ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2011

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Judecătoria Timișoara prin sentința

civilă nr. 22212 din 4 decembrie 2002 a respins cererea de revizuire a

sentinței civile nr. 11701 din 5 iulie 2001 a aceleiași instanțe, formulată de M.F.

și S.I.

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin decizia nr. 1050A din 11 iulie 2003 a respins apelul declarat de

revizuenții M.F. și S.I.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 360 din 18 mai 2004 a casat decizia nr. 1050A

din 11 iulie 2003 a Tribunalului Timiș și a trimis cauza spre rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

În rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 2512 din 10 noiembrie 2004 a

respins apelul declarat de revizuenți împotriva sentinței civile nr. 22212 din 4

decembrie 2002.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs revizuenții M.F. și S.I.

Prin încheierea de ședință din data

de 9 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor

art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că intimata B.V. a decedat,

iar la dosar nu s-au depus certificatul de deces și certificatul de moștenitor

/ de calitate de moștenitor de pe urma acesteia.

La cererea intimatului Primarul

municipiului Timișoara, cauza a fost repusă pe rol.

Prin încheierea de ședință din 23

februarie 2007 s-a menținut măsura suspendării judecării recursului dispusă

prin încheierea de la 9 iunie 2006, față de nedepunerea certificatului de

moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma intimatei menționate, la

dosar existând doar certificatul de deces al acesteia depus de intimatul

Primarul municipiului Timișoara.

La data de 12 februarie 2010,

Consiliul local al municipiului Timișoara a formulat cerere de repunere pe rol

a cauzei în vederea discutării perimării, cauza fiind repusă pe rol la data de

12 martie 2010 când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia

civilă nr. 1718 din 12 martie 2010 când a constatat perimat recursul declarat

de M.F. și S.I. împotriva deciziei nr. 2512 din 10 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina,

indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare

timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa

părții.

Cum, după suspendarea judecării

recursului în temeiul dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

măsură dispusă la termenul din 9 iunie 2006 și menținută prin încheierea din 23

februarie 2007, părțile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel

prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în

vederea reluării judecării căii de atac, Înalta Curte a reținut incidentă

cauzei excepția perimării reglementată de dispozițiile art. 248 alin. (1) C.

proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțate de

Înalta Curte, M.F. și S.I. au formulat contestație în anulare întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

În motivarea acesteia au arătat că

se impune anularea deciziei astfel atacate, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 245 pct. 2 C. proc. civ., redeschiderea judecății poate fi făcută doar cu

arătarea moștenitorilor părții decedate pe parcursul judecății, iar această

condiție nu a fost îndeplinită din motive obiective.

Contestatorii au susținut că numai

după indicarea moștenitorilor părții decedate se putea pune în discuție și în

contradictoriu cu aceștia, excepția perimării, cauza fiind astfel soluționată

cu o lipsă de procedură.

Analizând contestația în

anulare, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele

considerente:

Cale extraordinară de atac, de

retractare, contestația în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în

a obține o nouă judecată numai în cazul săvârșirii unor importante

neregularități procedurale, care încalcă dreptul la apărare și nesocotesc

principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil.

Așa fiind, contestația în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. este admisibilă

numai pentru neregularitățile procedurale, vizate în mod expres de acest text,

legal în două situații: când citarea nu a fost îndeplinită legal la data

judecării în fond a cauzei (pct. 1), sau când sau încălcat reguli de competență

absolută (pct. 2), chestiune de ordine publică.

Desființarea hotărârii judecătorești

atacate prin acest mijloc procedural este posibilă însă numai în aceste condiții,

limitativ prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speță, hotărârea

invocată de contestator neputând fi încadrată în nici una din aceste două

ipoteze.

Criticile, care vizează o

neregularitate procedurală determinată de un viciu în citarea legală a părților,

pot fi primite numai din partea celui care nu a fost legal citat, ca o garanție

a dreptului de apărare care i-a fost astfel încălcat în cursul procesului.

Prin urmare, numai partea care nu a

fost legal citată la termenul de judecată justifică interes să formuleze

contestație în anulare pentru un astfel de motiv, întrucât, nefiind legal

citată, nu a avut posibilitatea de a se apăra și de a-și prezenta concluziile.

Or, în speța dedusă judecății,

contestatorii, legal citați la judecarea recursului, invocă în scopul obținerii

anulării deciziei instanței de recurs faptul că partea adversă, respectiv

moștenitorii (neindicați) ai intimatei B.V., nu ar fi fost legal citați, ceea

ce nu este permis.

Contestatorii nu se pot sprijini în

susținerea unei vătămări procesuale, de natura celei pe care legiuitorul a avut

în vedere să o înlăture prin dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., de

apărări în sensul că nu au fost indicați și citați în cauză moștenitorii

intimatei B.V., atât timp cât din lipsa lor de diligență cauza a rămas în

nelucrare mult peste termenul dispus de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, aceștia nu pot invoca

în susținerea intereselor lor propria culpă, situație consacrată de adagiul

latin

nemo auditur propriam turpitidinem allegans

.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează a respinge contestația dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorii M.F. și S.I. împotriva deciziei civile

nr. 1718 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

ianuarie 2011.