ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3856/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Sesizarea instanței Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local al comunei Sacu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suspendarea executării Deciziei nr. 4588 din 19 februarie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea deciziei de soluționare a Contestației nr. 4588 din 19 februarie 2009, emisă de pârâtă, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 67.320,18 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată i se impută suma de 67.320,18 RON acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități agricole.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 32 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul litigiului este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește suma de 500.000 RON.

Astfel, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, în speță, valoarea obiectului cererii situându-se sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența aparține tribunalelor administrativ-fiscale. În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei Sacu este situat în județul Caraș-Severin, și cum acesta a optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său, va respecta opțiunea acestuia și va declina competența soluționării cauzei în favoarea instanței de la sediul său.

3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al comunei Sacu întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, întrucât, în speță, sumele în litigiu fac parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare, caz în care nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Obiectul acțiunii formulate de reclamant îl constituie anularea Procesului-verbal de constatare nr. 142 din 29 ianuarie 2009 și a Deciziei nr. 4588 din 19 februarie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina acestuia obligații de plată în sumă totală de 67.320,18 RON, suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități agricole.

Astfel, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, modificată. Potrivit art. 4 alin. (2) din această ordonanță, creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. Procesul-verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 79/2003, modificată, titlu de creanță, iar conform alin. (4), constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Conform art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc. Prim urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004. Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamant. În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON. Cum în speță cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 RON, în mod corect a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Sacu împotriva Sentinței nr. 32 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.