ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2941/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2941/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 7068/97/2010, reclamanta
SC P.I. SRL Otopeni a chemat în judecată pe pârâta SC M.S. Hunedoara SA
solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige la plata
sumei de 377.719 lei, cu titlu de preț al serviciilor de pază prestate și la suma
de 149.955,67 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Prin sentința nr. 1948/CA
din 31 mai 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost obligată
pârâta să plătească suma de 377.719 lei contravaloare servicii prestate, suma
de 149.955,67 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și suma de 9390
lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că, în baza relațiilor contractuale,
reclamanta a prestat pârâtei servicii de pază în valoare de 377.719 lei pe care
aceasta din urmă, însă, nu le-a achitat.
În conformitate cu
dispozițiile art. 1066 C. civ., art. 43 C. com. și ale O.G. nr. 9/2000 pârâta a
fost obligată și la plata sumei de 149.955,67 lei cu titlu de penalități de
întârziere calculate la nivelul dobânzii legale a BNR.
Împotriva acestei
soluții a declarat apel pârâta SC A.M. Hunedoara SA solicitând schimbarea în
tot a sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind
inadmisibilă, prematur introdusă, lipsită de obiect și nedovedită.
Prin decizia
comercială nr. 78 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, a fost admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în parte
sentința atacată, în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata sumei de
149.955,67 lei cu titlu de penalități de întârziere, intimata fiind obligată la
plata sumei de 1332 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Pârâta nu a contestat
executarea de către reclamantă a serviciilor de pază prestate, astfel încât
acestea se datorează, potrivit art. 969 raportat la art. 998 – 999 C. civ. Lipsa
facturilor nu semnifică lipsa prestației, care poate fi dovedită cu orice
mijloc de probă potrivit art. 46 C. com.
Pârâtei recurente
i-au fost aduse la cunoștință facturile în discuție, inclusiv cu ocazia
concilierii directe convocată pentru data de 9 decembrie 2010, despre care
aceasta a avut cunoștință, așa cum rezultă din confirmarea de primire de la
fila 15 și procesul-verbal de conciliere, de la fila 16 din dosarul primei
instanțe, conciliere la care pârâta nu s-a prezentat.
Aceleași facturi au
fost depuse de către intimata reclamantă în apel, astfel încât criticile
recurentei, sub acest aspect, nu se justifică.
Cât privește
respectarea termenelor de 15 zile pentru convocarea concilierii, prevăzut de art.
720
1
alin. (2) C. proc. civ. și cel de 30 de zile, prevăzut de art. 720
1
alin. (5) C. proc. civ. pentru înaintarea cererii de chemare în judecată, s-a
constatat că nu au fost respectate cu rigurozitate, însă, în cauză, pârâta
recurentă nu poate justifica un interes pentru sancționarea intimatei reclamante
din acest punct de vedere, în condițiile în care nu a dat curs convocării
reclamantei, neputând susține că a fost surprinsă prin introducerea, de către
reclamantă, a cererii de chemare în judecată.
În ce privește
critica relativă la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, s-a
constatat că apelul este fondat.
Astfel, părțile nu au
prevăzut în conținutul contractului o clauză penală în sensul că pentru plata
cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de preț al serviciilor de pază
prestate, pârâta ar datora o penalitate egală cu dobânda legală reglementată de
O.G. nr. 9/2000. Nu pot fi echivalate noțiunile de penalitate, cu aceea de
dobândă legală, prima se impune a fi determinată printr-o clauză penală în
sensul art. 1066 C. civ., ceea ce în cauză nu s-a făcut, iar dobânda legală nu
s-a cerut, cererea nefiind nici în fapt și nici în drept motivată pe acest
temei.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.
I. În recursul său,
recurenta-reclamantă a adus următoarele critici deciziei recurate:
Hotărârea instanței
de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 43 și art. 46
C. com. și a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, în sensul că, deși contractul de
prestări servicii nu cuprinde obligativitatea pârâtei la plata unei penalități
egale cu dobânda reglementată de O.G. nr. 9/2000, acest lucru nu înseamnă că
reclamanta nu poate cere acordarea de daune interese pentru îndeplinirea
defectuoasă a obligațiilor contractuale de către pârâtă, penalitatea stabilită
de prima instanță fiind egală cu dobânda legală datorată de pârâtă pentru plata
cu întârziere a sumelor datorate.
Recurenta-reclamantă
a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
II. În recursul său,
recurenta-pârâtă a adus următoarele critici deciziei recurate:
În mod greșit
instanța de apel nu a ținut cont de excepția inadmisibilității acțiunii,
formulată de către pârâtă, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat
condițiile imperative impuse de art. 720 C. proc. civ., respectiv nu a
comunicat pârâtei nici un înscris pentru ca aceasta să poată verifica
veridicitatea susținerilor reclamantei, aceasta din urmă nerespectând termenele
impuse de legiuitor cu privire la procedura concilierii directe și la termenul
de introducere a cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă
susține că cererea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece aceasta nu a
comunicat facturile care formează obiectul litigiului, pârâta neavând, astfel,
posibilitatea să verifice dacă prestațiile au fost efectuate sau nu.
Mai mult,
recurenta-pârâtă susține că ambele instanțe de fond au admis cererea
reclamantei fără ca la dosar să existe dovada temeiniciei pretențiilor
reclamantei.
Și recurenta-pârâtă a
solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că
ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
I. În ce privește
recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Hotărârea instanței
de apel este legală.
Este adevărat că în
raporturile dintre comercianți dobânzile curg de la scadența datoriei, însă,
recurenta-reclamantă a formulat în mod greșit cerere de chemare în judecată.
Astfel, aceasta a
solicitat penalități de întârziere, deși acestea se puteau acorda numai dacă
exista o clauză penală înscrisă în contractul părților, însă aceasta nu există,
dar putea solicita prin cererea introductivă plata dobânzilor legale, începând
cu data scadenței datoriei, însă, reclamanta nu a formulat o astfel de cerere,
astfel încât hotărârea instanței de apel este legală sub aspectul neacordării
penalităților de întârziere.
II. În ce privește
recursul recurentei-pârâte.
Prima critică nu
poate fi reținută.
Motivarea instanței
de apel este legală, dispozițiile din Codul de procedură civilă, privind
procedura concilierii directe, prevăzute de art. 720 și urm., au ca scop
prevenirea înregistrării unor litigii între comercianți pe rolul instanțelor și
nu blocarea accesului la justiție, or, în speța de față, așa după cum a reținut
și instanța de apel, s-a făcut dovada că reclamanta a comunicat pârâtei
pretențiile sale, însă aceasta a preferat să recurgă la tertipuri procedurale,
în loc să răspundă pretențiilor reclamantei, astfel încât acesteia din urmă
nu-i putea fi refuzat accesul la justiție, mai ales că pretențiile sale s-au
dovedit a fi justificate.
Celelalte critici
formulate de către recurenta-pârâtă vizează temeinicia deciziei recurate, însă,
sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi verificată în
calea de atac a recursului, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind
abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de reclamanta SC P.I. SRL Petroșani și pârâta SC A.M.
HUNEDOARA SA Hunedoara împotriva deciziei nr. 78 din 23 septembrie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 31 mai 2012.