ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 271 din 11 decembrie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Botoșani, în contradictoriu cu Consiliul Județean Botoșani și pe cale de consecință a anulat actele administrative emise de pârât, respectiv dispoziția nr. 137 din 5 iunie 2006 și decizia de impunere din 14 martie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere menționată reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1.018.321, 81 RON cu titlu de subvenție pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, iar prin dispoziția nr. 137 din 5 iunie 2006 pârâtul Consiliul Județean Botoșani a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere.

A mai reținut instanța că H.G. nr. 457/2000, în baza căreia pârâtul a emis decizia de impunere contestată, a fost adoptată în considerarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, act normativ a cărui abrogare (cu excepția dispozițiilor art. 20) a atras după sine și abrogarea acestei hotărâri de guvern. În consecință, instanța de fond a apreciat că fiind emisă în baza unui act normativ abrogat, decizia de impunere contestată este nelegală. Instanța a apreciat de asemenea că subvenția pretinsă de pârât prin decizia de impunere nu intră sub incidența codului de procedură fiscală, această categorie nefăcând parte dintre sursele primare de formare a unui buget, cu alte cuvinte nu este o obligație bugetară, și din acest punct de vedere decizia emisă de pârât fiind nelegală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Botoșani, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut greșit că H.G. nr. 457/2000 este abrogată, deoarece temeiul legal al adoptării H.G. nr. 457/2000 este art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, ale cărui dispoziții au fost preluate în totalitate de art. 18 din O.U.G. nr. 12/2001, unde se prevede că nivelul contribuției pentru susținerea sistemului de protecție a copilului se stabilește prin metodologie aprobată prin hotărâre de guvern. Din acest motiv, a considerat recurentul-pârât, abrogarea O.U.G.

nr. 26/1997 prin Legea nr. 272/2004 și abrogarea O.U.G. nr. 192/1999 prin O.U.G. nr. 12/2001 nu au nici un efect asupra H.G. nr. 457/2000, deoarece aceasta nu contravine noii legi, pentru a se considera că a fost abrogată în mod implicit. Referindu-se la succesiunea actelor normative care au reglementat protecția și promovarea drepturilor copilului, recurentul-pârât a arătat că la data de 26 iunie 2004 a intrat în vigoare Legea nr. 272/2004, care în art. 118 a prevăzut sursele de finanțare a sistemului de protecție a copilului, în deplină concordanță cu prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 12/2001. La data de 1 ianuarie 2005 s-a modificat O.U.G. nr. 12/2001, prin Legea nr. 275/2004, dar nici cu acea ocazie legiuitorul nu a intervenit, în sensul că nu a modificat art. 17 și 18, menținând obligația legală a consiliilor locale de a contribui la sistemul județean de protecție a copilului.

O altă critică adusă sentinței constă în interpretarea eronată a art. 4 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția copilului, mamelor protejate în centre maternale precum și copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști. Potrivit susținerilor recurentului-pârât, acest text a fost interpretat limitativ și scos din context, deși prevederile Legii nr. 274/2004 și ale Legii nr. 326/2003 nu fac nici o distincție în ceea ce privește suportarea de către consiliile locale a cheltuielilor pentru copii și tinerii ocrotiți de serviciul public specializat sau mamele protejate în centre maternale, pe de o parte și copiii încredințați ori dați în plasament la asistenții maternali profesioniști, pe de altă parte.

Cu privire la natura juridică a actului, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat că aceste contribuții ale comunității locale pentru susținerea sistemului de protecție a copilului nu sunt creanțe fiscale, invocând, în acest sens, prevederile art. 1 alin. (2), art. 14, art. 17 alin. (1) și art. 46 C. proc. fisc. și dispozițiile art. 114 și art. 115 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. În fine, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra temeiului legal al contribuției, respectiv art. 118 din Legea nr. 272/2004, art. 17 și art. 18 din O.U.G. nr. 1272001, modificată prin Legea nr. 275/2004 și H.G. nr. 457/2000. În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la cererea recurentului-pârât, potrivit art. 305 C. proc.

civ. Examinând cauza în raport cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și cu motivele de recurs invocate, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar în ambele etape procesuale, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin decizia de impunere din 14 martie 2006, Consiliul Județean Botoșani a stabilit în sarcina Consiliului Local Botoșani obligația de a contribui la susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului pentru anul 2006 cu suma de 1.018.321,81 lei. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin dispoziția nr. 137 din 5 iunie 2006. Temeiul de drept invocat de autoritatea emitentă a deciziei de impunere constă în prevederile H.G. nr. 457/2000, act administrativ cu caracter normativ emis în vederea organizării executării O.U.G.

nr. 26/1997, aprobând normele metodologice de stabilire a nivelului contribuțiilor comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997. O.U.G. nr. 26/1997 a fost însă abrogată prin art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004, singurele prevederi rămase în vigoare fiind cele ale art. 20, referitoare la măsuri de protecție pentru copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști. Având în vedere că obiectul de reglementare al H.G. nr. 457/2000 era limitat la punerea în aplicare a art. 19 din O.U.G.

nr. 26/1997, care a fost abrogat prin Legea nr. 272/2004, instanța de fond a reținut în mod corect că la data emiterii actelor administrative atacate, H.G. nr. 457/2000 era abrogată implicit printr-un act normativ de rang superior, în condițiile art. 60 și art. 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. La rândul său, O.U.G. nr. 192/1999 privind înființarea A.N.P.D.C. și reorganizarea activității de protecție a copilului, invocată în motivele de recurs, a fost respinsă prin Legea nr. 520/2001 și abrogată prin art. 25 din O.U.G. nr. 12/2001.

Este adevărat că acest act normativ prevedea în art. 17 lit. a), contribuțiile obligatorii ale consiliilor locale printre sursele de finanțare a activității serviciilor și instituțiilor publice care asigură protecția copilului, nivelul contribuțiilor urmând a fi stabilit pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a guvernului, conform art. 18 alin. (1). Sistemul de protecție și promovare a drepturilor copilului a fost însă modificat substanțial prin Legea nr. 272/2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, care în art. 120 prevede expres că toate cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizațiilor asistenților maternali, precum și cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști se suportă de la bugetul județului, respectiv de la bugetul s sectorului municipiului București și se gestionează de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

Orice alte dispoziții contrare au fost abrogate, conform art. 142 alin. (3) din Legea nr. 272/2004. În consecință, susținerea recurentului-pârât, în sensul că noile prevederi au menținut obligația consiliilor locale de a contribui la sistemul de protecție a copilului, nu poate fi reținută în cauza de față. Art. 118 din Legea nr. 272/2004, invocat în recurs, stabilește un cadru general pentru finanțarea activităților legate de prevenirea separării copilului de familia sa și de protecția specială a copilului lipsit de ocrotire părintească, dar apoi art. 119, art. 120 și art. 121 detaliază sursele de finanțare pe categorii de destinații. Împrejurarea că și alte autorități județene din țară procedează în același mod nu poate substitui lipsa de temei legal a obligației impuse în sarcina intimatului-reclamant.

Acest motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, corect reținut de instanța de fond, face inutilă examinarea criticilor legate de natura juridică a creanțelor. În fundamentarea soluției pronunțate, instanța de fond a făcut o analiză amplă și detaliată a obiectului de reglementare și a aplicării în timp a tuturor actelor normative invocate de recurentul-pârât, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Județean Botoșani împotriva sentinței civile nr. 271 din 1 decembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.