ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie

2007, reclamantul Municipiul Botoșani, reprezentat de primar, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.J.B., anularea Dispoziției nr. 2 din 4 ianuarie

2007 emisă de pârât, precum și a Deciziei de impunere nr. 11873 din 6 noiembrie

2006, referitoare la stabilirea contribuției Municipiului Botoșani pentru

susținerea sistemului de protecție a copilului.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că natura obligației de plată ce face obiectul Deciziei de

impunere nr. 11873 din 6 noiembrie 2006, nu este o creanță bugetară atâta timp

cât legislația în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005, nu mai permite încasarea

acestor subvenții de către consiliile județene.

În acest sens, reclamantul a

arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 326/2005 privind drepturile de care

beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de servicii publice specializate pentru

protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii

încredințați sau aflați în plasament la asistenții maternali profesioniști,

cheltuielile determinate de aplicarea acestei legi se suportă de la bugetele

proprii ale consiliilor județene, cu asigurarea de sume defalcate din unele

venituri ale bugetului de stat, care să asigure integral nivelul acestor

cheltuieli.

S-a mai menționat că, în

cazul în care pârâtul se va prevala de dispozițiile H.G. nr. 457/2000, înțelege

să precizeze că acest act normativ a fost adoptat în considerarea sistemului de

protecție a copiilor și persoanelor majore care beneficiază de protecție în

condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, care însă a fost aprobată, cu

excepția dispozițiilor art. 20. A mai arătat reclamantul și că H.G. nr. 457/2000

a fost adoptată în baza art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, care a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 12/1991.

În concluzie, reclamantul a

reținut că natura obligației de plată ce face obiectul Deciziei de impunere nr.

11873/2006 nu este o creanță bugetară, atâta timp cât legislația în vigoare de

la 1 ianuarie 2005 nu mai permite încasarea acestor subvenții de către

consiliile județene, motiv pentru care solicită anularea actelor administrative

atacate.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23 din 12

februarie 2007, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 2/2007, precum și Decizia

de impunere nr. 11873/2006 emisă de pârât privind stabilirea contribuției

Municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție a copilului

pentru anul 2006.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut, în esență, că decizia de impunere emisă este nelegală, motivat de

faptul că, pe de o parte, dispozițiile H.G. nr. 457/2000 au fost abrogate iar,

pe de altă parte, subvenția pretinsă de C.J.B. de la bugetul local al

Municipiului București pentru susținerea sistemului de protecție a copilului,

conform H.G. nr. 457/2000, nu intră sub incidența C. proc. fisc., deoarece nu

constituie venit al bugetului general consolidat, reprezentând o creanță

fiscală.

Împotriva susmenționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.J.B., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii judecătorești

atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că

prima Instanță a reținut în mod greșit că H.G. nr. 457/2000 este abrogată,

această hotărâre fiind emisă în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G.

nr. 192/1999, care se regăsesc în art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2001,

modificată și completată prin Legea nr. 272/2004.

S-a criticat hotărârea

judecătorească și pentru faptul că Instanța fondului a interpretat eronat

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 326/2003, în sensul că susținerea financiară

a copiilor ar fi sarcina exclusivă a C.J.B.

Se mai precizează în

motivele de recurs că dispozițiile Legii nr. 272/2004 și ale Legii nr. 26/2003

nu fac nici o distincție în privința suportării cheltuielilor de către

consiliile locale a drepturilor de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți

de serviciul public specializat pentru protecția copilului, pe de o parte și

copiii încredințați sau dați în plasament familial, pe de altă parte.

Prin urmare, recurentul a

considerat eronat punctul de vedere al Curții de Apel, conform căruia

contribuția datorată de consiliile locale nu este creanță fiscală.

Recursul este nefondat și

urmează să fie respins.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prima Instanță a reținut că,

începând cu anul 2005, conform Legii nr. 272/2004, consiliile locale nu mai datorează

bugetului județean subvenții pentru protecția copilului, dar și faptul că suma

pretinsă de recurent nu este o creanță fiscală.

C. proc. fisc. prevede

obligația părților implicate în raporturile juridice fiscale privind

administrarea impozitelor și taxelor datorate la bugetul de stat și bugetelor

locale.

Obiectul creanței înscrise

în decizia de impunere contestată este o subvenție la bugetul local pentru

protecția copilului, ca venit către C.J.B, iar acest fapt nu reprezintă, fără

putință de tăgadă, o creanță fiscală, nefăcând parte din bugetul consolidat,

astfel cum este definit acest buget de art. 2 din Legea nr. 500/2002.

Obligațiile fiscale sunt

doar cele prevăzute de C. proc. fisc. în art. 22 și doar în raport cu ele,

organul în drept poate emite o decizie fiscală.

Decizia în litigiu se întemeiază

pe prevederile Legii nr. 272/2004, care nu este lege fiscală și care

delimitează competențele privind finanțarea măsurilor de protecție pentru

autoritățile administrației publice.

Dreptul de creanță fiscală

este drept patrimonial care rezultă din raporturile juridice fiscale, ori C.J.B.

nu face dovada constituirii bazei de impunere care i-ar constitui creanța

fiscală pretinsă.

Începând cu 1 ianuarie 2005,

prin intrarea în vigoare a Legii nr. 272/2004, nu mai există subvenții de la

bugetele locale pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului, legile

privind bugetul de stat prevăzând limitativ și expres veniturile și

cheltuielile bugetare locale și județene.

Prin urmare, în mod corect Instanța

de Fond a apreciat că nu este vorba despre o creanță fiscală conform C. proc. fisc.,

toate prevederile legale mai sus menționate conducând la concluzia că, începând

cu 2005, consiliile locale nu mai contribuie la bugetul județean pentru

susținerea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate.

Față de toate cele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.J.B., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul C.J.B. împotriva sentinței civile nr. 23 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007.