ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local al Comunei Brebu Nou a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ A.P.I.A."), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 647 din 13 aprilie 2009; - admiterea în totalitate a acțiunii și anularea Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 647 din 13 aprilie 2009; - exonerarea de la restituirea sumei de 120,113,25 lei.
Prin sentința nr. 382 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu în raport cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ. și a reținut, în esență, următoarele: Suma în litigiu, stabilită în sarcina reclamantului prin procesul-verbal de constatare nr. 2845 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern a A.P.I.A., a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către acesta a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul prevederilor O.G.
nr. 79/2003. Contestația formulată de Consiliul Local al Comunei Brebu Nou împotriva procesului-verbal de control a fost respinsă prin decizia nr. 647/DAF din 13 martie 2009, în condițiile Codului de procedură fiscală, a cărui incidență este prevăzută de art. 3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79/2003. Astfel fiind, Curtea de apel a reținut că sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și în funcție de criteriul valoric - suma în litigiu fiind de 120.9113,25 lei - competența materială aparține Secției de contencios administrativ a Tribunalului. Î mpotriva sentinței nr. 382 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Localal Comunei Brebu Nou, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.
civ. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, că suma în litigiu nu intră în categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor, datoriilor vamale și accesoriilor acestora, prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci face parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003, astfel că sunt incidente normele de competență cuprinse la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora „Curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale". Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat de recurent și a prevederilor art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiune, reclamantul a solicitat anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 647 din 13 aprilie 2009 prin care a fost soluționată contestația formulată de Consiliul Local al comunei Brebu Nou împotriva procesului-verbal de constatare nr. 2845 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern. Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative: - O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură; - O.G.
nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător; - O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin procesul-verbal de constatare nr. 1962 din 27 ianuarie 2009, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. (filele 23-26 la dosarul de fond) a stabilit că reclamantul Consiliul Local al comunei Brebu Nou datorează A.P.I.A. suma de 120,113,25 lei, reprezentând creanță bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene - Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA). Î n finalul procesului-verbal de control se menționează că: Potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, „prezentul proces-verbal de control constituie titlu de creanță"; - în temeiul art. 10 alin. (1) din O.G.
nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată la termen". În ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenta financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.
2. - în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; „Art.
3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/ documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului fn conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Î mpotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor"; Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Î n acest sens, Decizia A.P.I.A.
nr. 647 din 13 aprilie 2009, ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." Î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.I.A.
sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Î n interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. Î n cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, în sumă de 120,113,25 lei, asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, astfel cum temeinic și legal a reținut Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 382 din 23 noiembrie 2009, ce formează obiectul recursului.
Nu poate fi primită critica din recurs în sensul că sunt aplicabile normele de competență cuprinse la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții se aplică prin coroborare cu dispozițiile cu caracter special ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul argumentelor expuse anterior de instanța de recurs. Î n consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 9 ori art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Brebu Nou împotriva sentinței nr. 382 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.