ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3856/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanței

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Local al comunei Sacu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suspendarea executării Deciziei nr.

4588 din 19 februarie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, anularea deciziei de soluționare a Contestației nr. 4588 din 19

februarie 2009, emisă de pârâtă, precum și exonerarea de la restituirea sumei

de 67.320,18 RON.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată i se impută suma de

67.320,18 RON acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2007, pe

considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei

activități agricole.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii.

instanțe

Prin Sentința nr. 32

din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul litigiului

este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală,

respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă toate

actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care

nu depășește suma de 500.000 RON.

Astfel, a apreciat că

în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

potrivit cărora în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții,

competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu

la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, în speță, valoarea

obiectului cererii situându-se sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența aparține tribunalelor

administrativ-fiscale.

În privința

competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantului Consiliul

Local al comunei Sacu este situat în județul Caraș-Severin, și cum acesta a

optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său, va respecta

opțiunea acestuia și va declina competența soluționării cauzei în favoarea

instanței de la sediul său.

de reclamant

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul

Consiliul Local al comunei Sacu întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, reclamantul a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3

pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele

autorităților și instituțiilor centrale, întrucât, în speță, sumele în litigiu

fac parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor

de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și

completările ulterioare, caz în care nu sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Obiectul acțiunii

formulate de reclamant îl constituie anularea Procesului-verbal de constatare

nr. 142 din 29 ianuarie 2009 și a Deciziei nr. 4588 din 19 februarie 2009 prin

care s-au stabilit în sarcina acestuia obligații de plată în sumă totală de

67.320,18 RON, suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren

aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective

pentru desfășurarea unei activități agricole.

Astfel, suma în

litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către

reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în

temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate

necorespunzător, modificată.

Potrivit art. 4 alin.

(2) din această ordonanță, creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt

asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare

comunitare nerambursabile și debitorilor.

Procesul-verbal de

constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din

O.G. nr. 79/2003, modificată, titlu de creanță, iar conform alin. (4),

constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ

fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Conform art. 3 alin.

(6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanță debitorul

poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele

stabilite de C. proc. fisc.

Prim urmare, fiind

vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a

instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10

din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementează

competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu

prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă

dreptul comun în materie.

Astfel, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond

în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al

contribuției contestate de reclamant.

În cazul în care

litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii

ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge

la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut

expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de

poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a

autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care

se judecă reclamantul, tribunalele soluționează în fond cererile având ca

obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond

numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.

Cum în speță

cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la

500.000 RON, în mod corect a fost declinată competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Local al comunei Sacu împotriva Sentinței nr. 32 din 26

ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.