ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 401 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Armeniș în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instanța dispunând anularea deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la data de 22 ianuarie 2009 și înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 87 din 27 ianuarie 2009 și în consecință a admis contestația formulată anulând procesul verbal atacat. S-a dispus exonerarea reclamantului de la restituirea sumei de 101.766,35 lei, respingându-se cererea de suspendare a executării deciziei atacate ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 2697774/27 iunie 2008 s-a acordat reclamantului suma de 101.766,35 lei, sumă ce urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale, iar la data de 22 ianuarie 2009, în urma controlului efectuat de o echipă din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat că prin Decizia nr. 2697774 din 27 iunie 2008 s-a aprobat nelegal suma în speță. Organele de control au apreciat că nelegalitatea acordării sumei respective este determinată de faptul că reclamantul nu a desfășurat activitate agricolă proprie conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G.

nr. 125/2006. A constatat instanța fondului că în momentul depunerii cererii de finanțare și după aprobarea acesteia reclamantul nu a primit nicio atenționare din partea pârâtei în sensul de a depune înscrisuri prin care să facă dovada că a desfășurat o activitate agricolă, considerând așadar că reclamantul îndeplinește toate condițiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată. In plus, a mai reținut instanța, în urma solicitării formulate de către pârâtă în sensul ca reclamantul să facă dovada că desfășoară o activitate agricolă, acesta a făcut demersuri pentru amenajarea pășinilor și anume a achiziționat utilaje pentru întreținere. A constatat judecătorul fondului că în acord cu înscrisurile depuse la dosar reclamantul a achitat către furnizori din sumele primite de la A.P.I.A.

suma de 101.327 lei, diferența de 439,35 lei existând în continuare în contul special deschis în acest scop. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență că instanța de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt și normele legale încălcate de emitent, astfel încât să opereze sancțiunea anulării actului administrativ atacat. S-a mai susținut că în raport cu prevederea art. 6 alin. (1) din O.M.A.D.R. nr. 704/2007, consiliul local este obligat să desfășoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condițiilor impuse oricărui fermier care solicită subvenții de la bugetul UE și de la bugetul de stat.

Totodată, prima instanță a reținut greșit faptul că adresa A.P.I.A. nr. 22716 din 21 iulie 2009 confirmă faptul că activitatea agricolă proprie a consiliilor locale se rezumă la întreținerea pajiștilor prin cosit și înlăturarea vegetației nedorite, scop în care se poate apela și la serviciile unor persoane juridice sau fizice. Ulterior, recurenta a invocat un motiv de ordine publică, în speță lipsa competenței materiale a Curții de Apel Timișoara, în raport cu prevederea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Astfel, prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 22 ianuarie 2009, menținut prin decizia atacată, pârâta a dispus, în baza prevederilor O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare și de cofinanțare utilizate necorespunzător, restituirea de către reclamant a sumei de 101.766,35 lei. Întrucât acest act normativ nu conține norme de competență materială speciale, competența de soluționare a litigiilor privind obligațiile financiare stabilite este cea reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. In cauză nu sunt incidente prevederile tezei a II-a a textului ce stabilesc competența curților de apel pentru soluționarea litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale. In raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G.

nr. 79/2003, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță ce pot fi contestate în condițiile și termenele prevăzute de Codul de procedură fiscală. Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare, fiind aplicabile în materie de competență prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004. În consecință, acțiunea având ca obiect anularea unei decizii emisă de pârâtă în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ determinate de valoarea creanței bugetare.

Întrucât în cauză, valoarea debitului este sub 500.000 lei, competența de soluționare în fond a litigiului aparține Tribunalului Caras - Severin. Ca urmare, Curtea, admițând recursul, va casa sentința ce a fost pronunțată de o instanță necompetentă material și va trimite cauza spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ a Tribunalului Caras - Severin. În raport de soluția dată cauzei, Curtea nu va analiza și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 401 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.