ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2659/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1905 din 19 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis acțiunea formulată de reclamantele B.C.M. și D.M.M. astfel cum a fost

precizată, a dispus modificarea art. 1 din dispoziția nr. 7546 din 26 martie

2007 emisă de Primarul General al mun. București și a dispus restituirea în

natură către reclamante a suprafeței de teren de

290,32 m.p. - liberă de construcții și a

suprafeței de teren de 190,87 m.p. - situată sub construcția restituită prin

dispoziția nr. 192 din 17 februarie 1997, totalizând 481,19 m.p.

Prin decizia civilă

nr. 511 din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Pentru a pronunța

aceste hotărâri, ambele instanței au reținut aceeași situație de fapt și de

drept, în sensul că:

Prin dispoziția

Primarului general al mun. București nr. 187 din 17 februarie 1997 și prin

procesul-verbal nr. 2175 din 29 aprilie 1999, ambele emise în aplicarea

sentinței civile nr. 740 din 26 ianuarie 1996 a Judecătoriei sectorului 1

București, reclamantei B.C.M. i s-a restituit doar construcția din sector 1,

București, cu excepția spațiului ce face obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 62/1973.

Ca urmare a deciziei

civile nr. 1209A din 21 mai 1997, Tribunalul București, secția a III-a civilă, Primarul

General a emis dispoziția nr. 678 din 16 martie 1998, modificată prin

dispoziția nr. 835 din 30 aprilie 1998, prin care reclamantelor li s-a

restituit la aceeași adresă suprafața de 622,20 m.p. teren liber de

construcții.

Reclamantele au

formulat și o notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru diferența de 480

m.p. ce rezultă din scăderea suprafeței de teren deja restituite din cea care a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a dobândit

imobilul.

Astfel, în actul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7249/1923 este trecută o suprafață de

„cca.1.300 m.p.”, dar din coroborarea datelor de pe planul anexat contractului,

precum și din concluziile raportului de expertiză și din mențiunile

procesului-verbal de carte funciară nr. 73301 din 24 ianuarie 1944, rezultă că

reclamantele fac dovada unui drept de proprietate ce a aparținut autorilor lor

de 1.429,60 m.p.

În

atare situație, în

temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantelor li se cuvine restituirea în natură a

diferenței de 481 m.p. care, potrivit raportului de expertiză, este parțial

liber de construcții și parțial situat sub clădirea care a fost deja restituită

reclamantelor.

Împotriva deciziei Curții

de apel a declarat recurs pârâtul mun. București prin Primar General, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului

de recurs invocat, recurentul arată că, potrivit art. 21-23 din Legea nr.

10/2001, notificarea formulată în termenul legal de persoana ce se consideră

îndreptățită la restituire

trebuie

însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar în cazul

moștenitorilor foștilor proprietari și de actele doveditoare ale calității de

moștenitor.

Cum din actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7249/1973 rezultă că autorii

reclamantelor au dobândit un teren de cea. 1.300 m.p., nu se poate interpreta

că suprafața ar putea fi de 1.429 m.p. Desigur, chiar și la o măsurătoare

ochiometrică, eroarea nu poate fi de aproximativ 130 m.p., ci de 2-3 până la 10

m.p.

La dosarul

administrativ s-a depus o expertiză cu aceeași greutate și valoare ca și cea

depusă la dosarul cauzei și care atestă o altă situație de fapt.

Instanța a omologat

expertiza efectuată în dosar fără a ține seama de cea existentă la dosarul

administrativ.

Recurentul solicită

admiterea recursului și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantelor.

Intimatele-reclamante

au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul este,

într-adevăr, nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Nu se poate reține că

în cauză ar fi fost încălcate dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea instanței

de apel - care a menținut sentința tribunalului - s-a întemeiat pe actele doveditoare

ale dreptului de proprietate și pe cele privitoare la calitatea de moștenitoare

ale celor două reclamante, depuse în dovedirea cererii de restituire în natură

a terenului.

Faptul că, potrivit

textelor de lege menționate, notificarea trebuie însoțită de actele considerate

doveditoare nu exclude posibilitatea administrării în faza jurisdicțională a

altor probe decât cele din procedura administrativă sau a altor probe decât cea

cu înscrisuri.

În

faza judecății sunt

aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în materia probelor, iar expertiza este

una din dovezile ce se pot administra în această fază, conform art. 201 și urm.

C. proc. civ.

În

ceea ce privește

modul de interpretare a probelor, greutatea pe care instanța o recunoaște uneia

în raport de celelalte și situația de fapt stabilită pe baza dovezilor

administrate, acestea sunt chestiuni care nu intră sub cenzura instanței de

recurs, față de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care prevăd

expres și limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate cere

modificarea ori casarea unei hotărâri.

Prin urmare, Înalta

Curte nu va analiza criticile referitoare la interpretarea probelor, formulate

pe alocuri și într-un limbaj neadecvat unui act oficial de sesizare a

instanței.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul mun. București, prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 511 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 aprilie 2010.