ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 19 mai 2009 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local al Comune C. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, A.P.I.A.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: suspendarea executării Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 de soluționare a contestației formulate de Consiliul Local al Comunei C.; admiterea în totalitate a acțiunii și anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009; exonerarea de la restituirea sumei de 37.623,67 RON.

2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 389 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei C.; a dispus anularea Deciziei nr. 11260 din 17 aprilie 2009 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantului de plata sumei de 37.623,67 RON; a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 RON.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că în mod greșit prin actul administrativ contestat s-a reținut că nu este eligibilă suma de 37.623,67 (din care: (i) sume datorate bugetului Uniunii Europene, respectiv 20.978,41 RON la Fondul European de Garantare Agricolă și 13.649,11 RON la Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală; (ii) 2.996,15 RON datorate bugetului național), întrucât reclamantul a utilizat suma ce i-a fost acordată în condițiile O.U.G. nr. 125/2006 cu respectarea prevederilor legale și contractuale, desfășurând activitate agricolă proprie – constând în menținerea trenului în bună stare agricolă ori ambientală – pe suprafețele de teren (pășuni, fânețe) pentru care a obținut finanțarea, fapt confirmat prin adresa A.P.I.A.

nr. 22716 din 21 iulie 2009. Instanța a avut în vedere următoarele dispoziții legale: - art. 5 alin. (3) lit. b) și art. 13 din O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură; - art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001; - pct. 2 din Termeni de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului integrat de administrare și control, prevăzuți în anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 152/2004 privind stabilirea termenilor de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului integrat de administrare și control.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei contestate, instanța a reținut că aceasta a rămas fără obiect atâta timp cât nu s-a pronunțat anterior asupra acesteia. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt eligibile cheltuielile respective, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea de a desfășura activitate agricolă proprie, în sensul art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii nr. 704/2007.

4. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților la termenul de judecată din 20 mai 2010, așa cum rezultă din practica prezentei hotărâri, pentru considerentele în continuare arătate. În susținerea excepției de ordine publică invocate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că acțiunile având ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.I.A. în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 sunt de competența instanței de contencios administrativ determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că este întemeiată excepția invocată de recurenta-pârâtă pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiune, reclamantul a solicitat anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 prin care a fost soluționată contestația formulată de Consiliul Local al Comunei C. împotriva procesului-verbal de constatare nr. 2853 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern. Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative: O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură; O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător; O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Prin procesul-verbal de constatare din 04 februarie 2009, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit că reclamantul Consiliul Local al Comunei C. datorează A.P.I.A. suma de 37.623,67 RON, reprezentând creanță bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – respectiv suma de 20.978,41 RON la Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA) și suma de 13.649,11 RON la Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și bugetului național – suma de 2.996,15 RON. În finalul procesului-verbal de control se menționează că: potrivit art. 3 alin. (2) din O.G.

nr. 79/2003, „prezentul proces-verbal de control constituie titlu de creanță”; În temeiul art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată la termen”. În ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”; „Art.2.

- În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; „Art.3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare ”; Art.3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc. , precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. . (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art.4 alin. (2): „ Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor ”; Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A.

este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”. În acest sens, Decizia A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009, ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței Tribunalului de cea a Curții de Apel fiind suma de 500.000 RON. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de 37.623,67 RON – asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

În consecință, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.