ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8115/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 7 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad a dispus

consemnarea în favoarea expropriatului G.G. a unei despăgubiri în cuantum total

de 55.571,78 lei (RON), echivalentul a 13.375 euro (16,93 euro/mp), cu titlu de

despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004,

pentru terenul în suprafață de 790 mp extravilanul localității Arad.

Prin cererea

înregistrată la data de 16 aprilie 2009, astfel cum a fost precizată,

reclamantul G.G. a solicitat anularea dispoziției de stabilire a despăgubirilor

din hotărârea mai sus arătată și obligarea Consiliului Local Arad și a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Arad la plata unei despăgubiri echivalente

cu valoarea reală a terenului expropriat respectiv la plata sumei de 551.350

euro (65 euro/mp), invocând incidența dispozițiilor art. 9 - 10 din H.G. nr.

241/2004.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că este proprietarul terenului în suprafață de 2000 mp

înscris în CF X nedefinită Arad și nr. cadastral Y, că din acest teren i-a fost

expropriată o suprafață de 790 mp care a fost afectată construcției autostrăzii

ce reprezintă varianta de ocolire a Municipiului Arad km 0 - 12+000, că acest

teren este situat în intravilanul localității și nu în extravilanul

localității, cum eronat s-a statuat, respectiv că în zonă terenurile sunt

evaluate la 50 euro/mp, valoare la care se calculează și încasează impozitele

și taxele de către administrația locală.

Reclamantul a

susținut, totodată, că la stabilirea despăgubirii nu au fost respectate

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/2004, cu mențiunea că urmare exproprierii,

valoarea terenului rămas în proprietatea sa a fost diminuată substanțial, ca

urmare a numeroaselor restricții impuse de faptul situării sale în apropierea

unei autostrăzi, a gradului ridicat de poluare fonică etc., motiv pentru care

intenția reclamantului de a-și înstrăina terenurile la un preț de 65 euro/mp,

astfel cum se practică în zonă, nu mai este posibilă.

În justificarea

pretențiilor, reclamantul a învederat și că pârâtul Consiliul local a

înstrăinat terenuri de aceeași categorie de folosință ca și cel expropriat la o

valoare de peste 100 euro/mp, că alte terenuri din zonă au fost înstrăinate pe

piața liberă la valori de 60 - 70 euro mp, astfel că prețul de 16,93 euro/mp

luat în calcul la stabilirea despăgubirii cuvenite nu poate fi primit.

Prin Sentința civilă

nr. 276 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis cererea și

a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale la plata sumei de 55.300 euro cu titlu de despăgubiri.

În motivarea

sentinței, instanța a analizat concluziile diferite ale celor trei experți

desemnați să stabilească valoarea de circulație a terenului expropriat,

inclusiv faptul stabilirii de către expertul desemnat de către pârât a unei

valori mai mici decât cea evidențiată în hotărârea contestată în prezentul

proces.

Comparând rezultatul

expertizei cu pretențiile părților, instanța a apreciat că se impune a se

acorda reclamantului o despăgubire calculată la un preț de 70 euro/mp.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul.

În motivarea apelului

pârâtul a criticat omologarea raportului de expertiză întocmit de experții B.V.

și B.P.D., susținând că stabilirea de către aceștia a prețului de circulație al

terenului expropriat de 70 euro/mp s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, anume fără a se avea în vedere

valoarea prețurilor efectiv plătite de diverși cumpărători pentru

tranzacționarea unor terenuri similare celui expropriat pe piața liberă,

respectiv, cu luarea în considerare, în mod eronat, a prețurilor consemnate în

diverse oferte de tranzacționare de pe piața imobiliară.

Pârâtul reiterează

caracteristicile suprafeței de 790 mp expropriat, anume faptul că este vorba de

un teren arabil intravilan, că accesul la acesta se realizează pe un drum de

exploatare, că acesta este impropriu edificării unor construcții, cât timp nu

este cuprins într-un PUD sau PUZ aprobat și a solicitat administrarea unor

probatorii suplimentare, cu înscrisuri - pentru a dovedi prețurile de

tranzacționare a terenurilor din zonă pe piața liberă -, precum și

suplimentarea probei cu expertiză de evaluare.

Prin Decizia civilă

nr. 455 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

respins apelul, ca nefondat.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut că deși a încuviințat, la cererea pârâtului,

completarea probatoriilor cu înscrisuri noi și cu un supliment la raportul de

expertiză, aceasta nu a dovedit faptul încălcării de către prima instanță cu

ocazia stabilirii despăgubirii a criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În analiza

probatoriilor administrate, instanța a constatat că nu au fost prezentate

contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare celui expropriat care

să releve un alt preț de tranzacționare, că societățile de intermedieri

imobiliare au comunicat că prețurile de tranzacționare se situează între 60 -

100 euro/mp, iar Direcția de venituri din cadrul Primăriei Arad că nu deține o

bază de evaluare ori de tranzacționare a unor astfel de terenuri și că, în

atare condiții, cei trei experți și-au menținut evaluările diferite cu privire

la valoarea de circulație a terenului expropriat.

Instanța de apel a

reținut și că cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârât în

justificarea criticii de nelegalitate vizează terenuri situate în extravilanul

municipiului Arad și nu în intravilanul localității, unde este situat terenul

expropriat, motiv pentru care prețurile de tranzacționare consemnate în acestea

nu sunt relevante.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidența motivului prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, pârâtul a reiterat critica relativă la încălcarea de către

instanțele de fond a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin

aceea că despăgubirea stabilită în favoarea reclamantului nu a fost calculată

în raport de prețul de tranzacționare al terenurilor din zona în care este

situat terenul expropriat.

În susținerea acestei

critici, pârâtul reiterează caracteristicile terenului expropriat și procedează

la o prezentare și analiză a concluziilor experților care au întocmit lucrările

de specialitate la judecata în fond a procesului.

Pârâtul susține,

totodată, că instanțele de fond au interpretat greșit prevederile art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, text care interzice să se acorde expropriatului

pentru terenurile expropriate o valoare mai mică decât cea stabilită de

expropriator, însă nu interzice expertului să stabilească o astfel de valoare

și nu scutește instanța de a o analiza, cum eronat a apreciat instanța de apel.

Analizând recursul,

Înalta Curte urmează constată că nu poate fi primit pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident

acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o

încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în

contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu

putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de

judecătorii fondului.

În analiza acestui

motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au

analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu

privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli grave de fapt, întrucât o

astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin

O.U.G. nr. 138/2000.

Relativ la

problematica de drept ce face obiectul criticii de nelegalitate formulată de

pârât, se observă că legea prevede care sunt criteriile în raport cu care

instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.

Anume, dispozițiile

art. 26 alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai

probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului

de piață a unui bun presupune însă administrarea de către părțile litigante a

unor probatorii pertinente sub acest aspect și, pe cale de consecință,

analizarea și aprecierea acestora de către judecătorul fondului.

Or, în analiza

criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a

dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea instanțelor de fond de a

analiza și respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în

discuție o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Calitatea

probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de

evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii

probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de

temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate,

scapă controlului instanței de recurs.

În speța supusă analizei,

se constată că pârâtul, în motivarea recursului, nu dezvoltă în concret critici

privind omisiunea instanțelor de fond de a analiza vreunul din criteriile

legale prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr.

33/1994, ci se rezumă să reitereze obiecțiunile aduse concluziilor formulate de

experții evaluatori propuși de reclamant și, respectiv, desemnat de instanță,

rezultat al analizei efectuate de aceștia în fundamentarea criteriului relativ

la stabilirea prețului de piață al terenului expropriat, concluzii pe care le

apreciază a fi greșite în raport de situația de fapt a terenului, pe care o

descrie pe larg.

Or, astfel cum a

reținut și instanța de apel, simpla nemulțumire a pârâtului cu privire la modul

de calcul al prețului de circulație al terenului expropriat, astfel cum acesta

a fost evidențiat și fundamentat de experții B.V., desemnat de instanță, și

B.P.D., desemnat de reclamant, în lipsa administrării unor probatorii

pertinente care să impună o altă concluzie, nu este de natură să fundamenteze

critica de formulată și să conducă la schimbarea soluției pronunțată de prima

instanță.

În aceeași manieră,

adică în termeni generali, fără a indica în concret în ce mod ar fi fost

aplicate greșit raportului juridic dedus judecății și ce fel ar fi influențat

soluția, pârâtul a formulat și critica relativă la încălcarea de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit

cărora ”Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau

de altă persoană interesată”.

Referitor la acest

aspect, se constată că instanțele de fond, în conformitate cu prevederile art.

27 alin. (1) din lege, primind rezultatul expertizei și, respectiv, suplimentul

de expertiză întocmite de experți, au procedat la compararea acestuia cu oferta

și cu pretențiile formulate de părți, inclusiv prin analizarea propunerii

formulate de expertul U.I.R., propus de expropriator, care a calculat o

despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator și au acordat

reclamantului o despăgubire în limitele impuse de dispoziția art. 27 alin. (2)

din lege.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății

se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara împotriva Deciziei nr. 455 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.