ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1146/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 104 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 7477/2/2009 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamanții G.G. și G.L. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., constatând excepția autorității de lucru judecat. Pentru a se pronunța astfel a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 158 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 3720/2/2008 a fost respinsă ca tardivă contestația la executare formulată de G.G. și G.L.. Instanța a considerat că cererea formulată este o contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile Legii speciale O.U.G.

nr. 51/1998, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. Aceasta a fost formulată în data de 15 aprilie 2008 data poștei, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 lit. a) C. proc. civ., termen care a început să curgă de la data la care contestatorul a luat cunoștință de titlul executoriu comunicat de A.V.A.S. (respectiv 19 februarie 2008, 18 martie 2008 și 24 martie 2008). Această sentință - nr. 158 din 8 octombrie 2008, prin care s-a soluționat prima contestație a celor doi contestatori împotriva acelorași titluri executorii, prin care invocau aceeași excepție - a prescripției dreptului A.V.A.S. de a mai cere executarea silită ca și în prezenta contestație, a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1725 din 3 iunie 2006, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3720/2/2008, prin care s-au respins recursurile declarate de contestatori.

S-a concluzionat, așadar, că există tripla identitate: de obiect, părți și cauză, fiind dovedită astfel existența autorității de lucru judecat, considerându-se că nu mai este necesară soluționarea excepțiilor tardivității și prematurității. Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat, în termen, recurs arătând că este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. dar și ale art. 304 1 C. proc. civ., hotărârea nefiind supusă decât recursului. Astfel, instanța de fond a procedat nelegal la calificarea prezentei acțiuni, în sensul că i-a schimbat temeiul de drept, respectiv din acțiunea în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. cu trimitere la art. 1800 pct. 4 C. civ., coroborat cu art. 1885 alin. (2) C. civ., în contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 399 C. proc.

civ. A arătat că, deși, legea recunoaște judecătorului dreptul și, totodată, obligația de a avea un rol activ la soluționarea litigiilor, acesta nu trebuie, însă, să depășească anumite limite, respectiv să aducă atingere dreptului de disponibilitate care aparține numai reclamantului, conform art. 129 pct. 6 C. proc. civ., a principiului contradictorialității și nu în ultimul rând a accesului liber la justiție așa cum este definit în Constituția României, în art. 21. Recalificarea acțiunii fără acordul reclamantului este nulă în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Sub acest din urmă aspect, au arătat că instanța de fond nu i-a citat pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la recalificarea cererii, cauzându-le un prejudiciu, în sensul că aceștia au solicitat instanței să se pronunțe asupra stingerii ipotecii ca efect al prescripției, iar instanța s-a pronunțat asupra altceva decât s-a cerut. Referitor la admiterea excepției autorității de lucru judecat au arătat că hotărârea este nelegală și sub acest aspect, deoarece chiar dacă s-ar trece peste nelegalitatea schimbării obiectului cererii de chemare în judecată, nu sunt întrunite condițiile pentru a opera această excepție din perspectiva faptului că prin sentința nr. 158 din 8 octombrie 2008, reținută în soluționarea excepției, nu s-a rezolvat cauza pe fond, ci pe o excepție de procedură, aceea a tardivității.

Prin urmare, când prin prima acțiune cauza a fost respinsă pentru considerente procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că o asemenea hotărâre nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi cereri în justiție, din moment ce fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat, în acest sens trebuind a fi interpretate și aplicate, la speță, dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Au solicitat, în consecință, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în raport de obiectul dedus judecății. Analizând recursul se găsește fondat pentru considerentele și în limitele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea înregistrată în data de 14 octombrie 2008, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. 1006/35/C/2008 reclamanții G.G. și G.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. și SC S.M.O.

SRL să se constate că a intervenit prescripția dreptului pârâtei de a pune în executare contractele de cesiune de creanță nr. 51.500/7.737 din 13 decembrie 1999 și 51.500/7.730 din 13 decembrie 1999 și în consecință să se dispună încetarea oricăror forme de executare silită, precum și radierea ipotecilor înscrise în Cartea Funciară în baza contractelor de garanție imobiliară nr. 177, 2377, 2378 și 4259 din 1998. Ulterior, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând constatarea stingerii prin prescripție extinctivă a ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară cu numerele de mai sus și cererea a fost primită și înregistrată de instanța de judecată, așa cum rezultă din dosar și din considerentele hotărârii recurate, dar când s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, aceasta s-a raportat în analiza sa la cererea de chemare în judecată nemodificată, încălcând astfel limitele învestirii.

Or, temeiul inițial al cererii de chemare în judecată l-a constituit art. 399 C. proc. civ., iar prin cererea modificată s-au invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 1800 pct. 4 C. civ., art. 1885 C. civ., prima cerere având ca obiect o contestație la executare împotriva formelor de executare silită inițiate de intimată, iar cererea modificatoare privește constatarea stingerii prin prescripție a ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară autentificate sub nr. 2378/1998, nr. 177/1998 și nr. 4259/1998, având ca obiect Stație de alimentare cu carburanți auto și teren în suprafață de 7.891 mp, imobil intabulat în C.F.

ale Episcopiei Bihor nr. 2856, nr. 3356 și nr. 3385. Prin urmare, având în vedere obiectul și temeiul juridic, evident, diferit al cererilor, greșit instanța a considerat că diferă numai încadrarea în drept ceea ce nu schimbă însă calificarea primei cereri, fiind tot o contestație la executare prin raportare la scopul și finalitatea urmărită de recurenți, aceea a împiedicării executării silite, deoarece potrivit principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, partea are dreptul să-și aleagă calea pe care să-și valorifice drepturile, iar instanța de judecată este datoare să verifice limitele învestirii și să se pronunțe fără a schimba aceste limite.

Rolul activ al judecătorului este limitat asupra celor ce formează obiectul judecății, în exercițiul acestuia judecătorul trebuind să pună în discuția părților atunci când este cazul orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere, fără a putea însă să se substituie părții în exercitarea drepturilor acesteia, așa cum rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Or, prin calificarea greșită dată cererii modificatoare de către prima instanță, nepusă nici în discuția părților, s-a adus atingere principiului disponibilității, contradictorialității și a dreptului la apărare, fiind incidente sub aceste aspecte toate motivele de recurs invocate, prevăzute de punctele 5, 6 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ. Cât privește ultima critică din recurs, referitoare la modul de soluționare al excepției autorității de lucru judecat, de vreme ce aceasta s-a soluționat prin raportare la un alt obiect al cererii de chemare în judecată, analizarea acesteia și a încălcării dispozițiilor art. 1201 C. civ. și a art. 166 C. proc. civ., este lipsită de interes față de soluția ce urmează a se da, aceea de admitere a recursului și de casare a hotărârii cu trimitere în vederea rejudecării în limitele învestirii. Prin urmare, văzând și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza în vederea rejudecării cererii de chemare în judecată potrivit obiectului acesteia, astfel cum s-a reținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții G.G. și G.L. împotriva sentinței comerciale nr. 104 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.