ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 263/CA

din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost admisă cererea de

suspendare a ordinului nr. 2007 din 8 octombrie 2009 emis de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cerere formulată de reclamantul L.G.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța, investită cu soluționarea cererii de suspendare a executării

Ordinului

nr. 2007/2009, a reținut că prin

actul administrativ atacat s-a

dispus

revocarea din funcția deținută de reclamant la expirarea

duratei de 15

zile de preaviz acordate.

Instanța de fond a

respins excepția lipsei de obiect

invocată

în cauză și a constatat că, în cauza dedusă judecății,

reclamantul a

făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de lege.

Astfel,

instanța a reținut existența cazului bine justificat,

prin aceea că ordinul atacat nu

îndeplinește condiția esențială a

unei

motivări reale și temeinice, astfel încât se conturează

indicii privind nelegalitatea actului administrativ arătat.

De

asemenea, instanța a reținut că reclamantul a făcut

dovada unui prejudiciu iminent,

prin aceea că prin eliberarea din funcție a reclamantului este iminentă

producerea unui prejudiciu

în patrimoniul său prin diminuarea considerabilă a veniturilor

sale. Totodată instanța a

reținut și posibilitatea perturbării

previzibile grave a funcționării autorității publice în

care și-a

desfășurat reclamantul

activitatea, prin stoparea derulării

planului

de management aflat în curs de implementare.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

criticând

sentința

pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Prima

critică

adusă

sentinței recurate constă în faptul

încălcării formelor de procedură de către instanța de

fond,

prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se

susține că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de

suspendare la termenul din 15

decembrie 2009, deși ministerul

pârât a fost citat prima dată pentru termenul din 19

ianuarie 2010,

ceea

ce constituie o încălcare a principiului contradictorialității

și a dreptului la apărare.

Prin

a doua critică

recurentul

a susținut că pretenția

dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul de

eliberare din funcție a ajuns

la termen anterior pronunțării și

chiar

introducerii acțiunii.

Pe

fondul cererii,

recurentul

a arătat că, în cauza dedusă

judecății, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 14 și art. 15

din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția

pagubei

iminente nu este îndeplinită în cauză.

Recurentul a precizat

că actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale la data

emiterii, iar O.U.G.

nr. 105/2009 nu a fost

declarată neconstituțională, pentru a putea

constitui o împrejurare de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent,

astfel încât nici această condiție nu poate fi considerată îndeplinită în

cauză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Un ceea ce privește

primul motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că este neîntemeiat. Astfel,

din cercetarea actelor dosarului instanței de fond rezultă că, deși termenul de

judecată inițial stabilit prin repartizarea aleatorie a fost la 19 ianuarie

2010, prin încheierea nr. 38/F/CC din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba -

Iulia a admis cererea de preschimbare a termenului, formulată de reclamantul L.G.

și a stabilit termen de judecată la data de 15 decembrie 2009, cu citarea

părților. La fila 18 din dosarul de fond se află procesul-verbal privind dovada

de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru termenul din 75 decembrie 2009, pe

această dovadă fiind aplicată ștampila

instituției

- Direcția juridică și semnătura reprezentantului legal,

iar data primirii

citației este 10 decembrie 2009. Mai mult, la fila 15 din dosarul de fond se

află și dovada citării prin fax a ministerului, încă din data de 7 decembrie

pârât a fost legal îndeplinită pentru termenul din 15 decembrie 2009, când

instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de suspendare a executării

actului administrativ, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304

punctul 5 C. proc. civ. nu este dovedit.

excepția lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă

de instanța de fond,

cu motivarea că

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac

distincție între

actele administrative cu executare uno ictu și actele administrative cu

executare succesivă, iar legea trebuie să

fie

interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel

admisibilă

cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 235 din 9 octombrie 2009.

A accepta teoria

recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse

la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu

executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind

reprezentată de actele administrative cu caracter normativ.

Este de reținut și

faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului

administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține

întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o

situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului.

fondului cauzei,

Înalta Curte reține

următoarele:

Este necontestat

faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R.

Alba, prin Ordinul nr. 1335 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III

alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat

preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2007 din 8

octombrie

2009, emis în temeiul art. IV și

art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

Înalta Curte reține

că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca

urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de

urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului

(...)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere, funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința

neconstituționalității căreia

Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

In plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul

executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de

legalitate care funcționează în

favoarea

acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ

este emis în

baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost

emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în

care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ

în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa

până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

In ceea ce privește

existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța

de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a

fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de

drepturile salariale în temeiul unui act

administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă

prezumția de

legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube

este îndeplinită.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței

nr. 263/CA din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8

iunie 2010.