ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 307 din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Timișoara a reținut că O.U.G. nr. 79/2003 asimilează creanțelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlul de sprijin în agricultură, iar contestarea proceselor verbale urmează procedura instituită de Codul de procedură fiscală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac trimitere prevederile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. Prin sentința civilă nr. 52 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Caras Severin, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unui act administrativ, respectiv anularea Procesului-verbal de constatare nr. 138 din 2 februarie 2009, act administrativ emis de o autoritate publică centrală a statului, respectiv de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de fată reclamantul a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. 138 din 2 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern și Decizia de soluționare a contestației emisă de A.P.I.A, nr. 2.609.188 din 23 iunie 2008. Actele administrative contestate au fost emise în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative: - O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură; - O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător; - O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin procesul-verbal de constatare, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit că reclamantul Consiliul Local Gîrnic datorează A.P.I.A. suma de 30.984,12 lei. In ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.

2. - în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/ documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul APIA este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de Codul de procedură fiscală. Deoarece au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.I.A.

în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În cauza de fată, cuantumul sumei ce formează obiectul acrului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este tribunalul. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind Consiliul Local Gîrnic și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.