ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8115/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad a dispus consemnarea în favoarea expropriatului G.G. a unei despăgubiri în cuantum total de 55.571,78 lei (RON), echivalentul a 13.375 euro (16,93 euro/mp), cu titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004, pentru terenul în suprafață de 790 mp extravilanul localității Arad. Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009, astfel cum a fost precizată, reclamantul G.G. a solicitat anularea dispoziției de stabilire a despăgubirilor din hotărârea mai sus arătată și obligarea Consiliului Local Arad și a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad la plata unei despăgubiri echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat respectiv la plata sumei de 551.350 euro (65 euro/mp), invocând incidența dispozițiilor art. 9 - 10 din H.G.

nr. 241/2004. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că este proprietarul terenului în suprafață de 2000 mp înscris în CF X nedefinită Arad și nr. cadastral Y, că din acest teren i-a fost expropriată o suprafață de 790 mp care a fost afectată construcției autostrăzii ce reprezintă varianta de ocolire a Municipiului Arad km 0 - 12+000, că acest teren este situat în intravilanul localității și nu în extravilanul localității, cum eronat s-a statuat, respectiv că în zonă terenurile sunt evaluate la 50 euro/mp, valoare la care se calculează și încasează impozitele și taxele de către administrația locală.

Reclamantul a susținut, totodată, că la stabilirea despăgubirii nu au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/2004, cu mențiunea că urmare exproprierii, valoarea terenului rămas în proprietatea sa a fost diminuată substanțial, ca urmare a numeroaselor restricții impuse de faptul situării sale în apropierea unei autostrăzi, a gradului ridicat de poluare fonică etc., motiv pentru care intenția reclamantului de a-și înstrăina terenurile la un preț de 65 euro/mp, astfel cum se practică în zonă, nu mai este posibilă. În justificarea pretențiilor, reclamantul a învederat și că pârâtul Consiliul local a înstrăinat terenuri de aceeași categorie de folosință ca și cel expropriat la o valoare de peste 100 euro/mp, că alte terenuri din zonă au fost înstrăinate pe piața liberă la valori de 60 - 70 euro mp, astfel că prețul de 16,93 euro/mp luat în calcul la stabilirea despăgubirii cuvenite nu poate fi primit.

Prin Sentința civilă nr. 276 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis cererea și a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale la plata sumei de 55.300 euro cu titlu de despăgubiri. În motivarea sentinței, instanța a analizat concluziile diferite ale celor trei experți desemnați să stabilească valoarea de circulație a terenului expropriat, inclusiv faptul stabilirii de către expertul desemnat de către pârât a unei valori mai mici decât cea evidențiată în hotărârea contestată în prezentul proces. Comparând rezultatul expertizei cu pretențiile părților, instanța a apreciat că se impune a se acorda reclamantului o despăgubire calculată la un preț de 70 euro/mp.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul. În motivarea apelului pârâtul a criticat omologarea raportului de expertiză întocmit de experții B.V. și B.P.D., susținând că stabilirea de către aceștia a prețului de circulație al terenului expropriat de 70 euro/mp s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, anume fără a se avea în vedere valoarea prețurilor efectiv plătite de diverși cumpărători pentru tranzacționarea unor terenuri similare celui expropriat pe piața liberă, respectiv, cu luarea în considerare, în mod eronat, a prețurilor consemnate în diverse oferte de tranzacționare de pe piața imobiliară.

Pârâtul reiterează caracteristicile suprafeței de 790 mp expropriat, anume faptul că este vorba de un teren arabil intravilan, că accesul la acesta se realizează pe un drum de exploatare, că acesta este impropriu edificării unor construcții, cât timp nu este cuprins într-un PUD sau PUZ aprobat și a solicitat administrarea unor probatorii suplimentare, cu înscrisuri - pentru a dovedi prețurile de tranzacționare a terenurilor din zonă pe piața liberă -, precum și suplimentarea probei cu expertiză de evaluare. Prin Decizia civilă nr. 455 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că deși a încuviințat, la cererea pârâtului, completarea probatoriilor cu înscrisuri noi și cu un supliment la raportul de expertiză, aceasta nu a dovedit faptul încălcării de către prima instanță cu ocazia stabilirii despăgubirii a criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În analiza probatoriilor administrate, instanța a constatat că nu au fost prezentate contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare celui expropriat care să releve un alt preț de tranzacționare, că societățile de intermedieri imobiliare au comunicat că prețurile de tranzacționare se situează între 60 - 100 euro/mp, iar Direcția de venituri din cadrul Primăriei Arad că nu deține o bază de evaluare ori de tranzacționare a unor astfel de terenuri și că, în atare condiții, cei trei experți și-au menținut evaluările diferite cu privire la valoarea de circulație a terenului expropriat.

Instanța de apel a reținut și că cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârât în justificarea criticii de nelegalitate vizează terenuri situate în extravilanul municipiului Arad și nu în intravilanul localității, unde este situat terenul expropriat, motiv pentru care prețurile de tranzacționare consemnate în acestea nu sunt relevante. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidența motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâtul a reiterat critica relativă la încălcarea de către instanțele de fond a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că despăgubirea stabilită în favoarea reclamantului nu a fost calculată în raport de prețul de tranzacționare al terenurilor din zona în care este situat terenul expropriat.

În susținerea acestei critici, pârâtul reiterează caracteristicile terenului expropriat și procedează la o prezentare și analiză a concluziilor experților care au întocmit lucrările de specialitate la judecata în fond a procesului. Pârâtul susține, totodată, că instanțele de fond au interpretat greșit prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text care interzice să se acorde expropriatului pentru terenurile expropriate o valoare mai mică decât cea stabilită de expropriator, însă nu interzice expertului să stabilească o astfel de valoare și nu scutește instanța de a o analiza, cum eronat a apreciat instanța de apel. Analizând recursul, Înalta Curte urmează constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului. În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli grave de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Relativ la problematica de drept ce face obiectul criticii de nelegalitate formulată de pârât, se observă că legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere. Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. Stabilirea prețului de piață a unui bun presupune însă administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și, pe cale de consecință, analizarea și aprecierea acestora de către judecătorul fondului.

Or, în analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea instanțelor de fond de a analiza și respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

În speța supusă analizei, se constată că pârâtul, în motivarea recursului, nu dezvoltă în concret critici privind omisiunea instanțelor de fond de a analiza vreunul din criteriile legale prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, ci se rezumă să reitereze obiecțiunile aduse concluziilor formulate de experții evaluatori propuși de reclamant și, respectiv, desemnat de instanță, rezultat al analizei efectuate de aceștia în fundamentarea criteriului relativ la stabilirea prețului de piață al terenului expropriat, concluzii pe care le apreciază a fi greșite în raport de situația de fapt a terenului, pe care o descrie pe larg.

Or, astfel cum a reținut și instanța de apel, simpla nemulțumire a pârâtului cu privire la modul de calcul al prețului de circulație al terenului expropriat, astfel cum acesta a fost evidențiat și fundamentat de experții B.V., desemnat de instanță, și B.P.D., desemnat de reclamant, în lipsa administrării unor probatorii pertinente care să impună o altă concluzie, nu este de natură să fundamenteze critica de formulată și să conducă la schimbarea soluției pronunțată de prima instanță.

În aceeași manieră, adică în termeni generali, fără a indica în concret în ce mod ar fi fost aplicate greșit raportului juridic dedus judecății și ce fel ar fi influențat soluția, pârâtul a formulat și critica relativă la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora ”Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

Referitor la acest aspect, se constată că instanțele de fond, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din lege, primind rezultatul expertizei și, respectiv, suplimentul de expertiză întocmite de experți, au procedat la compararea acestuia cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, inclusiv prin analizarea propunerii formulate de expertul U.I.R., propus de expropriator, care a calculat o despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator și au acordat reclamantului o despăgubire în limitele impuse de dispoziția art. 27 alin. (2) din lege. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 455 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.