ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4839/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 83 din 15 februarie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local P., în contradictoriu cu pârâta

A.P.I.A. și în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 6018 din 3 aprilie 2009

emisă de pârâtă și a exonerat reclamantul de la plata sumei de 77.270,15 RON.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Ca urmare a cererii de

plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007 depusă de reclamant

la Centrul Județean Caraș-Severin s-a emis decizie prin care i-a fost acordată suma

de 77.270,15 RON, iar ulterior, pârâta a procedat la verificarea condițiilor de

eligibilitate prevăzute în O.U.G. nr. 125/2006, iar prin procesul-verbal de constatare

din 27 ianuarie 2009 s-a reținut că reclamantul nu face dovada utilizării suprafeței

declarate în sensul că nu a prezentat dovezi pentru activitatea agricolă proprie

fiind încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

Instanța a reținut faptul

că acest proces-verbal constituie titlu de creanță conform art. 3 din O.U.G.

nr. 79/2003, iar suma stabilită prin procesul-verbal contestat reprezintă un debit

reținut în sarcina reclamantului, care deși are caracterul unei creanțe bugetare,

nu se încadrează totuși în enumerarea limitativă cuprinsă la art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, întrucât nu reprezintă un impozit, o taxă, o contribuție sau

o datorie vamală.

S-a mai reținut că în

speță reclamantul a făcut dovada că pe terenurile respective a desfășurat activitate

agricolă proprie, astfel încât îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute

de lege, iar decizia atacată este nelegală și netemeinică, impunându-se anularea

acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de recurs se încadrează

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii

și aprecierea eronată a situației de fapt.

Recurenta arată că decizia

contestată nr. 6018 din 4 martie 2009 este legal emisă în raport de dispozițiile

Ordinului nr. 704/2007, act normativ în vigoare la momentul formulării și semnării

de către Consiliul Local al Comunei P. a cererii de acordare a sprijinului pe suprafață

pentru anul 2007.

Recurenta arată că cererea

intimatului-reclamant nu îndeplinea condițiile speciale prevăzute de art. 6 alin.

(1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007 și condițiile

de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, deoarece intimatul-reclamant

nu a făcut dovada utilizării suprafeței declarate și desfășurarea de activități

agricole proprii.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

de recurenta-pârâtă prin notele scrise depuse la dosar, constată că hotărârea recurată

a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul,

iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față reclamantul

a solicitat anularea deciziei A.P.I.A. nr. 6018 din 4 martie 2009, prin care a fost

soluționată contestația formulată de Consiliul Local P. împotriva procesului-verbal

de constatare din 27 ianuarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern.

Decizia nr. 6018 din 4

martie 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative:

- O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art.

2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în

agricultură;

- O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător;

- O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc.

Prin procesul-verbal de

constatare, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit

că reclamantul Consiliul Local al Comunei P. datorează A.P.I.A. suma de 77.270,15

RON.

În ceea ce privește procesul-verbal

de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta ordonanță

reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit

din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană

și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli”;

„Art.2. - În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art. 3 alin. (2)

lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire

și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4)

Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată

și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar

.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc.

fisc.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent,

în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare”;

Art. 4 alin. (2): „Creanțele

bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor

și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea

asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Din cuprinsul dispozițiilor

citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă

și Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul

prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate

de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva

actelor administrative fiscale”.

În acest sens, Decizia

A.P.I.A., ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C.

proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal

și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform

cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar

sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit

art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii”.

În temeiul normei de trimitere

de la art. 218 alin. (2) Teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea

instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată

împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.I.A. sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport cu prevederile

art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător,

actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile

bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele

stabilite de C. proc. fisc.

Deoarece au ca obiect

creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce

privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Acțiunea având ca obiect

anularea deciziilor emise de A.P.I.A. în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003

este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție

de valoarea creanței bugetare, potrivit regulilor de competență prevăzute de

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, care este sub 500.000

RON, rezultă că instanța competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este

Tribunalul Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 15 februarie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.