ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 401 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al

Comunei Armeniș în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură, instanța dispunând anularea deciziei de soluționare a

contestației formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de constatare

întocmit la data de 22 ianuarie 2009 și înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 87 din 27

ianuarie 2009 și în consecință a admis contestația formulată anulând procesul

verbal atacat. S-a dispus exonerarea reclamantului de la restituirea sumei de

101.766,35 lei, respingându-se cererea de suspendare a executării deciziei

atacate ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 2697774/27 iunie 2008 s-a acordat

reclamantului suma de 101.766,35 lei, sumă ce urma să fie utilizată pentru

valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale, iar la data de 22

ianuarie 2009, în urma controlului efectuat de o echipă din cadrul Direcției

Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat că prin Decizia

nr. 2697774 din 27 iunie 2008 s-a aprobat nelegal suma în speță. Organele de

control au apreciat că nelegalitatea acordării sumei respective este

determinată de faptul că reclamantul nu a desfășurat activitate agricolă

proprie conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului Ministrului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea

condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 125/2006.

A constatat instanța fondului că în

momentul depunerii cererii de finanțare și după aprobarea acesteia reclamantul

nu a primit nicio atenționare din partea pârâtei în sensul de a depune

înscrisuri prin care să facă dovada că a desfășurat o activitate agricolă,

considerând așadar că reclamantul îndeplinește toate condițiile de

eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată.

In plus, a mai reținut instanța, în

urma solicitării formulate de către pârâtă în sensul ca reclamantul să facă

dovada că desfășoară o activitate agricolă, acesta a făcut demersuri pentru

amenajarea pășinilor și anume a achiziționat utilaje pentru întreținere.

A constatat judecătorul fondului că în

acord cu înscrisurile depuse la dosar reclamantul a achitat către furnizori din

sumele primite de la A.P.I.A. suma de 101.327 lei, diferența de 439,35 lei

existând în continuare în contul special deschis în acest scop.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând soluția

pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență că

instanța de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt și normele legale

încălcate de emitent, astfel încât să opereze sancțiunea anulării actului

administrativ atacat.

S-a mai susținut că în raport cu

prevederea art. 6 alin. (1) din O.M.A.D.R. nr. 704/2007, consiliul local este

obligat să desfășoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condițiilor

impuse oricărui fermier care solicită subvenții de la bugetul UE și de la

bugetul de stat.

Totodată, prima instanță a reținut

greșit faptul că adresa A.P.I.A. nr. 22716 din 21 iulie 2009 confirmă faptul că

activitatea agricolă proprie a consiliilor locale se rezumă la întreținerea

pajiștilor prin cosit și înlăturarea vegetației nedorite, scop în care se poate

apela și la serviciile unor persoane juridice sau fizice.

Ulterior, recurenta a invocat un motiv

de ordine publică, în speță lipsa competenței materiale a Curții de Apel

Timișoara, în raport cu prevederea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Astfel, prin procesul verbal de

constatare încheiat la data de 22 ianuarie 2009, menținut prin decizia atacată,

pârâta a dispus, în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare și de cofinanțare utilizate necorespunzător,

restituirea de către reclamant a sumei de 101.766,35 lei.

Întrucât acest act normativ nu conține

norme de competență materială speciale, competența de soluționare a litigiilor

privind obligațiile financiare stabilite este cea reglementată de art. 10 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

In cauză nu sunt incidente prevederile

tezei a II-a a textului ce stabilesc competența curților de apel pentru

soluționarea litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile

publice centrale.

In raport de dispozițiile art. 3 alin.

(2) și (6) din O.G. nr. 79/2003, actele de constatare, stabilire și

individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri

de creanță ce pot fi contestate în condițiile și termenele prevăzute de Codul

de procedură fiscală.

Astfel fiind, întrucât au ca obiect

creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative

ce privesc contribuții bugetare, fiind aplicabile în materie de competență

prevederile art. 10 alin. (1) teza

I

din

Legea nr. 554/2004.

În consecință, acțiunea având ca

obiect anularea unei decizii emisă de pârâtă în procedura reglementată de O.G.

nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ

determinate de valoarea creanței bugetare.

Întrucât în cauză, valoarea debitului

este sub 500.000 lei, competența de soluționare în fond a litigiului aparține

Tribunalului Caras - Severin.

Ca urmare, Curtea, admițând recursul,

va casa sentința ce a fost pronunțată de o instanță necompetentă material și va

trimite cauza spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ a

Tribunalului Caras - Severin.

În raport de soluția dată cauzei,

Curtea nu va analiza și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc

fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat

de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile

nr. 401 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin, secția

contencios.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 iunie 2010.