ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată inițial Tribunalului Botoșani,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Botoșani

– prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Botoșani, a solicitat

anularea dispoziției din 27 aprilie 2005 emisă de acesta, dispoziție prin care s-a

stabilit contribuția Municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție

a drepturilor copilului.

Prin sentința nr. 363

din 07 iunie 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în conformitate

cu prevederile art. 187 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003 și a art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii

în contencios administrativ, reclamantul a arătat că pârâtul prin înștiințarea de

plată din anul 2005, i-a făcut cunoscut că datorează suma de 14.003.454.000 ROL,

reprezentând contribuție pentru susținerea sistemului de protecție a drepturilor

copilului pentru perioada 2001–2004. Contestația formulată, prin dispoziția din

27 aprilie 2005, a fost respinsă ca nefondată de către pârât.

Reclamantul a mai arătat

că nu datorează suma pentru care a primit înștiințarea de plată din 22

februarie 2005, deoarece pârâtul nu a calculat contribuția datorată în conformitate

cu art. 8 din H.G. nr. 457/2000 care stabilește că la calculul contribuției trebuie

să se țină seama de modificările intervenite la numărul de copii, modificări care

trebuie transmise în termen de 3 zile de la apariția situației și a prevederilor

art. 1 și art. 4 din Legea nr. 326/2003. În plus, înștiințarea de plată a fost emisă

în baza unui act nul, anexa prin care s-a calculat contribuția nefiind semnată,

aprobată ori ștampilată.

Reclamantul a mai arătat

că s-a aflat în imposibilitatea să facă plățile reprezentând contribuția Municipiului

Botoșani conform H.G. nr. 457/2000 pentru anii 2001–2004, din lipsa surselor de

finanțare și că potrivit art. 5 alin. (3) din același act normativ, în situația

în care consiliul local este în imposibilitate de plată, sumele datorate se suportă

din fondul de 15% aflat la dispoziția consiliului județean pentru echilibrarea bugetelor

locale, adică a pârâtului.

Soluționând în fond pricina,

prin sentința civilă nr. 55 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că anexa comunicată reclamantului nu constituie un

act administrativ, neavând suport legal susținerea privind nulitatea actului ca

document justificativ. S-a considerat că este nerelevantă apărarea referitoare la

necomunicarea obligației lunare, în condițiile în care în perioada 2001-2004 i s-au

comunicat reclamantului modificările intervenite în privința numărului de copii

ocrotiți.

Referitor la susținerea

privind imposibilitatea de plată, instanța a constatat că reclamantul nu a solicitat

în mod expres sume din fondul de echilibrare a bugetelor locale cu destinația de

contribuție la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate.

Totuși, pârâtul a emis mai multe hotărâri pentru echilibrarea bugetelor locale,

reclamantul având obligația de a respecta destinația sumelor repartizate și de a

achita contribuția datorată pentru susținerea sistemului de protecție a copilului.

Această hotărâre a fost

casată prin decizia nr. 409 din 24 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul reclamantului

Municipiul Botoșani, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de control judiciar

a statuat că obiectul acțiunii îl constituie cererea de anulare a dispoziției din

anul 2005 emisă în baza art. 179-180 C. proc. fisc., act administrativ fiscal supus

cenzurii în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Drept urmare, Înalta Curte

a considerat că excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ

nu este întemeiată, Curtea de Apel Suceava fiind legal sesizată, în urma declinării

de competență.

Instanța de recurs a reținut

ca fiind demonstrat faptul că reclamantul a solicitat Consiliului Județean Botoșani

repartizarea de fonduri suplimentare pentru susținerea sistemului de protecție a

copilului aflat în dificultate, comunicând pârâtului că se află în imposibilitatea

de a asigura finanțarea acestei activități din venituri proprii sau din alte surse

de venit ale bugetului local.

S-a indicat instanței

de fond: să verifice dacă pârâtul a repartizat sumele solicitate ca urmare a emiterii

hotărârilor pentru echilibrarea bugetelor locale și care a fost destinația acestora;

să analizeze raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, inclusiv răspunsul

la obiecțiuni, pornind de la premisa că reclamantului i s-au comunicat de către

pârât modificările intervenite cu privire la numărul de copii ocrotiți; să se solicite

părților să depună la dosarul cauzei actele emise de Camera de Conturi Botoșani

în urma controlului efectuat la Consiliul Județean Botoșani în iulie 2004.

Reînvestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 143 din 8 octombrie 2007 a respins ca nefondată

excepția invocată de reclamantul Municipiul Botoșani – prin Primar, referitoare

la nulitatea absolută a înștiințării de plată și a respins ca nefondată acțiunea

formulată de Municipiul Botoșani, prin Primar, în contradictoriu cu Consiliul Județean

Botoșani.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut ca fiind în discuție acte administrativ fiscale

emise în scopul realizării veniturilor bugetare. Președintele consiliului județean,

acționând în mod legal și competent în exercitarea atribuțiilor sale, conform

art. 104 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,

a emis dispoziția din anul 2005.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că reclamantul a solicitat pârâtului repartizarea de fonduri suplimentare

în vederea susținerii sistemului de protecție a copilului, venituri proprii sau

alte surse de venituri la bugetul local, neexistând. Pârâtul, în respectarea prevederilor

legale [art. 1 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 457/2000 și art. 30 alin. (3) din Legea

bugetului de stat pe anii 2001, 2002, 2003 și 2004], a dat curs acestei solicitări

și a emis hotărârile nr: 58 din 16 mai 2001; nr. 126 din 19 decembrie 2001; nr.

114 din 09 decembrie 2002 și nr. 128 din 13 decembrie 2003. Or, așa cum se reține

și în raportul de expertiză contabilă efectuat, în Raportul Camerei de Conturi Botoșani

din 23 iulie 2004, în decizia nr. 19 din 27 septembrie 2004 emisă de aceasta, reclamantul

nu a respectat destinația fondurilor alocate, respectiv nu a calculat și înregistrat

în contabilitate majorări, dobânzi și penalități aferente veniturilor reprezentând

contribuția la finanțarea activității de protecție a copilului. S-a stabilit de

către organul de control că în acest mod au fost încălcate prevederile art. 5

alin. (1) și (2) din Normele metodologice de stabilire a contribuției comunității

locale la finanțarea activității de protecție a copilului, aprobate prin H.G.

nr. 457/2000.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs reclamantul Municipiul Botoșani, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-un amplu memoriu

de recurs, recurentul critică hotărârea fondului, în esență, sub următoarele aspecte:

instanței de executare iar nu a instanței de contencios administrativ, întrucât

înștiințarea de plată nu este un act administrativ fiscal ci un act premergător

executării silite. Cu privire la natura juridică a înștiințării de plată invocă

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul mai reproșează

Curții de Apel și soluția pronunțată în privința „excepției de nulitate absolută

a dispoziției din 27 aprilie 2005”, arătând că președintele Consiliului Județean

Botoșani nu avea competența materială de soluționare pe fond a contestației, nefiind

incidente dispozițiile art. 174-187 C. proc. fisc. Subvenția pentru susținerea protecției

copilului conform H.G. nr. 457/2000 pretinsă de la bugetul local către bugetul consiliului

județean constituie un transfer dintre bugete și, nefăcând parte din bugetul consolidat,

nu reprezintă creanță fiscală.

art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000. Sumele

datorate de consiliul local aflat în imposibilitate de plată au fost suportate din

fondul de 15% aflat la dispoziția consiliului județean, împrejurare care rezultă

și din aceea că în perioada 01 ianuarie 2001–30 iunie 2004 Consiliul Județean Botoșani

nu a înregistrat în evidențele contabile nicio datorie a Consiliului Local Botoșani,

fapt constatat și prin raportul de expertiză contabilă.

Instanța de fond a înlăturat

concluziile expertului ale primului dosar de fond și nu a observat explicațiile

date de directorul economic al Consiliului Județean, reținute în Raportul Camerei

de Conturi.

Recurentul a prezentat

extrase din bilanțurile contabile ale municipiului Botoșani pentru a demonstra că

în perioada 2001-2004 a încasat mai puțin decât previzionase și nu i s-au alocat

de către intimat sumele solicitate pentru acoperirea cheltuielilor curente și a

numeroaselor plăți restante; a mai arătat că în aceeași perioadă, ordonatorul de

credite (primarul) a avut obligația să asigure cu prioritate plata facturilor la

energia electrică și termică, gaze naturale, plata ajutorului social și a ajutorului

pentru încălzirea locuinței.

Așa fiind, conchide că

în perioada 2001–2004 s-a aflat în incapacitate de plată și nu datorează sumele

pretinse de intimat fiindcă art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 457/2000 nu obligă la achitarea cu prioritate a sumelor necesare în vederea

finanțării activității de protecție a copilului, ci numai prevederea lor cu prioritate

în bugetele proprii.

ale Consiliului Județean menționate în sentința atacată au avut drept destinație

legală echilibrarea pe ansamblu a bugetului local al Municipiului Botoșani și nu

o anume destinație. Temeiul legal al emiterii lor l-a constituit art. 29 alin.

(3) din O.U.G. nr. 45/2003, au vizat toate unitățile administrativ teritoriale și

nu au avut la bază solicitări ale consiliilor locale din județul Botoșani.

Recurentul combate considerentul

fondului referitor la incidența în speță a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legile

bugetului de stat pe anii 2002 și 2003, arătând că acestea nu au nicio legătură

cu problema dedusă soluționării.

eronat constatările cuprinse în Raportul de Control din 23 iulie 2004 al Camerei

de Conturi Botoșani. Nu există justificare pentru concluzia că Municipiul Botoșani

nu a respectat destinația fondurilor alocate, respectiv nu a calculat și înregistrat

în contabilitate majorări, dobânzi și penalități aferente veniturilor reprezentând

contribuție la finanțarea activității de protecție a copilului.

Instanța de fond a confundat

obiecțiunile Consiliului Județean Botoșani cu opinia expertului.

dobânzile în cuantum de 634.333,3 RON nu au temei legal, întrucât, potrivit

art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000 pentru neplata contribuției se datorează

numai penalități de întârziere, nu și dobânzi. Cum intimatul nu a pretins suma în

litigiu în perioada 2001-2004 sumele nu au fost contabilizate drept o creanță bugetară

de încasat.

înscrise în înștiințarea de plată din 17 februarie 2007 s-au făcut erori referitoare

la numărul de copii și nu s-a ținut seama de dispoziția cuprinsă în art. 4 din Legea

nr. 326/2003.

La rândul său, intimatul

Consiliul Județean Botoșani, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

A arătat, în esență, că

este organ fiscal (creditor) în raport cu Municipiul Botoșani care este contribuabil

(debitor), în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 17, 25 și 32 C. proc.

fisc., iar contribuția recurentului la susținerea sistemului de protecție a copilului

este o creanță fiscală. Baza de impunere o constituie numărul de copii care provin

de pe raza Municipiului Botoșani și costul anual pe copil care se aprobă la sfârșitul

fiecărui an calendaristic pentru anul următor, prin hotărâre de consiliu județean,

cu respectarea legislației în vigoare.

Intimatul a susținut că

recurentul nu a respectat destinația sumelor repartizate pentru protecția copilului

prin cele 4 hotărâri menționate de instanța de fond, deși conform art. 1 alin. (2)

din H.G. nr. 457/2000, Direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului

Botoșani trebuia să cuprindă sumele în buget la capitolul privind protecția copilului

și să efectueze plățile lunare.

Referitor la temeiul legal

al dobânzilor și penalităților de întârziere, intimatul indică dispozițiile

art. 21 alin. (1) lit. b) și art. 22 lit. d) C. proc. fisc.

În fine, cât privește

invocarea în ultimul motiv de recurs a prevederilor art. 4 din Legea nr. 326/2003

intimatul consideră că acestea au fost scoase din context, ignorându-se practic

art. 1 al aceluiași act normativ.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs reținute, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că este legală și temeinică.

Instanța de contencios

administrativ și fiscal a fost învestită de către Municipiul Botoșani cu o acțiune

având ca obiect anularea dispoziției din 27 aprilie 2005 emisă de președintele Consiliului

Județean Botoșani prin care s-a respins contestația recurentului-reclamant referitoare

la sumele datorate serviciului public de protecție a copilului aflat în dificultate,

comunicate prin înștiințarea de plată din 17 februarie 2005.

În partea expozitivă a

dispoziției s-a reținut că sumele înscrise în înștiințarea de plată din 17

februarie 2005 ca fiind datorate pentru perioada anilor 2001-2004 au fost calculate

în baza numărului de copii prevăzut în Convențiile nr. 11225 din 30 martie 2001,

nr. 1318 din 14 ianuarie 2002, nr. 29024 din 11 decembrie 2002, nr. 2143 din 26

ianuarie 2004, că acest număr a suferit modificări pe parcursul anilor 2001-2004

prin instituirea unor măsuri de protecție a copiilor aflați în dificultate și că

Primăria Municipiului Botoșani a fost încunoștiințată despre acest fapt.

Totodată, s-a arătat că

la nivelul Consiliului Județean nu sunt disponibile sumele de echilibrare prevăzute

la art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000, deoarece

potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele

publice locale, aceste sume se repartizează la începutul fiecărui an unităților

administrativ teritoriale.

Temeiul legal indicat

de emitent vizează prevederile art. 8 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 457/2000, art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, art. 174-187 C. proc.

fisc., republicat, precum și art. 117 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice

locale.

Recurentul-reclamant a

contestat atât debitul principal, reprezentând contribuția Municipiului Botoșani

pentru susținerea sistemului de protecție a copilului pentru perioada 2001-2004,

în cuantum de 6.239.719.000 ROL, cât și accesoriile calculate până la data de 31

decembrie 2004, respectiv 6.343.333.000 ROL – dobânzi și 1.420.402.000 ROL – penalizări

de întârziere.

în cele ce preced, prin decizia nr. 409 din 24 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în

primul ciclu procesual, s-a tranșat irevocabil chestiunea naturii juridice a înștiințării

de plată și a dispoziției contestate.

Astfel, instanța de control

judiciar a stabilit că dispoziția din anul 2005, emisă în baza art. 179-180 C.

proc. fisc., în cadrul procedurii de contestare a actelor administrativ-fiscale

este supusă cenzurii instanțelor de contencios administrativ, în condițiile Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În considerentele acestei

decizii s-a reținut explicit că „instanța de fond a fost legal sesizată”.

În acest mod, instanța

de recurs a răspuns atunci la motivul de casare referitor la necompetența instanțelor

de contencios administrativ și fiscal și, corelativ, la „excepția de nulitate” a

dispoziției, reiterate și în recursul de față.

Înalta Curte constată

astfel că primul motiv de recurs examinat este vădit nefondat, judecătorul fondului

neavând, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., posibilitatea legală de a da

o altă calificare actelor analizate.

alin. (3) din Normele metodologice de stabilire a nivelului contribuțiilor comunităților

locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate,

a celui cu handicap, precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție

în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată, aprobate prin H.G.

nr. 457/2000, „în situația în care consiliul local este în imposibilitate de plată,

sumele datorate se suportă din fondul de 15% aflat la dispoziția consiliului județean

pentru echilibrarea bugetelor locale”.

Imposibilitatea de plată

se stabilește strict în raport cu capitolul de cheltuieli necesare pentru susținerea

sistemului de protecție a copilului, iar nu în general. Faptul că Municipiul Botoșani

a întâmpinat în perioada de referință dificultăți în acoperirea altor cheltuieli

(cu plata facturilor la energie electrică și termică, a ajutorului social, etc.)

nu prezintă relevanță în speță, în condițiile în care sumele necesare susținerii

sistemului de protecție a copilului au fost alocate și virate de intimat, după cum

se va detalia în analiza celui de-al treilea motiv de recurs.

Este real că în perioada

01 ianuarie 2001–30 iunie 004 Consiliul Județean Botoșani nu a înregistrat în evidențele

contabile datoria în discuție, dar această împrejurare nu este exoneratoare de răspundere

pentru debitor, întrucât obligația fiscală a fost stabilită în termenul de prescripție

de 5 ani, prevăzut de art. 88 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

în forma în vigoare la data emiterii înștiințării de plată.

Obligația evidențierii

și recuperării contribuției reprezentând debit și accesorii datorate de comunitățile

locale pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, de către intimat,

a fost stabilită de Direcția de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de

Conturi Botoșani prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2004 și apoi prin încheierea

nr. 16 din 25 aprilie 2005.

în discuție sunt: hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 58 din 16 mai 2001

privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pe unități administrativ

teritoriale, conform art. 30 alin. (1) și alin. (9) și a cotei de 15% din impozitul

pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale conform art. 30 alin. (3) din Legea

bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001; hotărârea Consiliului Județean Botoșani

nr. 126 din 19 decembrie 2001 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul

pe venit și a cotei de 16% pe unități administrativ teritoriale, pentru echilibrarea

bugetelor locale, conform art. 25 și art. 27 din Legea bugetului de stat pe anul

2002; hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 114 din 09 decembrie 2002 privind

repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit, pe unitățile administrativ

teritoriale, pe anul 2003 în sumă totală de 483.166.450 ROL și hotărârea Consiliului

Județean Botoșani nr. 128 din 13 decembrie 2003 privind repartizarea sumelor defalcate

din impozitul pe venit, pe unitățile administrativ teritoriale, în sumă de 676.841.000

ROL pe anul 2004.

Într-adevăr, după cum

indică chiar denumirea hotărârilor, arătată anterior integral, este justă critica

referitoare la faptul că ele au urmărit echilibrarea bugetelor locale, temeiul legal

al emiterii lor vizând textul corespunzător din legea bugetului de stat pe anul

respectiv, de exemplu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, legea bugetului

de stat pe anul 2001.

Pe de altă parte însă,

în toate aceste hotărâri există dispoziții care obligă pe destinatarii fondurilor

astfel alocate să le utilizeze cu prioritate pentru finanțarea activității de învățământ

special și a activității de protecția copilului (de exemplu art. 2 din hotărârea

nr. 58/2001), așa încât nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia

sumelor astfel repartizate nu li s-a stabilit o anume destinație.

Art. 30 alin. (3) din

Legea nr. 216/2001 (iar nu din legile bugetului de stat pe anii 2002 și 2003) a

fost menționat de instanța de fond în contextul în care textul de lege se referă

tocmai la modul în care se repartizează diversele cote procentuale din impozitul

pe venit încasat la bugetul de stat.

concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat destinația sumelor repartizate

pentru protecția copilului, pe baza mai multor probe ce au fost administrate în

cauză, nu numai a Raportului de Control Intermediar din 23 iulie 2004 al Direcției

de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Botoșani. Astfel, au

fost avute în vedere concluziile expertizei contabile efectuate la data de 09

ianuarie 2006, ale organelor de control din cadrul Camerei de Conturi Botoșani,

precum și răspunsul expertului la obiecțiuni.

Instanța de fond nu a

confundat obiecțiunile intimatului cu opinia expertului, indicându-se în considerentele

sentinței atât alin. (1) și (2), în care expertul citează obiecțiunea dar și

alin. (2) și (3), în care figurează răspunsul.

calculate în temeiul C. proc. fisc., respectiv al art. 114 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 în forma în vigoarea la data emiterii înștiințării de plată, potrivit

cu care „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor

de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere”.

la „numărul de copii” este prea generală și nu poate fi verificată de instanța de

recurs.

Cât privește susținerea

că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 4 din Legea nr. 326/2003,

Înalta Curte constată că este nepertinentă, textul invocat fiind străin de cauza

examinată, după cum bine a remarcat și intimatul prin întâmpinare.

Astfel, obiectul de reglementare

al acestui act normativ vizează, după cum se arată chiar în primul articol, următoarele

drepturi de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate

pentru protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii

încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști; „dreptul

la cazarmament, echipament pentru dotare inițială și înlocuire, transport, jucării,

materiale igienico-sanitare, rechizite și materiale cultural sportive” și, în anumite

situații „sume de bani pentru nevoi personale”.

Prin urmare, în mod logic,

potrivit art. 4, numai cheltuielile determinate de prevederile acestei legi se suportă

din bugetele proprii ale consiliilor județene.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Municipiul Botoșani împotriva sentinței civile nr. 143 din 8 octombrie 2007 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2008.