ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamantul Consiliul Local al comunei Zăvoi Județul Caraș-Severin, a chemat în judecată pârâta A.P.I.A., solicitând suspendarea executării deciziei de soluționare a contestației înregistrate sub nr. 6115 din 03 aprilie 2009, anularea acestui act administrativ și exonerarea de plata sumei de 1.191.516,78 lei. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, prin decizia A.P.I.A., i s-a imputat suma menționată, acordată ca sprijin pe suprafața de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale.

Reclamantul a mai arătat că s-au precizat de către centrul județean al A.P.I.A. care sunt măsurile ce trebuie luate pentru aducerea suprafețelor declarate pajiști permanente în parametri deplini de eligibilitate, precum și care sunt cheltuielile eligibile. Menționează că, la 27 ianuarie 2009, o echipă de control din cadrul A.P.I.A. a încheiat un proces-verbal de constatare, prin care a stabilit că, prin decizia nr. 2943550 din 29 septembrie 2008, i s-a acordat în mod nelegal suma de 1.191.516, 78 lei. S-a apreciat că nelegalitatea acordării sumei menționate a fost determinată de faptul că pârâtul nu a desfășurat activitate agricolă proprie, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 704/2007 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale , raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G.

125/2006. Contestația formulată împotriva procesului-verbal menționat a fost respinsă prin Decizia nr. 6115 din 03 aprilie 2009, contestată prin prezenta acțiune. Menționează că ordinul invocat ca temei legal în stabilirea sumelor solicitate a fi restituite de către A.P.I.A. a fost abrogat prin Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008. Reclamantul consideră că nu se poate angaja răspunderea pe baza unei reglementări abrogate. Mai arată că O.U.G. nr. 125/2006 nu impune consiliilor locale să desfășoare activitate agricolă proprie, iar ordinul ministrului nu poate adăuga la lege. Totodată, consideră că organul care a întocmit procesul-verbal trebuia să se raporteze la dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 178272003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin direct pentru agricultori, care nu prevede o asemenea cerință.

Mai arată că aceste prevederi au fost menținute în Regulamentul (CE) nr. 7372009, care a abrogat regulamentul din anul 2003. Reclamantul consideră că în sarcina sa nu poate fi angajată răspunderea contractuală și nici cea delictuală, deoarece a urmat instrucțiunile reprezentanților A.P.I.A. Prin sentința civilă nr. 342 din 04 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, anulând decizia de soluționare a contestației formulate de acesta împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la 27 ianuarie 2009 și înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 2247 din 29 ianuarie 2009. Totodată a fost anulat procesul-verbal contestat, iar reclamantul a fost exonerat de plata sumei de 1.191.516, 78 lei.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate, ca rămasă fără obiect, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3576,84 lei , reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit normelor comunitare aplicabile, pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată sunt suficiente respectarea "bunelor condiții agricole și de mediu" Instanța fondului a mai reținut că în momentul depunerii cererii de finanțare și după aprobarea acesteia, reclamantul nu a primit nici o atenționare din partea pârâtei, în sensul de a depune înscrisuri prin care să facă dovada că a desfășurat o activitate agricolă.

Totodată, instanța fondului a reținut că, la momentul aprobării finanțării, pârâta a considerat că reclamantul îndeplinește condițiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a putea beneficia de suma acordată, iar pârâtul a făcut demersuri pentru a amenaja pășunile, pentru care a achitat suma de 276.906 lei. Față de împrejurarea că, anterior discutării fondului cauzei, nu s-a soluționat cererea de suspendare a executării formulată, s-a considerat că aceasta a rămas fără obiect, fiind respinsă. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta A.P.I.A. În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă A.P.I.A. a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantului Consiliul Local al comunei Zăvoi Județul Caraș-Severin întrucât acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite de actele normative în temeiul cărora se aplică plăților respective.

În acest sens, recurentul a arătat că în urma verificărilor efectuate s-au constatat neconcordanțe în ceea ce privește datele înscrise în cerere, neutilizarea suprafeței declarate ca și faptul că nu a dovedit desfășurarea unei activități proprii, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007. În urma controlului efectuat, a fost emis procesul verbal de constatare prin care intimatului-reclamant i-a fost stabilit un debit în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând cheltuială neeligibilă. Consideră recurentul că hotărârea instanței de fond nu este motivată conform dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., și totodată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor comunitare și naționale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevederile O.U.G. nr. 125/2006, O.G. nr. 79/2003, O.G. nr. 92/2003, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1782/2003. Intimatul Consiliul Local al comunei Zăvoi Județul Caraș-Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond susținând că în fapt recurenta nu aduce nici o critică obiectivă la motivarea primei instanțe susținând aceleași păreri ca și cele invocate la judecata pe fondul cauzei. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente. Prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 27 ianuarie 2009 de către Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat un debit în valoare de 1.191.516,78 lei în sarcina intimatului-reclamant, sumă acordată ca sprijin pe suprafața de teren, pe anul 2007, reținându-se neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

Urmare a procesului-verbal de constatare prin Decizia nr. 6015 din 03 aprilie 2009 a fost respinsă contestația formulată, reținându-se neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute pentru anul 2007. Conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de acordare a sprijinului, „Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxă de pășunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfășoare activitate agricolă, cu respectarea strictă a condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G.

nr. 125/2006”. Regulile care trebuie respectate pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate impun ca terenurile să fie lucrate iar consiliul local să desfășoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condițiilor impuse fiecărui fermier care solicită subvenții de la bugetul UE și de la bugetul de stat, fiind stabilit un număr de unsprezece condiții minimale de întreținere a solului, reprezentând „bune practici agricole și de mediu – GAEC (Good Agricultural and Environment Conditions). Analizând dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate este suficientă îndeplinirea numai a trei măsuri GAEC referitoare la pajiștile permanente (respectiv măsura 7; 8 și 11), cuprinse în Ordinul MAPAM-MMGA nr. 791/1381 din 2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România.

Totodată, instanța de fond a interpretat eronat și adresa nr. 22716 din 21 iulie 2007 înaintată către centrele A.P.I.A. de către recurenta-pârâtă, în sensul că activitatea agricolă proprie se limitează doar la lucrările agricole exemplificate prin aceasta, deși această adresă viza în fapt respectarea condițiilor legale, respectiv condițiile impuse prin Ordinul comun al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Mediului și Gospodării Apelor nr. 791/1381/2006. Susținerile intimatului-reclamant potrivit cărora prevederile O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, nu ar impune consiliilor locale să desfășoare activitate agricolă proprie, sunt nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 din această ordonanță, modul de implementare, condițiile și criteriile de eligibilitate urmau a fi stabilite în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în speță, prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de solicitare a sprijinului financiar.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că intimata-pârâtă nu datorează suma stabilită prin procesul-verbal de constatare întocmit la data de 27 ianuarie 2009, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, respectiv nu a făcut dovada desfășurării unei activității agricole proprii, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007.

Documentele depuse de către intimatul-reclamantul, respectiv contractele încheiate la data de 04 noiembrie 2008 și 08 decembrie 2008 având ca obiect efectuarea de lucrări de amenajare și întreținere pajiște, care au fost reținute de drept probe privind activitățile desfășurate de către reclamantă, nu fac însă dovada îndeplinirii condițiilor de eligibilitate conform dispozițiilor legale, întrucât sunt acte încheiate ulterior acordării sprijinului financiar și nu dovedesc desfășurarea unei activități agricole proprii în anul 2007 de către Consiliul Local al Comunei Zăvoi pe terenurile declarate, pentru menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu, astfel cum impun dispozițiile art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007 cât și dispozițiile art. 7 din O.U.G.

nr. 125/2006. Întrucât nerespectarea acestor dispoziții, constituie o abatere în raport cu dispozițiile legale naționale cât și cele comunitare în materie, conform dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, Curtea constată că în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare nr. 110 din 28 ianuarie 2009 debitul în valoare de 1.191.516,78 lei reprezentând cheltuială neeligibilă și în mod corect s-a respins contestația intimatului-reclamant prin decizia de soluționare nr. 6015 din 03 aprilie 2009. Astfel fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin.(1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 342 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.