ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administartiv și fiscal, reclamanta A.M. SRL Sânnicolau Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – A.P.D.R.P. București, suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 „Achiziție sistem de irigații și echipamente pentru ferma de producție vegetală în comuna S. județul Timiș", („PV"). În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în acord cu art. 3 din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, procesul-verbal reprezintă un titlu de creanță asupra societății în cuantum total de 680.429,96 RON din care: Debit principal: 663.187,10 RON; Majorări:17.242,86 RON; A mai arătat reclamanta că în baza PV AFP Sânnicolau Mare a demarat executarea silită pentru suma de 680.429,96 RON. Menționează reclamanta că, în ce privește criteriul aparenței de drept, acesta nu trebuie confundat cu prezumția de legalitate a actelor administrative, pentru că atunci aparența de drept ar fi întotdeauna în favoarea organului administrativ. Simpla îndoială nu va putea răsturna prezumția de legalitate, dar ea este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare formulate în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În drept au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Pârâta A.P.D.R.P., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii. Curtea de Apel Timișora, prin sentința nr. 243 din data de 14 iulie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta A.M. SRL Sânnicolau Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – A.P.D.R.P. București și pe cale de consecință, a suspendat executarea procesului verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței atacate, următoarele: În aprecierea îndeplinirii condițiilor menționate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 instanța a luat în considerare și prevederile din Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE. Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, Recomandarea a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

A mai arătat instanța că, având în vedere că România este membră a CE, judecătorul român trebuie să țină seama de conținutul acestei Recomandări. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în decizia nr. 4434 din 07 decembrie 2006. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs în termen legal pârâta A.P.D.R.P., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 „Achiziție sistem de irigații și echipamente pentru ferma de producție vegetală în comuna S. județul Timiș", („PV") emis de A.P.D.R.P.

A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile imperative stipulate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără ca reclamanta să expună motivele pe care își întemeiază cererea de suspendare, în speță paguba iminentă și cazul bine justificat, pentru care ar fi putut cere suspendarea executării actului administrativ și fără a administra documente probatorii în acest sens la dosarul cauzei. Atât cazul justificat cât și paguba iminentă care ar putea fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie indicate în mod concret, pentru ca instanța să poată verifica temeinicia unei măsuri de suspendare.

În speță, reclamanta a antamat fondul cauzei, reiterând motivele expuse în contestația administrativă îndreptată împotriva procesului verbal de constatare, fără a dovedi în mod concret în ce constă paguba iminentă și cazul bine justificat. Recursul este nefondat. În general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlul executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare și a dispus în mod întemeiat prin sentința recurată, în condițiile indicate de art. 15 alin. (1) din același act normativ, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării procesului verbal de constatare din 3 februarie 2009 emis de A.P.D.R.P. din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuție se impune, cum judicios a reținut și prima instanță, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității procesului verbal de constatare) cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (intimata reclamantă a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar că suma contestată depășește cu mult profitul societății, o blocare a conturilor societății și indisponibilizarea potențialelor sumelor de bani care ar intra în conturi ar echivala cu blocarea activității societății, i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului promovat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 243 din 14 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.P.D.R.P. impotriva sentinței nr. 243 din 14 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.