ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2008

Acțiunea era de competența instanței de executare iar nu a instanței de contencios administrativ, întrucât înștiințarea de plată nu este un act administrativ fiscal ci un act premergător executării silite. Cu privire la natura juridică a înștiințării de plată invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurentul mai reproșează Curții de Apel și soluția pronunțată în privința „excepției de nulitate absolută a dispoziției din 27 aprilie 2005”, arătând că președintele Consiliului Județean Botoșani nu avea competența materială de soluționare pe fond a contestației, nefiind incidente dispozițiile art. 174-187 C. proc. fisc. Subvenția pentru susținerea protecției copilului conform H.G. nr. 457/2000 pretinsă de la bugetul local către bugetul consiliului județean constituie un transfer dintre bugete și, nefăcând parte din bugetul consolidat, nu reprezintă creanță fiscală.

Au fost ignorate prevederile art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000. Sumele datorate de consiliul local aflat în imposibilitate de plată au fost suportate din fondul de 15% aflat la dispoziția consiliului județean, împrejurare care rezultă și din aceea că în perioada 01 ianuarie 2001–30 iunie 2004 Consiliul Județean Botoșani nu a înregistrat în evidențele contabile nicio datorie a Consiliului Local Botoșani, fapt constatat și prin raportul de expertiză contabilă. Instanța de fond a înlăturat concluziile expertului ale primului dosar de fond și nu a observat explicațiile date de directorul economic al Consiliului Județean, reținute în Raportul Camerei de Conturi. Recurentul a prezentat extrase din bilanțurile contabile ale municipiului Botoșani pentru a demonstra că în perioada 2001-2004 a încasat mai puțin decât previzionase și nu i s-au alocat de către intimat sumele solicitate pentru acoperirea cheltuielilor curente și a numeroaselor plăți restante; a mai arătat că în aceeași perioadă, ordonatorul de credite (primarul) a avut obligația să asigure cu prioritate plata facturilor la energia electrică și termică, gaze naturale, plata ajutorului social și a ajutorului pentru încălzirea locuinței. Așa fiind, conchide că în perioada 2001–2004 s-a aflat în incapacitate de plată și nu datorează sumele pretinse de intimat fiindcă art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000 nu obligă la achitarea cu prioritate a sumelor necesare în vederea finanțării activității de protecție a copilului, ci numai prevederea lor cu prioritate în bugetele proprii.

Cele patru hotărâri ale Consiliului Județean menționate în sentința atacată au avut drept destinație legală echilibrarea pe ansamblu a bugetului local al Municipiului Botoșani și nu o anume destinație. Temeiul legal al emiterii lor l-a constituit art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, au vizat toate unitățile administrativ teritoriale și nu au avut la bază solicitări ale consiliilor locale din județul Botoșani. Recurentul combate considerentul fondului referitor la incidența în speță a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legile bugetului de stat pe anii 2002 și 2003, arătând că acestea nu au nicio legătură cu problema dedusă soluționării.

Au fost interpretate eronat constatările cuprinse în Raportul de Control din 23 iulie 2004 al Camerei de Conturi Botoșani. Nu există justificare pentru concluzia că Municipiul Botoșani nu a respectat destinația fondurilor alocate, respectiv nu a calculat și înregistrat în contabilitate majorări, dobânzi și penalități aferente veniturilor reprezentând contribuție la finanțarea activității de protecție a copilului. Instanța de fond a confundat obiecțiunile Consiliului Județean Botoșani cu opinia expertului.

Recurentul arată că dobânzile în cuantum de 634.333,3 RON nu au temei legal, întrucât, potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000 pentru neplata contribuției se datorează numai penalități de întârziere, nu și dobânzi. Cum intimatul nu a pretins suma în litigiu în perioada 2001-2004 sumele nu au fost contabilizate drept o creanță bugetară de încasat.

La calculul contribuției înscrise în înștiințarea de plată din 17 februarie 2007 s-au făcut erori referitoare la numărul de copii și nu s-a ținut seama de dispoziția cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 326/2003. La rândul său, intimatul Consiliul Județean Botoșani, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat, în esență, că este organ fiscal (creditor) în raport cu Municipiul Botoșani care este contribuabil (debitor), în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 17, 25 și 32 C. proc. fisc., iar contribuția recurentului la susținerea sistemului de protecție a copilului este o creanță fiscală. Baza de impunere o constituie numărul de copii care provin de pe raza Municipiului Botoșani și costul anual pe copil care se aprobă la sfârșitul fiecărui an calendaristic pentru anul următor, prin hotărâre de consiliu județean, cu respectarea legislației în vigoare. Intimatul a susținut că recurentul nu a respectat destinația sumelor repartizate pentru protecția copilului prin cele 4 hotărâri menționate de instanța de fond, deși conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000, Direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani trebuia să cuprindă sumele în buget la capitolul privind protecția copilului și să efectueze plățile lunare. Referitor la temeiul legal al dobânzilor și penalităților de întârziere, intimatul indică dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și art. 22 lit. d) C. proc. fisc. În fine, cât privește invocarea în ultimul motiv de recurs a prevederilor art. 4 din Legea nr. 326/2003 intimatul consideră că acestea au fost scoase din context, ignorându-se practic art. 1 al aceluiași act normativ. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs reținute, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală și temeinică. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către Municipiul Botoșani cu o acțiune având ca obiect anularea dispoziției din 27 aprilie 2005 emisă de președintele Consiliului Județean Botoșani prin care s-a respins contestația recurentului-reclamant referitoare la sumele datorate serviciului public de protecție a copilului aflat în dificultate, comunicate prin înștiințarea de plată din 17 februarie 2005. În partea expozitivă a dispoziției s-a reținut că sumele înscrise în înștiințarea de plată din 17 februarie 2005 ca fiind datorate pentru perioada anilor 2001-2004 au fost calculate în baza numărului de copii prevăzut în Convențiile nr. 11225 din 30 martie 2001, nr. 1318 din 14 ianuarie 2002, nr. 29024 din 11 decembrie 2002, nr. 2143 din 26 ianuarie 2004, că acest număr a suferit modificări pe parcursul anilor 2001-2004 prin instituirea unor măsuri de protecție a copiilor aflați în dificultate și că Primăria Municipiului Botoșani a fost încunoștiințată despre acest fapt. Totodată, s-a arătat că la nivelul Consiliului Județean nu sunt disponibile sumele de echilibrare prevăzute la art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000, deoarece potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aceste sume se repartizează la începutul fiecărui an unităților administrativ teritoriale. Temeiul legal indicat de emitent vizează prevederile art. 8 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000, art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, art. 174-187 C. proc. fisc., republicat, precum și art. 117 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. Recurentul-reclamant a contestat atât debitul principal, reprezentând contribuția Municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție a copilului pentru perioada 2001-2004, în cuantum de 6.239.719.000 ROL, cât și accesoriile calculate până la data de 31 decembrie 2004, respectiv 6.343.333.000 ROL – dobânzi și 1.420.402.000 ROL – penalizări de întârziere. 1. După cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia nr. 409 din 24 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a tranșat irevocabil chestiunea naturii juridice a înștiințării de plată și a dispoziției contestate. Astfel, instanța de control judiciar a stabilit că dispoziția din anul 2005, emisă în baza art. 179-180 C. proc. fisc., în cadrul procedurii de contestare a actelor administrativ-fiscale este supusă cenzurii instanțelor de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În considerentele acestei decizii s-a reținut explicit că „instanța de fond a fost legal sesizată”. În acest mod, instanța de recurs a răspuns atunci la motivul de casare referitor la necompetența instanțelor de contencios administrativ și fiscal și, corelativ, la „excepția de nulitate” a dispoziției, reiterate și în recursul de față. Înalta Curte constată astfel că primul motiv de recurs examinat este vădit nefondat, judecătorul fondului neavând, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., posibilitatea legală de a da o altă calificare actelor analizate. 2. Potrivit art. 5 alin. (3) din Normele metodologice de stabilire a nivelului contribuțiilor comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată, aprobate prin H.G. nr. 457/2000, „în situația în care consiliul local este în imposibilitate de plată, sumele datorate se suportă din fondul de 15% aflat la dispoziția consiliului județean pentru echilibrarea bugetelor locale”. Imposibilitatea de plată se stabilește strict în raport cu capitolul de cheltuieli necesare pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, iar nu în general. Faptul că Municipiul Botoșani a întâmpinat în perioada de referință dificultăți în acoperirea altor cheltuieli (cu plata facturilor la energie electrică și termică, a ajutorului social, etc.) nu prezintă relevanță în speță, în condițiile în care sumele necesare susținerii sistemului de protecție a copilului au fost alocate și virate de intimat, după cum se va detalia în analiza celui de-al treilea motiv de recurs. Este real că în perioada 01 ianuarie 2001–30 iunie 004 Consiliul Județean Botoșani nu a înregistrat în evidențele contabile datoria în discuție, dar această împrejurare nu este exoneratoare de răspundere pentru debitor, întrucât obligația fiscală a fost stabilită în termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 88 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în forma în vigoare la data emiterii înștiințării de plată. Obligația evidențierii și recuperării contribuției reprezentând debit și accesorii datorate de comunitățile locale pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, de către intimat, a fost stabilită de Direcția de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Botoșani prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2004 și apoi prin încheierea nr. 16 din 25 aprilie 2005. 3. Cele patru hotărâri în discuție sunt: hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 58 din 16 mai 2001 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pe unități administrativ teritoriale, conform art. 30 alin. (1) și alin. (9) și a cotei de 15% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale conform art. 30 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001; hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 126 din 19 decembrie 2001 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit și a cotei de 16% pe unități administrativ teritoriale, pentru echilibrarea bugetelor locale, conform art. 25 și art. 27 din Legea bugetului de stat pe anul 2002; hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 114 din 09 decembrie 2002 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit, pe unitățile administrativ teritoriale, pe anul 2003 în sumă totală de 483.166.450 ROL și hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 128 din 13 decembrie 2003 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit, pe unitățile administrativ teritoriale, în sumă de 676.841.000 ROL pe anul 2004. Într-adevăr, după cum indică chiar denumirea hotărârilor, arătată anterior integral, este justă critica referitoare la faptul că ele au urmărit echilibrarea bugetelor locale, temeiul legal al emiterii lor vizând textul corespunzător din legea bugetului de stat pe anul respectiv, de exemplu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, legea bugetului de stat pe anul 2001. Pe de altă parte însă, în toate aceste hotărâri există dispoziții care obligă pe destinatarii fondurilor astfel alocate să le utilizeze cu prioritate pentru finanțarea activității de învățământ special și a activității de protecția copilului (de exemplu art. 2 din hotărârea nr. 58/2001), așa încât nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia sumelor astfel repartizate nu li s-a stabilit o anume destinație. Art. 30 alin. (3) din Legea nr. 216/2001 (iar nu din legile bugetului de stat pe anii 2002 și 2003) a fost menționat de instanța de fond în contextul în care textul de lege se referă tocmai la modul în care se repartizează diversele cote procentuale din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat. 4. Instanța de fond a concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat destinația sumelor repartizate pentru protecția copilului, pe baza mai multor probe ce au fost administrate în cauză, nu numai a Raportului de Control Intermediar din 23 iulie 2004 al Direcției de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Botoșani. Astfel, au fost avute în vedere concluziile expertizei contabile efectuate la data de 09 ianuarie 2006, ale organelor de control din cadrul Camerei de Conturi Botoșani, precum și răspunsul expertului la obiecțiuni. Instanța de fond nu a confundat obiecțiunile intimatului cu opinia expertului, indicându-se în considerentele sentinței atât alin. (1) și (2), în care expertul citează obiecțiunea dar și alin. (2) și (3), în care figurează răspunsul. 5. Accesoriile au fost calculate în temeiul C. proc. fisc., respectiv al art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoarea la data emiterii înștiințării de plată, potrivit cu care „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere”. 6. Pretinsa eroare referitoare la „numărul de copii” este prea generală și nu poate fi verificată de instanța de recurs. Cât privește susținerea că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 4 din Legea nr. 326/2003, Înalta Curte constată că este nepertinentă, textul invocat fiind străin de cauza examinată, după cum bine a remarcat și intimatul prin întâmpinare. Astfel, obiectul de reglementare al acestui act normativ vizează, după cum se arată chiar în primul articol, următoarele drepturi de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști; „dreptul la cazarmament, echipament pentru dotare inițială și înlocuire, transport, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite și materiale cultural sportive” și, în anumite situații „sume de bani pentru nevoi personale”. Prin urmare, în mod logic, potrivit art. 4, numai cheltuielile determinate de prevederile acestei legi se suportă din bugetele proprii ale consiliilor județene. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.