ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 295 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Caraș-Severin competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local al comunei V., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 7288 din 17 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 35.605,66 RON. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că temeiul legal al controlului efectuat de A.P.I.A.

îl constituie O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. Reținând incidența prevederilor art. 3 alin. (4) și (6) și art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că, titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. și că, împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., care fac trimitere la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac. Întrucât O.G. nr. 79/2003 asimilează creanțelor fiscale sumele de restiuit acordate cu titlu de sprijin în agricultură iar contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de C. proc. fisc., s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004. Cum acțiunea de față privește un act administrativ fiscal, potrivit art. 85 C. proc. fisc.

și cum din interpretarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric și nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON, s-a apreciat că litigiul este de competența Tribunalului Caraș-Severin. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Consiliul Local al comunei V., care a solicitat modificarea acesteia și stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât sumele în litigiu nu intră în categoria celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, ci fac parte din categoria creanțelor bugetare, reglementate de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată și completată. Recurenta susține că A.P.I.A. este o instituție publică centrală, iar în raport de criteriul rangului autorității publice pârăte, stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Timișoara, fiind aplicabile prevederile art. 3 pct. 1) C. proc.

civ. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței recurate și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul acțiunii îl reprezintă anularea deciziei nr. 7288 din 17 martie 2009 prin care a fost soluționată contestația formulată de Consiliul Local al comunei V. împotriva procesul verbal de constatare din 05 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale – A.P.I.A., prin care s-a stabilit că reclamantul datorează lui A.P.I.A.

suma de 35.605,66 RON acordată ca sprijin pe suprafața de teren, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 ha, reprezentând creanță bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene - Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.). Prin urmare, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată. Conform art. 4 alin. (2) din această ordonanță, creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

Procesul-verbal de constatare din 05 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale – A.P.I.A. reprezintă, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificată, titlu de creanță, iar potrivit alin. (4), constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc. Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Din acest motiv, competența instanței de contencios administrativ și fiscal ce soluționează plângerea împotriva deciziei administrativ-fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcție de suma contestată, conform textului legal amintit și nu în funcție de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanță.

Aceleași considerente conduc la constatarea inaplicabilității prevăzute de art. 3 pct. 1) C. proc. civ., invocate de către recurent. Față de cele anterior reținute, văzând neîntrunirea motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei V. împotriva sentinței civile nr. 295 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.