ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 aprilie 2010 și precizată ulterior, reclamantul V.N.G. a chemat în judecată Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, solicitând anularea Ordinului nr. 2237 din 18 decembrie 2009, reintegrarea în funcția de consilier superior și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și la 6.000 lei daune morale. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a exercitat funcția publică de consilier superior, pe care a ocupat-o prin concurs începând cu 1 august 2005, raportul său de serviciu încetând în mod abuziv la 10 decembrie 2009, dată când se afla în concediu medical, din inițiativa pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 3604 din 20 mai 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în parte și a dispus anularea ordinului atacat, reintegrarea în funcție a reclamantului și obligația pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și la 1.200 lei cheltuieli de judecată, respingând cererea de daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză. Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a învederat că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 17 alin. (2) lit. a), art. 18 și art. 20 din Legea nr. 329/2009, privind măsurile reglementate referitoare la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, intrate în vigoare la 24 noiembrie 2009. În acest sens, pârâtul a arătat că reclamantul, având calitatea de pensionar militar cu o pensie netă superioară nivelului salariului mediu brut pe economie și ocupând funcția de consilier superior, trebuia să opteze în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor de serviciu. S-a precizat de către pârât că, întrucât reclamatul a ignorat această obligație, în termenul de 15 zile, s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu potrivit art. 20 din Legea nr. 329/2009, neavând relevanță împrejurarea privind incapacitatea de muncă reținută eronată de instanța de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, prin Legea nr. 329/2009, publicată în M. Of. nr. 761 din 9 noiembrie 2009 s-au stabilit în Capitolul IV unele măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare. În art. 18 alin. (1) din lege s-a prevăzut că pensionarii care desfășoară activități profesionale pe baza, printre altele, a unui raport de serviciu, au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Capitolului IV să își exprime în scris opțiunea intre suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie.

Același act normativ prevede la art. 20 că neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul de 15 zile constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de serviciu. În cauză, aceste dispoziții legale au fost aduse la cunoștința reclamantului prin adresa emisă de pârât la 11 noiembrie 2009, fără însă ca în termenul legal, să fie exprimată opțiunea prevăzută de art. 18 alin. (1), text de lege în baza căruia la data de 18 decembrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 2237 prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu de pensionar cumulard, începând cu data de 10 decembrie 2009. Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1998 potrivit cărora în perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Aceste dispoziții legale nu sunt însă aplicabile în situația reclamantului, al cărui raport de serviciu a încetat de drept. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu reprezintă încetarea acestora prin efectul legii, independent de voința angajatorului sau de cea a angajatului, care nu sunt luate în considerare, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ordinul prin care s-a constatat intervenirea situației respective a fost emis în perioada cât reclamantul se afla în incapacitate de muncă. În consecință, ordinul atacat fiind emis în baza și cu respectarea legii, Curtea, admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva sentinței nr. 3604 din 20 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul V.N.G., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012 .