ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată în

contencios administrativ, reclamantul Consiliul Local al comunei Zăvoi

Județul Caraș-Severin, a chemat în judecată pârâta A.P.I.A.,

solicitând suspendarea executării deciziei de soluționare a

contestației înregistrate sub nr. 6115 din 03 aprilie 2009, anularea

acestui act administrativ și exonerarea de plata sumei de 1.191.516,78

lei.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat că, prin decizia A.P.I.A., i s-a imputat suma

menționată, acordată ca sprijin pe suprafața de teren

aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele

respective pentru valorificarea superioară a pășunilor

permanente comunale.

Reclamantul a mai arătat

că s-au precizat de către centrul județean al A.P.I.A. care sunt

măsurile ce trebuie luate pentru aducerea suprafețelor declarate

pajiști permanente în parametri deplini de eligibilitate, precum și care

sunt cheltuielile eligibile.

Menționează că, la 27

ianuarie 2009, o echipă de control din cadrul A.P.I.A. a încheiat un

proces-verbal de constatare, prin care a stabilit că, prin decizia nr.

2943550 din 29 septembrie 2008, i s-a acordat în mod nelegal suma de 1.191.516,

78 lei. S-a apreciat că nelegalitatea acordării sumei menționate

a fost determinată de faptul că pârâtul nu a desfășurat

activitate agricolă proprie, potrivit dispozițiilor art. 6

alin. (1)

din Ordinul nr. 704/2007 al

ministrului agriculturii și dezvoltării rurale , raportat la

neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G.

125/2006.

Contestația formulată

împotriva procesului-verbal menționat a fost respinsă prin Decizia

nr. 6115 din 03 aprilie 2009, contestată prin prezenta acțiune.

Menționează că ordinul invocat ca temei legal în stabilirea

sumelor solicitate a fi restituite de către A.P.I.A. a fost abrogat prin

Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008.

Reclamantul consideră că

nu se poate angaja răspunderea pe baza unei reglementări abrogate.

Mai arată că O.U.G. nr.

125/2006 nu impune consiliilor locale să desfășoare activitate

agricolă proprie, iar ordinul ministrului nu poate adăuga la lege.

Totodată, consideră că organul care a întocmit procesul-verbal

trebuia să se raporteze la dispozițiile art. 2 lit. c) din

Regulamentul (CE) nr. 178272003 al Consiliului de stabilire a normelor comune

pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și

de stabilire a anumitor scheme de sprijin direct pentru agricultori, care nu

prevede o asemenea cerință. Mai arată că aceste prevederi

au fost menținute în Regulamentul (CE) nr. 7372009, care a abrogat

regulamentul din anul 2003.

Reclamantul consideră că

în sarcina sa nu poate fi angajată răspunderea contractuală

și nici cea delictuală, deoarece a urmat instrucțiunile

reprezentanților A.P.I.A.

Prin sentința civilă nr.

342 din 04 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului,

anulând decizia de soluționare a contestației formulate de acesta

împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la 27 ianuarie 2009 și

înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 2247 din 29 ianuarie 2009. Totodată a fost

anulat procesul-verbal contestat, iar reclamantul a fost exonerat de plata

sumei de 1.191.516, 78 lei.

Prin aceeași

sentință, a fost respinsă cererea de suspendare a

executării deciziei atacate, ca rămasă fără obiect,

iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3576,84 lei , reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit normelor

comunitare aplicabile, pentru dovedirea utilizării pajiștilor

permanente de către orice producător agricol care depune cerere de

plată sunt suficiente respectarea "bunelor condiții agricole

și de mediu"

Instanța fondului a mai

reținut că în momentul depunerii cererii de finanțare și

după aprobarea acesteia, reclamantul nu a primit nici o atenționare

din partea pârâtei, în sensul de a depune înscrisuri prin care să

facă dovada că a desfășurat o activitate agricolă.

Totodată, instanța

fondului a reținut că, la momentul aprobării

finanțării, pârâta a considerat că reclamantul îndeplinește

condițiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a putea beneficia

de suma acordată, iar pârâtul a făcut demersuri pentru a amenaja

pășunile, pentru care a achitat suma de 276.906 lei.

Față de împrejurarea

că, anterior discutării fondului cauzei, nu s-a soluționat

cererea de suspendare a executării formulată, s-a considerat că

aceasta a rămas fără obiect, fiind respinsă.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta A.P.I.A.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-pârâtă A.P.I.A. a susținut în esență că în

mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată

acțiunea reclamantului Consiliul Local al comunei Zăvoi Județul

Caraș-Severin întrucât acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

de eligibilitate stabilite de actele normative în temeiul cărora se

aplică plăților respective.

În acest sens, recurentul a

arătat că în urma verificărilor efectuate s-au constatat

neconcordanțe în ceea ce privește datele înscrise în cerere, neutilizarea

suprafeței declarate ca și faptul că nu a dovedit

desfășurarea unei activități proprii, conform

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007.

În urma controlului efectuat, a fost

emis procesul verbal de constatare prin care intimatului-reclamant i-a fost

stabilit un debit în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând cheltuială

neeligibilă.

Consideră recurentul că

hotărârea instanței de fond nu este motivată conform

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., și totodată a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a normelor comunitare

și naționale.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevederile O.U.G. nr. 125/2006,

O.G. nr. 79/2003, O.G. nr. 92/2003, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004,

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1782/2003.

Intimatul Consiliul Local al comunei

Zăvoi Județul Caraș-Severin a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca

legală și temeinică a hotărârii pronunțate de

către instanța de fond susținând că în fapt recurenta nu

aduce nici o critică obiectivă la motivarea primei instanțe

susținând aceleași păreri ca și cele invocate la judecata

pe fondul cauzei.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în

cauză este fondat și urmează a fi admis, având în vedere

următoarele considerente.

Prin procesul-verbal de constatare

încheiat la data de 27 ianuarie 2009 de către Direcția

Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat un

debit în valoare de 1.191.516,78 lei în sarcina intimatului-reclamant,

sumă acordată ca sprijin pe suprafața de teren, pe anul 2007,

reținându-se neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

Urmare a procesului-verbal de

constatare prin Decizia nr. 6015 din 03 aprilie 2009 a fost respinsă

contestația formulată, reținându-se neîndeplinirea

condițiilor de eligibilitate prevăzute pentru anul 2007.

Conform dispozițiilor art. 6

alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale     nr.

704/2007, în vigoare la data formulării cererii de acordare a sprijinului,

„Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole

pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate

contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se

încasează taxă de pășunat, iar pe aceste terenuri

consiliile locale trebuie să desfășoare activitate

agricolă, cu respectarea strictă a condițiilor de eligibilitate

prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006”.

Regulile care trebuie respectate

pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate impun ca terenurile

să fie lucrate iar consiliul local să desfășoare activitate

agricolă proprie, cu respectarea condițiilor impuse fiecărui

fermier care solicită subvenții de la bugetul UE și de la

bugetul de stat, fiind stabilit un număr de unsprezece condiții

minimale de întreținere a solului, reprezentând „bune practici agricole

și de mediu – GAEC (Good Agricultural and Environment Conditions).

Analizând dispozițiile legale

mai sus menționate, Înalta Curte constată că în mod greșit

instanța de fond a reținut că în cauză pentru îndeplinirea

condițiilor de eligibilitate este suficientă îndeplinirea numai a

trei măsuri GAEC referitoare la pajiștile permanente (respectiv

măsura 7; 8 și 11), cuprinse în Ordinul MAPAM-MMGA nr. 791/1381 din

2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în

România.

Totodată, instanța de fond

a interpretat eronat și adresa nr. 22716 din 21 iulie 2007 înaintată

către centrele A.P.I.A. de către recurenta-pârâtă, în sensul

că activitatea agricolă proprie se limitează doar la

lucrările agricole exemplificate prin aceasta, deși această

adresă viza în fapt respectarea condițiilor legale, respectiv

condițiile impuse prin Ordinul comun al

Ministrului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și

Ministerului Mediului și Gospodării Apelor nr. 791/1381/2006.

Susținerile

intimatului-reclamant potrivit cărora prevederile O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți

directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul

2007, nu ar impune consiliilor locale să desfășoare activitate

agricolă proprie, sunt nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art.

13 din această ordonanță, modul de implementare, condițiile

și criteriile de eligibilitate urmau a fi stabilite în acord cu

reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al Ministrului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în speță, prin

Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007,

în vigoare la data formulării cererii de solicitare a sprijinului

financiar.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a

reținut că intimata-pârâtă nu datorează suma stabilită

prin procesul-verbal de constatare întocmit la data de 27 ianuarie 2009,

întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor de

eligibilitate, respectiv nu a făcut dovada desfășurării

unei activității agricole proprii, conform dispozițiilor art. 6

alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

nr. 704/2007.

Documentele

depuse de către intimatul-reclamantul, respectiv contractele încheiate la

data de 04 noiembrie 2008 și 08 decembrie 2008 având ca obiect efectuarea

de lucrări de amenajare și întreținere pajiște, care au

fost reținute de drept probe privind activitățile

desfășurate de către reclamantă, nu fac însă dovada

îndeplinirii condițiilor de eligibilitate conform dispozițiilor

legale, întrucât sunt acte încheiate ulterior acordării sprijinului

financiar și nu dovedesc desfășurarea unei activități

agricole proprii în anul 2007 de către

Consiliul Local al Comunei

Zăvoi pe terenurile declarate, pentru menținerea terenurilor în bune

condiții agricole și de mediu, astfel cum impun dispozițiile

art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 704/2007 cât și dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Întrucât nerespectarea acestor

dispoziții, constituie o abatere în raport cu dispozițiile legale

naționale cât și cele comunitare în materie, conform

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, Curtea constată

că în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare nr. 110

din 28 ianuarie 2009 debitul în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând

cheltuială neeligibilă și în mod corect s-a respins

contestația intimatului-reclamant prin decizia de soluționare nr. 6015

din 03 aprilie 2009.

Astfel fiind, pentru considerentele

anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312

alin.(1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat

și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge

acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva

sentinței civile nr. 342 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.