ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara la data de 27 aprilie 2009, reclamantul C.L.C.D.,

județul Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. a formulat acțiune

în contencios administrativ împotriva deciziei de soluționare a contestației

înregistrată la A.P.I.A. la 20 februarie 2009, solicitând: suspendarea

executării deciziei contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei; admiterea în totalitate a acțiunii și anularea deciziei; exonerarea de

la restituirea sumei de 153.933,45 lei.

În motivarea acțiunii se arată că,

în fapt, prin decizia înregistrată la A.P.I.A. la 20 februarie 2009,

reclamantului i se impută suma de 153.938,45 lei acordată ca sprijin pe suprafață

de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele

respective pentru desfășurarea unei activități agricole. Cronologic s-a ajuns

la emiterea acestei decizii în modul următor: la data de 15 mai 2007 a depus la A.P.I.A. cererea de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru

anul 2007; prin decizia nr. 2576866 din 19 iunie 2008 i s-a acordat suma de

153.938,45 lei, sumă care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară

a pășunilor permanente comunale;

Centrul Județean Caraș-Severin al

A.P.I.A. precizează consiliilor locale care sunt măsurile care trebuie luate

pentru aducerea suprafețelor declarate pajiști permanente în parametri deplini

de eligibilitate, respectiv care sunt cheltuielile eligibile:

- Efectuarea de lucrări de curățire

a pajiștilor permanente pentru îndepărtarea rugilor, mărăcinișurilor, tufelor

de spin și porumbar, puieților de arbori, combaterea ferigii (prin cosiri

repetate);

- Pe suprafețele declarate neincluse

în „pachetul verde”, executarea de tratamente de erbicidare pentru înlăturarea

vegetației nedorite (feriga);

- Achiziționarea de utilaje

specifice pentru realizarea lucrărilor de mai sus (utilaje pentru defrișări,

cosiri).

La data de 22 ianuarie 2009, o

echipă de control din cadrul D.A.C.I. din cadrul A.P.I.A. a încheiat un

proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condițiilor de

legalitate și oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafață,

aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, fiind supusă

controlului și cererea reclamantului.

Organul de control a constatat că

prin decizia nr. 2576866 din 19 iunie 2008 a A.P.I.A., i s-ar fi aprobat în mod

nelegal suma de 153.938,45 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind

determinată de faptul că nu a desfășurat „activitate agricolă proprie” conform

prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului M.A.D.R. nr. 704/2007, raportat la

neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de către O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru

modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte

forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal de mai sus l-a

contestat în termenul legal, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 4.747

din 20 februarie 2009 pe care o contestă prin prezenta acțiune, motivația

respingerii contestației fiind aceea că nu a desfășurat propria activitate

agricolă.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 224 din 25 iunie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile sunt

aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală așa cum rezultă din

dispozițiile art. 3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79/2003.

Raportat la aceste constatări devin

aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că

stabilirea instanței competente se face în funcție de criteriul valoric al

creanței de recuperat.

Având în vedere că impunerea în

litigiu este sub plafonul de 500.000 lei, instanța competentă este tribunalul.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul C.L.C.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut în esență că

în mod greșit s-a stabilit competența în favoarea Tribunalului, secția de

contencios administrativ întrucât emitenta actului atacat este o instituție

publică centrală, iar sumele în litigiu nu intră în categoria celor care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora…” ci fac parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G. nr.

79/2003.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Creanța în litigiu a fost calculată

ca urmare a verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri

avansate din F.E.G.A., în temeiul O.G. nr. 73/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, încheindu-se procesul-verbal de constatare

din 27 ianuarie 2009 de către D.A.C.I. din cadrul pârâtei A.P.I.A.

Împotriva acestui titlu reclamantul

a formulat contestație care a fost respinsă prin decizia nr. 4.747 din 11

martie 2009 în condițiile Codului de procedură fiscală.

Ca atare, dispozițiile legale

aplicabile sunt cele prevăzute de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente, utilizate necorespunzător.

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 79/2009,

art. 4 și 5 „Constituie obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din

nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/ sau din

cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acesta, precum

și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului. Creanțele bugetare

rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor

și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea

asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Fiind asimilate creanțelor fiscale,

la stabilirea instanței competente Înalta Curte de Casație și Justiție va avea

în vedere criteriul valoric al creanței, iar nu emitentul actului atacat.

Competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură

civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei

ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față se contestă decizia

nr. 2881454 din 16 august 2008 emisă de pârâta A.P.I.A., în sensul anulării

excluderii de la plată în cadrul schemelor de sprijin și a sancțiunii

multianuale în valoare de 588,26 lei pentru schema unică pe suprafață și 96,88

lei pentru schema pentru plăți naționale directe complementare.

Prin urmare, cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că

instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.C.D.

județul Caraș-Severin, împotriva sentinței nr. 224 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.