ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara la data de 27 aprilie 2009, reclamantul Consiliul Local al comunei

M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a solicitat anularea deciziei de soluționare

a contestației nr. 4589 din 10 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării

deciziei menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum

și exonerarea de la restituirea sumei de 32.927,09 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că suma menționată i-a fost atribuită în vederea exploatării

unei suprafețe de teren, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, pe care a folosit-o în vederea

valorificării pășunilor permanente comunale.

La data de 27

ianuarie 2009 echipa de control din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern

din cadrul A.P.I.A. a dispus prin procesul verbal de constatare restituirea sumelor

primite cu titlu de sprijin direct, reținând că nu a fost desfășurată o activitate

agricolă proprie.

A mai arătat reclamantul

că a formulat contestație împotriva procesului verbal menționat, aceasta fiind respinsă

prin decizia de soluționare a contestației nr. 4589 din 10 martie 2009, însă, în

opinia reclamantului, actele atacate sunt netemeinice și nelegale, Consiliul Local

desfășurând activități de întreținere a pășunilor iar interpretarea dată de A.P.I.A.

textelor legale incidente în cauză fiind neconformă cu Regulamentul CE nr. 73/2009.

Din oficiu, Curtea a invocat

excepția necompetenței materiale, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, iar prin sentința nr. 293 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Timișoara și pe cale de consecință, a declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local M. și pârâta A.P.I.A.,

în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următorele:

Potrivit dispozițiilor

art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme

ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G.

nr. 79/2003, potrivit cărora creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate

creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor,

autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile

și debitorilor.

De asemenea, potrivit

art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, împotriva titlului de creanță debitorul poate

formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar acest din urmă act normativ, prin

art. 218 alin. (2), face trimitere la instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă, în condițiile legii, să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei

emise în calea administrativă de atac.

Întrucât O.U.G. nr. 79/2003

asimilează creanțelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin

în agricultură și întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită

de C. proc. fisc., Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac

trimitere prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Potrivit dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile (...) care privesc taxe, impozite, contribuții

(...) precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează

în fond se secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel".

Cum acțiunea de față privește

un act administrativ fiscal, potrivit art. 85 C. proc. fisc. și cum din interpretarea

art. 10 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite

și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric

iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere

că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON prevăzut de

art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței

materiale.

Reclamantul a atacat cu

recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că, în conformitate cu art. 129 alin. (6) din C. proc.

civ., prima instanță, nu a soluționat pricina în raport de obiectul cererii de chemare

în judecată, așa cum a fost învestită.

Recurentul-reclamant mai

susține că, în temeiul art. 3 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei

aparține Curții de apel.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Se constată că instanța

de fond a pronunțat o soluție corectă, în raport de obiectul cauzei deduse judecății,

competența materială în primă instanță aparține tribunalului potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, coroborat

cu art. 2 pct. (1) lit. d) din C. proc. civ., în raport de cuantumul debitului datorat

stabilit prin actul administrativ atacat care este mai mic de 500.000 RON, fiind

irelevant, în această situație, rangul emitentului.

Având în vedere toate

considerentele reținute, Înalta Curte va respinge recursul ca, nefondat, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținând sentința atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Consiliul Local al comunei M. împotriva sentinței nr. 293 din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2010.