu finalitatea prevăzută de legiuitor.

Totodată, instanța de recurs a constatat ca fiind fondată și critica

potrivit căreia, prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, în sensul momentului de referință al determinării

cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză

în cursul judecății.

Astfel, valoarea de despăgubire stabilită de expertiza efectuată în

fața instanței de apel, de 69 lei/mp, echivalentul a 20 Euro/mp la cursul

valutar valabil pentru data de 02 martie 2007, a fost raportată, contrar

dispozițiilor legale enunțate, la data emiterii raportului de evaluare ce a

stat la baza emiterii H.G. nr. 685/2007, prin care s-a dispus declanșarea

procedurilor de expropriere a unui număr de 149 imobile, situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Lugoj”,

contrar dispozițiilor legale enunțate.

În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că se impune efectuarea

unei noi expertize, dat fiind faptul că evaluarea despăgubirilor cuvenite

persoanei expropriate se realizează în raport de prețul de piață al imobilelor

similare din aceeași unitate administrativ - teritorială, astfel cum rezultă

din tranzacții încheiate în perioada relevantă, respectiv aceea a efectuării

expertizei și, eventual, din oferte de tranzacționare ori pe baza altor factori

relevanți ce permit identificarea prețului de piață al imobilului în litigiu.

Instanța de recurs a arătat că, cu ocazia rejudecării, se vor avea în

vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeași

unitate administrativ – teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în

perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experți, urmând

ca și pârâta să depună diligențe în vederea procurării unor contracte de

vânzare - cumpărare relevante în acest sens.

În rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara

- Secția I civilă, prin decizia nr. 84/A din 18 aprilie 2012, a a

dmis apelurile declarate de reclamantul Ș.C.T. și

pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1012/PI din 26 martie 2009 pronunțată

de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8048/30/2007.

A fost schimbată în parte sentința apelată și, în consecință, a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 17.130 lei cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, cu compensarea

cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, fiind menținută în rest

sentința.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a arătat că, în baza art.

201 și urm. C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a

dispus efectuarea unei noi expertize de specialitate pentru determinarea

cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului expropriat în condițiile art.

26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994, perioada de referință fiind cea a

efectuării raportului de expertiză.

Sub acest aspect, s-a precizat, în primul rând, că susținerile

reclamantului vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu

dispozițiile art. 9, 15 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008

nu sunt întemeiate.

Astfel, dispozițiile modificate ale Legii nr. 198/2004 care prevăd că

la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța se vor raporta la

momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv la data plății

despăgubirilor sau a consemnării acestora nu sunt incidente în cauză, pe de o

parte, pentru că Legea nr. 198/2004 - în baza căreia s-a efectuat exproprierea -

a fost modificată ulterior transmiterii dreptului de la reclamant la stat,

legea de modificare neputând retroactiva și, pe de altă parte, pentru că

decizia de casare prin care se stabilește modalitatea de calcul a

despăgubirilor este obligatorie pentru instanța de trimitere, conform

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În al doilea rând, cum instanța de trimitere a stabilit că

despăgubirile vor fi calculate avându-se în vedere valoarea terenului în

momentul efectuării raportului de expertiză, aceasta fiind perioada relevantă.

Având în vedere cele astfel dispuse de instanța de casare și văzând că

raportul de expertiză a cărui efectuare a fost dispusă cu respectarea

dispozițiilor legale (la termenul din 24 iunie 2008, f. 75 dosar fond) a fost

întocmit de cei trei experți în luna decembrie 2008 (f. 131 și urm. dosar

fond), răspunsul la obiecțiunile formulate fiind întocmit în luna februarie

2009 (f. 151 și urm. dosar fond), instanța de apel a stabilit perioada

octombrie 2008 - februarie 2009 ca moment de referință pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor.

Aceasta, pentru a evita fie imposibilitatea identificării de tranzacții

încheiate cu privire la imobile de natura celui expropriat, fie riscul creării

unui interval prea mare de timp în care să fie cuprins momentul efectuării

expertizei, ceea ce ar fi dus la concluzii contradictorii cu privire la

valoarea terenului.

Din concluziile experților exprimate în raportul de specialitate

efectuat în cauză (f.41-47 dosar), instanța de apel a reținut următoarele:

Privitor la cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat,

experții au ajuns la concluzii diferite. Astfel, domnul expert B.M. a stabilit

o valoare unitară de 20 euro/mp, domnul expert U.I.R.- o valoare de piață

unitară de 12,20 euro/mp, iar domnul expert Z.C. - o medie valorică de 46,91

euro/mp.

Instanța de apel a apreciat că valoarea care corespunde criteriilor

legale sus-menționate este cea de 12,20 euro/mp (44,77 lei/mp) stabilită de

ing. U.I.R.

Astfel, expertul B.M. a înlăturat de la calcul dovezile tranzacțiilor

depuse la dosar și a aplicat metoda comparației prin bonitare elaborată de

Corpul Experților Tehnici din România (fila 43 dosar).

Or, această metodă a fost folosită de experți și în primul ciclu

procesual, instanța de apel stabilind că ea nu respectă cerințele dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Expertul Z.C. a calculat despăgubirile cuvenite reclamantului luând în

calcul oferte apărute în presa locală și contractul de vânzare - cumpărare din 15

octombrie 2008.

Nici concluziile sale nu pot fi reținute la pronunțarea hotărârii,

având în vedere că expertul nu a avut în vedere dovezile privind încheierea

altor tranzacții, ci a ținut seama de oferte de vânzare (or, este de

notorietate că în cvasitotalitatea cazurilor prețul cerut de vânzător este

superior celui real al bunului - f. 21-27 dosar) și de un contract prin care o

societate comercială înstrăinează terenul către asociatul unic (f. 20 dosar),

terenul fiind situat în intravilanul Municipiului Lugoj și având caracteristici

complet diferite de zona în care se află terenul ce face obiect al litigiului

de față (f. 42 dosar).

În ceea ce privește valoarea stabilită de expertul U.I.R. este de

reținut, în primul rând, că acesta are în vedere că terenul expropriat reprezintă

pășune în intravilanul extins al Municipiului Lugoj (f. 44 dosar), astfel cum,

de altfel, susține reclamantul și cum rezultă din evidențele de carte funciară

invocate de acesta (f. 3,8,86 dosar fond).

În al doilea rând, expertul a folosit metoda comparației directe

referindu-se la contractele de vânzare - cumpărare ce au avut ca obiect imobile

ce fac parte din categoria la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și care au fost încheiate în perioada de referință mai sus stabilită (f. 32, 46

dosar, f. 225-236 dosar nr. 8048/30/2007).

Având în vedere că valoarea astfel stabilită este inferioară celei

oferite de expropriator (15 euro/mp) și ținând seama de dispozițiile art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a arătat că va menține ca fiind

legal stabilită despăgubirea acordată reclamantului prin hotărârea contestată,

criticile formulate de acesta sub acest aspect urmând a fi respinse ca

neîntemeiate.

În ceea ce privește daunele cauzate prin expropriere, instanța de apel

a reținut următoarele aspecte:

Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să fie

despăgubit cu contravaloarea a 625 mp teren ce fac parte din parcela Pș 952

proprietatea sa, teren constituit în zonă de securitate și rezervă, astfel că pe

acest teren nu se va mai putea construi (f. 3 dosar fond).

Acest capăt de cerere fiind respins de prima instanță, reclamantul a

solicitat pe calea apelului repararea prejudiciului cauzat prin crearea zonei

de protecție de 528 mp și a celui rezultat din dezmembrarea unei suprafețe de

472 mp care, datorită configurației, nu mai poate fi folosită.

Ulterior (f. 104 dosar 8048/30/2007 al Curții de Apel Timișoara) a

invocat că, datorită extinderii lucrărilor peste limita suprafeței expropriate,

prejudiciul constă în lipsa de folosință a suprafeței de 304 mp din parcela Ps

952/3 și a suprafeței de 2750 mp din parcela Ps 952/1 rămase după expropriere.

Pentru termenul de judecată din 26 mai 2010, reclamantul a formulat o

cerere de expropriere totală a suprafeței de 3054 mp, suprafață rezultată din

însumarea sus-menționatelor suprafețe, învederând că pe acest teren au fost

efectuate lucrări ce nu erau cuprinse în proiectul de expropriere, iar terenul

nu mai poate fi folosit conform destinației sale (f. 206 dosar apel

8048/30/2007).

Pe calea recursului, reclamantul s-a referit, solicitând acordarea de

despăgubiri rezultate din expropriere, la o suprafață de 528 mp (zonă de

securitate și rezervă) și, respectiv, de 472 mp (teren ce nu mai poate fi

utilizat - f. 2 recurs).

După casarea cu trimitere, reclamantul a avut în vedere parcela de 304

mp ce nu mai poate fi folosită și 10% din valoarea cu care se reduce dreptul

său de folosință asupra parcelei P952/1 de 2750 mp, ca urmare a lucrărilor

definitive constând în introducerea de rețele subterane electrice și a unui

stâlp de curent, abuziv și ilegal efectuate de pârât (f. 19 dosar).

Din examinarea raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de

apel a reținut că varianta propusă de expertul U.I.R. este conformă dispozițiilor

legale și, pe cale de consecință, și-o va însuși.

Astfel, modificările obiectului cererii de către reclamant în apel nu

pot fi primite, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, acordarea de despăgubiri în baza art. 21- 27 din

Legea nr. 33/1994 poate fi solicitată doar în situația în care prejudiciul

vizează strict exproprierea, astfel cum a fost efectuată prin documentația

anterioară emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Faptul că, ulterior încheierii procedurii de expropriere,

expropriatorul depășește limitele stabilite conform celor mai sus - arătate dă

dreptul persoanei vătămate la o eventuală cerere în răspundere civilă

delictuală, cerere supusă unor reguli de procedură și competență distincte de

cele aplicabile în materia exproprierii.

Este adevărat că reclamantul a invocat și acest temei, însă direct în

apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de apel a constatat că experții sunt unanimi în a aprecia că

parcela Ps 952/3 de 304 mp nu mai poate fi folosită conform destinației ca

efect direct al exproprierii și că reclamantul este îndreptățit să fie

despăgubit.

La fel, experții au concluzionat că reclamantului i se cuvin daune

achizitive pentru parcela Ps 952/2.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de apel a arătat că

cererea în despăgubiri pentru parcela Ps 952/1 de 2750 mp va fi respinsă.

Cum calculul despăgubirilor a fost făcut de fiecare expert avându-se în

vedere valoarea terenului expropriat stabilită conform metodei proprii aplicate

și cum - față de cele mai sus arătate - valoarea stabilită de expert U.I.R. a

fost cea reținută de instanță, despăgubirile cuvenite reclamantului vor fi

acordate în cuantumul stabilit de acest expert.

S-a reținut că rămân, astfel, fără obiect susținerile pârâtului

referitoare la specializarea domnului expert Z.C. (f. 8 dosar), instanța

înlăturând concluziile acestuia.

Cum expertul U.I.R. a reținut că suprafața de 304 mp nu mai poate fi

folosită nici pentru culturi agricole datorită formei neregulate și a

vecinătăților rezultate din realizarea obiectivului pentru care s-a efectuat

exproprierea, instanța de apel a constatat că sunt nefondate obiecțiunile

pârâtului cu privire la concluziile expertului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât

reclamantul Ș.C.T., cât și pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin recursul său, reclamantul a criticat decizia instanței de apel,

susținând că întregul teren în suprafață de 3600 mp, din care s-au expropriat

546 mp se află situat în intravilanul municipiului Lugoj, așa cum rezultă din

planul de urbanism general aprobat prin HCL nr. 146 din 25 noiembrie 1999,

consemnat în adeverința din 22 octombrie 2007 a Primăriei Lugoj.

Recurentul - reclamant a susținut că în considerentele deciziei

recurate nu s-a făcut nicio referire la acest aspect, care avea relevanță la

stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și a prejudiciului

suferit în urma exproprierii.

S-a mai susținut că au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor din

decizia de casare referitor la aprecierea corectă a refuzului intimatei de a

prezenta documente relevante (contracte autentice) pentru stabilirea prețului

de circulație al terenurilor intravilane din municipiul Lugoj, în perioada

octombrie 2008 - februarie 2009, impunându-se sancționarea intimatei și luarea

în considerare a înscrisurilor relevante prezentate de reclamant.

Astfel, recurentul - reclamant a apreciat că instanța de apel a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, omologând tabelul întocmit de intimata

aflat la fila 225 din primul dosar de apel, precum și adresa nr. 63539 din 17

septembrie 2010 a Consiliului local al municipiului Lugoj ( filele 236 și 226

din primul dosar de apel ), acte care se referă la contracte încheiate în altă

perioadă decât cea relevantă, iar pe de altă parte datele sunt greșit preluate

de expertul U.I. din adresa Consiliului local al municipiului Lugoj și

falsificat evident în ceea ce privește perioada încheierii acestora în

interesul pârâtei.

Recurentul a mai arătat că instanța de apel trebuia să procedeze la

omologarea poziției expertului B.M., numit de instanță, însă a agreat

concluziile vădit părtinitoare ale expertului U., înlăturând fără nicio

motivare concluziile expertului Z.

O dovadă a subiectivismului manifestat de expertul U. este și

trimiterea făcută de acesta la Legea nr. 255/2010, a cărei aplicabilitate

excede perioadei relevante octombrie 2008 - februarie 2009.

Hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece se bazează pe raportul

de expertiză U., care face trimitere la acte care nu au fost depuse la dosar ca

probe, ci la tabele rezultate din adresa Consiliului local Lugoj și care

cuprind contracte ( anexa 4 de la filele 51-52 dosar apel ) care nu se

încadrează în perioada de referință stabilită prin decizia de casare.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurentul - reclamant a apreciat că se impunea omologarea raportului

întocmit de expertul Z. și că, un motiv în plus de încălcare a legii îl

reprezintă și faptul că instanța de apel a respins ca nerelevante obiecțiunile

la expertiză.

În ultimul rând, recurentul - reclamant a susținut că instanța de apel

a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct.

6 C. proc. civ., în sensul că nu a răspuns solicitării sale atunci când a

stabilit în lei cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care însăși

hotărârea de stabilire a despăgubirilor pe care a contestat-o se referă la

echivalentul în euro al despăgubirii.

Recurentul - pârât

Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA -

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat decizia instanței

de apel prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanța de

apel, în mod nelegal, a stabilit despăgubiri în cuantum de 17.130 lei pentru

prejudiciile cauzate de expropriere.

Astfel, valoarea de despăgubire pentru un imobil expropriat este o

valoare specială care se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

suferit de persoana expropriată în urma exproprierii.

Recurentul - pârât a susținut că valoarea de despăgubire de 15 euro/mp

stabilită de Statul Român pentru imobilul expropriat în suprafață de 546 mp,

prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 octombrie 2007, este

compusă din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul suferit de

reclamant în urma exproprierii.

Prin urmare, obligând pârâtul la plata sumei de 17.130 lei pentru

prejudiciul cauzat prin expropriere, instanța de apel a nesocotit faptul că

expropriatorul a inclus în cuantumul despăgubirilor de 15 euro/mp și

despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de expropriere.

În al doilea rând, recurentul - pârât a susținut că prejudiciul

stabilit de expertul U.I.R. la suma de 17.130 lei nu este un prejudiciu cert și

nu este consecința faptei culpabile a pârâtului.

Astfel, recurentul - pârât a arătat că, deși în mod corect expertul U.I.R.

a stabilit cuantumul valorii reale a terenului expropriat, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de expropriere, a

apreciat ca fiind eronate concluziile raportului de expertiză.

În ceea ce privește suprafața de 304 mp, a considerat că nu se

justifică acordarea unor daune pentru acest teren, atâta timp cât acesta are

destinația de pășune și nu o destinație agricolă.

Cu alte cuvinte, calcularea unor daune pentru imposibilitatea

utilizării acestei parcele pentru realizarea de culturi agricole nu poate fi

acceptată raportat la destinația de pășune a acestui teren.

Or, atâta timp cât terenul rămas după expropriere, în suprafață de 304

mp, este un teren cu destinația de pășune, și nu teren arabil, stabilirea unor

daune constând în imposibilitatea cultivării acestuia este greșită, deoarece nu

ține cont de caracteristicile și de categoria de folosință a terenului în

cauză.

Pe de altă parte, recurentul - pârât a arătat că prin decizia recurată,

deși instanța de apel a obligat pârâtul Statul Român la plata valorii de piață

a suprafeței de 304 mp, nu a dispus și exproprierea acestei suprafețe în

favoarea Statului Român și, în aceste condiții, pârâtul este pus în situația de

a plăti valoarea de piață a terenului, fără a dobândi și proprietatea acestuia.

În altă ordine de idei, recurentul - pârât a arătat că reclamantul

primește contravaloarea suprafeței de 304 mp, deși rămâne în continuare

proprietarul acesteia, fapt ce determină o îmbogățire fără justă cauză a

acestuia.

Or, ar fi de neacceptat ca valoarea de despăgubire pentru parcela în

suprafață de 304 mp să fie tocmai valoarea de piață a acesteia, în condițiile

în care această parcelă rămâne în proprietatea reclamantului.

Un alt motiv pentru care pârâtul nu poate fi obligat la daune pentru

parcela de teren în suprafață de 304 mp, rămasă în proprietatea reclamantului,

după dezmembrarea parcelei ce a trecut în proprietatea Statului Român, este

legat de faptul că această parcelă de teren nu putea fi folosită de expropriat,

nici înainte de expropriere, decât potrivit destinației de pășune, atât din

cauza formei acesteia, care nu s-a modificat în urma exproprierii, cât și

pentru faptul că pe suprafața acesteia trec conductele magistrale de apă rece

sub presiune, care instituie zonele de siguranță aferente, fapt constatat de

expert în cadrul raportului de expertiză.

Față de această situație, recurentul - pârât a arătat că nu poate fi

obligat să acorde despăgubiri pentru un prejudiciu pe care nu l-a creat în

patrimoniul expropriatului urmare a exproprierii.

În ceea ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirilor,

referitoare la daune pentru dobândirea unei alte proprietăți, în suprafața

echivalentă terenului expropriat, recurentul - pârât a arătat că acestea tind

la repararea unui prejudiciu eventual, iar reclamantul nu a făcut dovada că a

întreprins acțiuni pentru dobândirea unei alte proprietăți.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul

nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

I. În mod incorect recurentul - reclamant susține că instanța de apel

nu a făcut nicio referire la faptul că terenul expropriat se află situat în

intravilanul municipiului Lugoj, aspect ce prezintă relevanță la stabilirea

despăgubirilor.

Instanța de apel, fundamentându-și soluția pe concluziile raportului de

expertiză întocmit de expertul U.I.R., a reținut, în primul rând, că terenul

expropriat face parte din intravilanul extins al municipiului Lugoj, astfel cum

a susținut reclamantul și cum rezultă din evidențele de carte funciară invocate

de acesta.

Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului - reclamant, atunci

când a determinat cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a respectat

îndrumările instanței supreme și a ținut seama de dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, referitor la criteriile care trebuie luate în

considerare pentru a determina modalitatea în care se face acoperirea

prejudiciului.

Astfel, instanța de apel a omologat varianta propusă de expertul U.I.R.,

care a respectat perioada de referință indicată de instanță și a folosit metoda

comparației directe, raportându-se la prețul de tranzacționare rezultat din

contracte de vânzare-cumpărare, conform dovezilor pertinente prezentate, iar nu

din oferte sau anunțuri publicitare, dată fiind nevoia de previzibilitate și

predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

Așadar, în mod corect și legal instanța de apel și-a însușit varianta

expertului U.I.R., care corespunde dispozițiilor legale și îndrumărilor

obligatorii ale instanței de casare, înlăturând motivat și obiectiv variantele

propuse de ceilalți doi experți.

Faptul că expertul U.I.R. face trimitere la Legea nr. 255/2010 nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii recurate, deoarece

aplicarea legii este atributul instanței de judecată.

Declanșându-se procedura judiciară la inițiativa expropriatului,

nemulțumit de cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, instanța a

respectat dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

despăgubirea care poate fi acordată în procedura jurisdicțională „nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană expropriată”.

Cât privește celelalte critici și susțineri formulate de recurentul -

reclamant, care vizează rapoartele de expertiză și opiniile exprimate de

experți, acestea sunt neîncadrabile vreunui motiv de nelegalitate și, ca atare,

nesusceptibile de analiză în recurs.

Totodată, se constată că reclamantul aduce în dezbaterea din recurs

elemente probatorii cu privire la calculul despăgubirilor tinzând astfel, de o

manieră nepermisă pentru calea extraordinară de atac promovată, la o devoluare

a fondului.

De asemenea, se constată că nu atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct.

6 C. proc. civ., împrejurarea că despăgubirile acordate pentru prejudiciul

cauzat prin expropriere au fost stabilite în lei, moneda națională, în

condițiile în care și în hotărârea de stabilire a despăgubirilor pe care a

contestat-o, despăgubirea a fost stabilită, conform art. 6 din Legea nr. 198/2004,

tot în lei, cu indicarea echivalentului în euro a sumei.

II. Prin recursul declarat, pârâtul

Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat decizia din

apel în ceea ce privește acordarea despăgubirilor în cuantum de 17.130 lei

pentru prejudiciile cauzate de expropriere.

Referitor la acest aspect, se constată că acțiunile formulate în

condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, așa cum era în

vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată din prezenta cauză,

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii.

Totodată, se constată că, în materia exproprierii, Legea nr. 33/1994(r)

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reprezintă cadrul

normativ general, în timp ce Legea nr. 198/2004, respectiv Legea nr. 255/2010

au un caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994.

Folosind sintagma „în ceea ce privește stabilirea despăgubirii” în

situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.

198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit ca în acest

domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii

cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii

totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În cauza pendinte, în ceea ce privește suprafața rămasă neexpropriată

de 304 mp, experții au constatat că această parcelă de teren nu mai poate fi

folosită în niciun fel, din cauza formei și a dimensiunilor rezultate în urma

exproprierii - expert B.M., fila 43 dosar apel - și că, având o geometrie

neregulată, se propune exproprierea acestei parcele rămasă fără nicio utilizare

după realizarea „Variantei de ocolire a municipiului Lugoj” - expert U.I.R. -

fila 46 dosar apel.

Prin urmare, având în vedere opinia unanimă a experților, în mod

judicios instanța de apel a constatat că această suprafață de teren nu mai

poate fi folosită conform destinației ca efect direct al exproprierii și că

reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.

În acest sens, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului expropriat și din

prejudiciul cauzat proprietarului.

Afirmația recurentului - pârât că despăgubirea stabilită prin Hotărârea

nr. 4 din 10 octombrie 2007 cuprinde cele două componente prevăzute de textul

de lege indicat anterior este complet nefondată și nesusținută, atâta timp cât

suma stabilită prin hotărârea contestată a rezultat din înmulțirea suprafeței

expropriate de 546 mp cu 15,00 euro/mp, reprezentând fără echivoc despăgubirea

aferentă terenului expropriat, fără nicio referire la suprafața rămasă

neexpropriată de 304 mp.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului - pârât că prejudiciul

stabilit în cuantum de 17.130 lei nu este cert și nu este consecința faptei

sale culpabile, atâta timp cât prejudiciul cauzat proprietarului, în condițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a fost stabilit în urma constatării

certe că proprietarul nu-și mai poate exploata restul terenului de 304 mp în

condițiile date, ca urmare a exproprierii.

Raportat la categoria de folosință a terenului, aceasta a fost avută în

vedere de expertul U.I.R. la momentul stabilirii despăgubirii, arătând că

terenul are destinația de teren agricol - pășune în intravilanul extins al

municipiului Lugoj, iar instanța de apel în mod corect a reținut că terenul de

304 mp nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale datorită suprafeței

mici rămase după expropriere, a formei neregulate și a vecinătăților rezultate

din realizarea obiectivului pentru care s-a efectuat exproprierea.

Recurentul - pârât a mai arătat că instanța de apel l-a obligat la

plata despăgubirilor fără a dispune și exproprierea acestei suprafețe în

favoarea Statului Român, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot fi aplicate în cazul imobilelor

expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004.

Prin urmare, se constată că atât cuantumul, cât și

dimensiunea și întinderea prejudiciului suferit de reclamant a fost corect

stabilit de instanța de apel, prin raportare la criteriile prevăzute de lege.

Restul celor dezvoltate de recurentul - pârât cu titlu

de motive de recurs sunt susțineri ce implică reaprecierea probelor, ceea ce nu

poate fi cenzurat de această instanță de control judiciar.

Față de toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

reclamantul Ș.C.T. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 84/A din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2013.