ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 263/CA din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost admisă cererea de suspendare a ordinului nr. 2007 din 8 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cerere formulată de reclamantul L.G. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, investită cu soluționarea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2007/2009, a reținut că prin actul administrativ atacat s-a dispus revocarea din funcția deținută de reclamant la expirarea duratei de 15 zile de preaviz acordate. Instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect invocată în cauză și a constatat că, în cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de lege.

Astfel, instanța a reținut existența cazului bine justificat, prin aceea că ordinul atacat nu îndeplinește condiția esențială a unei motivări reale și temeinice, astfel încât se conturează indicii privind nelegalitatea actului administrativ arătat. De asemenea, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu iminent, prin aceea că prin eliberarea din funcție a reclamantului este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale. Totodată instanța a reținut și posibilitatea perturbării previzibile grave a funcționării autorității publice în care și-a desfășurat reclamantul activitatea, prin stoparea derulării planului de management aflat în curs de implementare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Prima critică adusă sentinței recurate constă în faptul încălcării formelor de procedură de către instanța de fond, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se susține că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de suspendare la termenul din 15 decembrie 2009, deși ministerul pârât a fost citat prima dată pentru termenul din 19 ianuarie 2010, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. Prin a doua critică recurentul a susținut că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

Pe fondul cererii, recurentul a arătat că, în cauza dedusă judecății, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză. Recurentul a precizat că actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale la data emiterii, iar O.U.G. nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituțională, pentru a putea constitui o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent, astfel încât nici această condiție nu poate fi considerată îndeplinită în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Un ceea ce privește primul motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiat. Astfel, din cercetarea actelor dosarului instanței de fond rezultă că, deși termenul de judecată inițial stabilit prin repartizarea aleatorie a fost la 19 ianuarie 2010, prin încheierea nr. 38/F/CC din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba - Iulia a admis cererea de preschimbare a termenului, formulată de reclamantul L.G. și a stabilit termen de judecată la data de 15 decembrie 2009, cu citarea părților.

La fila 18 din dosarul de fond se află procesul-verbal privind dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru termenul din 75 decembrie 2009, pe această dovadă fiind aplicată ștampila instituției - Direcția juridică și semnătura reprezentantului legal, iar data primirii citației este 10 decembrie 2009. Mai mult, la fila 15 din dosarul de fond se află și dovada citării prin fax a ministerului, încă din data de 7 decembrie 2009. în acest condiții, se constată că procedura de citare a ministerului pârât a fost legal îndeplinită pentru termenul din 15 decembrie 2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 C. proc.

civ. nu este dovedit. 2. In ceea ce privește excepția lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, cu motivarea că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între actele administrative cu executare uno ictu și actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 235 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ.

Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului. 3. Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Alba, prin Ordinul nr. 1335 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2007 din 8 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G.

nr. 105/2009. Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere, funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. In plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009. Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

In ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 263/CA din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.