ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 19 mai 2009 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Consiliul Local al Comune C. a chemat în judecată pe pârâta

A.P.I.A. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, A.P.I.A.), solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

suspendarea executării

Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 de soluționare a contestației formulate

de Consiliul Local al Comunei C.;

admiterea în totalitate

a acțiunii și anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009;

exonerarea de la restituirea

sumei de 37.623,67 RON.

recurs

Prin sentința civilă

nr. 389 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal a hotărât următoarele:

a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei C.;

a dispus anularea Deciziei

nr. 11260 din 17 aprilie 2009 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantului de plata

sumei de 37.623,67 RON;

a respins cererea de suspendare

a executării deciziei atacate;

a obligat-o pe pârâtă

la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că în mod greșit prin actul administrativ

contestat s-a reținut că nu este eligibilă suma de 37.623,67 (din care: (i) sume

datorate bugetului Uniunii Europene, respectiv 20.978,41 RON la Fondul European

de Garantare Agricolă și 13.649,11 RON la Fondul European pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală; (ii) 2.996,15 RON datorate bugetului național), întrucât reclamantul

a utilizat suma ce i-a fost acordată în condițiile O.U.G. nr. 125/2006 cu respectarea

prevederilor legale și contractuale, desfășurând activitate agricolă proprie – constând

în menținerea trenului în bună stare agricolă ori ambientală – pe suprafețele de

teren (pășuni, fânețe) pentru care a obținut finanțarea, fapt confirmat prin adresa

A.P.I.A. nr. 22716 din 21 iulie 2009.

Instanța a avut în vedere

următoarele dispoziții legale:

- art. 5 alin. (3)

lit. b) și art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea

schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă

în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea

nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

- art. 2 lit. c) din Regulamentul

CE nr. 1782/2003

de stabilire a normelor comune pentru

schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a

anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor

(CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE)

nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE)

nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001;

- pct. 2

din

Termeni de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului

integrat de administrare și control, prevăzuți în anexa la Ordinul ministrului agriculturii,

pădurilor, apelor și mediului nr. 152/2004 privind stabilirea termenilor de referință

pentru organizarea și funcționarea Sistemului integrat de administrare și control.

În ceea ce

privește cererea de suspendare a executării deciziei contestate, instanța a reținut

că aceasta a rămas fără obiect atâta timp cât nu s-a pronunțat anterior asupra acesteia.

de recurs

Împotriva sentinței civile

nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal a declarat recurs pârâta A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă susține, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond

că sunt eligibile cheltuielile respective, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit

obligația ce îi revenea de a desfășura activitate agricolă proprie, în sensul

art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii nr. 704/2007.

de recurs

Înalta Curte constată

că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în condițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. și pus în dezbaterea părților la termenul de judecată din 20 mai 2010,

așa cum rezultă din practica prezentei hotărâri, pentru considerentele în continuare

arătate.

În susținerea excepției

de ordine publică invocate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că acțiunile având

ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.I.A. în procedura reglementată de O.G.

nr. 79/2003 sunt de competența instanței de contencios administrativ determinată

în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată

că este întemeiată excepția invocată de recurenta-pârâtă pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiune, reclamantul a solicitat anularea

Deciziei A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009 prin care a fost soluționată contestația

formulată de Consiliul Local al Comunei C. împotriva procesului-verbal de constatare

nr. 2853 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern.

Decizia contestată a fost

emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative:

O.U.G. nr. 125/2006 pentru

aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care

se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din

Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător;

O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc.

Prin procesul-verbal de

constatare din 04 februarie 2009, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul

A.P.I.A. a stabilit că reclamantul Consiliul Local al Comunei C. datorează A.P.I.A.

suma de 37.623,67 RON, reprezentând creanță bugetară cuvenită bugetului Uniunii

Europene – respectiv suma de 20.978,41 RON la Fondul european

pentru garantare în agricultură (FEGA) și suma de 13.649,11 RON la Fondul European

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și bugetului național – suma de

2.996,15 RON.

În finalul procesului-verbal

de control se menționează că: potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, „prezentul

proces-verbal de control constituie titlu de creanță”;

În temeiul art. 10

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., „prezentul

proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată la termen”.

În ceea ce privește procesul-verbal

de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1.

- Prezenta ordonanță

reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit

din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană

și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;

„Art.2. - În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art.3 alin. (2) lit.

a): „(2) Constituie titlu de creanță:

a)

actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare

a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare

”;

Art.3 alin. (4) - (6):

„(4)

Titlul de creanță specificat

la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului

administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. , precum și elemente specifice,

acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se

comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. .

(6)

Împotriva titlului de

creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și

termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003

privind

Codul

de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări

prin Legea

nr. 174/2004

, republicată, cu modificările

și completările ulterioare”;

Art.4 alin. (2): „

Creanțele bugetare rezultate

din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor

care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare

comunitare nerambursabile și debitorilor

”;

Din cuprinsul dispozițiilor

citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă

și Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul

prevederilor art. 41 C. proc. fisc.

, ce

poate fi

contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX –

„Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

În acest sens, Decizia

A.P.I.A. nr. 11260 din 17 aprilie 2009, ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă

în temeiul dispozițiilor

C. proc. fisc. ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile

art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse

în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească

de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”

În temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea

ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze

contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea

și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste

dispoziții

instituie

două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum

urmează:

criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)

a autorității publice emitente a actului atacat;

criteriul valoric, stabilit

pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței

Tribunalului de cea a Curții de Apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de

37.623,67

RON – asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C.

proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric

și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

În consecință, în temeiul

art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul

va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 389 din 23 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, secția

de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2010.