ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2012

HOTĂRÂRE
03.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1 aprilie 2010

și precizată ulterior, reclamantul V.N.G. a chemat în judecată Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, solicitând anularea Ordinului nr.

2237 din 18 decembrie 2009, reintegrarea în funcția de consilier superior și

obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și la 6.000

lei daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că a exercitat funcția publică de consilier superior,

pe care a ocupat-o prin concurs începând cu 1 august 2005, raportul său de

serviciu încetând în mod abuziv la 10 decembrie 2009, dată când se afla în

concediu medical, din inițiativa pârâtului.

Prin sentința civilă nr.

3604 din 20 mai 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în parte și a dispus anularea

ordinului atacat, reintegrarea în funcție a reclamantului și obligația

pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și la 1.200 lei

cheltuieli de judecată, respingând cererea de daune morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că ordinul contestat a fost emis cu

încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în

perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot

fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a

învederat că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 17 alin. (2)

lit. a), art. 18 și art. 20 din Legea nr. 329/2009, privind măsurile

reglementate referitoare la regimul cumulului pensiilor cu veniturile

salariale, intrate în vigoare la 24 noiembrie 2009.

În acest sens,

pârâtul a arătat că reclamantul, având calitatea de pensionar militar cu o

pensie netă superioară nivelului salariului mediu brut pe economie și ocupând

funcția de consilier superior, trebuia să opteze în termen de 15 zile de la intrarea

în vigoare a legii între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor

de serviciu.

S-a precizat de către

pârât că, întrucât reclamatul a ignorat această obligație, în termenul de 15

zile, s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu potrivit art.

20 din Legea nr. 329/2009, neavând relevanță împrejurarea privind incapacitatea

de muncă reținută eronată de instanța de fond.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi

admis și a se dispune modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

Astfel, prin Legea

nr. 329/2009, publicată în M. Of. nr. 761 din 9 noiembrie 2009 s-au stabilit în

Capitolul IV unele măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile

salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.

În art. 18 alin. (1)

din lege s-a prevăzut că pensionarii care desfășoară activități profesionale pe

baza, printre altele, a unui raport de serviciu, au obligația ca, în termen de

15 zile de la data intrării în vigoare a Capitolului IV să își exprime în scris

opțiunea intre suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și

încetarea raporturilor de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată

depășește nivelul salariului mediu brut pe economie.

Același act normativ

prevede la art. 20 că neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în

termenul de 15 zile constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de

serviciu.

În cauză, aceste

dispoziții legale au fost aduse la cunoștința reclamantului prin adresa emisă

de pârât la 11 noiembrie 2009, fără însă ca în termenul legal, să fie exprimată

opțiunea prevăzută de art. 18 alin. (1), text de lege în baza căruia la data de

18 decembrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 2237 prin care s-a constatat

încetarea de drept a raportului de serviciu de pensionar cumulard, începând cu

data de 10 decembrie 2009.

Curtea constată că

instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea prevederilor art. 36 din

Legea nr. 188/1998 potrivit cărora în perioada concediilor de boală raporturile

de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului

public în cauză.

Aceste dispoziții

legale nu sunt însă aplicabile în situația reclamantului, al cărui raport de

serviciu a încetat de drept.

Încetarea de drept a

raporturilor de serviciu reprezintă încetarea acestora prin efectul legii,

independent de voința angajatorului sau de cea a angajatului, care nu sunt luate

în considerare, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ordinul prin care

s-a constatat intervenirea situației respective a fost emis în perioada cât

reclamantul se afla în incapacitate de muncă.

În consecință,

ordinul atacat fiind emis în baza și cu respectarea legii, Curtea, admițând

recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Admite

recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva

sentinței nr. 3604 din 20 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul V.N.G., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2012 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2012
pentru toate posturile similare, reclamantul neparticipând la acel concurs, deși a formulat cerere în acest sens. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul G.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a
ÎCCJ 2012-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2644/2012
ului de serviciu al acestuia, întrucât, deși a dispus repunerea sa în funcția de conducere, autoritatea pârâtă nu a readus întreaga situație juridică, în ceea ce-l privește pe reclamant, la forma anterioară adoptării celor două ordonanțe de
ÎCCJ 2011-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2011
anterioară. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, invocând art. 30
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3535/2011
Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că a fost depășit și termenul de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât a constatat tardive capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 89 din
ÎCCJ 2011-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2011
1 de salarizare, instanța de fond a apreciat că, în măsura în care încetarea raporturilor de serviciu a avut loc datorită reorganizării instituției publice pârâte, se impune ca reclamantul să beneficieze ope legis de prevederile art. 4 din
Sursă