ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2007, reclamantul Municipiul Botoșani, reprezentat de primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.J.B., anularea Dispoziției nr. 2 din 4 ianuarie 2007 emisă de pârât, precum și a Deciziei de impunere nr. 11873 din 6 noiembrie 2006, referitoare la stabilirea contribuției Municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție a copilului. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că natura obligației de plată ce face obiectul Deciziei de impunere nr. 11873 din 6 noiembrie 2006, nu este o creanță bugetară atâta timp cât legislația în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005, nu mai permite încasarea acestor subvenții de către consiliile județene.

În acest sens, reclamantul a arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 326/2005 privind drepturile de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de servicii publice specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii încredințați sau aflați în plasament la asistenții maternali profesioniști, cheltuielile determinate de aplicarea acestei legi se suportă de la bugetele proprii ale consiliilor județene, cu asigurarea de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, care să asigure integral nivelul acestor cheltuieli. S-a mai menționat că, în cazul în care pârâtul se va prevala de dispozițiile H.G. nr. 457/2000, înțelege să precizeze că acest act normativ a fost adoptat în considerarea sistemului de protecție a copiilor și persoanelor majore care beneficiază de protecție în condițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 26/1997, care însă a fost aprobată, cu excepția dispozițiilor art. 20. A mai arătat reclamantul și că H.G. nr. 457/2000 a fost adoptată în baza art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 12/1991. În concluzie, reclamantul a reținut că natura obligației de plată ce face obiectul Deciziei de impunere nr. 11873/2006 nu este o creanță bugetară, atâta timp cât legislația în vigoare de la 1 ianuarie 2005 nu mai permite încasarea acestor subvenții de către consiliile județene, motiv pentru care solicită anularea actelor administrative atacate.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23 din 12 februarie 2007, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 2/2007, precum și Decizia de impunere nr. 11873/2006 emisă de pârât privind stabilirea contribuției Municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție a copilului pentru anul 2006. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că decizia de impunere emisă este nelegală, motivat de faptul că, pe de o parte, dispozițiile H.G. nr. 457/2000 au fost abrogate iar, pe de altă parte, subvenția pretinsă de C.J.B. de la bugetul local al Municipiului București pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, conform H.G.

nr. 457/2000, nu intră sub incidența C. proc. fisc., deoarece nu constituie venit al bugetului general consolidat, reprezentând o creanță fiscală. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.J.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că prima Instanță a reținut în mod greșit că H.G. nr. 457/2000 este abrogată, această hotărâre fiind emisă în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 192/1999, care se regăsesc în art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2001, modificată și completată prin Legea nr. 272/2004. S-a criticat hotărârea judecătorească și pentru faptul că Instanța fondului a interpretat eronat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 326/2003, în sensul că susținerea financiară a copiilor ar fi sarcina exclusivă a C.J.B.

Se mai precizează în motivele de recurs că dispozițiile Legii nr. 272/2004 și ale Legii nr. 26/2003 nu fac nici o distincție în privința suportării cheltuielilor de către consiliile locale a drepturilor de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciul public specializat pentru protecția copilului, pe de o parte și copiii încredințați sau dați în plasament familial, pe de altă parte. Prin urmare, recurentul a considerat eronat punctul de vedere al Curții de Apel, conform căruia contribuția datorată de consiliile locale nu este creanță fiscală. Recursul este nefondat și urmează să fie respins. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prima Instanță a reținut că, începând cu anul 2005, conform Legii nr. 272/2004, consiliile locale nu mai datorează bugetului județean subvenții pentru protecția copilului, dar și faptul că suma pretinsă de recurent nu este o creanță fiscală. C. proc. fisc. prevede obligația părților implicate în raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate la bugetul de stat și bugetelor locale. Obiectul creanței înscrise în decizia de impunere contestată este o subvenție la bugetul local pentru protecția copilului, ca venit către C.J.B, iar acest fapt nu reprezintă, fără putință de tăgadă, o creanță fiscală, nefăcând parte din bugetul consolidat, astfel cum este definit acest buget de art. 2 din Legea nr. 500/2002.

Obligațiile fiscale sunt doar cele prevăzute de C. proc. fisc. în art. 22 și doar în raport cu ele, organul în drept poate emite o decizie fiscală. Decizia în litigiu se întemeiază pe prevederile Legii nr. 272/2004, care nu este lege fiscală și care delimitează competențele privind finanțarea măsurilor de protecție pentru autoritățile administrației publice. Dreptul de creanță fiscală este drept patrimonial care rezultă din raporturile juridice fiscale, ori C.J.B. nu face dovada constituirii bazei de impunere care i-ar constitui creanța fiscală pretinsă. Începând cu 1 ianuarie 2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 272/2004, nu mai există subvenții de la bugetele locale pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului, legile privind bugetul de stat prevăzând limitativ și expres veniturile și cheltuielile bugetare locale și județene.

Prin urmare, în mod corect Instanța de Fond a apreciat că nu este vorba despre o creanță fiscală conform C. proc. fisc., toate prevederile legale mai sus menționate conducând la concluzia că, începând cu 2005, consiliile locale nu mai contribuie la bugetul județean pentru susținerea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate. Față de toate cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.J.B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.J.B. împotriva sentinței civile nr. 23 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.