ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5125/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5125/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 71 din 4 martie

2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, (învestită ca urmare a declinării de competență prin sentința nr. 1148

din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Botoșani) a admis acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Județean Botoșani, prin Președinte, în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Dorohoi, prin Primar, și l-a obligat pe acesta la plata,

către reclamant, a sumei de 884.277,18 lei, reprezentând contribuție legală

datorată pentru întreținerea copilului aflat în dificultate, pentru perioada

2002-2004 și 2005, și accesorii, constând în penalității de întârziere la

plată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Obligația consiliilor locale de a

contribui la susținerea sistemului de protecție a copilului a fost instituită

prin art. 20 din O.U.G. nr. 26/1997 și ulterior prin art. 24 alin. (1) din

O.U.G. nr. 192/1999; O.U.G. nr. 26/1997 a fost abrogată, într-adevăr, prin

Legea nr. 272/2004, însă nu în integralitate, ci cu excepția art. 20 alin. (3),

care astfel a fost păstrat și odată cu aceasta și obligația consiliilor locale

la plata contribuției în discuție. Ca atare, nu intră în discuție abrogarea

H.G. nr. 457/2000, ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 26/1997 (cu excepția art. 20),

în conformitate cu principiul enunțat de Legea nr. 24/2000, privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În consecință, a reținut prima

instanță, contribuția în discuție este datorată de pârât pentru perioada

2002-2004, cu atât mai mult cu cât pentru fiecare an din această perioadă

părțile au încheiat, pe baza hotărârilor consiliului județean nr. 91/2002,

110/2003 și 64/2004, convenții stabilind cuantumul sumelor datorate pentru

fiecare copil și numărul de copii și, ulterior, acte adiționale la aceste

convenții, ca urmare a modificării numărului de copii instituționalizați.

Cum, pentru perioada 2002-2004, suma

de 335.578,17 lei, calculată de reclamant cu titlu de debit-contribuție la

susținerea sistemului de protecție a copilului, nu a fost infirmată prin probele

administrate (expertiza contabilă a stabilit doar că în această perioadă suma

datorată urmează a fi compensată cu sumele plătite de pârât nedatorat pentru

anul 2005), este evident că suma este datorată, ca de altfel și penalitatea de

516.606,14 RON, calculată conform art. 4 din convențiile nr. 10429/2002,

11945/2003 și 12225/2004 (de 0,06 % /zi întârziere, în condițiile în care

conform art.3 din aceste convenții, pârâtul trebuia să achite contribuția până

la data de 10 fiecărei luni, conform art. 5 din H.G. nr. 457/2000).

Instanța a reținut că plata sumelor

și penalităților se impune, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârile anuale în

perioada 2002-2004 adoptate de Consiliul Județean Botoșani, pârâtului i-au fost

reportate sume din impozitul pe venit, pentru protecția copilului, sume pe care

pârâtul nu le-a folosit în acest scop.

Pentru anul 2005, obligația de plată

a pârâtului subzistă în baza Convenției nr. 249din 4 ianuarie 2005, legal

încheiată de părți ulterior apariției Legii nr. 272/2004; de altfel, în anul

2005 pârâtul recunoaște că a efectuat plăți în contul contribuției la

susținerea sistemului de protecție a copilului.

Instanța de fond a înlăturat

concluziile expertizei contabile efectuate, reținând că expertul a precizat că,

deoarece de la 01 ianuarie 2005 contribuția în discuție nu mai era datorată,

conform Legii nr. 272/2004, sumele achitate în anul 2005, sau să fie scăzute

din totalul debitelor datorate de pârât pentru perioada 2002-2004, operându-se

o compensare.

Prima instanță a reținut însă că

pârâtul nu a solicitat compensarea sau desocotirea între sumele datorate pentru

perioada 2002 – 2004 cu sumele pretins nedatorate pentru 2005, printr-o cerere

reconvențională formulată potrivit art. 119 C. proc. civ., astfel că instanța,

care nu poate depăși limitele învestirii sale, nu poate avea în vedere o astfel

de operațiune.

În altă ordine de idei, prima

instanță a constatat că, suma achitată parțial pentru anul 2005 (209.000 lei),

face parte din suma de 2.088.000 lei, repartizată pârâtului din impozitul pe

venit pentru susținerea sistemului de protecție a copilului prin Hotărârea

Consiliului Județean Botoșani nr. 60/2004, hotărâre pe care pârâtul nu a

atacat-o în justiție și în baza căreia s-a emis și Decizia de impunere nr. 12156

din 9 decembrie 2005.

Municipiul Dorohoi, prin Primar, a

atacat cu recurs sentința menționată, formulând critici pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a făcut o expunere rezumativă a istoricului cauzei și a arătat

că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

2.1. Prima instanță a interpretat greșit

legea, atunci când a considerat că prin Legea nr. 272/2004 nu a fost abrogată

și prevederea din O.U.G. nr. 26/1997 privind obligația consiliilor locale de a

contribui la susținerea sistemului de protecție a copilului precum și, în mod

corespunzător, H.G. nr. 457/2000. Art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/1997,

rămas în vigoare după adoptarea Legii nr. 272/2004, nu instituie nicio

obligație pentru consiliile locale, cu excepția celor organizate la nivelul

sectoarelor Municipiului București, concluzie la care a ajuns și Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin mai

multe decizii, dintre care a enumerat decizia nr. 722 din 6 februarie 2007,

decizia nr. 1625 din 20 martie 2007, decizia nr. 1738 din 23 martie 2007 și

decizia nr. 1835 din 29 martie 2007.

2.2. Instanța a obligat pârâtul la

plata unor sume aferente anului 2002, deși reclamantul nu a formulat nicio

pretenție referitoare la anul 2002 în motivarea cererii de chemare în judecată

și nu a administrat dovezi în acest sens.

2.3. Instanța a înlăturat în mod

greșit concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, motivând că nu a

fost solicitată o imputație a plăților pe calea unei cereri reconvenționale,

deși proba respectivă a fost încuviințată potrivit prevederilor art. 201 alin. (1)

C. proc. civ., în considerarea apărărilor invocate prin întâmpinare, tocmai

pentru a se stabili modul de compensare a plăților nedatate efectuate în anul

2005 nu datoriile aferente anilor 2003 – 2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

Consiliul Județean Botoșani a răspuns pe larg motivelor de recurs formulate, cu

ample referiri la prevederile legale pe care le-a considerat relevante, care au

reglementat succesiv materia sistemului național de asistență socială și a

sistemului de protecție a copilului, concluzionând că abrogarea O.U.G. nr. 26/1997,

prin Legea nr. 272/2004, nu a avut ca efect și abrogarea H.G. nr. 457/2000,

care a fost adoptată în temeiul O.U.G. nr. 192/1999 privind înființarea

Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea

activităților de protecție a copilului și stabilește normele metodologice în

baza cărora se realizează susținerea copilului și a familiei.

În sprijinul punctului său de

vedere, intimatul-reclamant a invocat, la rândul său practică judiciară,

enumerând, printre altele deciziile nr. 2673 din 24 mai 2007, nr. 4278 din 7

noiembrie 2007; nr. 1746 din 24 aprilie 2008 și nr. 1284 din 13 aprilie 2006

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, și o serie de hotărâri ale Tribunalului Botoșani și Curții de Apel

Suceava.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

relevante

Motivul prevăzut de art.304 pct.6 C.

proc. civ.

Cererea de chemare în judecată a

avut ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Dorohoi la plata sumei de

884.277, 18 lei (RON), defalcată astfel: 335.578,17 lei debit principal pentru

perioada 2002 – 2004, 516.606,14 lei accesorii aferente debitului pentru 2002 –

2004, 16.650 lei debit principal pentru anul 2005 și 15.442,87 lei accesorii

pentru 2005, sumă corespunzătoare obligației colectivității locale de a

contribui la susținerea financiară a sistemului de protecție a copiilor aflați

în dificultate.

Prin hotărârea recurată, prima

instanță s-a pronunțat întocmai asupra obiectului cererii deduse judecății,

conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ. („dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori

ceea ce nu s-a cerut”) fiind vădit nefondat.

Motivele încadrate în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Curtea de

apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale care au

reglementat succesiv chestiunea litigioasă și a principiilor ce guvernează

activitatea autorităților publice locale și relațiile dintre acestea, în raport

cu baza factuală rezultată din probele cauzei, cu unele nuanțări și precizări

ce vor fi evidențiate în cele ce urmează.

Pentru perioada 2002 – 2004,

obligația consiliilor locale de a contribui la susținerea sistemului de

protecție a copilului rezultă din prevederile exprese ale art. 19 din O.U.G.

nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, precum și ale

Normelor metodologice de stabilire a contribuțiilor comunităților locale la

finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui

cu handicap și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile

art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, aprobate prin H.G. nr. 457/2000 [art. 3 alin. (1)

].

În executarea actelor normative

menționate, Consiliul Județean Botoșani a emis anual hotărâri pentru aprobarea

costului anual pentru întreținerea unui copil instituționalizat, iar între părți

au fost încheiate convenții prin care a fost stabilită suma totală datorată, în

raport cu numărul de copii din comunitatea locală respectivă care beneficiau de

protecție.

De asemenea, municipiul a beneficiat

de repartizarea unor sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea

bugetului local, conform prevederilor corespunzătoare din legile anuale ale

bugetului de stat, prin hotărâri adoptate de consiliul județean în temeiul art.

109 din Legea administrației locale nr. 215/2001, în care a fost prevăzută, ca destinație

a sumelor repartizate, finanțarea sistemului de protecție a copiilor aflați în

centre de plasament.

Toate aceste acte administrative au

fost indicate în detaliu în considerentele sentinței și se regăsesc la pct. I.1

din prezenta decizie.

Existența și întinderea debitelor

pentru perioada 2002 – 2004 nu a fost infirmată prin expertiza contabilă

efectuată în cauză și nu a fost contestată de recurentul-pârât, criticile

acestuia tinzând numai către compensarea lor cu sumele - considerate nedatorate

– plătite în cursul anului 2005, când sistemul de protecție și promovare a

drepturilor copilului a fost modificat substanțial, prin Legea nr. 272/2004, intrată

în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.

Într-adevăr, art. 120 din Legea nr. 272/2004

prevede expres că toate cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizațiilor

maternali, precum și cele legate de aplicarea Legii nr. 326/2003 privind

drepturile de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice

specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centrele

maternale, precum și copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți

maternali profesioniști, se suportă de la bugetul județului, respectiv de la

bugetul sectorului municipiului București și se gestionează de către direcția

generală de asistență socială și protecția copilului, orice alte dispoziții

contrare fiind abrogate, prin art. 142 alin. (3) al Legii nr. 272/2004.

Prin art. 142 alin. (1) lit. b) din

aceeași lege a fost abrogată expres și O.U.G. nr. 26/1997, singurele prevederi

menținute în vigoare fiind cele ale art. 20 alin. (3).

Contrar celor reținute de instanța

de fond și afirmate în întâmpinarea intimatului – reclamant, în sensul că odată

cu păstrarea acestui text legal a fost păstrată și obligația consiliilor locale

la contribuția în litigiu, Înalta Curte constată, că potrivit art. 20 alin. (3)

din O.U.G. nr. 26/1997, sumele necesare se suportă din bugetul consiliilor

județene sau ale consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București,

nicidecum din bugetele consiliilor locale ale comunelor, orașelor sau

municipiilor, altele decât municipiul București.

Proba cu înscrisuri administrată în

cauză a relevat însă o situație juridică ale cărei particularități fac ca

înlăturarea considerentului menționat mai sus, reținut greșit de instanța de

fond, să nu fie în măsură să ducă la reformarea sentinței.

Astfel, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 272/2004, mai precis la data de 4 ianuarie 2005, Municipiul Dorohoi,

prin primar, a încheiat cu Consiliul Județean Botoșani convenția înregistrată

cu nr. 249 din 4 ianuarie 2005 la Primăria Municipiului Dorohoi și cu nr. 12.225 din 29 decembrie 2004 la Consiliul Județean Botoșani, prin care s-a obligat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2005,

să suporte cheltuielile corespunzătoare finanțării activității de protecție

pentru un număr de 73 copii, dintre care 19 cu handicap, provenind din

comunitatea locală respectivă.

Ulterior, părțile semnatare au încheiat

un protocol, înregistrat cu nr. 4380 din 12 aprilie 2005 la Consiliul Județean Botoșani și cu nr. 8097 din 18 aprilie 2005 la Primăria Dorohoi, prin care au declarat că, „recunosc valabilitatea Convenției nr. 12225 din

29 decembrie 2004 și se obligă la respectarea întocmai a acesteia pe parcursul

anului 2005”.

Convenția a fost urmată de o serie

de acte adiționale, încheiate în perioada martie-decembrie 2005, prin care suma

totală datorată a fost modificată în raport cu modificările intervenite cu

privire la numărul de copii care beneficiau de protecție (filele 17 – 25 din

dosarul inițial al Tribunalului Botoșani).

Așa cum a reținut și instanța de

fond, în considerarea obligației asumate prin convenție, Municipiul Dorohoi a beneficiat

de sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

prin Hotărârea Consiliului județean Botoșani nr. 60/2004, adoptată în temeiul

art. 26 lit. d) al Legii nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005,

suma destinată susținerii protecției copilului fiind de 2.088.000 lei.

Evaluând conținutul și efectele

manifestărilor de voință menționate în contextul mai larg al principiilor

descentralizării și autonomiei locale, menite să răspundă unor nevoi specifice

și reale ale comunităților locale și presupunând, în același timp, o marjă de

apreciere care conferă autorităților publice locale o reală adaptabilitate la

realitatea socială, Înalta Curte are în vedere că, în condițiile în care

Municipiul Dorohoi, prin reprezentantul legal, și-a asumat obligația de a

contribui la finanțarea activităților de protecție a copilului pentru anul 2005

și a beneficiat, în mod corespunzător, de sume repartizate pentru echilibrarea bugetului

local, cu destinația expresă a finanțării protecției copilului, acceptarea

tezei susținute în recurs ar duce la o soluție profund inechitabilă, care ar

ignora imperativul asigurării unui echilibru rezonabil între diferitele

expresii și căi de realizare a interesului public afirmate de părți.

Toate aceste considerente, care

conduc către concluzia existenței obligației și pentru anul 2005, în cazul

particular dedus judecății, la care se adaugă argumentul, de ordin procedural, în

sensul că nelegalitatea unor acte administrative bilaterale (convenția,

protocolul și actele adiționale) nu poate fi invocată pe calea incidentă a

excepției de nelegalitate, fac inutilă examinarea criticilor legate de

aplicarea mecanismului compensării obligațiilor și imputației plății.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul Dorohoi, prin Primar, împotriva sentinței nr. 71 din 4

martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2010.