ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 341 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea reclamantului Consiliul Local al Comunei Socol - județul Caraș-Severin formulată în contradictoriu cu A.P.I.A., în sensul că a fost anulată decizia de soluționare a contestației formulată împotriva procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009. Instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive, formulată de Consiliul Local al Comunei Socol în contradictoriu cu A.P.I.A., a reținut că reclamantul a depus la A.P.I.A., la data de 18 mai 2007, cerere de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru anul 2007. Prin Decizia din 31 mai 2008 a fost acordată reclamantului suma de 80.644,24 RON, care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale. Instanța de fond a reținut că, la data de 27 ianuarie 2009, D.A.C.I. din cadrul A.P.I.A. a desfășurat un control pentru verificarea condițiilor de legalitate și oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafață, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 ha și a constatat, prin procesul-verbal de constatare atacat, că în mod nelegal a fost aprobată suma de 80.644,24 RON pentru reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că în momentul depunerii cererii de finanțare și după aprobarea acesteia, pârâta a considerat că reclamantul îndeplinește toate condițiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat că excepția de necompetență materială a instanței de fond invocată în cauză este întemeiată și urmează a fi admisă, văzând dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și va admite recursul constatând incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., pentru considerentele ce urmează. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei din 31 mai 2008 și a procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009, acte administrative emise de pârât. Înalta Curte a reținut că, urmare a verificărilor efectuate la sediul reclamantei, a fost încheiat procesul-verbal atacat, care constituie titlu de creanță pentru suma de 80.644,24 RON conform O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările ulterioare. Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestație, pe care pârâtul a respins-o prin decizia ce face, de asemenea, obiect al acțiunii de față, reținând că această contestație nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a desfășurat propria activitate agricolă.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare,competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală. Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

Prin urmare, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță Tribunalului, iar Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va pronunța în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de A.P.I.A. împotriva Sentinței nr. 341 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.